36

Și stați așa preț de câteva secunde, poate un minut, care se târâie ca un mărfar din secolul trecut, lăsând urme de rugină pe nervii voștri întinși la maximum. Strângi atât de tare cuțitul, încât simți cum muchiile mânerului îți intră în palma transpirată. Fernanda stă nemișcată în fața ta, dar aproape că îi auzi gândurile cum se învârt în minte, derapând din când în când. E o liniște de morgă în jurul vostru, punctată de ciripitul păsărilor de afară. Din family room se poate ieși în grădină și cu ochii minții vezi mărul înflorit diafan de lângă ușă. Întotdeauna este populat de rândunele. În perioada asta e o bucurie cu flori roz. Afară, un soare zănatec se zbenguie în înaltul cerului și se strecoară curios prin toate ferestrele casei, nepăsător la ce se petrece înăuntru. Fernanda face o mișcare moale, un pas mic, dar atât de silențios, încât ai senzația că o pisică glisează pe parchet. Nu are frică femeia asta, pe când tu simți cum te scurgi pe podele. Rămâi împietrită în locul în care ești, așteptând înspăimântată să se petreacă o nenorocire. Dar nu se întâmplă nimic și casa rămâne la fel de tăcută. Fernanda înaintează încă puțin. Vrei să o urmezi, însă nenorocita de scară scârțâie și vă cambrați amândouă de spaimă și de surpriza sunetului sinistru. E aceeași treaptă nenorocită. Femeia se întoarce către tine îți aruncă o privire severă și-ți face un semn categoric cu degetul, adică stai locului. Îngheți acolo în timp ce ea mai face un pas și încă un pas. Ușa rămâne întredeschisă, tu nu te miști. Și, dintr-o dată, în paralel cu frica viscerală, te plesnește o sete… o sete cumplită ce-ți urcă până în creier. Simți că, dacă nu bei o gură de apă, leșini, că limba ți-e din carton și va lua foc în contact cu aerul. Înghiți de câteva ori în sec pentru a-ți stimula glandele salivare. Dar nu funcționează. O să leșini. Ești sigură că o să leșini pentru că ești cumplit de deshidratată. Ești furioasă pe organismul tău care își cere drepturile exact acum. Își permite niște reacții firești într-un moment atât de nefiresc. Simți că te ustură gâtul, că te sufoci. Nu mai poți. Te întorci foarte încet în bucătărie, dar, când dai drumul la robinet, apa curge și fâsâitul acela pe care în mod normal nu-l bagi în seamă ți se pare șuieratul Niagarei. Bei o cană mare de apă cu atâta poftă încât ai senzația că ți se înfundă timpanele. Dai apa pe gât atât de repede că te îneci. Tragi aer în piept, apoi asculți. De jos niciun zgomot. Dacă a pățit ceva Fernanda? Normal ar fi fost să te strige, să îți spună că nu e nimic. Însă ea pare a fi înghițită de gura intrării de jos. Te gândești să ceri ajutor. Să ieși în stradă. Dar cum să o lași singură? Cauți în minte o soluție, dar mintea ți-e ca o coală albă de hârtie. Nu știi ce să faci.
Te întorci cu aceleași mișcări mici și alerte. Calci pe gresia din bucătărie, bucată cu bucată, apoi prin hol. Te oprești în capul scării și asculți câteva secunde. Liniștea este încleiată de pereți, de tablouri, de mobilă, de fiecare obiect din interiorul casei. Începi să cobori foarte încet, dar uiți de treapta nenorocită din lemn și dai în tahicardie când scârțâitul acela tăios oftează scrâșnit simțind greutatea corpului tău. Fir-ar să fie de case americane! îți spui în gând. Casele de aici sunt făcute după o cu totul altă tehnologie decât în Europa. Sunt făcute pe structuri de lemn. Când ai văzut pentru prima oară o casă în construcție ai fost dezamăgită. Ți se părea ceva neserios, superficial, făcut la repezeală din placaje. La fel ca sounds-stages de la Universal Studios din Hollywood. Fiecare hală un microunivers. Altă epocă, alte detalii de viață, altă geografie sufletească.
Însă când ai văzut produsul finit ți-ai schimbat optica. Ți-au plăcut la nebunie casele. Sunt frumoase. Construite inteligent. Aerisite. Spațioase. Iar a ta ți-e dragă.
Tatălui tău i-a plăcut conceptul american. Construite deștept, a spus. „Vezi tu, sunt uscate înăuntru. Aici nu vezi, ca la noi, igrasie. Sunt călduroase iarna și răcoroase vara. Sunt excelent izolate”.  Tu duceai la început dorul caselor solide cu piatră și istorie. Însă în ea ți-ai găsit locul și nicăieri pe lume nu te-ai simțit mai bine ca aici, în cuibul creat după gusturile tale. Poate doar în camera copilăriei tale. Dar uite, azi s-a dus totul pe apa sâmbetei. Frica e la ea acasă, iar tu ești doar un jalnic musafir, strâns în ghearele unei tăceri grețoase. Cobori extrem de încet. Ai trecut de treapta cu problemă și te oprești aproape de ușă, dar Fernanda nu mai e în raza ta vizuală și asta te înnebunește. Ce-o fi în capul ei? S-a dus singură mai încolo. Și tace. Nu auzi absolut nimic în afara ciripitoarelor de afară, dar sunetul e diluat de grosimea geamurilor. De ce tace femeia asta?
Aștepți să zică ceva, să te strige, să spună că nu e nimic, că e o alarmă falsă, ori să găsească o explicație banală. Însă pare că și ea s-a evaporat în tăcerea din basement. Mai înaintezi un pas și împingi ușor ușa. Vezi acum întreaga cameră scăldată în lumină. Ți-e dragă camera asta largă, cu șemineul de piatră pe care tronează globul pământesc din pietre semiprețioase, primit la aniversarea voastră de anul trecut. E un obiect scump și, te gândești, că nu ar mai fi la locul lui dacă ar fi ascuns un hoț. Tablourile pastelate contrastează plăcut cu albul peretelui. Nu îndrăznești să te mai miști. Înghiți în sec. Iarăși ți-e sete.
– Fernanda! o strigi în șoaptă, dar femeia ori nu te aude, ori nu vrea să răspundă, ori nu poate să vorbească. În stânga e ușa ce dă spre holul de la parter, în dreapta e cea a dormitorului de jos. Ambele sunt închise și acest lucru îți creează un disconfort cumplit, pentru că în spatele lor poate fi pericolul. Nu știi ce să faci, așa că aștepți.

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Partea a IV-a

Partea a V-a