Tags
albastru, binecuvântare, bouche bee, ceață, colivii, copaci, dune, fericire, flori, griuri, lac, marin, matinal, muzică, nisip, om, pescăruși, răcoare, scoici, vară indiană, veverițe, viață frumoasă
După o sută de ani, concretizați în mai mult de două luni, azi am ieșit în sfârșit din casă. La începutul lui iulie mi-am fracturat glezna. Și, pentru că fac toate lucrurile serios, am ales să fie la piciorul drept, ca să fiu sigură că nu conduc nici mașina. Și, firește să fie vara.
Cum, în general, am bula mea roz și frumoasă, mi-am zis că nu-i nimic, că ce? Fiecare om își rupe câte ceva periodic. Acum era rândul meu. Că o să scriu muuuuuult, că la-la-la… Însă m-am trezit cu o gheată ortopedică până la genunchi și cu niște cârje care mi-au nenorocit și mușchii palmelor.
Nu știu exact cum să mă descriu eu pe mine: purice potcovit, sau barză grasă-ntr-un picior? Poveste lungă, pe scurt: m-au apucat toate depresiile și anxietățile la un loc. Adio zumba, plimbări, sală, lac, orice ieșire etc. etc. Cum eu sunt activă și iute, faptul că am trecut la sportul de stat: pe scaun/pat/fotoliu, m-a făcut să iau și niște kilograme pufoase și antipatice, că, deși am eu temperament iute, metabolismul mi-e de ardeleancă. Încet. Mă îngraș ușor și slăbesc greu.
***
Am pregătit eu aseară, cătrănită, toate cele de mers la apă. Toată vara m-a ars dorul să ating, măcar cu degetele de la picioare, răcoarea umedă a lacului. Fusesem în luna mai în Dominicană, apoi în long-weekend-ul de la începutul lui iulie în Quebec (Doamne, ce minunăție de loc!). Luni seara am ajuns acasă, iar marți mi-am făcut piciorul varză.
Și… the end cu vara mea.
***
Am ieșit din casă la opt fără un sfert, să fim acolo cât mai devreme. Când am ajuns, toată depresia și anxietatea, și ce-o mai fi fost pe acolo, s-au spart ca un balon bine umflat. Am uitat și că-s grasă și c-am fost pedepsită la ne-mișcare și că încă mi-e glezna umflată. Am uitat tot.
Lacul, îmbrăcat în ceață, s-a deschis în fața mea într-un panoramic larg, năucitor: o zonă de catifea lăptoasă, cu toate nuanțele de gri posibile și imposibile: moi și delicate, ascuțite și reci, metalizate ca niște tiare, tivite discret de lumina matinală… Am rămas bouche bée, vorba francezului. Era încă răcoare și simțeam, umed, sărutarea lacului. Îl puteam respira prin toți porii.
Plămânii mi s-au deschis relaxați, grăbiți să se umple de binecuvântarea marină. Mintea mi-a înflorit în multitudinea de griuri care reverberau într-o muzică de nuanțe. Am uitat și cum mă cheamă. Altă planetă, frate!
Apa era foarte curată și se vedeau foarte clar dunele de nisip, pietrele și scoicile. Frumoase pot fi pietrele și poezie copacii! Lângă lac e o pădurice, unde natura asortase cochet flori mov și galbene și aruncase așa, ca niște bombonele pe un tort, un soi de fructe-flori roșii, iar în copaci erau atârnate, de mâini de oameni buni, colivii cu mâncare pentru păsărele.
Am făcut poze, multe poze. Mi-am făcut pofta și dorul. Și la furnici și la muște, la frunze, la flori și la o frumusețe de abanos ce intra în apă făcând un contrast fantastic cu pământul și apa: focul poveștii lacului.
Am făcut poze la apă și la cer. La oameni și la nisip. La scoici și la pescăruși. Mie nu. Eu eram doar prelungirea telefonului. Doi ochi de melc ce pipăiau culori.
Și mi-am umplut bateriile sufletului, fericită că sunt om. Om cu doi ochi și două picioare și pot să respir miros umed de pădure lângă lac. Am intrat în apă, ceva mai târziu, și, deși jumătatea lui septembrie, apa a fost prietenoasă și călduță.
Când a crescut mare dimineața, griul s-a topit într-un albastru de te dureau ochii. Tare ca țuica de Transilvania. Vibrant. Iar soarele s-a răsucit a vară și a plesnit pasional, ca trezit din amnezie. A început să ardă brusc, cu forță, ca și cum cineva ar fi aprins focul la aragaz. Florile s-au transformat în beculețe colorate: coapte și ele, și pomii, și frunzele deja înroșite a vară indiană.
A fost o zi perfectă. Am început-o timid, cu o cafea de Tim Hortons și cu emoții. Nu știam cum va fi. Dar lacul, copacii, pădurea, m-au îmbrățișat. Mă cunoșteau. Nu m-au judecat. Nu m-au certat că toată vara am tras chiulul. Ospitaliere, mi-au zâmbit prin valuri și fluturi și pietre și căsuțe de păsărele. Mi-au urat bine-am revenit. Și-au spus bucuria prin rațe, gâște, veverițe și pescăruși. S-au oglindit în mine.
Am realizat încă o dată cât de frumoasă poate fi viața! Și cât de orbi putem fi! Căci totul e perfect: și noi, și lacul, și apa, și floarea.
ioansperling said:
Ma bucur de bucuria ta! Sunt rare momentele in care suntem conștienți de frumusete/perfectiune. Eu sunt convins ca ele vin cand te atinge Duhul.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Ce frumos ai spus! Și eu simt și cred că aceste momente sunt atingeri divine. Pentru că e fantastic atunci când ochii se deschid cu adevărat, până-n suflet.
LikeLike
Mugur said:
Un adevărat poem, în imagini și cuvinte, al revenirii tale printre cei umblători pe coclaurile… Canadei. Și nu știu să-ți spun ce anume mi-au plăcut mai mult, cuvintele sau imaginile, căci le-am găsit într-o îmbrățișare caldă, ca pentru o bună regăsire.
Mă bucur tare mult că ai reușit să revii, fie și în parte, la vechile și frumoasele tale obiceiuri!
S-auzim de bine în continuare!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Poezie am simțit și eu, în aer, în apă, în floare. Senzații minunate și simple. Culori adevărate, fără artificii. Fără nimic în plus sau în minus.
Mulțumesc pentru urări. La fel îți doresc și eu.
LikeLiked by 1 person
Mugur said:
Cred că ar trebui să simți mereu așa, cred că toți ar trebui să simțim așa. Acesta este adevăratul simț al naturii, a tot ce ne înconjoară, bucuria supremă a existenței.
Mulțumesc, Em!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Dar uneori graba ne face să nu vedem, iar obișnuința să credem că ni se cuvine. Insă, dacă ne oprim o clipă și o lăsăm să fie magică, suntem hrăniți cu absolutul.
LikeLiked by 1 person
racoltapetru6 said:
Îmi închipui și eu ce mare ți-a fost bucuria de a reveni între asemenea frumuseți, cu un lac atât de limpede și primitor, alături de o pădure plină de viață și minunății. Felicitări și multe bucurii de acest fel în continuare, că destul ai tânjit după ele! 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Așa este, Petru. Am revenit cu dor și cu ochii larg deschiși la poveștile ude ale lacului și verzi ale pădurii. Simplitatea naturii e o poveste plină de înțelesuri adânci.
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
Mă bucură revenirea la plimbările tale din care mereu ne aduci frumuseţi pe care, cum spuneai, orbi cum suntem, le cam ignorăm.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Era momentul să revin. Îmi era tare dor. Ca un câine scăpat din lesă… 😀
LikeLike
Poteci de dor said:
Te cred! Sper că acum e vindecat de tot şi nu te mai poate opri nimic să recuperezi plimbările amânate.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Aproximativ e. Și revenirea la normalitatea e fantastic de bună. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mihai Hai Hui said:
Doi ochi de melc ce pipăiau culori 🤗
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Culorile pot fi auzite, gustate, mângâiate. De noi depinde.
LikeLike
Irina said:
Ți-am savurat fotografiile! Se simte frenezia redescoperirii lumii. M-am teleportat acolo cu gândul, mai mult în pădure decât pe lângă ape 😉 .
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Chiar o redescoperire a fost. Și e mult mai frumoasă decât era în mintea și sufletul meu. Ce-mi place aici, e faptul că poți avea felia ta de paradis: apă, plajă, pădure, fără să o iei la pachet cu aglomerația umană.
Primii umanoizi au apărut abia la două ore după ce am pus noi piciorul acolo.
Tare mă bucur că te-ai teleportat. Pădurea era plină și coaptă în culoare și veverițe.
LikeLike
Iosif Strasbourg said:
Ma bucur sincer pentru tine, si îti doresc multa pace, har deplin si tot ce este mai frumos si bine, iar Lumina si Iubirea Divina sa te însoteasca în calatoria ta spatio-temporala, prin aceasta ‘vale a plângerii’ în care, lumini si umbre se succed atemporal în perceptiile gândirii omului limitat, muritor, trecatpr spre atemporaleitatea descoperirii fericirii adevarate, autentice, ansolute …
Sa fii bine, draga Em !
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Mulțumesc, Iosif! Zile însorite să ai!
LikeLike
-X- said:
Viata ti se pare mai frumoasa atunci cand ai mult albastru si verde in jur …
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Când poți să respiri verdele și albastrul e lumină. 🙂
LikeLike
9 said:
Si ce curată e apa!:)
LikeLike
Pingback: Jurnal de viață — Sweet & Salty – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“