Voi? Eu iubesc lucrurile făcute bine.
Nu sunt superstițioasă la modul general. Nu cred nici măcar în zodii, decât dacă-mi convine ce zic. Dar mi se pune uneori pata și se întâmplă excepția de la regulă.
Așa a fost anul acesta. Vinovate sunt Potecuța și Dana, că la ele am citit ce se face la cumpăna dintre ani. Mi-am zis că nu-i mare lucru să respect și eu acolo niște cutume. Efort nu prea mare pentru roadele promise. Adică investiție minimă și beneficii maxime. Iar de nu e așa, tot aia. Cam lunguță lista cu ce să și să nu în noaptea de Revelion, dar nu irealizabil. Până la urmă o dată la 12 luni e CUMPĂNA DINTRE ANI.
LISTA:

  • ceva nou – bifat
  • bani în buzunar- bifat
  • lenjerie roșie – bifat
  • pește la masă – bifat
  • GĂINĂ NU!!! – bifat
  • lumânare care să ardă toată noaptea- bifat.
  •  bănuți de pus în șampanie (am pus din timp în țuică să se dezinfecteze monede de zece cenți) – bifat
  • clopoțel – bifat. Pus lângă lumânare, să aprind lumânarea și să clopoțesc.
  • muzică – bifat, aia era oricum
  • 12 boabe de struguri, am cumpărat, deși am înțeles, după ce am făcut un drum special să mă struguresc, că ar fi fost ok și stafidele. Și de-ălea aveam în casă. Dar în ce moment s-or mânca oare? Am căutat pe net și am găsit că până-n miezul nopții. Deci nu trebuie să le bagi pe gât pe toate deodată la cumpăna dintre ani, odată cu șampania, cum m-am temut. – bifat
  • șampanie… ăăă. M-am trezit că am tot felul de băuturi în casă, dar șampanie nu. Deci fuga la cumpărături.

Eu nu sunt o tipă tupeistă. Dimpotrivă. Politicoasă până-n dinți. Dar, recunosc, gafistă la superlativ câteodată. Rar. Dar grav. Și-n acele dăți, dau cu stângu-n dreptu’ cu majuscule. Rău. De premiul Nobel.

Deci mă duc eu să iau șampanie pe ultima sută de metri, cu o jumătate de oră până la închiderea magazinului. Deszăpezesc mașina pe care uitasem să o bag în garaj cu o zi înainte și o tai la cel mai apropiat LCBO. Calc accelerația la greu că no’, târziu tare. Găsesc foarte greu parcare, că, nu știu de ce, lumea înnebunește când vine o zi liberă și magazinele sunt închise a doua zi. Firește TOATĂ lumea era prezentă la mall.
Frig, zăpadă… 31 decembrie. Ce mai? Alerg, că-s contra-cronometru și locul unde parcasem era la un capăt de mall, iar LCBO la celălalt capăt.

Eu de obicei am gânduri. Pot să mă bat și de mama pe stradă și tot n-o văd. Culmea e că mă uit la oameni, de fapt prin ei.

Ajung la magazinul cu pricina, și mă îndrept spre țintă. Mă strecor cu greu pe la intrare, apoi prin ușa rotativă. Nu îmi cade fisa decât mai târziu că am intrat „cu greu”.
Eu eram setată pe cumpărat șampanie. Punct. Trebuia să aleg una. Și repede. Să nu mă prindă cumpăna dintre ani…
Cum nu sunt cea care cumpără băuturi în casă, habar n-aveam pe unde sunt șampaniile în magazin (LCBO e un magazin doar cu băuturi alcoolice și e destul de mare) plus că habar nu aveam ce să aleg. Care o fi bună.
Salvarea însă îmi vine chiar la intrare, unde erau așezate frumos mai multe tipuri. Apuc pe cea la care mi se pare mie mai frumoasă sticla și mă așez la una din cozile kilometrice.
Apoi observ un  grup mare de oameni care așteaptă la intrare. Mă uit mirată în prima secundă și mă întreb cu nevinovăție ce-or fi făcând acolo. Apoi o văd pe tipa de la securitate, îmbrăcată în uniformă cum îi lăsa să intre câte unul, doi, în funcție de câți ies din magazinul super aglomerat la ora aceea. (Văzusem fenomenul acesta doar la magazinele foarte scumpe.)
Și simt cum brusc îmi iau foc obrajii și mă fac mică-mică.

Ce făcusem eu? Mă strecurasem greu printre oamenii care stătea civilizat la coadă, FĂRĂ SĂ ÎI VĂD, apoi prin ușa rotativă, pe sub nasul celei de la securitate. M-am prins de o șampanie și m-am așezat la coadă. Apoi…  am observat pe ce planetă trăiesc.
Nimeni nu mi-a zis nimic. Probabil că avusesem o figură atât hotărâtă că oamenii or fi crezut că nu-s mușteriu ca și ei.

Ai noroc că lumea e civilizată altfel ai fi ieșit cu permanent și urări „de bine” mi-a spus prietena mea, râzând.

Jur că nu i-am văzut. Că aș fi stat la coadă, sau aș fi renunțat. Mi-ar fi fost crunt de rușine să mă bag în față, chiar dacă de șampanie ar fi depins viața mea. Dar dacă nu i-am văzut…

(Seara s-au adunat mai multe sticle de șampanie. A mea a avut cea mai frumoasă sticlă și cel mai prost gust.)

Și a venit și ora 12. Cu câteva minute înainte am început să aprind lumini, să pun monede în pahare, să deschid geamuri și uși. Am realizat că am 15 geamuri și gemulețe, o ușă și geamuri spre balcon și 3 uși de intrare.
Nu!!! Nu am deschis decât vreo patru geamuri și am lăsat ușa principală larg deschisă. Frig sub minus 20 de grade. Aș fi deschis eu mai multe, dar soțul din dotare scotea deja fum pe nări și avea o privire foarte explicită și aducătoare de noroc și prosperitate și veselie… Așa că m-am oprit din băgat frig în casă, am ieșit toți afară, și bând din șampanie, cu multă grijă, să nu înghit moneda, m-am așezat strategic să fiu sigură că primul care intră în casă e bărbat. Că, cică doar așa ai noroc. Phui!!!

Am fost atât de ocupată, încât am uitat să îmi pun dorințele ălea care musai trebuie puse la cumpăna dintre ani. Așa că voi avea, probabil, ceea ce vine din oficiu pentru cei care au respectat lista bifată mai sus.

Pentru anul care vine, am multe lucruri pe care mi le doresc și știu că le voi îndeplini. Iar la anul, la cumpăna dintre ani, cu siguranță voi face abstracție de orice superstiție. Îmi voi spune o rugăciune mică și voi avea inima deschisă și zâmbetul pe buze.

Ca în fiecare an. 🙂