În seara asta a venit Moșu’
S-a descurcat în ciuda nămeților și frigului și în general a condițiilor grele de ajuns la destinații. Dar, bănuiesc că de aia e Moș ca să se dea de trei ori peste cap și să facă surprize când te aștepți mai puțin. Și hodronc-tronc și buf prin șemineu fix sub brad. Probabil că merge la sală în timpul anului, de aceea are condiție fizică, deși nu s-ar spune după rotunjimi, dar poate că așa îi e conformația…
(Ce m-o fi apucat să-l critic pe Moș???? Tre’ să fiu atentă să nu mă mușc de limbă.)
Și vă spuneam de moș…

Dar înainte de asta vreau să mă laud. Pot? Tot e final de an, și, dacă am fost bună până acum e bine, dacă n-am fost, tot aia. Cadou am primit, deci…

De când mă știu am fost înconjurată de oameni speciali. Cumva Dumnezeu mi-a scos în cale ființe minunate, cu suflete soare. Lumină. Știți și voi, ochi mari, zâmbet larg și dragostea la vedere.
Că omul în sine e o sărbătoare. Fiecare om e o zi de sărbătoare. Cu dimineață, prânz și seară. Fiecare om e un brad de Crăciun, împodobit după posibilități.

Unii au coroana bogată, generozitate și inimi mai mari decât prevede legea. Sunt asortați în bun gust și culoare, trăinicie și calitate. Îi iubești instantaneu pentru că-ți dorești să fii ca ei, să fii în preajma lor, în curtea lor, la masa lor. Să te molipsești de binele lor trainic de verde liniștit. Au case frumoase cu geamuri curajoase prin care intră curat lumina. Au zâmbet și cuvânt. Și suflet.

Alții sunt grăbiți în viață, în relații, în sărbătoare, în ceașca de cafea și respiratul în pădure. Nu e vina lor. Așa se nasc, cu suflet de argint placat cu aur de 10 karate. Așa se bucură ei. În fugă, pe jumătate. Kitchos. Împodobiți cu globuri ieftine, de plastic, chinezești. No big deal, se pot înlocui ușor. Sunt în serie.  Imitatori prin excelență.
Se mulțumesc cu puțin și au puțin. Cu crengi slab arcuite, ițite strâmb dintr-o tulpină fără vlagă.

Dar și ei sunt un soi de sărbătoare, pentru că-n fiecare casă vine Crăciunul și toți au zâmbete și sarmale pe masă. Iar soarele răsare pe fiecare stradă, indiferent de cartier. Iar ușile se deschid și se închid. Ca oamenii.

Eu am avut parte mereu și mereu de cei din prima categorie. Nu glumesc.
Am fost binecuvântată la început în real. Iar apoi în virtual s-a întâmplat la fel. Sunt atât de frumoși oamenii de care vă spun, că îmi crește sufletul pentru că-mi prețuiesc prietenia. Mă simt eu mai bună din cauza asta. Pe câțiva i-am cunoscut și real, iar legătura noastră s-a accentuat.

Pe Danaiana am cunoscut-o în niște circumstanțe despre care nu voi vorbi, pentru că sunt doar ale noastre. Ne-am apropiat, pentru că nu se putea altfel și noi două am vorbit în toate felurile, nu doar cu vorbe. Chiar și cu frunze. Aș putea spune multe despre ea, însă o imagine face cât o mie de cuvinte. Nu-i așa? Iar ea are mâini de aur. În seara asta m-a făcut fericită.
Azi am avut o zi foarte grea. Una din cele mai grele zile din ultimii ani. Și știu că nu întâmplător a ajuns la mine mângâierea ei colorată.
Pozele sunt sărace. Sunt mult mai frumoase în realitate bijuteriile făcute de ea, ajunse azi la mine. Iar culorile… aș fi ales exact aceste culori.
Îți mulțumesc tare mult, draga mea!

Iar vouă vă urez Sărbători vesele și colorate. Și liniște. Multă liniște cu zâmbet și dragoste. Iubiți și bucurați-vă! Dar încercați să vă iubiți în primul rând pe voi.