Tags

, , , ,

e63808a6850e038b7ef1d672cc7baecd--blueberry-recipes-watercolor-paintings

Am atâtea de spus că nu știu cum și de unde să încep. Ar fi înțelept să încep cu începutul. Voi începe însă invers, de la coadă la cap.

În Toronto s-a năpustit soarele și curge în șuvoaie otrăvitoare, fierbinți pe străzi. E un monstru invizibil ce te izbește în moalele capului, aruncând cu peste patruzeci de grade. E căldura aia tâmpită când transpiri degeaba, ai pielea jilavă și părul ud. Dacă ai putea, ai ieși din propria-ți piele. Dogoarea te obligă să fugi la umbră deasă, ori în apă. Dar avem ac de cojocului lui: AC. 😀

Am plecat în jur de ora 11 dimineața dintr-un Montreal îngenuncheat de foc. Aveam să ajungem acasă după mai mult de opt ore, deși în condiții normale nu facem mai mult de cinci. Trafic imposibi. Cum altfel? Ziua Canadei. Lume evadând. Long week-end.
Nu pot să vă spun cât de minunat ofertantă e țara asta imensă. Așa că lumea pleacă să vadă. Și strânge mii de kilometri sub roți, pentru că sunt atâtea de văzut, de respirat, de admirat.

Cu toate că autostrăzile sunt largi și au multe benzi, furnicarul de oameni a reușit să le sufoce în multe puncte. Am mers cu poticniri dese. La  fiecare on route, unde am oprit, erau cozi imense la punctele de mâncare și la băi. Aceste on route, care nu există în România, sunt un fel de food-court-uri plus benzinării, plasate din loc în loc pe autostradă Sunt mari, așa cum totul e mare în țara asta. Azi însă s-au demonstrat a fi insuficient de spațioase pentru puhoiul de omenet scos din bârloage. Nu am văzut niciodată locurile de genul acesta atât de aglomerate.

Soare orb, mulți kilometri în față, muzică, torsul motorului, opriri dese și un GPS fără soluții. Toate rutele alternative la fel de păcătoase. În mașină răcoare. Muzică. Butonez telefonul cu starea aia de lehamite când drumul lung se lungește la infinit și nu ai control. Nu ai habar când ajungi la destinație, pentru că destinația pare a fugi de tine.
Oboseală de stat degeaba după zile pline, mustoase, colorate. Acum peisaj liniar. Verde mult. Exituri. Mașini. Opriri și porniri.

Dintr-o dată răsare un nor pe șosea. O pâclă albicioasă, apare din senin. Aproape. Un nor mic și dens. Lăptos. Ceață, zice soțul meu în prima clipă. Fii serios. Pe căldura asta? E praf, spun absentă, fără să încerc să înțeleg de unde ar putea fi praf, convinsă totuși că nu e ceață.

În câteva secunde ochii prind niște imagini care se opresc neputincioase pe retină, refuzând să le traducă minții, dar dându-mi o stare de rău, de greață. Primul lucru pe care-l văd sunt afinele împrășitate pe griul mat al șoselei. Și-au pus fructe și ei, îmi trece iute prin gând, fără să știu care ei și ce caută afinele pe asfaltul fierbinte, neprietenos. Apoi câteva cutii răsturnate ciudat și alte obiecte plantate și ele fără nici un sens pe șosea și iar afine. Apoi o mașină într-o rână, lângă drum. Înregistrez cu încetinitorul detalii, culori, contraste. Și frică. Parbrizul e pocnit pe întreaga lui suprafață, străbătut cu vinișoare, linii și steluțe albe, uniform repartizate. Caut cu teamă șoferul, dar, în interior, în zona unde ar fi trebuit să fie capul, văd doar o talpă mare de pantof bărbătesc. Mașina e șifonată ca o foaie de hârtie scrisă greșit și aruncată la coșul de gunoi.

Zgomot. Agitație. Mașini trase pe dreapta. Șoferi alergând imprudenți pe banda întâi a autostrăzii spre victimă. Fiarele mașinii constorsionate, îmbrățișând strâns în capcana lor pe cineva. Tăblăria, o foaie de hârite boțită. Aruncată în iarbă. De unde praf?
Fum, nu praf. Talpa pantofului pe parbriz. Afine împrăștiate pe asfalt. Iad coborât pe pământ. Sirene. Multe sirene.

Lumină stridentă. Căldură pândind prin geamuri și parbrize. Un cineva care nu mai ajunge acasă. Un om cu vise și planuri și listă de cumpărături și iubiri și antipatii poate. Un om cu job și cu stres pentru mâine și pentru săptămâna viitoare și pentru anul viitor. Un om care a vizitat un loc frumos. Un om căruia i-a fost cald și sete și dor. Un om care conducea o mașină: o foaie de hârtie ușor de șifonat și aruncat la gunoi. O foaie de hârtie care scuipă afine și cutii și oameni. O foaie de hârtie insensibilă la căldură, la frig și la dragoste. Și fragilitate. Și ziua de zi și clipa de acum și atât. Fragilitate. Frângere. Om.

Un infern coborât provizoriu pe pământ, dar în condiții de civilizație ușor de evitat. La un click de butonul termostatului în mașină sau în casă.