sunday-coffee

„Din două vorbe ai făcut KO poezia. Ce aroganță, Andrei! 🙂
Omenirea are nevoie de frumos. E o nevoie existențială. Bunul sau prostul gust guvernează individul, e adevărat, dar omul respiră prin ochi, prin minte și inimă.
Fără nici o legătură, mi-a răsărit în fața ochilor un nume: „Foaie pentru minte inimă și literatură”,  o revistă apărută în secolul nouăsprezece, când pionierii, pe-atunci, ai culturii românești, scoteau creația la lumină din adâncuri turbate și negre de mină. Cultura noastră cea de toate zilele. Ce am fi fără ea?

Copaci uscați am fi fără poezie, Andrei. Imaginează-ți o pădure uscată, fără frunze, fără muguri. Fără renaștere… Nu detrona poezia, dragul meu. Nu-mi transforma pictorii în zugravi.
Omul s-a ridicat pe verticală, e drept. Dar aripile îi sunt hrănite de frumos, de cuvânt, de culoare, de cântec, de dans. Spiritul are nevoie să se bată cu fruntea de stele. Altfel se târăște. Rămâne un biet vierme modern, atașat de un smartphone.

Mărul tău dulce-acrișor? Mi-e drag cum mă alinți. Ești tu însuți un poet, care se dezice de poezie. Un fel de Iudă, speriat că s-a udat trecând prin apă.
Spui cuvinte frumoase, Andrei și, Doamne, ești atât de subiectiv cu mine! Sunt plictisitor de obișnuită și neobișnuit de ușor mă plictisesc.

Îmi plac merele. Merele acre. Dacă te-ar auzi mama, ar ridica sprânceana ei de profesoară de română: „Mara e numele ei!”. Te-ar corecta cu severitate, accentuând r-ul și a-ul final, la fel cum făcea cu bunicul meu ardelean, care mă iubea ca pe-o icoană și mă striga cu vocea lui de pere coapte: „Marăăă!”
Otravă era pentru mama acel ăăă lungit care-mi deznobila numele. Bunicul zâmbea și aproba spășit din cap, cu înțelesul că a priceput și data viitoare n-o să mai facă, dar, când mulgea vaca, mă chema să-mi fac mustață din laptele călduț, cu aceeași marăăăă dulce.

Iartă-mi izbucnirea de mai-nainte. Uite, o să te învăț să iubești poezia. Eu o ador. O să am răbdare. Nu știu dacă de dragul tău, ori de dragul ei, dar vreau să o luați de la zero. Voi doi. O nouă șansă relației. Ce zici?
Și am să fiu blândă cu tine. Am să-ți dăruiesc niște stângăcii de-ale mele:

Când florile adorm
visează păsări călătoare.
Se-ascund în pleoapele petale
și croșetează gânduri care
se rotunjesc în miez de dor.

Cu drag, Mara”

(partea 1- aici, partea 2- aici)