Niciodată nu am mai multe subiecte în cap decât atunci când nu am timp să scriu. Aș scrie cu o dorință… Cu o poftă… La fel cum e atunci când mi se usucă gâtul de sete, ori când simt că mor de foame… Ori și mai mult.

Am stat în România mult. Colorat. Zău că e colorat. Oamenii sunt frumoși, dar nu sunt la fel  cu cei de pe aici. Canadienii și românii nu sunt de pe aceeași planetă.
Mentalități diferite, atât de diferite.

Am ajuns acasă azi-noapte. Pardon, aseară că era 18: 30, dar eu, funcționând după ceas românesc, eram fizic la cu totul altă oră.

Pe avion am stat alături de o femeie cu aceeași formație profesională ca mine. Timp de nouă ore am avut vreme să povestim. Mi-a plăcut mult. Venea după o vacanță de trei zeci și opt de zile petrecute în Spania, pe care o luase la pas. Ea și cele trei prietene cu care făcuse călătoria au parcurs zilnic distanțe între cincisprezece și douăzeci de kilometri. Arăta excelent. Ușor bronzată.  Zen.

Patru femei cu vârsta cuprinsă între cincizeci și șaptezeci de ani. (A fost o surpriză să le aflu vârsta, dar am vorbit și despre asta), toate relaxate, pline de viață, spumoase, cu o energie debordantă. Nu am stat să calculez media kilometrilor făcuți de ele în vacanță.
Canadience. Nu sunt cazuri izolate, nu sunt excepții de la regulă aceste femei. După cum spuneam, mentalitate atât de diferită…

În altă ordine de idei „Pașii” au pornit la drum. La sfârșitul lunii cartea se naște pe hârtie, iar lansarea se va petrece în cadrul salonului de carte Bookfest, din București. O să vă spunem  detaliile pe măsură ce timpul se apropie.

Emoții mari…  🙂