Orice asemănare cu realitatea este pur, dar pur întâmplătoare. Sau nu.
Periodic apare un lăicuitor, sau o lăicuitoare de serviciu. Adică cineva care lăicuie în draci tot ce prinde. No’, e dreptul lui/ei. Are buton și îl folosește, că-i butonul personal. Te miri că ai devenit brusc atât de genial și te uiți în x văzând că ți-a lăicuit până și când ai spus „mulțumesc” altei persoane. Da’ mă rog, o fi fost mulțumescul acela spus într-un anume fel, care ție îți scapă, o fi fost pe un anumit ton, semiton-ton-ton. Ideea e că lăicuie și cam tace. Tace că e timidă persoana, sau pentru că habar n-are ce bifează. Pe unde te duci, hop a lăicuit, a ștampilat. Câh! După o vreme cazi în dizgrație, dacă nu răspunzi cu aceeași monedă, adică: Yes sir/ma’am! Like sir/ma’am!
Ce mi se pare mie grav/straniu e faptul că lumea bună lăicuiște la schimb pe lăicuitorul de serviciu. Adică oameni care scriu extraordinar de bine, oameni cu pretenții și cultură, plus gramatica în buzunar, dau like unor texte pe care cu greu le poți numi naive, texte din care regulile gramaticale au plecat de multe ori în vacanță, postări pe unde-a bătut vântul și a luat cu el punctuația? Adică… doh?!? Jur că nu mai înțeleg nimic. Sau mi-e teamă de concluzia pe care îmi vine să o trag.
Oare asta să însemne lumea virtuală? Roboți goi de conținut care apasă ritmic butonul de like? De fapt ce faci cu ele, cu sfintele like-uri? Câștigi ceva? Cumperi ceva? Ești popular? Te califici undeva? Primești centura neagră în blogging?
Lăicuitorul de serviciu e în general un om de treabă, ți-e chiar simpatic cum sare el cu laicul la nevoie, ori de câte ori tușești, ori strănuți. Poate așa se explică, până la urmă cum, în ciuda simplismului care pulsează în textele lui, este recompensat de bloggerii cu pretenții. Poate că laicurile la textele lui nu sunt like-uri/like-uri, ci un soi de mărunțiș, cum ar fi bacșișul la taxi.
Nu la fel de cumsecade este individul plin de el. Buricul pământului. Rotundul. Omul cu statuie. Coboară cu greu din sfera lui de geniu, de stăpânitor al limbii române și nu numai, ca să binevoiască a articula ceva. Orice. El nu dă like-uri din principiu. Este sub demnitatea lui. Nici nu are cum pentru că el știe tot, a fumat de mult tot. Așa că ce-ai putea tu să spui, să scrii, sau să gândești nou? De aceea nici nu prea citește ce scriu alții.
N-are nimic cu lăicuitorul de serviciu. Firește că nu-și infectează ochii cu textele agramate ale acestuia, dar îi acceptă cu generozitate laicurile. Se ia periodic, din senin, de câte-o chestie interpretabilă, pe care o taie cu bisturiul. Sec. Pe model: „mă de ce ai/sau n-ai șapcă?” după caz. Discursul lui e prețios, căutat cu lupa în dicționare. Acțiunea face parte din recuzită, pentru ochii și urechile lustruitorilor de statui.
Fauna blogo-sferei este variată, cuprinzând o galerie diversificată de tablouri, unele în griuri, în tonuri întunecate, altele dimpotrivă, vesel colorate.
Alt personaj interesant ar fi Pristanda virtual, care e de acord cu toată lumea. Spune-i că e alb, va zice curat alb, spune-i că e negru. Curat negru va fi.
Și nu are el dreptate până la urmă? Nu e de-a dreptul curat murdar acest loc minunat unde ne-nșirăm gândurile pe ață?
N-am uitat de el. Cel important. Cel care scrie. Cel care te inspiră.
Când îl citești, nu citești, trăiești. Devorezi textul, fără să ai timp să respiri, pentru că el le are pe toate. Te are pe tine întreg, cu totul. Cu mintea, cu sufletul, cu lacrima, ori râsul.
Ce nu are? Laicuri, frate! Pentru că nu-l interesează reciprocitatea.
Și te uiți în x, din nou, văzând la un text genial o mână de like-uri, pe când un banc cunoscut, absolut cretin, aflat la un lăicuitor de serviciu, poate avea peste 200.
Păi??? Doar bine zis-a Caragiale: curat-murdar!
Mega-like pentru scrierea asta, Sweety, așa simt să-ți zic! O analiză frustă, rece, cu bun simț. M-am recunoscut, episodic, printre personajele mai puțin pozitive, iar asta înseamnă că textul are și efect, nu numai tâlc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mega-mulțumesc, Oana! 🙂 Așa văd lucrurile și la îndemnul unui prieten am publicat un gând. N-aveam intenția. 🙂
LikeLiked by 1 person
Trist, dar adevărat… Ce pot să mai spun?
LikeLiked by 1 person
Deci așa vezi și tu… păi chiar că nu prea putem decât să constatăm. 🙂
LikeLike
Daaaa… unii nu au leac…
LikeLiked by 1 person
🙂 N-au. 🙂
LikeLike
🙂
LikeLiked by 1 person
Inca un like si de la mine… :))))) pe deplin meritat. Ai un stil de-a scrie ce merge la suflet. Si-mi place.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Mala!
LikeLiked by 1 person
De la facebook li se trage 😆
LikeLiked by 1 person
Posibil. Dar cred că aici ar trebui să fie totuși alte pretenții. 🙂
LikeLike
De acord cu tine…
LikeLiked by 1 person
N-am mai întâlnit o abordare atât de reușită a unui subiect atât de simplu pân’ acum.
Like, cât de ironic n-ar suna. 😆
LikeLiked by 1 person
🙂 Îți mulțumesc și mă bucur de apreciere. 🙂
LikeLike
Iaca si de la mine like…
LikeLiked by 1 person
Cât nu e laic îl primesc cu plăcere. 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu pot face notă discordantă – like 👍
LikeLiked by 1 person
De ce nu? Dacă vrei… 🙂
LikeLiked by 1 person
I like… 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
Pai,Romania este sau nu este un stat “laic” ?! Daca da,atunci ce aveti cu laicurile si laicitatea ? 🙂
LikeLiked by 1 person
Cum ar veni, n-ai făcut diferenţa dintre like-ul dat bazat, întâmplător ori din cine ştie ce interese mai mult sau mai puţin obscure. Fiindcă toate personajele au, după cum reiese din ce ai scris, un comportament oarecum deviat de la “normal”.
În plus, nu cu toţii dăm like-uri? Crezi că e mai blond un like şi un altul negru-tuci? E mai drept sau mai îndreptăţit al tău (generic vorbind) ca al altuia? Pe ce criteriu? Pe cel al textului premiant ori execrabil, ai să spui. Poate. Dar ştii? Diferenţa dintre cele două nu naşte certitudini. Sau n-ar trebui. Ci doar impresii. Sigur, că ele stau la baza judecăţilor de valoare, ştim de multă vreme. Dar cât de aproape eşti de adevărul celui ce a scris, doar din ce ai înţeles, văzut, simţit tu?
LikeLiked by 1 person
Am încercat să fac diferență, chiar prin formula voit ironică de laic (laicuri) contra like.
Like-ul îți oferă un feedback și îl dai la rândul tău grupului restrâns de bloguri/texte pe care le urmărești. Îl dai cu discernământ CITIND textul respectiv. Uneori comentezi, alteori nu.
Numesc „lăicuitor de serviciu” pe cel care într-un interval extrem de scurt, să zicem un minut, lăicuiește 10 postări plus comentarii aferente, (îți apar în Inbox 20 de laicuri în același minut). Am dat exemplul cu acel „mulțumesc” lăicuit. Adică ce să lăicuiești la asta?
Repet m-am referit strict la lăicuitul mitraliat, dat pentru reciprocitate. Dacă o perioadă de… nu ai răspuns, lăicuitorul de serviciu dispare din peisaj.
Am exemplificat în text doar punctul meu de vedere, că onest poți vorbi doar la persoana întâi, nu-i așa? 😀 Și din experiența personală.
Despre calitatea scriiturii, cred că există niște criterii. Nu e vorba doar de gustul personal, că acela e colorat și se poate să nu fii exact în starea aceea… însă gramatica trebuie să aibă un cuvânt greu de spus.
Când plânge gramatica și formulările sunt de clasa a doua, iar textul are sute de aprecieri, în plus vezi nume cu pretenții…. ți se nasc niște semne de întrebare.
Sper că ți-am răspuns la nelămuriri. 🙂
LikeLiked by 2 people
Mie mi se pare că n ai făcut-o. Diferența, zic. Fiindcă arăți că lăicuitorul de serviciu se comportă cu nimic diferit de cel din lumea bună, cum o numeşti, atunci când îl recompensează cu …like. De astă dată. De ce al ăstuia e like si al celuilalt e laic intr un astfel de caz, cel descris de tine? Amândoi au o miscare involuntară a mâinii, aşa cum arată Axel. Că dacă ar fi să-şi folosească rațiunea ori discernământul, cel puțin unul dintre ei şi ar suprima gestul. Inutil să spunem care.
Pe de altă parte, revenind la lăicuitor, să ştii că mai există o variantă valabilă in cazul existenței a 10 like uri intr-un minut şi anume că textele pot fi citite înainte şi apoi apăsat butonul.
Că te laicuie prea peste tot iar poate fi explicabil. Unii si au facut blog special pt a interacționa cu oamenii. Pt asta trebui sa le atragă atenția. In felul in care găseşte de cuviința. Că nu spune niciun cuvânt, poate fi si asta scuzabil si de ce nu, explicabil. Poate vrea ca dialogul sa aibă loc pe blogul său si nu pe al terților. Că de aia şi l-a făcut. Mă gândesc.
Despre calitatea scriiturii, există criterii, desigur, după care îți poți face impresii. Nu prea multe certitudini, insă. Mai ales cu privire la calitatea lui intrinsecă. Cea de Om.
Ce înseamnă nume cu pretenții? Pretențiile sunt, poate, la cel ce citeşte si nu la cel ce şi-a pus gândurile ori câteva dintre cunoştințele acumulate, în pagină. El s-a comportat cum a simțit, a scris la fel si i s a părut, sau a gândit poate, că si cel cu formulări de clasa a doua, cum le numeşti, a făcut acelaşi lucru. Să ne amintim că pe aci pe net mai puțină literatură se face şi mai mult gânduri personale se regăsesc. Câta vreme ele nu fac atingere la integritatea (de orice fel) celor din jur, te poți comporta omeneşte şi poți da un like. Nu costă. Nici nu dăunează. Dimpotrivă, poate să dezvolte. Sau nu, desigur. Dar chiar şi aşa, cel numit ” cu pretenții” nu le are de la altul. Sunt oameni care pretind de la sine mai mult si mai deloc de la ceilalți. Fiindcă au inteles in timp că nu se cade să pretinzi de pe la alții.
Peste toate astea, trebuie sa fac o precizare. Nu ti am criticat textul. Nici raționamentul. N-au fost nici nelamuriri. Doar un dialog. Cu zâmbet 🙂
LikeLiked by 1 person
Draga mea, îți respect părerea și-mi place modul argumentat în care o susții. E zâmbet și din partea mea, să știi asta, însă tind să cred că nu ai trecut prin experiența descrisă de mine.
Sunt bloguri bune și bloguri proaste, la fel cum există cărți bune, cărți proaste, filme bune și proaste și așa mai departe. În orice grup/clasă există o ierarhie. Un blog cu pretenții, cum m-am exprimat eu, este unul de top. Dacă vrei, îți pot detalia, însă cred că știi la ce fac referire.
Calitatea scriiturii și calitatea omului sunt două subiecte diferite. Dar, cum să nu existe calitatea scriiturii? Pe mine personal mă interesează scriitura. Nu socializarea. Pentru asta există fb și alte rețele de socializare. Sigur că am întâlnit aici oameni faini, pe care altfel nu aș fi avut șansa să-i cunosc și care-mi sunt extrem de dragi, dar socializarea a venit la pachet cu blogul, nu invers.
Există foarte multă literatură pe bloguri, pentru că despre asta vorbim (nu de net la modul general). Mulți autori contemporani așa au făcut primii pași, înainte să publice.
Blogul e un network, un mijloc de a primi feedback, e șansa ca scriitura ta să fie văzută de alți ochi. Mare șansă, zic.
Să dai like doar pentru că omul e de treabă și că like-ul nu costă? Păi cât timp să ai ca să citești pe toți oamenii de treabă? Că suntem cât frunză și iarbă pe aici. Dar iarăși este un alt subiect.
Recunosc că nu mă interesează să privesc în curtea nimănui și mă rezum la text. Asta dau și eu. Asta mă interesează, în concluzie asta caut. Găsesc? Bine. Nu găsesc? Merg mai departe. Schimb de like-uri nu fac, că n-am nici timp, nici chef. Dacă îmi place ceva e like, dacă nu îmi place cum scrie, poate să îmi facă autorul cărare de like-uri cu vanilie și ciocolată, că nu mă are ca mușteriu.
Să ne înțelegem: nu am nimic cu nimeni. Sunt constatări personale, pe pielea mea ca să zic așa. Nu am mers până la sfânta exemplificare, deși ar fi fost în avantajul meu și crystal clear pentru toată lumea, însă nu vreau să supăr pe nimeni. Știu că mulți au experimentat exact același lucru ca mine și, dacă citești unele comentarii de pe aici, vei observa asta. 🙂
LikeLiked by 2 people
Zâmbet şi de la mine 🙂
Citesc (mereu) text, citesc comentarii. De multe ori, ele aduc completare articolului. După părerea mea, evident. Sigur, sunt cazuri în care nu afli nimic din ele. Poate doar că toată lumea gândeşte la fel dar că nimeni nu a apucat (încă) să scrie pe tema respectivă. Ceea ce e, în fapt, îmbucurător. Există o unitate de nezdruncinat.
Experienţele mele nu pot fi altfel decât similare majorităţii, trăim aceleaşi vremi, vremuri, evenimente. Sigur că mai sunt şi din cele personalizate, nu ne putem dezice de ele. Nici nu trebuie, ne dă o oarecare identitate.
Nici eu nu am nimic cu nimeni. Aş îndrăzni să spun că eu şi mai puţin. Din varii motive, neimportante aci. Că am vorbit cu tine, a fost o discuţie pe o idee. Aşa am conceput-o eu. Discuţia. Sper, sunt convinsă de fapt, că a rămas tot în zona aceea.
Cât despre like ori laic, ce să zic? Cui îi place, să servească. Eu pot doar să cred că fiecare face după propria lui plăcere şi pricepere. Ori nevoie, de ce nu?
Mulţumesc pentru răbdare!
LikeLiked by 1 person
Și eu îți mulțumesc! 🙂
M-am referit strict la experiența mitraliatului lăicuitor. Dar, cu siguranță, vorba ta, toți trecem cam prin aceleași experiențe, toți acționăm după cum credem că e bine. Și e loc sub soare pentru fiecare. Ne spunem păsurile, gândurile, ideile, ori lăsăm imaginația să zburde fără lesă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Diferenţa se poate face atunci când urmăreşti fenomenul îndeaproape şi când îl cunoşti, aşa cum e cazul de faţă. Nu e posibil, de exemplu, să primeşti un like la o secundă după ce ai publicat un text iar acel like să fie şi bazat pe ceva concret. E doar un reflex, o mişcare ce atestă faptul că respectivul a văzut că a apărut un text nou iar mâna i-a fugit, automat, spre buton – iar ăsta e un fapt.
De fapt, like-ul e o noţiune tare parşivă, interpretabilă până în slava cerului. Dai like pentru că îţi place textul – după ce l-ai citit, evident – dar îl dai şi pentru că îţi place persoana, şi pentru că speri într-o reciprocitate, şi pentru că vrei să fii băgat în seamă cumva.
Am văzut, de pildă, situaţii în care ploua cu like-uri la orice timp de o lună, două, trei apoi, dacă nu apărea reciprocitatea, respectivul dispărea în ceaţă.
Ca un punct de vedere personal, prefer două like-uri de la persoane cărora chiar au citit şi au înţeles decât o sută date aiurea.
Aşa cum spune şi comentariul de mai jos, like-ul ar trebui să fie un feedback, nu un scop în sine sau un mijloc de a obţine ceva.
LikeLiked by 2 people
Când speri în reciprocitate nu știu dacă e musai să fie un criteriu că-ți place persoana. Eu cred că lăicuitorul de serviciu alege aleatoriu persoana lăicuibilă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ditto. 😙⚘
LikeLiked by 1 person
Un like sincer. Această analiză merită citită. Nu stiu ce pierd cei ce au dat doar un like superficial. O seară minunată!
LikeLiked by 1 person
O seară minunată și un sincer mulțumesc.
Un like poate fi și un eveniment atunci când îl primești de la cineva a cărei scriitură o admiri. 🙂
LikeLike
Ai scis negru pe alb, curat adevarat. I like it. Na ca am zis-o. Ca de noi astia care citim si nu (putem sa) dam laic din motive …administrative ( n-ai blog nu poti da like), n-ai scris. Interesant spus despre lacuitorul de serviciu, si cel care asteapta lacul pe statuia gata slefuita. Eu daca n-am lac vin cu periuta. Da-i ‘nainte ca zici bine.
LikeLiked by 2 people
Curat adevărat, nu-i așa? 😀
Dacă dai laic ține-l acasă, că nu-l vreau. Dacă vii cu like, chiar și teoretic, îl primesc cu plăcere. Nici periuță nu vreau, însă promit că-i dau înainte cu scrisul. 🙂
LikeLike
I’d like to like it but I can’t, because I am the type Blognam-dacomentez. Cum n-am butonul specific, I said I like it.
Cand ii spui in fata unui on, lucruri placute despre el, persoana respectiva sau cei din jur, cred ca “dai cu periuta” chiar daca spui lucruri adevarate, asa ca am anticipat .
LikeLiked by 1 person
Ha, ha, ha! E prima dată când aud de tipul acesta. Foarte tare m-am amuzat în a doua secundă, că-n prima nu am priceput. 😀 😀 😀
Eu îți mulțumesc că mă citești și receptez întotdeauna like-ul, chiar dacă ești the type Blognam. 😀
LikeLike
Depinde unde eşti,cît timp ai, ce ţi se învîrte prin cap.
Dacă eşti la lucru, citeşti în rate, în funcţie de timp , cu speranţa că odată ajuns acasă să reciteşti, să aprofundezi, să dezbaţi dacă e cazul.Si în loc de “Bună ziua, am fost şi eu pe-aici şi mi-a plăcut” , butonezi like-ul.
Aici încă n-am găsit un text care să nu-mi placă, să nu mă emoţioneze sau să nu mă facă să visez.
In plus, încerc să le fiu aproape celor care sînt departe.Chiar dacă doar cu un modest like.
Săru’mîna!
LikeLiked by 1 person
Eu îți mulțumesc pentru aprecieri. Da, cunosc exact maniera asta, pentru că și mie mi se întâmplă de multe ori același lucru. Și sunt situații în care îți place textul sau imaginile, însă nu îți vine neapărat să spui ceva. O seară frumoasă! 🙂
LikeLike
Like, no, că mi-o plăcut și cam ai dreptate, deși eu am găsit și texte nu tocmai corect gramaticale, care aveau substanță, sau suflet, sau tristețe, sau bucurie, sau… înțelegi tu și am simțit că merită același like. Mie îmi pare rău că nu am întotdeauna cuvintele și timpul necesar ca să zic și de ce dau like când dau.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Ana! Da, cunosc sentimentul. Și eu am avut aceeași experiență de multe ori și am procedat ca tine, impresionată de trăire, pentru că omul știa să o redea. Cu timpul la fel, nu știu cum să-l mai întind de multe ori. 🙂
LikeLiked by 1 person
Or fi unii mai timizi, cei din prima categorie, sau doar începători, stând după un paravan și așteptând să capete ceva experiență, zic și eu… 😀 Celor din a doua categorie li s-ar potrivi un citat: ”Oamenii plini de sine sunt precum bolovanii de pe fundul apei, se mişcă dar nu se clintesc din loc.”,probabil, iar celor din a treia categorie pur și simplu nu le pasă de likeuri, comentarii, scriu pentru că asta simt că trebuie să facă. Sunt simple puncte de vedere, nu reguli universal valabile.(cele scrise de mine aici) 🙂 Tu să ai o zi minunată cu spor, Em! ❤
LikeLiked by 1 person
Nu e vorba de începători, sau timizi. Că sunt persoane care te citesc și au o jenă în a se exprima și îți dau like pentru că le place. Perfect ok.
Lăicuitorul de serviciu intră în altă categorie: are blog greu, colecție serioasă de laicuri, mitralieră de laicuri…. adică e echipat. :)))
La fel și ale mele păreri, e pur și simplu ce se vede prin fereastra mea. 😀
O săptămână cu soare și frunze colorate să ai! :*
LikeLiked by 1 person
Eu ți-am dat mereu like-urile după ce ți-am parcurs de la A la Z articolul. De de fiecare dată, au fost pe merit, pentru că n-ai făcut rabat de la calitate. Și acum e la fel, cu o steluță în plus, de parcă mi-ai citit gândurile în această chestiune. 🙂
LikeLiked by 1 person
Petru, știu și îți mulțumesc. Tu ești atât de serios și de organizat în tot ce faci, doar Maramureș îți scrie pe frunte. Știu că ești pe aceeași linie cu mine în multe privințe. Seară frumoasă! 🙂
LikeLiked by 1 person
Like like like etc. etc. pentru sinceritate si umor! Ca nu-i deloc usor sa le imbini asa cum ai facut tu! In alta ordine de idei, gramatica unei limbi e in primul rand o chestiune de bun simt, mai ales cand e vorba de cea materna, dar, asa cum ai punctat deja tu, uneori lipseste (la unii, din pacate, si una si alta!), motiv pentru care eu cred ca ar fi necesar un test inainte de-a patrunde in aceasta lume mai mult sau mai putin literara… asa ca o conditie… sa-i zicem de bun simt! Ca daca talentul e relativ, gramatica ar trebui sa fie obligatorie!
LikeLiked by 1 person
Cât de bine m-ai completat. Mulțumesc! Ai perfectă dreptate. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mi-e teamă că va veni ziua-n care blogul va fi FB.
Nu mai analizez like-urile. Eu dau like articolelor pe care le citesc din n motive aşa că nu stau să analizez de ce alţii dau la mine. Pe mine mă bucură trecerea lor şi atât. Dar mă întreb uneori cum se face ca un articol să aibă 100 de likeuri şi 5 comentarii.
LikeLiked by 1 person
Și pe mine mă bucură, că nu totdeauna omul e inspirat, ori nu are timp, ori…etc, pot fi multe motive. Apreciez fiecare secundă pe care cineva mi-o dăruiește. Chiar apreciez.
Da, sunt multe întrebări care ne vin în minte uneori, legate de bloguri. 🙂
LikeLike
Mie-mi spui? Eu aş vrea, aşa cum a evidenţiat şi axel, să învăţ să citesc un text în două secunde. Pe cuvânt că aş vrea dar nu ştiu cum se face. 🙄 Ştii tu ce spun.
LikeLiked by 1 person
Știu, da. 🙂
LikeLike
Big Like :). In rest, s-a cam spus tot ce era de spus :).
LikeLiked by 1 person
Big Thank you! 🙂
LikeLiked by 1 person
Hmmm, să dau sau să nu dau un like?Aiasa-i întrebarea mea. 🙂 Dau dacă-mi place, dacă nu, asta e! Iar dacă am ceva de spus, o spun.
LikeLiked by 1 person
Da, vorba românului. 😀
Ai concentrat esența esenței. 🙂
LikeLike
Draga mea, Em, hop si io pe-aici, a treia zi dupa ce s-a dezbatut toata problema… Si in loc de laic or like, zic asa: Ai maaare dreptate!
S-a discutat deja subiectul pe toate fetele, asa ca ce-as mai zice io, este tot pe acolo.
Iti multumesc mult pentru articol! M-a ajutat enorm sa reflectez la ceea ce de o bucatica de vreme contraziceam in mintea mea…
Calde imbratisari, suflet gingas! 🙂
LikeLiked by 1 person
Te pup și eu Simona! Sunt întrebări pe care ni le punem, deși până la urmă contează prea puțin ce se întâmplă în virtual. Cine se aseamănă se adună, ca și în viață. În rest fiecare pasăre pe limba ei cântă și la ce instrument dorește. 😀
LikeLike