Toronto_skyline_in_winter[1]

Pe aici a venit iarna. Iarnă serioasă cu zăpadă și clopoței. Frig cu țurțuri și străzi feeric luminate. Patria lui Moș Crăciun. Cum altfel?

În seara asta am fost la Zumba, ca de obicei joia. Trebuie să spun că merg la sala asta din iunie, minim de trei ori pe săptămână.
Deci de șase luni. Șase luni! Parchez mașina după caz, afară sau în garajul de vis a vis, aflat la parterul unui bloc de birouri sau locuințe. De când e frig o pun înăuntru, în caz că-i vine ideea să mă aștepte pudrată.

Așa și azi, doar că, pe când să intru să o iau, intră dacă ai pe unde. Ușa, care de obicei se ridica automat când mă apropiam, acum stătea bosumflată cu nasu-n zăpadă.
Ce-o fi având? M-am apropiat. M-am îndepărtat. Am mers mai încet. Oi fi fost prea iute și nu m-o fi simțit… Am făcut pași în față și în spate. Nimic.
M-am gândit că poate-s prea mică. Poate că cei 1.63 de cm ai mei nu sunt suficienți și nu mă vede. Așa că am sărit dând din mâini. Mai în față. Mai în spate. Nimic. Am făcut tot ce am crezut că ar putea îndupleca un senzor cumsecade.

Eram pe WhatsApp cu prietena mea, care se tăvălea de râs văzând dansul pinguinului pe care-l făceam, doar-doar impresionez ușa îndărătnică. Nimic.
După vreo zece minute de insistență, văzând că nu pot și nu pot, am tras unica concluzie logică: s-a stricat.

Am intrat pe ușa principală, unde e portarul, ori recepționistul ori whatever și l-am anunțat că li s-a stricat senzorul. Că nu mi se deschide ușa. „Care senzor?” m-a întrebat el. Ce a urmat a fost un dialog a la Caragiale. Nu. Ei nu au senzor decât pentru mașini. Iar eu nefiind mașină…

Am aflat că de șase luni, am fost atât de norocoasă încât de fiecare dată când am intrat, ușa s-a deschis pentru că o mașină intra sau ieșea în același timp cu mine. De fapt procedura e alta.

Și acum râd. Ora nouă seara. Eu cu o haină din puf de pinguin, cu gluga-n ochi, cu uggs și mănuși, sărind ca o minge în fața unei uși de garaj încăpățânate.
Ce-o fi fost în mintea celor care m-au văzut? Ce au înțeles ei din ritualul meu, nu știu. Nimeni nu m-a deranjat. Nimeni nu m-a întrebat ce fac.