Oceanul are temperatura ceaiului și albastrul e capricios ca o femeie nehotărâtă. Își schimbă nuanțele în fiecare secundă. E singurul loc de pe planetă unde albastrul e culoare caldă. Însă aici totul are o personalitate calmă, blajină, dar hotărâtă, la fel cu dominicanii, care se mișcă în ritmul lor propriu, pentru că aici timpul pare să aibă infinit de multă răbdare cu oamenii, vorba lui Preda.

Am fost aduși la resort în douăzeci de minute, de un șofer prietenos, care ne-a servit cu bomboane, zâmbete și lecții de spaniolă. Ocupația de bază fiind turismul, dominicanii sunt organizați ceas, oferind oaspeților confort și sentimentul acela de acasă. Mai mult decât în alte țări calde, aici simți că relaxarea e palpabilă. Și asta nu pentru că ești în vacanță, ori de la căldura leneș prietenoasă care te îmbrățișează dulce. E un ceva nedefinit, ascuns poate în zâmbetele locuitorilor, în modul dulce și lent în care pronunță cuvintele, în apa călduță a oceanului, ori a peștilor care nu se jenează să înoate la câțiva centimetri de tine. Poate doar eu simt asta, fiind un fel de chimie pe care o simt cu locul.

Nu am avut încă șansa să fac cunoștință la modul real, palpabil cu Republica Dominicană. Spre deosebire de alte țări, unde am bătut la pas, mai bine zis la roți, locuri mai puțin turistice, aici am stat doar în resort. Data trecută am vizitat Puerto Plata, însă cu ghid și traseu fix, așa că am intrat mai puțin în contact cu localnicii (dacă nu pun la socoteală pe cei ce lucrează la hoteluri și restaurante, ori bruneții care se strecoară cu abilitate pe plajă, cu tot felul de suveniruri, în ciuda interdicțiilor și pazei resorturilor).

Camerele sunt frumoase, decorate în alb și albastru, iar cameristele maestre în arta modelării prosoapelor, pe care le împachetează zilnic în forme diverse.

Indiferent de ora la care ajung, primul drum e la plajă, să văd și ating apa. Temperatura aici are consistența catifelei. Caldă și umedă. Răsfață epiderma de la primul contact.

Pe mâine!