Beautiful Neighborhood in Summer, at Stock Footage Video (100 ...

Nici nu știi cum, și mai ales când, te trezești lipită de ușa de la intrare, că sunt pași buni de la scară și până la hol. Dar spaima te-a făcut supersonică. Te ghemuiești jos lângă ușă. Asculți. Ai un nod în gât vecin cu plânsul, deși nici să plângi nu îndrăznești, și ai pierdut șirul de „Doamne ajută-mă!” spuși în gând. Dac-a apucat să iasă afară înaintea ta și acum te așteaptă în fața ușii? Dacă e un criminal în serie? Ăștia sunt super-deștepți, au minți machiavelice, sunt în fața ta cu cinci mișcări. Pentru ei omul normal e predictibil. Ai văzut în filme cât de elastic se strecoară prin cele mai delicate situații. Iar tu, cu privirea ta roz-bombon asupra lumii, ești prada perfectă. Nu ai nicio șansă, mai ales în locul acesta uitat de picior de om. Când a venit prima oară în vizită, mama ta ți-a spus că-i e frică să iasă la plimbare prin cartier. „Ce se întâmplă, dragă? Unde sunt oamenii din țara asta?” te-a întrebat, obișnuită cu furnicarul de pe străzile românești. „Aici mergi o oră și nu te întâlnești cu nimeni pe stradă. Poate veni o mașină să te fure, că n-are cine să-ți sară în ajutor. Io mă tem să ies singură la plimbare.” a spus. Ai râs atunci. Ce mașină, mamă? Și de ce te-ar fura? Tu nu vezi ce minunăție de cartier curat și frumos? Mai frumos decât Grădina Botanică din Cluj! În plus e cel mai sigur loc de pe planetă. Vezi cât de relaxați sunt aici oamenii? Cum grădinăresc liniștiți? Tu vezi cât de bine arată? Nu-s stresați ca la noi.
Adică, tu te așteptai s-o dai pe spate. Să-și zică: mă, e drept c-a plecat fata asta a mea la capătul pământului, dar merită. Aici e margine de Paradis. Nu s-a dus degeaba. Însă ea, nici vorbă. În loc să observe natura, arhitectura, liniștea, aerul curat, toată minunăția asta de oraș canadian elegant, s-a legat de un singur lucru: de lipsa trecătorilor. Păi da, i-ai explicat tu atunci: oamenii mai puțin cu plimbatul pe străzi, e drept. Merg cu mașinile și fac mișcare în locuri special amenajate, în parcuri și la Gym. Nu se plimbă de nebuni pe stradă. N-ai convins-o că asta înseamnă să fii mai civilizat și, fără tine, n-ar fi ieșit pe stradă nici împinsă de la spate.
Tremuri. Realizezi că majoritatea vecinilor, în afară de niște babe chioare și surde, sunt la serviciu.  Vizualizezi case goale cu lumea plecată la muncă. Nici nu-ți cunoști vecinii de pe stradă cu excepția a doi, trei, pe care-i știi din vedere și vă salutați din vârful buzelor și îi vezi plecând dimineața cu mașina, ca să se reîntoarcă acasă în jur de ora cinci după-amiaza.
Trebuie să îți păstrezi luciditatea. Te strecori cu mișcări de felină în bucătărie. Încet. Foarte încet. Nu ți se aud pașii, însă ai o răsuflare de elefant. Dar nu o poți opri. Dai ușor perdeaua la o parte, în așa fel încât să nu fii văzută din stradă. Răsufli un pic ușurată când o vezi pe vecina din partea dreaptă a casei cum a ieșit la stratul de flori. Nu știi cum ajungi la ușă, cum deschizi și te propulsezi în fața casei. Te uiți în toate părțile, dar casa e calmă și liniștită, iar intrarea de la parter, aflată lângă garaj, e ca de obicei. Jaluzeaua de la micul geam la locul ei, preșul din față nemișcat.
Tu ești în pijama, halat de baie și papuci de casă. Ai telefonul  într-o mână și ciocanul de șnițele în cealaltă. Fernanda nu te observă. Stă aplecată și plivește, impasibilă la posibilul pericol aflat atât de aproape de voi. Din furtunul lăsat pe iarba peluzei se prelinge un șuvoi slab de apă.  Fernanda locuiește singură. Își petrece ziua în grădina din spatele casei, ori la straturile de flori aflate în față ori pe laterală. Cultivă multe roșii din care face salsa. De fapt în grădina ei găsești orice legumă și extrem de multe flori. Cunoaște natura și nu se teme de animalele ce se mai rătăcesc în zona voastră verde. În special ratonii și sconcșii. Că veverițele și iepurii nu intră la socoteală. Ăia nu-s așa obraznici, deși rod și ei rădăcinile și niște veverițe anul trecut mușcau din roșii doar așa, de răutate. Dar, dacă te pricopsești cu ratoni, e greu să scapi de ei. Și mai rău e cu sconcșii care-și fac cuib în pământ și noaptea ies. Dacă se simt în pericol te stropesc cu mizeria aia împuțită pe care o poți scoate de pe tine doar cu bulion.
Într-o dimineață ai văzut un sconcs chiar la tine în grădină. Era dimineața tare și tu, încă adormită, udai peluza din spate. La un punct, nu știi cum, ți-ai întors privirea și, să înlemnești, la vreun metru de tine ai văzut un sconcs cu coada ridicată, pregătit să te stropească. Ai dispărut ca fulgerul de acolo și ai strigat-o. A venit superwoman de Fernanda cu un halat de grădinărit și un băț lung și l-a căutat. A descoperit atunci o gaură în spate la shed-ul vecinului și a tras concluzia că acolo e cuib de sconcși.
Acum o vezi liniștită și, cumva, liniștea ei îți dă un pic de curaj. Nu știi cum s-o abordezi. Te oprești aproape de ea, ascunzând la spate mâna cu ciocanul de șnițele. Se răsucește, te vede și îți zâmbește. E de vârsta mamei și spune că e mama ta portugheză. Te-ai pricopsit cu două de când ești în Canada. Una bucată Doreen, blondă și simpatică și cam nebunatică, având o fiică de vârsta ta. Te-a adoptat iute și extrem de cald. Apoi Fernanda care te-a luat sub aripa ei gospodărește, cu o înțelepciune venită dintr-o școală a vieții și a lucrurilor la timp și bine făcute.
Se ridică pe jumătate, ținându-se de șale, te vede în pijama și se uită la tine ironic cu privirea aceea de  „Ce mai e de data asta?”.

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a