Acasă e un substantiv cu minim doi protagoniști. Definiția mea.

Acasă e o propoziție simplă cu subiect și predicat. Eu coc la cuptor atribute, iar tu le complementezi pe fiecare și le pui simetric pe pereți, după ce le-am desenat cu portocale. Eu decorez casa construită de tine după planul nostru. Cu ferestre largi să ne iubim pe lumină. Să-mi vezi ochii. Să-ți văd zâmbetul. Să scriem toată ziua litere.

Acasă e o frază. O transform eu din când în când în propoziții labirintice, udate de oceane unde m-ai dus tu. Lăcrimez la cascade (îți amintești în Brazilia când am plâns de fericire că Dumnezeu m-a sădit om pe pământ ca să-i ador măreția?)

Acasă devine o fraza cu propoziții secundare, înșiruite nu prea cuminte într-un draft de principală. Tu spui că sunt cea mai cea de pe pământ. Dar ești îngrozitor de subiectiv. Până la urmă calitatea mea e că sunt iubita ta cu verbe auxiliare.

Azi ninge. Și chiar de mă grăbesc uneori,  mă uit la liniștea ta și-mi potrivesc pasul după pasul tău. Să nu-ți fie frică! Pentru că eu sunt tu. Și tu ești eu.