Emoții mari am avut sâmbăta aceea. Bagajele așteptau la ușă, iar noi alergam precum Ana lui Manole prin vânt, ploaie și ceață, plus un trafic infernal (până când ne-am depărtat bine de Toronto). Trebuia să ajungem la St. Catharines ca să o întâlnesc pe Corina. Nu apucasem să prind locațiile mai apropiate (la consulat, sau Oakville), dar în Canada distanța e soră cu românul și nu numai cu el. Așa că Niagara să fie, doar să o strâng în brațe un minut. Nu concepeam să nu o întâlnesc. Aș fi făcut mult mai mult, nu doar o sută de kilometri ca să o văd.

Și asta mi-a amintit de o întâmplare. Eram aproape de Washington. Pe autostradă. La un punct am văzut o mașină cu număr 4OZON. L-am convins pe soțul meu să facă niște manevre, surori cu pierderea permisului, ca să fac poze. 4 Ozon. For Corina Ozon.  Ce-am făcut cu ele? Bineînțeles că le-am pus pe fb. 😀

Pe Corina am cunoscut-o prin litera ei la sfârșitul lui 2014. Ne-am împrietenit virtual. Iar când ne-am întâlnit fizic a fost ca și cum ne-am fi știut dintotdeauna. „Același aluat” a zis ea.

Am întârziat, pentru că… trafic. Lumea era deja așezată în jurul mesei, iar Corina și Magda vorbeau despre carte și oameni, despre fenomenul literar românesc, despre sentimente și viață. O seară de toamnă, canadian împrăștiată în suflete de români însetați să vadă, să cunoască, să știe…
Am intrat cu emoții duble, pentru că aveam să cunosc fizic două persoane pe care le îndrăgeam de ani de zile. Eram legată de ambele cu firele de păianjen ale literei și nu numai. Magda îmi luase un interviu, după ce-i fusesem „colegă de scriitură”, (o citez) în „Pastile de nesomn”, volum publicat de Corina.
Le-am privit cu zâmbetul adunat la ceafă. Eram fericită că sunt acolo, în aceeași încăpere cu ele și mă amuza faptul că ele habar nu aveau că zâmbetul acela larg care le fixa, era al meu.

Îi promisesem Corinei că o surprind la un eveniment. „Vezi, să mă tragi de mânecă!” îmi spusese ea, intuind timiditatea mea. Și așa am făcut. La sfârșitul discuțiilor, m-am dus la ea și am tras-o de mânecă. S-a uitat mirată la mine. (Ce-o fi cu nebuna asta, o fi gândit). I-am zis că ea mi-a spus să procedez așa. A părut derutată câteva secunde, apoi a înțeles și ne-am îmbrățișat așa cum te îmbrățișezi cu un prieten drag pe care îl revezi după o absență.

Magda m-a privit în ochi și mi-a spus apăsat: tu scrii. Mi-a atribuit VERBUL, ca și cum mi-ar fi pus trese pe umăr.

Corina? Carte și suflet și poveste (șapte cărți în trei ani – un soi de Făt-Frumos al scriiturii). Cărți scrise bine, cu miez, profunde. Stiluri diferite (o să revin cu impresia mea despre cea mai recentă carte). O să revin pentru că subiectul e stufos și trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului.

Magda? Broderie de scriitură. Foaie De Drum Lung. Două cărți fantastic scrise și povești cu oameni, despre oameni. Care și-au replantat rădăcinile printre arțari. Unii cu succes și răni de dor minore. Alții vânturați, cu alergii în suflet, de la înstrăinare.
Multe sunt de spus….

Am toate cărțile lor scrise până acum. Le voi avea pe cele care vor veni. Pentru că litera naște cuvânt și pagina cere carte. Și mâna de pe condei e neobosită. Doare dacă nu scrie. Pagini cu sensibilitate și har. Literatură contemporană care oglindește pulsul nostru acum și aici.  Creativitatea crescând românește, pulsând vie, scăldată în litere.
Cu harul acela divin care cheamă alți ochi să pască cuminți cuvinte, pentru a crește mari suflete. Am plecat cu inima mare.  Cu și mai mult drag.