55519559_2214743548854124_6281919845457985536_n

Îngerii din cer lucrează
torc și țes, apoi brodează
și din nori ei cos o lună.
și un soare coc la foc.

Fără sfoară le înalță,
apoi taie ziua-n două
și o ung pe-un lan de cer.

și când plâng, pe noi ne plouă
(căci și ei mai plâng, ori ning)

Și se urcă greu, că-i mare
Luna – Grasă și rotundă,
luminoasă, ca un bec,
sprijinită-n două stele.

Și, cu poftă de cafele,
cheamă soarele la bârfă,
îl servește cu fursecuri.
Râd de viață:- E o târfă,

ce-amăgește omul pomul
și îi uscă frunza, ramul
ochiul, gura și sprânceana
tinerețile și neamul.

și se duce pe pustie
plouă, ninge. Iarnă cerne
amintirile le toarce,
le aruncă-n patru zări
nimeni nu le mai desface.

Numai soarele și luna
vremuiesc același cer
zi și noapte, vară, iarnă
alb argint, negru mister.

Strălucesc și stau de vorbă.
Strălucesc în conversații.
Strălucesc, frate și soră.
Strălucesc prin constelații,
împărțind frățește cerul,
fără lupte, fără ceartă,
fără întrebări degeaba,
fără granițe și hartă.

Numai omul nu încape
sub același cer cu altul.
Are-o viață mititică
și adună, tot adună,
deși-i numai o… furnică.

Omul crede că e soare,
că pământul stăpânește
că e primul ce nu moare,
ce urăște, ce iubește…

Îi e greu să înțeleagă
că-ntr-o zi se va sfârși
drumul în această lume.
Că-ntr-o zi, el va muri…

Face planuri, construiește,
minte fură și amână.
Dă cu banul și urăște,
și adună, tot adună

Și-ntr-o zi, cortina cade.

.