Cred că e cazul să mă opresc din jurnălit. Nu? Deși, dacă mă gândesc bine, aș mai avea de zis. Poze îmi place să fac? Place. Să povestesc îmi place? Place.
Așa că n-aș avea nici o problemă în a o depăși pe Șeherezada și-n a mă trezi cu ditamai romanul dominican, cu poze și impresii și gânduri și mici întâmplări, ori portretele celor cu care mă intersectez. Sau cu arome, ori parfumuri etc.
Aș mai avea de zis, deși, după prima postare, mi s-a părut mare provocarea de-a scrie zilnic. Până la urmă ce poți scrie despre o vacanță statică?

Mă opresc însă pentru că e timpul „Pașilor” și vreau să mă concentrez pe venirea lor.

Așa cum v-ați prins cu toții, o vacanță în Republica Dominicană e specială. Cum sunt majoritatea vacanțelor.
Dacă aș reveni aici? Cu drag, însă iarna. E fascinantă trecerea de la iarna canadiană, care e marcă înregistrată, la o țară a verii.
O vacanță caldă e relaxare, huzur. Toate lucrurile își dau mâna ca să te răsfețe pe tine, omul.  Dacă apele sunt turcoaz și plaja albă, vegetația este o explozie generoasă de nuanțe și mărimi, care se revarsă într-o eleganță de culori și parfumuri fine. Când pui piciorul pentru prima oară într-un ținut de genul acesta, chiar ai senzația că ai pășit pe altă planetă.

Aici serile sunt pline. De fapt nu doar serile. De dimineață până seara sunt organizate activități pentru turiști. Cursuri de dans, de învățarea limbii spaniole, jocuri, zumba în ocean, aquacise la piscină și multe altele. După masa e muzică live lângă piscina principală, la ora zece spectacol și după aceea discotecă.

Turiștii sunt parte activă din viața resortului, pentru că în fiecare seară sunt câțiva selectați și puși la probe haioase, înainte de spectacol, ori se organizează karaoke, unde curajul, nu vocea, contează cel mai mult. Câștigătorii sunt răsplătiți cu sticle de Mama Joana și pachete de cafea boabe. Se fac petreceri pe plajă, unde dansezi desculț în nisip. Am prins chiar și un balet acvatic.

Resortul e vesel. Palpită ca o inimă mare. Pulsează de dragoste. Vezi tot felul de perechi. Unele potrivite, ca două piese de puzzle, altele total asimetric și ciudat alcătuite. Dar până la urmă ce se vede din exterior e doar coaja mărului, gustul îl știu doar ei, protagoniștii. Și poate oceanul care le îmbină tăcerile și vorbele și dorurile.

Și aici lumea trăiește, muncește, dansează, suferă sau se îndrăgostește. Și mă refer de data asta la dominicani. Cei care lucrează în resort au o viață mai ușoară decât ceilalți, pentru că în afară de salariile fixe mai sunt și bacșișurile. Nu știu cum se gospodăresc, dacă le împart, ori fiecare rămâne cu ceea ce primește.

Cei care străbat plaja cât e ziua de lungă, nu au însă viață ușoară. Vând orice și negociază orice. Se ascund de turbarea soarelui sub haine multe și fac mii de pași în nisipul plajei. Cu riscul să nu mai scap de el, am vrut să mă uit la niște pânze vândute de un băiat. Foarte simpatic, s-a oprit aproape mirat de interesul meu. Înainte să deschid gura mi-a spus că e o sută de dolari bucata, le vinde cu șaizeci, dar dacă eu aleg îmi dă cu douăzeci și cinci, că semăn perfect cu Jennifer Lopez, care e preferata lui și…. Din păcate nu i-am cumpărat nimic. M-a întrebat cu zâmbet timid, dacă pot să-i aduc o sticlă de apă. I-am adus imediat, iar el s-a dus să-și ofere picturile celorlalte Jennifer Lopez de pe plajă, înarmat acum cu luxul unei sticle de plastic cu apă rece de la frigider.

Cât să te chinui să fii simpatic? Cât să zâmbești în timp ce îți tragi prin nisip picioarele,  numărând zeci de mii de pași zilnic, încercând să intri în contact cu mofturoșii de dincolo de pază?

Cum suntem văzuți de ei noi, cei ce ne înfruptăm câteva zile din paradisul țării lor, care pentru ei nu e deloc paradis. E o realitate fierbinte ca iadul, cu nisip ce le intră în păr, în ochi, în nas. Cu seri în care ajung acasă și poate că n-au ce pune pe masă copiilor. Și poate că nu mai au putere să zâmbească, zâmbetul fiind uniformă de serviciu.
Viața e nedreaptă. Și fiecare dintre noi se uită constant prin două ferestre: prin una la cei de mai sus, prin cealaltă la cei de mai jos.

Ca peste tot pe planeta asta, shoppingul există:

E ultima postare și cea mai bogată. Dacă v-ați pierdut răbdarea până în acest moment și ați rămas pe drum, vă înțeleg. E ultima postare și, nu doar că e lungă, dar am pus și prea multe fotografii. Dar ce să fac? Iubesc țara asta și sper să revin. Așa că-i spun doar atât: Hasta luego!
Iar pentru voi o fotografie cu the new me. (Efectul benefic al unei vacanțe dominicane. )

Și culoare. De fapt, corect ar fi să spun… albastru. 🙂