Nici vorbă de primăvară. Azi dimineață erau minus șaptesprezece grade și nămeții-s cât mine. O să aterizeze brusc doamna de Primăvară, nu îmi fac probleme, sau poate nu se mai complică și vine direct doamna de Vară. Vom vedea.
Anul trecut pe vremea asta eram în România și a fost primul în mulți ani când am fost acasă la început de martie. Dar nici Mărțișorul nu mai e ce-a fost. Obiceiul există, dar practic se poate dărui orice cu prilejul cu pricina ori doar gestul contează. Comercianții să trăiască și imaginația omului care produce mărțișoare din orice, banu să iasă. Am admirat mărțișoare și mi-am cumpărat mărțișoare și am primit mărțișoare. Frumos. Un pic golit evenimentul de sens, un soi de formă fără fond, dar poate că eu sunt într-o pasă de nostalgie, amintirile mele fiind mult mai frumoase decât realitatea clujeană palpabilă primăvara trecută. Oricum atmosfera face toți banii și să mă întorc în trecut nu am cum până nu găsesc pe GPS tunelul timpului. Azi m-a apucat nostalgia și am căutat mărțișoare. Sunt câteva care înseamnă ceva și unele de anul trecut primite de la mama, o broască țestoasă (îmi plac broaștele) și o brățărică mărțișor – ingenioasă idee. Dar am dat și peste niște „opere” de-ale mele făcute cu copiii de la școala de limba română, pe vremea când le predam în Kitchener. Nu faceți pe criticii de artă, că sunt pe genul: ce poți face cu două mâini istețe când ești relativ nou în Canada, vrei să le spui puilor de români ce vrea să fie Mărțișorul ăsta și te descurci cum poți. Am făcut rost de sforicele alb-roșu și am improvizat din scoici mărțișoarele. Și, hârtie, acuarelă, lipici și sclipici și… magie pentru pitici (ca să rimeze).
O primăvară frumoasă vă doresc!