Nimeni să nu fie singur de Sărbători!”, gândi cu emoția-n gât. Casa ei mare și frumoasă era însetată de voci și zâmbete. Liniștea spărgea nuci de pereți.
„Cât de scump plătim înstrăinarea!” gândi, împodobind brăduțul de lângă șemineu. Globuri și emoții așeza pe crenguțe. Îi tremura gândul și dorul de sărbătorile de-acasă, de colindele care se auzeau pe la ferestre, de neamurile care se perindau neîncetat, de invitațiile care curgeau, de telefonul care nu mai înceta să sune:
„Auzi, ai găsit nucă de cocos neîndulcită? Oare dacă pun dulce…”

Ar fi vrut ca la masa ei mare din dining să fie ocupate toate scaunele. Să vină români, așa ca ea. Să stea de vorbă două trei ore, să îi servească cu sarmale făcute de ea, să îi răsfețe, să aibă bucuria unor suflete lângă brăduțul ei.
„Sunt mulți români singuri de Sărbători, așa cum sunt și eu, dar ne e rușine să spunem. Ne e rușine să recunoaștem. Ne dăm rotunzi, dar ne retragem în colțișorul nostru și ne lingem rănile, înghițind cum putem bucățica de cozonac, comandat la magazinul românesc și Tămâioasa de Cotnari de la LCBO. Avem mâncare, avem căldură, avem și net. Dar n-avem suflete cu care să împărțim.
Ne e rușine de singurătate, așa cum de multe ori ne e rușine de boală. Ne simțim umiliți și răsuflăm ușurați când trece în sfârșit Revelionul. Când revenim la serviciu ca să avem ce să facem cu noi. Din nou să avem ce să facem cu noi, deși rănile se adună și ecoul casei goale reverberează în emoții, ca niște baloane mari care se umflă, se umflă. Simțim singurătatea ca pe un eșec personal. Toți au familii, toți au prieteni. Eu de ce nu? Și emoția aceea din suflet crește ca un balon. Și când se sparge…”
Ar fi vrut să aibă la masă suflete. Poate că soarta le-a însingurat și pe ele, ca pe ea… Că așa e viața. O întâmplare te poate arunca brusc în singurătate.
Dar nu știa unde să-i întâlnească și cum să le spună că nu e nimic umilitor în a fi singur, când ea însăși se simțea cotropită de singurătate. Cum să spui? Ce cuvinte să alegi pentru gândul tău: te rog, omule singur, dăruiește-mi curajul tău de-a-mi călca pragul și-a sta la masa mea. Fă-mi bucuria asta!

Termină de aranjat brăduțul. Casa o privi ironic-festiv, ca și o întrebare: de ce ai mai împrăștiat prin casă decorații? Ca să ai ce strânge după Sărbători? Știi bine că nimeni nu vine să le vadă, să se bucure…
Avea o casă mare cu multe camere, dar singurătatea juca ping-pong la fiecare nivel frumos decorat și în bucătăria sclipind a curățenie, cu arome care înnebuneau simțurile oricui ar fi intrat. Dacă ar fi intrat…

Să nu fii singur de sărbători… Flori dalbe la ferestre și bradul înflorit în globuri și luminițe și râsete în jurul mesei. Cozonacul cu nasul în sus, așteptându-și rândul, sarmalele povestind în oală pe sobă, iar din cuptor friptura…

Emoțiile prinseră glas subțire și dorința ei se ridică încet într-o steluță ca un balon colorat: Să nu fiu singură de sărbători!

Tema săptămânii – Emoție la purtător – Em