Mă gândeam cum nu poți trece prin viață fără să-i cunoști și partea cenușie, fără să calci măcar într-o baltă, accidental. Fără să te stropească noroiul, fără să se așeze praful, ori vreo frunză de toamnă să se rătăcească prin părul tău. Oricât de bine intenționat ai fi, tot se va găsi cineva care să-și scuture în preajma ta haina murdară. Chiar dacă viața-ți repartizează cele mai nenorocite lămâi, iar tu faci, fir-ar să fie, limonadă, cineva-ul acela tot va strâmba din nas și va spune că ce mare filosofie ești tu pe pământul ăsta? Și ești! Rezumat la o viață. A ta. Nu veșnicești prin dicționare. Te ridici pe verticală, strănuți, îți bei limonada, apoi la revedere și-un praz verde încuiat într-un punct. Povestea s-a încheiat. Cu minciunile și trădările aferente, cu judecăți de doi lei ale celor care-s de doi bani. Plătești. Cu timp, cu vorbe, cu stomac strâns în pătrățele.
Se spune (doar mărșăluim motivațional pe aici) că nu ne împiedicăm de munți, ci de pietre. Problemele mici ne doboară. Cât suntem.
Azi am aflat că a murit un prieten. Mint. Nu era prieten pentru că mă gândeam la el de două ori pe an. Sau și mai rar. Și atunci din întâmplare. Dar, de fiecare dată, zâmbeam pentru că a fost bun și sonor și trăsnit. A fost primul om pe care l-am întâlnit când m-am dus la școală să predau. El era profesor de fizică. Cu puțin mai mare decât mine. Trei, patru, maxim cinci ani. Habar nu am câți ani avea. Era slab și lung, cu păr cânepiu și ochi de căprioară ce știau să râdă în hohote, ce nu se sfiau să plângă. Cu gura mare. Moldovean. În câteva luni avea să se însoare cu R, colega noastră de chimie. Brunețică și tăcută. Ardeleancă atipică. Sunt sigură că au fost fericiți. Pentru că nu știa altfel.
Un an mi-a fost coleg. Doar un an. Însă a fost un timp atât de concentrat, atât de intens că nu mi-ar ajunge o viață să scriu despre el.
În septembrie următor aveam să plec la altă școală, pentru că viața era un carusel ambițios, iar eu aveam multe de făcut. Au rămas în urmă amintiri dulci. Un an dilatat, cald și frumos. Atât de frumos…
Azi Ț. nu mai e. Limonada lui a ajuns la punctul final.
Începusem să scriu despre trădări mici, despre minciuni inutile și oameni care te strâng fals la piept pentru nevoile lor personale, de moment. Pentru pragurile pe care vor să le treacă sprijinindu-se un pic de tine, pentru un smoc de iarbă din curtea ta. Mărunțișuri.
Dar m-am oprit din scris.
2020, un an de plumb.
ina02s said:
Cumva, suntem niste frunze, ca-n poza ta. Înfrunzind, stam in copac, cădem, ne bat vânturi, ploi..
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Frunze suntem. Când vine iarna ne luăm zborul asemeni păsărilor călătoare.
LikeLike
ina02s said:
Sau poate nu. Uneori rămânem la cate-un acoperiș agatati sa privim zările. 🙂
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Poate… o vreme. 🙂
LikeLike
Mugur said:
Mereu va veni toamna, iar frunzele vor cădea, unele lin, neauzite, altele… Uneori, vântul le adună în grămezi și abia atunci realizăm că, din câți eram odată, am mai rămas numai câțiva.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Anul ăsta, 2020, a fost un singur anotimp. De-ar veni odată primăvara!
LikeLiked by 1 person
Poteci de dor said:
Of. Frunze suntem… şi nu rămâne decât tăcere.
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Da. Până la urmă vine iarna, oricum ar fi.
LikeLike
Iosif said:
Când privesc cerurile Tale, ceea ce au lucrat degetele Tale, luna şi stelele pe care le-ai zidit, îmi zic:Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el şi fiul omului ca să-Ţi pese de el?Tu l-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încoronat cu slavă şi cu cinste.
L-ai pus să domnească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai pus totul sub picioare:oi şi boi deopotrivă, chiar şi fiarele câmpului;păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate căile mărilor. ” – Psalm 8 –
LikeLiked by 1 person
ecaleopi said:
Greu, este. De ar sta timpul în loc, ce ne-am face? Însă el trece, curge, și mai îndepărtează din durere…
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Uneori l-am opri, alteori l-am grăbi… nehotărâți și grăbiți ce suntem!
LikeLike
gandurideoclipa said:
Niciodata nu sunt cuvinte de spus pentru asa ceva. Uneori intalnesti oameni care, oricat de meteoric ar trece prin viata ta, lasa urme de nesters. Si plecarea lor doare, mai ales atunci cand este definitiva.
Da, 2020 este un an cenusiu si trist. Doar afara culorile explodeaza intr-o toamna care parca nu vrea sau nu stie sa planga. Sau poate doar vrea sa ne mangaie tristetea si sa o faca mai suportabila. Poate…
LikeLiked by 2 people
sweet & salty said:
Nu sunt. Cuvintele se opresc la un punct. Iar toamna asta e caldă ca o îmbrățișare. O împart cu tine, draga mea!
LikeLiked by 1 person
Florina said:
Să știi că-n ultimul timp intru pe blogurile urmărite cu teamă, teama de a nu afla de un anunț de genul acesta, că un om drag oamenilor dragi s-a dus… Și, când văd că articolele sunt normale, adică nu par să tușească, să aibă febră etc., iar autorii par să fie sănătoși, mă bucur. Azi însă nu că azi e una din zilele alea în care nu pot să spun decât Dumnezeu să-l odihnească-n pace! Îmi pare rău de un om așa de tânăr…
Să apreciem sănătatea cât timp o avem, altceva nici nu știu ce să mai zic… 😦
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Evenimentele acestea ale vieții ne surprind, ne întristează, ne fac să realizăm cât de fragili suntem, cât de fragil e tot ce avem. El a avut alte probleme, nu e legat de pandemie. Nu, nu era atât de tânăr. Mi-a fost coleg acum mulți ani. Înainte să vin în Canada.
Să prețuim ce avem, să ne împlinim zilele, momentele și mai ales pe cei dragi.
LikeLiked by 1 person
sophisticatedwords said:
intr-adevar, un an de plumb, unul cenusiu. mergem inainte cu tristeti si bucurii. toamna linistita iti doresc, draga Ela!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Toamnă frumoasă și pentru tine! Le luăm toate cum vin. 🙂 Te pup
LikeLiked by 1 person
La capatul curcubeului said:
Tăceri acoperite cu frunze și gândurile celor dragi care le răscolesc periodic. Să-i fie drumul lin!
LikeLiked by 1 person
sweet & salty said:
Să-i fie! A fost un zbuciumat și un vesel și o inimă uriașă. Un dascăl minunat.
LikeLiked by 1 person
Pingback: Cum arata viitorul? – Movie Zone