Ieri. O zi lăptoasă și cenușie. Temperatură în conformitate cu ceea ce prevede legea pentru un banal mijloc de noiembrie. Mi-s dragi zilele de genul acesta, pentru că-mi devine grădină cu flori casa. Întotdeauna mi-au plăcut, indiferent unde am locuit. Iubesc cumințenia domestică a bucătăriei, lumina care se filtrează timid prin perdele (de când mă știu am locuit în case cu geamuri mari), căldura care se întinde nestingherită în jurul meu și, în general, toate elementele micuțe care personalizează cei patru pereți, transformându-i în acasă.
Monotonia e superlativul absolut pe care-l poate da o după-masă de noiembrie.
Mă apucă uneori cheful să fac dulciuri cuminți. Dulciuri de toată ziua, gustoase și ușoare, gen clătite, ori checuri, ori muffins. Și atunci căldura casei se împletește cu aroma de vanilie și coajă de lămâie.
– Mi-a ieșit checul ca o spinare de vacă, îți spun.
Arunci un ochi și râzi, amuzat de comparație.
– Ți-a ieșit ca toată vaca, îmi intri în joc.
Apoi îl scot din cuptor și miroase fabulos. Aroma cafelei se amestecă cu fierbințeala checului parfumat, cu gândurile și vorbele noastre. Cu liniștea casei și lumina lăptoasă și gri. E noiembrie…