spring-summer-fall-winter-oils

Îngândurată vine Toamna,
se scarpină în cap mirată,
se uită-n jur, dar la piscină
e lumea încă despuiată.

Iar soarele e-ntins la plajă.
Cu un trabuc stă la taclale
lâng-o brunetă înfocată
cu forme ce te bagă-n boale. (sic)

Pădurea-și mângâie sfioasă
copacul șușotind a vară,
cu frunza-ntinsă, neridată
și floarea-n rochie de seară.

Luna e grasă și rotundă.
Ca un dovleac de foc răsare,
luceafărul discret pândește
și vezi și cele două care

cum desenează bolta neagră.
Și caldul ierbii lin foșnește,
iar greierii sunt puși pe treabă
și cântă doine… românește.

„Iar am băut prea mult aseară”,
își zice Toamna, cam confuză,
Deși pe smartphone clar citește
că e septembrie. Nu-i zuză!

Și-atunci? De unde-obrăznicie
cu Vara asta nesimțită
ce prinde-n brațe tot pământul?
Adică… nu-i binevenită?

Ea, care pune prin cămară
dulceață, castraveți murați,
zacuscă și compoturi, miere,
ardeii copți, deshidratați.

Cum? Ea? Crăiasă de culoare?
În mii de versuri lăudată,
cu pleata ei de frunze moarte,
să fie astfel obligată

s-aștepte să se ducă Vara?
Să stea la coadă la tomnit?
când frunză, floare, fir de iarbă
să-și schimbe haina-i sorocit?

Privind superior, regina,
Se scărpină în cap năucă,
Gândindu-se cu disperare:
să mai rămână? să se ducă?

Dar frunza verde înțeleaptă,
văzând nehotărârea Toamnei
Zâmbi, îngălbenind deodată
și salută venirea doamnei

cu murmur-vânt peste coline,
gutui și nuci și pere coapte,
cu must și cu hambare pline…
Parfum de dor și zbor de șoapte.

Și Vara dispăru în noapte.

– The end –

(aceasta nu e poezie 😀 )