29Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată. Am și văzut vreo doi-trei Ivani căzuți la datorie. 🙂
Ceva specific dominican nu știu să existe, decât poate gustul bine condimentat al multor mâncăruri.
În general tradițiile culinare ale popoarelor se bazează pe ce au la îndemână. Și cam toți își arogă anumite rețete, cum facem noi cu sarmalele, care nici vorbă să ne aparțină.

Fructe de mare, creveți, calamari, scoici, homari, stau la restaurant alături de pui, curcan, vită sau porc, preparate după rețetele specifice locului. Nu am văzut miel, dar nu bag mâna în foc că nu există. Însă cum mie îmi plac peștele și fructele de mare, am o dietă… marină. 😀


Însă dorința lui Petru de a mă desfășura culinar a fost o bună provocare, așa că am făcut câteva poze la întâmplare. Nu cât ar fi meritat meniurile à la carte de la restaurante (în special cel brazilian), ori serile cu specific.

Des consumate sunt bananele-platains, care se pregătesc cam la fel cum pregătim noi cartofii: prăjite, piure, ori fierte și zăpăcite cu tot felul de sosuri.

Mămăliga, e la loc de cinste și aici, însă vine îmbrăcată în pănușa aferentă. La fel am văzut că se servește și în Mexic.

Fasolea este foarte îndrăgită de dominicani. La fel și orezul pe care-l găsești în cele mai ciudate combinații, chiar și cu fasole.

Uneori am senzația că, într-o inspirație nebună, dominicanul deschide frigiderul și aruncă tot ce găsește în ceaun. Și… Voilà!, ori cum or spune ei.
La bufet găsești cam orice, până și pizza ori paste, hot dog și cartofi prăjiți. Ce mi s-a părut amuzant e faptul că au și ei vestita noastră salată de boeuf, pe care ei o numesc Ensalada Rusa.

Dacă totuși nu ai chef de nimic, poți ruga pe unul din bucătari să pregătească în fața ta piept de pui, porc sau pește la grătar. Dimineața poți alege omletă gata făcută, ori la fel comanzi pe loc una cu ce ai tu poftă să pui în ea.

1

Sunt mai multe produse care ți se fac pe loc, inclusiv un fel de clătite foarte bune pe care ți le umple la alegere cu nutella, cremă de cremeș, ori diferite dulcețuri. Și, dacă am ajuns la zona deserturilor o să spun că și aceasta este foarte generoasă: fructe proaspete, diferite prăjituri și produse de patiserie, budinci și înghețate.
Sper că nu v-am provocat prea tare foamea. Pe mâine! 🙂

26

25

31

33

39