Stau în pat deși e miezul zilei. M-am trezit să iau luat Covid acum, când a devenit banalitate. La început știți cum era. Părea un zvon, nu știam pe nimeni bolnav. Apoi s-a întins, ne-a înconjurat, a făcut victime. După o vreme, aproape că nu cunoșteam pe nimeni care să nu-l fi avut. În final a sărit pârleazul și în curtea mea. E banală informația, dar, cum în tot binele e un rău și în tot răul un bine, amărâtul ăsta de virus a avut răbdare să trec de lansare. Cu două zile înainte au început simptomele, dar le-am spus să-și vadă de treabă, să-și ia gândul, să se ascundă pe unde pot și să tacă din gură că eu sunt ocupată. M-a încercat o durere din cea mai fină de cap și toată paleta bogată de senzații/transpirații, dar am zis că NU. Nu am nimic până sâmbătă la ora 5, ora Ro!!!

Negocierea nu a fost perfectă, că doamna tuse cu junghiul-ginerică au săpat tot ce se putea. Mi-am pus un laț de gât (un fular care să-mi țină corzile vocale împreună) și aia a fost.
La zece minute după lansare eram în pat cu testul care confirma că sunt o persoană pozitivă, deschisă la provocări și conștiincioasă (nu l-am lăsat prea mult să aștepte).
Nu am făcut testul înainte de lansare, să nu mă auto-sperii. Se zice că e ca o răceală. Eu îl simt mai nervos, dar cum sunt urma care scapă turma și voi deja ați trecut pe aici, știți despre ce vorbesc.
Am simțit și bănuit de vineri, dar lansarea volumului „Neterminatele iubiri” a avut prioritate.

Munca și apoi distracția. 🙂

Cartea e scoasă de editura Național, redactor șef Violeta Borzea – o minune de om care a unit toate conecțiile, toate firele proiectului, într-o stea cu cincisprezece colțuri. Felicitări Violeta! Rar un om atât de cald și organizat.
Coperta este operă de artă, aparține pictoriței Ada Badea, este o metaforă în sine.
Invitația m-a onorat. Am acceptat cu drag mai ales când am aflat cine o să mai scrie: Ana Barton, Corina Ozon, Adriana Tîrnoveanu, Nicoleta Beraru și Marietta Dobrin, cea care m-a și pus la treabă.
Poveștile sunt faine tare, cartea arată foarte bine.
Premiul de consolare e că o citesc acum. Și descopăr cu drag și plăcere și pe celelalte autoare.
În formă fizică o primesc mai încolo. 🙂

Lansarea am văzut-o destul de greu, pentru că au fost probleme tehnice și legăturile au mers mai greu. Dar chiar și așa am simțit emoția. Evenimentul a fost unul de proporții, locația desăvârșită, cei prezenți poleiți de fericirea nașterii unei cărți foarte frumoase. Lucrurile au stat sub semnul zicalei: cine se aseamănă se adună.
Eu m-am bucurat tare mult să văd prietene pe care le știam dintr-o realitatea virtuală statică, din textele lor de FB sau blog. Și am descoperit oameni tare, tare faini.
Am revăzut-o pe Corina Ozon, culmea, singura din tot grupul cu care am interacționat real. Ne-am întâlnit cu niște ani în urmă la Niagara.
De Corina mă leagă și debutul meu, pentru că primul text publicat pe hârtie a fost în antologia coordonată de ea – Pastile de nesomn.

Nu am eu globul de cristal, dar cred că aceste „neterminate iubiri”, pierdute prin veșnicii, abia și-au început drumul.
Felicitări tuturor celor implicați!