Ș-așa-mi vine câteodată, să dau cu cuțâtu-n piatră… Dorule! că bine zis-a rapsodul popular român. Știa el ce știa.
Că-ntr-o nu știu care țară, într-un un știu care sat…
În dimineața aceasta sună telefonul și-o voce cristalină îmi spune că am de ridicat un colet de la Huedin.
???
Fusesem cu o săptămână în urmă în cochetul oraș transilvănean, unde am avut geniala idee să trimit un colet la Breaza.
Greu i-am contactat, a venit curierul până la urmă, am plătit 21 de lei prețul cerut. Coletul a plecat. Happy end! Așa părea.
Am cerut AWB. A spus că nu se poate, că fetele de la birou… etc. Eu înțelegătoare: bine.
Boon! Azi, 8 zile mai târziu, am fost sunată să-mi ridic coletul care NU a ajuns la destinație.
Pourquoi? Am întrebat legitim. Păi nu știm, dar să ne uităm. Inițial mi-au spus că trebuia coletul ridicat de la sediu de destinatar. Iar pourqoui pentru că am trimis prin curier, nu prin poștă. Cadoo pentru o doamnă super dragă mie, de aia am ales curier și nu poștă, să îi fie dus acasă. Nu-știm-nu-cunoaștem, mi-a răspuns și să vorbesc peste o vreme cu șefa. Am sunat. Nu vă spun CÂT am insistat până a răspuns. Doamna șefă a zis că nu-știe-nu-cunoaște, dar eu trebuie să plătesc și returul și încă o dată transportul care e mai mare decât mi s-a cerut inițial pentru că eu am plătit până nu știu unde, un undeva cu mai puțin kilometraj. Booon și că oricum e vina mea, pentru că nu au avut numărul MEU de telefon, număr la care totuși doamna de la Fan curier mă sunase în dimineața asta. Păi și cum m-ați sunat, întreb. Dacă tot nu aveați numărul.

Păi nu știm, poate l-a dat destinatarul. Deci curierul s-a dus la destinatar să-mi ia numărul de telefon și nu a lăsat coletul? Întreb. Doamna tace, apoi iar îmi servește un nu-știu-nu-cunosc, vorbiți cu fetele, dar trebuie să plătiți mi-a răspuns. Ați plătit prea puțin. Ton de șefă.
Nu, îi răspund. Nu am plătit prea puțin. Am plătit fix taxa cerută de curier. Nu am negociat cu omul. Jur. Cât a cerut atâta am dat.
Omul nu știa unde duce coletul?
Nu-știu-nu-cunosc, zice doamna.
(Unde ești tu Țepeș Doamne?)
Recapitulare:
– am trimis un colet, sperând să ajungă în două, trei zile…
Păi vedeți? Aia e, că ați vrut urgent. Și nu am avut numărul dumneavoastră de telefon.
– Și cum m-ați sunat, doamna doamnelor Fanului curierilor de Huedin?
Nu am vrut urgent. Am ales CURIER, care e mai rapid decât poșta. Nu v-am cerut niciun favor.

Mă întreb unde locuiește Sfânta protecție a consumatorului.
Și cum pot să fie toate cu fundu-n sus. Cum să ajung să plătesc de trei ori transportul? Mai bine-mi fac un plin de benzină, mă duc la Breaza și-mi cumpăr și o ie de banii dați semi-zeului de Fan curier.

Stomacul mi-e în gât. Cred că am o alergie la neputință și nedreptate. Sunt un om obișnuit care SCRIE. Care are naivitatea să se hrănească cu doi lei și are alte valori decât împuțitele de hârtii și metale la care alții se închină. Realitate asumată. Nu mă plâng. Asta este. Nu le poți avea pe toate.

Frumoasă țară, spune poetul anonim contemporan… păcat că-i locuită.
Da, mi-o iau în barbă de multe ori și-o să-mi spuneți să stau în Canada, că tot am emigrat. Să nu mușc din România plaiului cu dor. Nu mușc. Jur. O iubesc și o vreau curată. E și țara mea și stau aici mult, chiar dacă nu am drepturile cuvenite unui cetățean cu dublă cetățenie, cum mie (în subiectivismul meu) mi s-ar părea firesc.

Ce ar fi trebuit să fac?
Când m-ar fi taxat Fan curierul cu o sumă, ar fi trebuit să zic:
– Ne, ne, ne băiatule! Ia mai mult, că nu se știe niciodată.
El, probabil ar fi protestat, spunând că el își cunoaște jobul, nu eu.
Nu m-aș fi lăsat:
– Dar un sandwich să nu-ți fac? Dacă pici în barbă cu trei km înainte de destinație?
El probabil s-ar fi uitat urât.
– Ne, ne, maică! Și de-o bericică, drumu-i lung, pericole multe, Breaza aia cine știe unde e!? Poate ai fost repetent la geografie, nu ai GPS și-o fi taman peste ocean. Dacă mușcă un rechin? Ia de la maica aici… Să fim prevăzători.

Că de la Fan curier Huedin m-au sunat fără să aibă numărul meu de telefon: ce? e prima dată când se întâmplă ceva paranormal?
Păi n-au dreptate? Au. Și până la urmă eu vreau liniște, nu dreptate.
Pace în lume și să ajungă pachetele unde le trimit.

Acum serios. Voi ce faceți? Țipați? Vă certați? Fumați un pachet de țigări? Faceți reclamații. Vă împăcați cu soarta mioritică: „și de-o fi să mor…” ?

P.S. – logic că aveau numărul de telefon. Dohhh! Așa contactasem curierul și bănuiesc că au totuși o vagă evidență.
P.S.2 – Eu ? Cu nervii cât casa (Poporului), cu banii luați,  cu datorii la cei care nu și-au făcut datoria, cu pachetul care nu știu când va ajunge la destinație pentru că îl voi lua de la ei (logic că trebuie să fac un drum la Huedin) și nu știu prin cine și cum să îl retrimit…
Și ultimul PS: am recuperat azi (24 iulie) coletul pe care FIREȘTE nu-l voi mai trimite prin Fan curier, colet cu adresa completă de Breaza și două numere de telefon ale destinatarei. Plus, lipit falnic și AWB-ul buclucaș, cu numărul meu întins clar și mare ca untul pe pâine. Acolo. Nevătămat. O fi fost scris cu cerneală simpatică? (știți, de aia invizibilă). Ori l-au văzut, m-au sunat, apoi le-a lovit brusc amnezia?
Eh, mai degrabă au umflat o minciună grețoasă. Din obișnuință.