Când o mâță mâțâită
Nu se poate hotărî
Ce s-aleagă pentru cină…

Mofturoasă!
„Ce să-mi iau??”

 
Casele stau cățărate.
Pân’ la soare s-ar urca.
Minte-n colțuri! Ce pretenții??
Se înghesuie pe dealuri
colorate, hăbăuce
s-ar sui și în copaci.

Soare gras, fricos și palid
fuge noaptea să nu-l prindă,
vreo fereastră să-l transforme
într-un simplu felinar.

O pansea cu chip de fată,
dar cu suflet de mimoză,
s-a oprit introvertită
pe o masă într-un bar.

Biciclet-a fost de fată,
însă-n sufletu-i de sfântă
ea se simte candelabru.
Prin natură este… sus.

Iar când noaptea cerne neagră
ploi uscate cenușii,
se întreabă toți și toate:
Fuse iarnă, este vară,
unde-i primăvara, frate?

Ouăle îngrijorate se ciocnesc mai să se spargă.

Și-uitea-așa e gata ziua
luni de marți se pregătește:
cioc! cioc!