Am respirat puțin cer cu gălbenele și m-am uitat, deloc critic, la soarele dezmățat, curs pe aleea din fața casei. M-am oprit să respir aer cu gălbenele și hostas și pentunii și iarbă și-un pui de trandafir fraged și galben și el.

În casă nu e atât de frumos ca afară, deși casa mea e decorată strict după gusturile mele și cică am gusturi bune. Dar n-am gălbenele.
Într-un Toronto înnebunit de culori neutre, pastelate, eu am vopsit toți pereții în alb pe model California.
Doar la bucătărie am făcut rabat și am ales nuanță de caisă. „Mă chinui foarte tare să nu te invidiez pentru bucătăria ta” mi-a spus Mary Anne. Și ea e o sfântă. Mary Anne e Sfânta Duminică. Așa că, pe bune, am o bucătărie frumoasă.

Dar afară… e dinvinitate împrăștiată. Sunt gălbenele în față și-n spate. Despuiate peste tot. Dăruindu-se prin gard vecinilor. Și roșiile sunt roșii în grădină și mărul are mere și gutuiul are pui de gutui și el. Și aerul miroase a cer.

O săptămână am stat în casă. Uitasem ce frumos e-afară. Și m-am gândit la cei din pușcării, cum gustă cerul și apa și pământul după atâta regim de patru pereți.