Dragă E.
Am citit de două ori cartea de poezii și mă minunez cât de frumos jonglezi cu cuvintele. Ai o poezie a dorului de casă și a frângerii în două, dar iubești Arțaria, căci nu este răspunzătoare de dezrădăcinarea ta. Bunica, și bunicul, și mama și tata și oceanul care a crescut între voi, dar cu tine stă dragostea la masă. Versurile albe sunt meandre de suflet, iar cele clasice, muzică de inimă. Cel ce poate scrie în rime pentru mine este un Beethoven. Ca să scrii în rime, limba trebuie să-ți curgă prin sânge, e un dar de la zei, eu sunt siderată de acest fenomen supranatural. Mi-e greu să-ți spun care mi-au plăcut mai mult, lista e prea lungă.
Când toporașii mint, Capriciu, Antinomie, Definiția iernii, Cântec, Luni, gând ud (n-am înțeles titlul), Primăvară într-o dungă, și altele o droaie.  

Ești frenetică! Măi, omule, cum poți să trăiești din propria ta energie creatoare fără să te consumi, să te topești de căldura ta interioară? Pup virtual fără mască!
V. 

Am cerut voie să o public. Blogul e albumul meu. Pun adesea aici ca să nu uit. 🙂