Un goblen. Nimic mai mult decât un goblen. Migălos lucrat în ore multe, nuanțând gânduri și planuri pentru cei doi. Și Dumnezeu ajută, când și ochiul și mâna ostenește, iar ruga se duce spre cer curat și drept, ca fumul, prin horn, când vânturi nu bat. Schimbări de dioptrii adesea, că-s multe ape în albastrul și verdele culorii. Iar ochiul e neputincios și obosește. Dar sufletul ți-e tare și trupul fragil n-are-ncotro, rezistă. Și nopțile se strâng în brațe de-oboseală, se-nșiră în goblen. Lumina becului se-ntrece până târziu cu luna, când soarele răsare din albastru iar. Ore târzii pentru doi, trei lei în plus. Ca fata și băiatul să aibă ce tu n-ai avut…

Un goblen. Nimic mai mult decât un goblen. Culorile izvorăsc din mijlocul ochiului meu albastru. Ochi căprui. Așa îl văd cei din afară. Dar nu văd bine, căci ochiul meu e albastru. Dovadă este cerul și oceanul și lacul și florile și apele care se străduiesc s-acopere neliniștea din pietre. Le văd albastre, nu căprui, deci ochiul meu i-albastru.
Jur pe albastru!