dbd3f690feb79d353ef327bcc5cd18ff

Ești vinovată și-o știi bine!
Io-n înălțimi m-aș avânta.
Dar ghici de pot? Ghici ce mă ține?
Exact, e simplu: dumneata.

Aș vrea să urc înalte piscuri,
cu parașuta aș sări.
Echilibristică aș face…
Precum un vultur aș pluti.

Dar pot? Mă ia cu amețeală
și gândurile-mi fug zălude,
Mi-e rău și mă cuprinde frica
și mi-e-ntuneric. Da. Pe bune!

De ce? Că dumneata n-ai treabă.
Pe umeri mi te-ai cățărat
și, dacă urc vreo zece trepte,
din trei mișcări, te-ai panicat.

Am încercat să scap de tine.
În CN Tower m-am urcat,
în turnul de oțel al Franței
și peste tot unde-am umblat,

C-așa marchează omenirea,
orașele cu ștaif în lume:
Cu o clădire până-n stele.
Să iei bilet! C-are renume.

Tu nu urci însă nici plătită.
Te uiți cu jind de jos, din vale
că siiiiigur, strugurii ți-s acri.
Ai vrea și tu. Normal. Ți-e jale.

Doar tu! Doar tu ești vinovată!!
Nu vrei să urc în munți, spre zări…
Așa c-ajung numai cu gândul
deși-s mereu cu capu-n nori.