Îți place movul. Respiri pentru familia ta și ești sărbătoare.
Îți plac parfumurile delicate. Îți adori familia. Când ceva sau cineva are intenția să ne atingă cu o un firicel de vânt, devii dinozaur și anihilezi inamicul. Apoi ești din nou delicată și dulce și ascultătoare și super inteligentă. Îndrăgostită de movul florilor și de puii tăi și de puii puilor tăi.

Am spus și voi spune mereu că cea mai adâncă și înaltă și binecuvântată calitate a mea e să fiu fata ta.
Ziua ta a fost grea deși frumoasă. A sunat telefonul necontenit, a fost plină casa și curtea. Dar pentru prima oară o voce a lipsit. Vocea.
Pentru prima oară de ziua ta ești văduvă.

Ai primit flori, ai spus din timp că nu vrei tort, că e o zi în calendar pe care o înduri de dragul nostru, dar nu vrei tort. Așa că ți-am cântat la mulți ani cu multe sortimente de înghețată și multe prăjituri colorate. Dar fără tort.
Ai fost tristă cu râs pentru că toată ziua a sunat telefonul. Doar el nu te-a sunat.

Ți-am explicat că sufletul are douăzeci și ceva de grame ce nu se pierd. Că sigur e undeva și-ți zâmbește. Și-ți spune la mulți ani și el.
„Nu mi-e teamă că mor, ți-a spus, dar mi-e teamă că n-o să te mai văd”.
Greul. Am cunoscut și s-a scrijelit pe fruntea noastră cuvântul acesta spurcat. În ridurile noastre și în lacrimă. L-am strivit sub călcâie, dar tot ne mai scoate limba din când în când și ne amintește că viața se curmă brusc, cu un punct pus cu pixul negru, proptit sălbatec la final de propoziție.