Și-au cumpărat rochii noi și au intrat cu pantofii de lac în grădină.  Le-am întrerupt fără să vreau dansul. Câteva reverențe. Anotimpurile lui Vivaldi. Alb și roz aprins, picurate din vârful pensulei. Și un verde, frate, de-ți trosnesc dinții a crud.

Parfum fresh, abia simțit. M-am strecurat jenată de blugii și adidașii mei. M-au ignorat suveran și după câteva secunde am uitat că n-am rochie de bal și nici frunze și m-am învârtit între ele. Fără cuvinte. Fără cifre. Fără timp. Un acum generos  revărsat în toată grădina. Aprilie flori de cais, de măr, de cireș…

Fără cuvinte. Ce atâtea cuvinte, de prea multe ori vorbe.