Nu mă cheamă nici Ioan, nici Ioana, nici Ionela etc, dar în copilărie eram mereu sărbătorită, ca și cum aș fi fost. Fiecare bărbat din familie purta numele de Ioan (ori și numele Ioan) așa că mama, care, pe cuvânt că e specialistă în magie și făcut surprize, crease un fel de etimologie specială, interesantă și întortocheată a numelui meu, astfel ca să mă simt îndreptățită să stau alături de sărbătoriți, fără a fi lezată de bănuiala că mi s-ar face o concesie.
Convinsă fiind de drepturile mele, alături de bunu’, tata și Radu, fratele meu, primeam țanțoș cadou și tort și ce se mai întâmpla, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. (Bunu’ era bunicul patern. Așa erau delimitate cele două perechi de bunici: bunu’ și buna, bunica și bunicu’). Și l-am apucat și pe tata bun (străbunicul patern) care era o figură specială (dar el era Teodor). Am amintiri clare cu el, aveam vreo nouă ani când s-a dus pe planeta aceea care.
Crescând am înțeles că doar Radu e îndreptățit la sărbătoare, așa că m-am retras zâmbind dintre Ionii pozitivi (întotdeauna) apreciind diplomația mamei care, în paranteză spus, deși e de scris cu majuscule țipătoare, e cel mai minunat om pe care-l cunosc. Nu că e mama. Acu’ fiecare dintre noi are sentimentul că mama proprie e bucata lui de paradis. Dar mama a știut să ne ocrotească copilăria ca nimeni alta și să o poleiască în atâta căldură, că eu am aflat doar în clasa a unsprezecea de liceu (fiind la o prietenă în vizită peste noapte) că și părinții se ceartă. Or fi avut și ai mei probleme că asta e viața, dar se petreceau ferite de ochii și urechile noastre.
De Bobotează se făceau răciturile (aiturile), așa e obiceiul la noi. Mie îmi plăcea doar gelatina și îl priveam pe tata cum pune sare, piper și boia, ca o pictură abstractă așternută tacticos peste conținutul delicios al muncii mamei. Mușca cu poftă și, văzându-mi privirea, mă învăța să fac și eu la fel. Zăpăceam o porție pe care abia o sculptam cu furculița.
De mulți ani n-am mai fost acasă de Bobotează și de Sfântul Ioan și multe s-au schimbat…
La mulți ani, dragă Ioane! De la cel mai mic, la cel mai mare. Și invers.
(Am uitat să mă laud: poza e a mea cu prăjituri făcute de mine 🙂 )
Sweet & Salty 
Auzi, da’ sfintul Papagigli cind o fi, ca dupa cum stii, je m’appelle Papa si tare mi-as dori sa ma serbez 😆
Daca ar fi dupa mine, mi-as sarbatori si numele de familie 😉
LikeLike
Pe 9 martie ar fi sărbătoarea celor 40 de mucenici de la Sevastia, când se spune că ar fi și ziua celor fără nume, adică a celor care nu au numele trecut în calendarul creștin. Te poți serba atunci, dar va trebui să faci separația între cele 40 de pahare cu vin tradiționale, de celelalte, pe care le vei bea în cinstea ta. 😉
LikeLiked by 1 person
Cum, aia nu m-au mentionat in calendarul lor? Pai cine-i mai crestin decit Papa? Mohamed? 😆
Zici ca sa dau pe git 40 de pahare si abea dupa aceea sa m-apuc de baut? Suna bine, dar cred ca dupa paharul cu numarul 5, trebuie sa le beau culcat. Oare pozitia verticala e obligatorie? 😉
LikeLike
Cică ar fi bine să se înceapă și să se păstreze cât mai multă vreme poziția “cu picioarele sub masă”. Mai multe nu știu a-ți spune, pentru că niciodată nu am ajuns cu număratul paharelor până la 40. 😀 Mai ales că eu nu sunt prieten prea bun cu vinul, ci cu tăriile.
Creștin este Papa, dar nu știu de papagigli, mai ales că și-a ales reședința în Vaticlan, necum în Vatican. 😀 Deși, dacă mă gândesc bine, o fi având și Papa clanul său.
LikeLike
Pai asta inseamna ca pot sa stau culcat cu picioarele sub masa. Bun, e pusa!
Bey, pai e discriminatoriu. De ce Papaioan era mentionat si eu, nu? Ce, ala avea 4 oua? 😆
LikeLike
Papaioan nu avea patru ouă, dar el a fost uns, iar matale nu, decât poate cu ceva mirodenii de le pui în vin, când îl fierbi, sau în mâncărurile tale de-mi lasă gura apă după ele. 😀
LikeLike
Pai si Ioanul cu ce-a fost uns? Cel putin uleiurile mele sunt adevarate, pe cind aia sunt alesi pe interese si cu sforarii. Asa ca eu ma simt mult mai indreptatit decit Papii pu … era sa-mi iasa un porumbel dintre degete. Dar l-am oprit la timp ca sa nu-l vedeti 😆
LikeLike
S-au uns cu uleiuri mirositoare,
….
Na, că era să fac versuri, da-mi ieșea si mie un porumbelpe acolo, așa că m-am oprit. 😀
LikeLike
S-ar putea să fie niște sfinți mai mici cu numele tău. 😀 Dar foarte mici. 🙂
„Papa” în sine, impune respect și te sărbătorești destul de des după vedem cu toții. 🙂
LikeLike
Ma sarbatoresc ca merit, doar sunt trimisul pe Pamint al Barosanului sau asa ceva, ca nu-mi mai aduc aminte cine m-a numit si in ce fel de circumcizii sau circumstante. Paharele lu’ Mugur sunt de vina 😆
LikeLiked by 1 person
Meriți, cum să nu meriți. 🙂
LikeLike
Pai merit, ca vorba-i gratis, dar ma sabatoresc doar eu, tu vad ca nu catadicsesti sa ma sarbatoresti si nu inteleg de ce 😛
LikeLike
Îmi pare rău, dar nu pot sărbători în condiții de iarnă. 🙂
Ai văzut ce i-am făcut iernii în postarea anterioară? :))))
LikeLike
Sweetie, n-o mai freca! La mine-n casa e mai iarna vara, decit iarna, asa ca n-ai scuza. Ia sa-mi dai numarul sotului sa ma discut cu el despre o petrecere in feb. 😛
LikeLike
Sunt în Ro în februarie, dar îți dau numărul lui că va fi aici neconsolat. 😀 Mă bârfiți împreună. 😀
LikeLike
Pleci singura? Vin si eu 😉
LikeLike
Hai! 😀 Cică e primăvară acolo. Dar nu le ducem noi iarna? 😀
LikeLike
Pe ce data pleci?
LikeLike
Nici eu nu i-am văzut niciodată certându-se pe ai mei până după ce au ieșit amândoi la pensie 😆 Răcitura era pentru mine ceva magic. Mâncarea – gelatină. O mâncam mai mult pentru textură decât pentru gust 🙂 .
LikeLiked by 1 person
Da. Și pentru mine. 🙂 În plus era legată de semnificația zilei. Am crescut cu tot felul de tradiții (și culinare). 🙂
Suntem norocoase pentru liniștea copilăriei noastre. Alte copilării au fost zbuciumate rău, lăsând urme adânci în adulții care au devenit. 🙂
LikeLiked by 1 person
Inca din titlu mi-am dat seama ca ai o treaba cu Ion. J’Em appelle Ion. Adica Eu, Em strig la Ion. Daca nu te cheama nici Ion, nici Ioana, nici Ionela, ce sa-i faci, nu te duci, da sunt sigur ca s-or gasi destui sa te cheme.
Acum mai in gluma mai in serios, sa-ti traiasca Ionii cu sanatate, si tu si mama ta pe langa ei. Poti fi incantata ca barza a avut asa coordonate bune la GPS. Chiar daca sunt unii care au cuvinte bune despre parinti, putini stiu sa creioneze asa un portret frumos cum ai facut tu despre mama ta. Sunt sigur ca sentimentul e reciproc, si sunteti norocoase amandoua ca aveti asa o relatie. Felicitari pentru text.
LikeLiked by 1 person
Ce-mi place explicația. 🙂
Nu mă duc, sigur că nu mă duc când mă cheamă câte-un Ion. 😉
Am mai spus că principala mea calitate e că sunt fiica mamei mele și da, GPS-ul a funcționat ireproșabil. 🙂
Mulțumesc mult pentru felicitări. Textul a pornit de la invitația (la o piftie) unui prieten. Nu m-am dus. Nu că l-ar fi chemat Ion, dar trebuia să calc o sută de kilometri. 🙂
A funcționat piftia pe model de madlenă proustiană și… asta a ieșit. 🙂
LikeLike
noi nu avem ioni în familie, nici nu prea știu de ce s-a nimerit așa, dar sărbătorim ziua de naștere a cuiva care deși e născut pe 7, nu-i ion. 🙂
ce harababură de comentariu am scris! :)))))
LikeLiked by 1 person
Puteți pretinde dacă aveți chef. 🙂 Până la urmă mulți ioni sunt doar o dată pe an. Așa e și Radu, fratele meu. 🙂
LikeLike
Enchant” de faire votre connaisance ! Je m’appelle Io(n)sif ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Tot un fel de Ion. 🙂
LikeLike
*e
LikeLike
Şi eu am suferit în copilărie că nu era o Sf, Crina. Mama mea se numea Maria şi mi-a împrumutat o Sf. Marie cu daruri cu tot. Deşi eram săraci şi darurile erau sau nu erau, am renunţat, în cele din urmă, la Sfânta zi, nu şi la daruri, chiar dacă erau formate dintr-un pix. Am fost şi sunt fascinată de pixuri. Dacă mi se oferă un pix, nu-l refuz şi dacă mai am cinci ca ăla. Crezi că ar trebui să iau măsuri în acest sens?
LikeLiked by 1 person
Eu am fost profesoară și mereu „furam” pixuri. Mă trezeam acasă cu pixuri care nu-mi aparțineau și apoi căutam prin clase proprietarii. 🙂
Sunt frumoase sărbătorile și uneori un pix e tot ce trebuie ca să fii fericit. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mi-a venit în minte o întâmplare nostimă cu un pix, pe când lucram în contabilitate. Pentru că a fost o situaţie haioasă o voi scrie pe blog. Sper să vă amuzati.
LikeLiked by 1 person
Abia aștept! 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, mama e bucata noastră de paradis, frumos scris. Sensibil și adevărat cu asupra de măsură. Și toate mamele lumii ar merita statui. Plus nemurirea…
LikeLiked by 1 person
Toate mamele fără excepție merită iubirea aceea sută la sută. Să lăcrimeze doar de drag. 🙂
LikeLiked by 2 people
La noi se făceau cociunele (răciturile) de Anul Nou, și fiecare dintre membrii familiei avea preferințele lui din bucățile puse în farfurii. Tatei îi plăcea râtul porcului, mie urechile, iar fratelui meu mai mare, labele. Doar mama se mulțumea cu orice.
LikeLiked by 1 person
Nu am mai auzit termenul de „cociune”, la noi se zic „aituri”, iar la Sibiu „răci”, literar „răcituri” sau… aspic. Mie îmi plăcea doar gelatina. Le prefer pe cele din curcan. Îmi ies bune de tot.
Așa e, mamele totdeauna se mulțumesc cu orice, fericirea lor e să-i vadă hrăniți și bucuroși pe ceilalți. 🙂
LikeLiked by 1 person
Răci le spun eu şi sunt mirifice. Cu boia iute, cu zeamă de lămâie… o bunătate. Dar să fie făcute de altcineva că eu n-am făcut niciodată şi nu m-aş încumeta.
În altă ordine de idei, nu mai zic şi eu de cât de sensibil si scris de mama, că au spus-o alţii, pe merit, şi că pentru fiecare în parte mama e… raiul pe pământ. Ce voiam să zic? Mai ai prăjituri din alea? Bine faci că te lauzi, arată tare bine.
Şi vezi cum faci dar cică în februarie vine iarna-iarnă la noi. Să te îmbraci gros 😉
LikeLiked by 1 person
Da, știu bine cum e cu Sibiul. 😀 Răci.
Cu lămâie? Nu știam. Unde se pune lămâia? Se stropesc la sfârșit?
Să știi că mie nu prea îmi plac cele de porc. Eu fac, dar de curcan și sunt mai mult decât delicioase. E super simplu.
Nu mai am prăjituri și bine că nu mai am. 🙂
Tu știi că mi-ai răspuns la o întrebare pe care voiam să o pun. Voiam să întreb dacă țineți primăvara pe loc și pentru mine. Mulțumesc mult! Chiar aveam o dilemă dacă să-mi aduc și o haină mai groasă. 😀
LikeLike
Eu storc lămâie în farfurie, peste bucăţica pe care o mănânc.
Noi am vrea să o ţinem dar meteorologii zic că nţ! 😀 Aşa că hai pregătită. Oricum, tu deja ai experienţă cu gerul 😀
LikeLiked by 1 person
Frumos mai scrii, parc-am trecut pe lângă o casă cu povești, am privit puțin pe geam, de-afară, apoi am mers mai departe, n-am vrut să bat la ușă, poveștile se-ntâmplau într-un album cu fotografii de familie și nu se cădea să întrerup o reuniune așa de armonioasă de amintiri, chiar și dacă ar fi fost preț de o exprimare admirativă. Toate cele bune!
LikeLiked by 1 person
Mă bucur tare mult că ai poposit în căsuța mea de povești și te invit cu drag la masă, indiferent ce parcurs are povestea sau versul sau ce-o fi în gândul meu îngândurat.
Mereu e loc de o cafea cu prietenii. 🙂
LikeLiked by 1 person
O, mă simt așa de bine primit încât nu știu ce să iau cu mine data viitoare când vin. Ba da, cred că știu, o să rog un gând bun să mă însoțească până acolo, când o să te cunoască sigur o să vrea să rămână. 🙂 Pe curând.
LikeLiked by 1 person
Mă bucur nespus. Primesc cu drag toate gândurile bune și le dăruiesc povești și cuvinte și sandwich-uri de versuri și prăjituri cu verbe. 🙂
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Minunate amintiri! Iar mama ta e cu adevărat specială, cum știa să facă sîrbătoarea de frumoasă și pentru Ioni și pentru ne-Ioni!
Și la noi acasă, Sf. Ion era prilej de mare petrecere, cu tata în mijlocul tuturor. Anul acesta…n-am mai apucat să-l sărbătorim…
LikeLiked by 1 person
Îmi pare rău din tot sufletul, Alex.
Asta e viața asta, care ne ia încet totul. Ne lasă doar amintirile, până când ni le ia și pe acelea…
LikeLiked by 1 person