Unele povești încep cu sfârșitul și nu se mai termină, pentru că, ajungând la început sunt extrem de derutate. Să spunem totuși că a fost odată ca niciodată un copac și o bancă pe o margine de lac.
Banca, singuratică, cum sunt toate băncile și total nonconformistă, a decis să facă un pui de bancă. Carieristă de fel și iubitoare de libertate, n-a vrut să se lege la cap fără s-o doară, așa că a tratat cu un copac bine dotat din imediata apropiere pentru o inseminare artificială. Ambii îndeplinind condițiile prevăzute în atmosferă și inseminarea producându-se în condiții de toamnă, au obținut un rezultat remarcabil: o mulțime de pui robuști, maronii, care firește că au încurcat planurile și orarul proaspetei mame.
Copacul, ca toți copacii, și-a adunat crengile și s-a dus la ale lui. Semnase de altfel cu banca un contract clar, care-l degreva de orice responsabilitate. Avea alte aspirații, oricum, deși, între noi fie vorba, nu-i displăcea banca asta, cu care se obișnuise din copilărie. A văzut el în treacăt puii, mulți și maronii, cu aceeași complexitate a pielii ca mama lor. A simțit o boare de instinct patern, dar și-a scuturat mândru coroana. Nu-și putea permite să fie sentimental, să fie slab. Era până la urmă copac. Adică definiția evoluției, a zborului spre înalt.
Ca orice copac înalt și bine dotat, inteligent și autodidact, era vânat de tufe înflorite, de bănci zdravene, solide.
Chiar și o cioară începuse să scrijelească niște versuri pe o creangă, iar un scaiete îl sâcâia cu insistența. În fiecare zi la șapte fără cinci îl invita la o cafea. Adică ar fi avut, la o adică, de unde să-și aleagă o pereche.
S-a tot frunzit și răsfrunzit și într-o zi s-a hotărât și a ouat un… felinar. Că frunze, crengi și rămurele e simplu, poate orice lemn.
Dacă îl iei la întrebări, nu ar prea spune în ce fel. Tehnologia îl cam face să roșească. L-am prins cu șapte frunze rușinate ca niște maci.
Dar să ne bucurăm de creație, fără a căuta nod în papură creatorului. Ei, pescărușii cam bârfesc că ar mai bea copacul. Că uneori s-ar crede fluture și-ar cam zbura din floare-n floare.
Oricum, dovezi n-avem. Avem în schimb un felinar albastru, ce luminează noaptea gândurile tuturor. Și frunzele-s mai înțelepte, și banca e mai caldă și lucioasă, iar florile par luminițe colorate.
domnuio said:
Am crezut, până acum, că lumea pomilor și a băncilor este mai bună decât a noastră…
…se pare că m-am înșelat !
Mi-a plăcut povestea de viață
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Mă bucur tare mult că ți-a plăcut. 🙂 Nepotrivire de caractere pe mal de lac. 🙂
Csf? Ncsf… 😀
LikeLiked by 1 person
clipederaidiniadulmeu said:
Cam iresponsabil copacul şi vicios şi prea fluture. Se vede că trăieşte printre oameni şi face şi el ce vede-n jur. Felinarul acela oat şi cele şapte frunze ruşinate m-au muita din cap până-n picioare. Ce frumos le-ai potrivit! Ne păcăleşti când spui că eşti bolavă? Şi eu vreau o răceală inspiraţională…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Cam sunt răcită încă, din păcate. :))) O bronșită aiurită m-a nimerit.
Da, copacul s-a molipsit de la umanoizi. În loc să-i învețe el lecția răbdării și a rugii către cer, s-a cam pierdut. Or fi de vină frunzele atât de frumoase că se confundă cu fluturii. Nu știu. 🙂
LikeLike
iosif, said:
Geniala povestea ! Chiar nemuritoare, tinând cont de “inseminare” ! 🙂
felicitari draga Em !
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc, Iosif!
LikeLike
Oana said:
O poezie…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Poezia culorii și a naturii… Poezia unei proze, o poveste imposibilă. 🙂 Frunze uscate, pui de bancă și copac, frunze uscate… gânduri de toamnă…
LikeLiked by 1 person
racoltapetru6 said:
Ce poveste inspirată și frumoasă ne-ai spus astăzi! Chiar nu știam care e femininul pentru copac, dar cred că banca e doar unul din ele. În câte locuri îl vedem și la câte aventuri ia parte … 😉
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Ce mi-a plăcut asta cu femininul de la copac bancă, adică unul din ele… 😀 Copacii au povești, se pare. 🙂
LikeLiked by 1 person
iosif, said:
P.S. M-am regasit în mica ta poveste,si-n acest context, alaturat,iata un nesemnificativ comentariu versificat :
Eu îmi cunosc originea si neamul
Sunt un copil, nascut din Dumnezeu
N-am nici o legatura cu castanul
Sunt un maslin sadit în Raiul Sau !
Eu nu rodesc castane maronii, atragatoare
Care se-mprastie prin parcuri putrezind
Ci fructe mici utilizate-n preparate culinare
Si uneori ulei ce arde în candele luminând…
Sa fii iubita si fericita !
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Foarte inspirată! 🙂
LikeLike
firdeiarbainbataiavantului said:
Inspirată şi plină de sensibilitate povestea asta. Iar fotografiile pică exact la fix pentru a da rotunjime întregului.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
O poveste care s-a cerut scrisă. 🙂 De fapt când am văzut frunzele uscate în aceeași culoare ca banca nu m-am putut opri să nu mă gândesc că-s puii ei. 😀
LikeLiked by 1 person
La capatul curcubeului said:
Ș
LikeLike
La capatul curcubeului said:
Și uite-așa s-a mai născut o poveste din cuvinte-culori, cuvinte-gânduri-năstrușnice, cuvinte… care numai banală nu e. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
O poveste pe care m-aș tot duce să îi aud continuarea. Tot îmi propun să merg pe malul lacului și când se face frig. E doar la 80 de kilometri de mine. Dar cumva ajung numai la scăldat. Ce povești or fi având iarna cu zăpadă… 🙂
LikeLiked by 1 person
Fabiola Ion said:
Cât de frumos le-ai povestit… numai tu puteai aşa! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Am tras cu urechea și le-am surprins povestea. Copacii au multe de spus. 😀
Mulțumesc mult, draga mea! 🙂
LikeLiked by 1 person
axel said:
Orice pretext e bun pentru a lăsa imaginația la joacă iar când vorbim de asemenea imagini, totul se transformă într-o poveste pe care doar tu puteai să o creezi.
⚘😊
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Asemenea imagini spun singure povestea. Dacă te uiți la copac, la cum frunzește colorat, cât e de priceput a mânui frunzele în propoziții și fraze, realizezi că banca, cât e ea de bancă, nu putea avea o altă alegere. 🙂
LikeLike
Poteci de dor said:
Dacă toate poveştile ar fi atât de inspirate… ce vise frumoase-am avea!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Copacii spun povești mereu. De fapt tu ești experta cu potecuțe și știi. Copacii au ei așa o manieră de-a trăi lucrurile… 🙂
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
Numai ei ştiu cum fac…
Îţi mulţumesc mult-mult!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Noroc cu unicornii care traduc limba lor. 🙂
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
😀 Ce ne-am face fără ei?
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Contabili? 😀
LikeLike
Poteci de dor said:
Auch! Cel mai probabil 😀 😀
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Scuze! Nu sună bine. 😦 Trebuie să explic. Eram profă la liceu. Și știi cum e cu analize, cu Nichita cu la-la-la. Am zis special de Nichita că e greu accesibil. Și când nu eram eu mulțumită de analiză, că era prea seacă ori nu era, aveam eu o expresie tâmpită: „gândești ca un contabil.” Ajunsă în Ca primul meu job a fost în contabilitate. M-a ajuns blestemul elevilor. 😀 E poveste lungă, a fost greu tare. 😀
Asta e cu contabilii. 😀
În rest numai vorbe bune despre ei. De altfel una dintre persoanele pe care le admir la superlativ aici pe bloguri din punct de vedere al scriiturii e contabilă. Știu sigur.
Dacă te-am nimerit și pe tine îmi cer scuze, că n-a fost cu rea intenție. Dar eu uneori spun și abia după gândesc. 😦
LikeLike
Poteci de dor said:
Nuuuu, pe mine nici pe departe. Nici în vis n-aş putea fi contabil pentru că… pentru că. Nu le am cu astea şi gata.
Auch-ul meu a venit la gândul că, deşi am înţeles perfect ce-ai vrut să spui, poate te citesc contabili şi na… ştii tu.
Dar ştiu exact ce-ai vrut să zici. 😉
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ți-am spus că mă trezesc adesea că-mi pleacă vorbele mai repede decât mine. Și acum sunt și cu capul înfundat, Așa că… asta e. Suport consecințele. 😦
Nu am nimic cu nici o meserie, dar eu cum sunt tută cu cifrele, e chiar un compliment să fii contabil. Adică pentru mine perioada aia a fost coșmar. Greu rău. 😀
LikeLike
Poteci de dor said:
Aşa fac şi eu câteodată aşa că te înţeleg.
Hai să mă bag şi eu în oală cu tine, să ne-o luăm amândouă. Deci: îi admir şi eu pe oamenii care se descurcă bine cu cifrele, fie ei contabili, ingineri, profi de mate etc. Dar. Dar, în mintea mea creaţă, eu credeam că na… fiind atât de prinşi în real, nu se încurcă prea mult cu visatul şi cu metafora. Aşa-am crezut până când am cunoscut un om care mi-a demonstrat contrariul. Adică faptul că şi un om al cifrelor scrie poezie şi e sensibil tare-tare.
Na! Acum luăm bătaie stereo.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Nici nu știu ce să zic, pentru că ai spus fix cum gândesc și eu. 🙂
LikeLiked by 1 person
Albert Ai Conty said:
Si unicornul acela mic, ascuns sub frunza este tot din poveste?
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
El mi-a șoptit de fapt toată poezia dintre bancă și copac. Altfel n-aveam habar că banca și copacul și puii lor – frunzele uscate – trăiesc atât de intens pe mal de lac. 🙂
LikeLiked by 1 person
noradamian said:
poezie, fantezie, umor, originalitate!… Like 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc mult, Nora! 🙂
LikeLike
Aliosa said:
O ” poveste banală ”
cu o înțeleaptă morală ! 🙂
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Așa mi-a șoptit copacul că ar sta lucrurile. 🙂
Zi frumoasă! 🙂
LikeLike
doar nicole said:
Frunzele decupate direct din roșu sunt… wow! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Vara de septembrie-octombrie este fascinant colorată. Nepământeană. O văd în fiecare an și tot nu cred. Tot trăiesc cu bănuiala că cineva vopsește noapte copacii. 😀
LikeLiked by 1 person
doar nicole said:
Da’ chiar… vopsiți într-un aprins fără cuvinte de frumos! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Au vopsele bune. M-am prins. 😀
LikeLike