Printre obiceiurile proaste ale omenirii e și acela de a-și rupe frecvent mâini și picioare.
Să-ți rupi ceva nu e chiar o catastrofă. Te scoate pe moment din circuit, dar până la urmă și omul e un fel de mașină care are nevoie din când în când de câte o reparație.

Ea avea moralul sus, nu avea nevoie de compătimiri și urări de bine, ci de o mai bună abilitate în mânuirea cârjelor, care, împreună cu gheata ortopedică, erau elemente vestimentare noi în colecția ei de vară-toamnă.

Pe scurt: vară, seară, jogging. O întoarcere bruscă. Pantoful sport face aderență cu trotuarul refuzând să urmeze corpul. Se creează astfel un dezechilibru și o prăbușire scurtă surprinde glezna într-o poziție nefirească. Până aici nimic neobișnuit. Detaliile unei căzături super stupide. Nu tu gheață, nu tu vreun bolovan de care să te împiedici, ori măcar vreun câine care să-ți taie calea. Ceasul rău, pisica treișpe, ori când trebuie să să se întâmple se întâmplă din senin pe drum drept.

Dar așa e viața, ieși din casă și nu știi unde ajungi ori cu cine te întâlnești.

Povestea, însă, nu este nici despre ea și nici despre accidentul, cât se poate de banal, ci despre îngeri. Despre oamenii frumoși care, în momente esențiale, ies din necunoscut și îți oferă totul lor.

Filmat cu încetinitorul, evenimentul se împrăștie în detalii mici: în momentul imediat următor căzăturii, nu mai poate respira. Iar lumea se stinge încet. Devine tot mai mică, mai înclinată, ca o căldare cu apă ce vrea să se verse. Și vine un înger. O femeie ce trece pe acolo întâmplător. Acționează imediat. Dar imediat. Îi dă să bea apă rece, apoi scoate un puffer pentru astm și, explicându-i cum să-l folosească, o forțează să respire prin el. Lumea revine la aceeași dimensiune și culoare. Durerea o trăsnește în picior. Femeia îi vorbește și o ține lipită de ea. În același minut o mașină oprește și doi bărbați sar în ajutor. Află ce s-a întâmplat, o duc în brațe pe banchetă, îi scot pantoful și îi pipăie cu foarte multă grijă laba piciorului. Doare cumplit. O încurajează și o duc acasă.

Totul se petrece în secvențe lente. Extrem de lente. Lumea doare. E surdă și blurată. Doar niște necunoscuți frumoși, niște îngeri creoli refuză să o lase să leșine în stradă. Se opresc din ritmul și viața lor. O ajută, o ridică, o preiau și zboară cu ea înspre ceea ce urmează: ambulanță, spital, analgezice, medici, cârje, o gheată ciudată. Recuperare și sănătate.

Îngeri cu aripi întoarse, cu soare prin vene, cu suflet lipit de toate ferestrele, gândi ea. Fără egoism. Fără teamă.
Îngeri și minuni pe strada ei. Pentru că îngerii trăiesc pe pământ, printre noi.
Dumnezeu lucrează prin oameni.