Fugi și ploi

Tags

, , , ,

rainEu: „Fug.”
Ea: „Numai o viață ai și pe aia o fugi și-o ploi. Mai bine te floare de soare”.
(Discuția cu prietena mea era inspirată/influențată de aici.)

Am râs și i-am dat dreptate. Îmi fug viața. Viteză mă cheamă. Cred că fug de când m-am ridicat pe verticală.
Oi fi eu ardeleanca excepția de la regulă? E drept că mai și plou. Cine nu mai plouă din când în când? Fug și plou. Răpăială de vară scurtă, ori furtună cu tunete și fulgere. Ori plou de toamnă, lung și sistematic de găuresc parchetul, pietrele și pământul, până pe partea cealaltă de glob, în România.
Ori plou de bucurie: rouă de drag cu pastelate curcubeie…
Citeam undeva  că fiecare om are un număr limitat de lacrimi. De aceea trebuie să fie gestionate extrem de atent. Să le păstrăm pentru momentele de fericire. Mi-a plăcut.
Recunosc. Uneori mai și ning. Nu suficient de mult cât să fac oameni de zăpadă, dar cu frig. Și mai rămâne zgura gheții în suflet. Noroc că s-a inventat coșarul.
Să floare de soare?  Hmm… Adică să-mi fie gâtul sucit mereu? Nu cred.
Mintea oricum e pe bigudiuri. Dacă nici gâtul… Nu.  Mai bine să floare de urzică.
Să mușc natural din când în când.

Aniversară

Tags

, , ,

c4

La masa ta se tace,
iar la poarta ta locuiește sărutul,
Brâncuși, cel răsărit din neamul lui Eminescu…
(Mândri, atât de mândri că ne cheamă români!!!)

Table of Silence after conservation

„Brâncuși și Eliade: unul a scris istoria religiilor, celălalt a sculptat-o”

c9

„…eu nu creez păsări ci zboruri…” (Constantin Brâncuși)

c0

„Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”. (Constantin Brâncuși)

c2

„Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult.”( Constantin Brâncuși)

c6

Vioara cântă vremea cu un arcuș defect

13775574_1578318232473335_179793161279187316_n

Hoțește.
S-a strecurat să ningă.
Și cântă la ferestre
toți anii promoroacă.

Hoțește.
flori de cireș îmbată
în strune de vioară
cu un arcuș defect.

Hoțește.
se-ascunde în minciună,
în clipe de iubire
în șoapte de mai stai

Hoțește.
te-alintă dulce-miere,
ți-aduce luna iute
ți-o vâră-n buzunar.

Hoțește.
despoaie frunza verde
O pune la ureche
și fuge fredonând…

Hoțește.
se scurge-n alte gânduri,
alte povești destramă
și florile… cad stinse.

În fulgi de timp cântat.

Relație nepotrivită

yPeste drum de casa mea cresc împreună un stâlp și un  pom. Un stâlp ca toți stâlpii și un pom ca toți pomii. Care nici măcar nu e pom, e copac.
Sunt caraghioși așa, unul lângă altul, păzind parcă asfaltul. De-a lungul anilor nu s-au despărțit, au crescut în paralel (stâlpul mai puțin :D) par chiar înfrățiți.  Combinațiile între rase, ori culturi diferite nu dau bine. Șochează ochiul la prima impresie.  Au altă culoare,  altă expresie… Dar dacă ei se înțeleg?

La început a fost stâlpul. Înalt, vânjos, terminat tocmai la capăt cu un felinar bățos. Strălucind noapte de noapte, strajă și lumină  străzii. Apoi, s-au plantat pe stradă puieți să… ornament, să….  ozon, să… verde… să.
La început stâlpul se ținea cu nasul pe sus. El era… beton. Orgolios. Rasă trainică, superioară. Rezultat al evoluției tehnicii, nu  crescut pe unde dă Domnul, în orice pădure, orice  pășune. Prin vene îi curgea electricitate. Avea prestanță. Nu se putea coborî la nivelul unei biete surcele, fără importanță care e arsă, folosită și folosibilă, ohohooo cu deznodământ clar, în rumeguș.

Nici nu catadicsea să se uite către timidul copăcel curios… că ar fi vrut să afle și el câte ceva despre strada, țara adoptivă, unde avea să-și petreacă restul vieții.
Nimicuri: ce oameni trec, ce-ndrăgostiți vor scrijeli numele iubitei în carnea lui. Ce câini… na! informații ca între vecini.

Sătul de pisălogeală, într-un târziu, stâlpul, rău plictisit în ziua respectivă, i-a răspuns. E drept, cam monosilabic. Dar, din vorbă-n vorbă conversația a început să curgă. Și stâlpul a avut o revelație pe loc: „Măi, copacul acesta nu e prost deloc”.  Așa au început să povestească și rând pe rând să se-mprietenească. Stâlpul avea inimă bună.dfegeg

Își mai țineau de umbră reciproc, când vara era prea agresivă. Apoi sezon de fluturi i-a lovit pe rând și s-au îndrăgostit, și-au suferit. Oh, ce-au mai suferit…
Ce mai? Au împărțit emoții, frunze, becuri arse, filamente, ierni și primăveri.
Însă,  crengosul nu se lăsa la stâlp. Era… ambițios. Creștea, creștea și iar creștea. Apoi a prins aripi. A observat că stâlpu-i stâlp, că toamnă-vară e la fel. Nu are frunze, n-are floare, nu se schimbă.
Doar el, ramificatul se poate răsuci, întinde și tremura în vânt.
Nu e, cum ar veni, model în serie. Nu are nici un geamăn. E unic pe pământ, are amprentă personală. Și-a tot crescut, până l-a depășit pe stâlp. Apoi, pe lângă frunze, a început ca să rodească și țeluri. Tot mai înalte, cu fiecare toamnă și fiecare iarnă.
Și într-o zi a hotărât și-odat’ s-a avântat spre nori, cu crengi în rugăciune, spre cer dorind să zboare.
Dar rădăcinile… Ciudat. Rădăcinile cu ghearele țineau pământul. Nu se-ndurau să plece. Îl ancorau în sol.
Ce chestie?! S-a opintit copacul de trei ori, dar trunchiul se-ncăpățâna să stea lipit de rădăcină. Și cerul să rămână la locul lui. Departe tare. Iar el, copac frumos, bogat și mândru, alături pe vecie copăcească, legat de stâlp să viețuiască. De-un biet beton lungit și gri, ce nu rodea…. nu înflorea….
Ce soartă grea… să înflorești și să rodești, dar toată viața s-o trăiești alături de un felinar.
Trist în zadar…
În seara aceea visele s-au scurs alene pe-alei.
Și crengile au revenit blazate, atingând ușor pe bietul stâlp ce lumina, la fel, cu spor…
Și-atunci deodat-a înțeles că nu e singur pe pământ, spre stele noaptea se înalță alături de vecinul stâlp. Și paralel sunt roditori. Unul lumină, altul flori, sădesc pe stradă amândoi…

PS: Copacul s-a-nclinat ușor spre stâlp.

castingcrownsthrive

Liniște sau dragoste (IV)

woman-by-the-fireplace[1]

Se apropie week-endul. La serviciu am fost pe model robot la cheie. Nu îmi plac zilele de rutină, hârțogăraie, dosare și evidențe. Dar și asta face parte din fișa postului meu, e micul meu compromis pentru a face în restul timpului ceea ce iubesc.
Am ieșit în parc (Humber Trial) cu intenția să mă plimb. Zăpada întărită, multă și scârțâită a făcut foarte greoaie deplasarea, așa că rezultatul a fost un workout excelent. Am transpirat și obosit ca după o oră bună de sală.

Mi-a scris și Ella.

”Îmi cer mii de scuze…
Aseară am ajuns târziu. M-am văzut cu Payam și a fost… aproximativ ok. Nu mă simt tocmai confortabil în prezența lui, asta e realitatea, dar emoțiile nu mi-au mai anulat inteligența (ca duminică), așa că … sunt pe drumul cel bun. Ceva mă tulbură, nu știu ce. Poate mă maturizez și observ că mai sunt și alți bărbați pe pământ? 🙂 Glumesc.
Pentru el, cred că a fost o revelație să descopere că pot să articulez și să mă exprim în propoziții. Duminică, în ciuda eforturilor lui Doru am fost cu greu… monosilabică.
Am aflat că provine dintr-o familie mixtă, mama franțuzoaică, tatăl iranian. Ai observat că de obicei copiii proveniți din încrucișarea a două rase sunt deosebit de frumoși? Amintește-ți de fetița Elizei, ea nigeriană, el german.
Am văzut împreună câteva case. Mi-a demonstrat că este extrem de bine informat. În afară de studiile de Real Estate, e licențiat și ca inginer, așa că are ochiul format la detaliile ascunse, pe care make-up-ul unei case pregătite spre vânzare le poate ascunde unui ochi neavizat. Face observații pertinente… cu alte cuvinte am ajuns la concluzia lui Doru: e bine că am început să lucrăm cu el. Când ne-am despărțit, mi-a strâns mâna și mi-a zâmbit. Are dinții foarte albi și buze cărnoase, iar verdele incredibil al ochilor s-a înseninat a primăvară. Nu știu ce mi-a spus, că am plecat repede, înainte să mă topesc în gâscă, cum am făcut data trecută. Am fost mulțumită de mine, ca și cum aș fi anihilat un dușman.
Am avut apoi programare la coafor. Mi-am schimbat total look-ul. Am devenit din nou blondă, doar că de data asta am ales un blond cenușiu. Ți-am atașat o poză să vezi ce-a ieșit. Acasă mă așteptam să-mi dau soțul pe spate, dar… nimic. N-a observat. Nu pot să cred! Bărbații ăștia! Ca să o dreagă mi-a spus că sunt frumoasă oricum, că pentru el blondă, ori brunetă e tot una. Adică, eu să mă simt bine în pielea mea. Ok!!!
Duminică trebuie să vedem alte case, dar de data asta va fi și Doru, așa că voi fi mai relaxată.
Cred că am depășit acest mic crush. Ce zici?
Am început să merg de săptămâna aceasta la hot yoga. E… fantastic.
XOXO
Ella”

Se pare că furtuna a trecut. E iarăși soare în Paradis. Totuși ceva în tonul e-mailului nu m-a convins. Nu pot să definesc de unde sentimentul meu ciudat.

Joi cu vitamine

Joi. Frig. Haine groase. Nu tu culoare. Nu tu căldură. Nu tu aia. Nu tu cealaltă. Zăpadă, da. Sare pe trotuar, da. Frig, da. Nu mie.
Nu mi-e frig. Dar e frig. Afară, zic. E frig.
E iarnă. Cum să fie? În plus e Canada. Duh!!!
Canada mi-a trebuit (de fapt nu mi-a trebuit), Canada am. Cu iarnă extra la pachet. Iarnă din belșug. Iarnă la ofertă… Se putea și mai rău.
Se putea? Nu-i așa?
Dacă nu ar fi trei persoane dragi sufletului meu, născute în februarie, mi-ar fi tare antipatică. Luna, zic. Mi-ar fi total antipatică.
Ce pot să fac? Nimic. Ba pot. Cafea. Cafea cu scorțișoară, așa foarte puțin. Cât să-mi miroase a sărbătoare.
Joi de februarie. O zi pe care-aș pune-o sub semnul lui NU ȘTIU.
Gânduri se rostogolesc și devin tot mai mari și mai rotunde în capul meu. Pe tehnica bulgărelui de zăpadă. Devin tot mai grase, prin rostogolirea lor în capul meu.
Mai bine să mă gândesc mâine, pe model Scarlett O’Hara.
De ce m-oi fi plângând de iarnă? În România e la fel. Tot iarnă, frig, zăpadă.

Iarna trebuie să ne vitaminizăm mai mult. Dacă se poate în mod natural cu fructe și legume. Mi-a dat ieri Potecuța o rețetă care îmi place mult.
Și cum sună, și cum gustă. 😀
Bombă de vitamine, ajută la detoxifiere, întărește sistemul imunitar, previne o mie și una de afecțiuni,(respectiv vindecă).
Rețeta noastră e mai acrișoară (dar nouă ne plac acriturile), însă se poate adăuga miere, banană sau curmale. (Eu folosesc adesea curmale pe post de îndulcitor. Le las să se înmoaie în apă în prealabil, ca să nu rămână bucățele și le adaug în compoziția dorită).
Povestea e în felul următor: fibre, potasiu, calciu, fier, complex B, vitamine A, C, K. Convingător. Nu-i așa? Un elixir de sănătate.

Liniște sau dragoste (III)

alone,art,black,and,white,photography,woman,woman,study-f402b94125068d6a4db7a5019f740374_h[1]

Zi lungă și grea… La serviciu a fost una din acele zile în care toată lumea are nevoie de tine în același timp, iar tu nu te poți clona. Am prins blocaj pe autostradă. M-am dus să fac cumpărături. Când am parcat era cât pe ce să intre unu-n mine. Fleșcăraie generală și mormane imense de zăpadă… Am reușit (în sfârșit!!!!) să trec pe la bibliotecă (nu mai aveam nici un audio-book).
De câte ori îmi fluiera ”deșteptul” a mesaj nou, mă așteptam să fie Ella. Nimic. A tăcut toată ziua, apoi toată seara. La unsprezece nu am mai rezistat și am sunat, profitând oarecum și de diferența de fus orar dintre noi. Mi-a intrat direct mesageria. Măi să fie! Nu e deloc ca ea.

Familia Ellei a emigrat într-un orășel din Ontario, pe vremea când ea avea nouă ani. A crescut și a fost educată în țara frunzei de arțar, având prieteni și colegi de toate culorile și naționalitățile. Canada este permisivă cu locuitorii ei, indiferent de religie, orientare sexuală, sau țara de proveniență. Ella, formată aici, are egală deschidere față de un român, un chinez, sau un om de culoare. Părinții nu au lăsat-o să uite românește, dar atât ea, cât și Doru vorbesc româna ca a doua limbă, prima fiind engleza.
Pe Doru l-a cunoscut de mică, părinții lor fiind prieteni de familie.
S-au căsătorit când era în ultimul an de facultate. Ea ar fi vrut să mai copilărească, dar Doru a reușit s-o convingă să îi accepte cererea în căsătorie. Și ”nu” s-a transformat rând pe rând în ”nu știu”, ”poate” , ”da”. Părinții de asemenea i-au vrut împreună și oarecum au ”ajutat” să se finalizeze pasul. Toată împotrivirea ei timidă s-a topit în fața argumentelor tuturor. Doru era deștept, frumos, băiat de familie bună, român și pe deasupra topit de dragul ei. Ce ar mai fi putut dori?
”Țin foarte mult la Doru, nu îmi dau seama dacă-l iubesc, sau nu… Uneori simt că mă sufocă cu prea multă dragoste… Cred că l-aș iubi, dacă mi-ar da un pic de spațiu…” mi-a spus Ella în perioada aceea.
Mai târziu, după căsătorie, părea fericită cu alegerea făcută. Nu credea în fluturași și săgeți de Cupidon, ci în oameni care se potrivesc și acționează inteligent, cerebral și construiesc relații conștient, cu efort și răbdare. ”Dragostea e modul în care natura ne păcălește să ne reproducem” mi-a spus Ella odată, râzând.
După o scurtă perioadă de la terminarea facultății Doru a fost racolat de o firmă din V. și s-au mutat amândoi. Soția și-a urmat soțul.
Au trecut de atunci mai mult de zece ani, care le-au consolidat relația.
Au o viață plină, cariere frumoase, pasiuni comune și o mulțime de prieteni. Doru e la fel de îndrăgostit și atent cum era la început. Are tot felul de obiceiuri cu care-și răsfață nevasta. De exemplu, la fiecare sfârșit de an, exact la ora douăsprezece, oferă Ellei ceva deosebit, într-un mod original. Noi, prietenii, așteptăm curioși de fiecare dată să vedem ce mai scoate Doru din pălărie. Anul acesta, i-a oferit un trandafir, iar pe tulpină era un inel cu diamant. Ne-a povestit râzând, cum, la florărie se uitau ciudat vânzătoarele la el, pentru că alegea trandafirul după coadă, nu după floare.

Hmmm… Ella… Sper să ne auzim mâine…

Ești femeie, te-ndoi, dar nu te rupi

Tags

, , , ,

24d0bff7d2f9d1ef23d528be4fd6facc

Să mergi pe poante… Știi? Cunoști sentimentul?
Nu, nu am făcut balet, dar dacă-i cazul…. Când e o pojghiță subțire-subțire până izbucnește conflictul fac. Fac tot ce trebuie să dezamorsez explozia…

Da, aș vrea să m-ascund într-un mugur de floare, până răsare iarăși soarele. Că iese sigur. Totdeauna iese. Dar nu se poate…

Te poți ascunde? Nu. Trebuie să ieși cu pieptul înainte la luptă. Poți să amâni. Dar ce rost are? Deznodământul tot se întâmplă.
Esențial e nu să te ascunzi de furtună, ci să înveți dansul în ploaie.
Și-atunci pășești în poante. Te arcuiești în aer să n-atingi cumva norii, că-i spargi furtună. Te pliezi pe situație, flexibilă cum ești.
Doar ești femeie. Te-ndoi, dar nu te rupi.

E înnorat. Dar vântul împăcării alungă tensiunea. Comunici. Înțelegi. Sau taci, dacă e cazul. Oricât de greu ar fi. Accepți că perfecțiunea nu locuiește nici în curtea ta, nici în a lui.

Compromisul face parte din viață. Și sfânta diplomație. Sunt parte din recuzita femeii deștepte care știe că  bărbații sunt de pe Marte, iar noi de pe Venus.
Limbi diferite. Obiceiuri diferite. Ei văd lucrurile în alb și negru. Noi colorat. Sunt un fel de daltoniști de situație. E firesc să le traducem misterul nostru feminin. Măcar din când în când.

Și liniștea… neprețuita liniște este trofeul.

De ce să-i demonstrezi lui că tu ești cea mai deșteaptă? Că tu ai dreptate?

Vrei dreptate, sau liniște? Vrei să fii fericită, sau să câștigi tu meciul?

Și cât de dulce e împăcarea… Pentru că unde dragoste e, totul e… posibil.

(Articol în Catchy)

Liniște sau dragoste (II)

Art-Photography-by-Oleg-Oprisco-25-600x600[1]

White Monday.  Nu m-am dus la serviciu. E snow day. Azi-noapte s-a rupt cerul. Sunt închise școlile și multe alte instituții. Zăpada universului a căzut toată, dar absolut toată peste oraș. Afară e nebunie alb-argintie, asortată cu un cer bleu deschis, metalizat.
Trebuie să ies să fac niște fotografii. Ireal de frumos. Total lipsit de viață. Tăcere înghețată.

Am deschis e-mailul Ellei:

”Da… așa este… vorbele tale au fost duș rece. Mi-au făcut bine.
Nu-i pot împărtăși lui Doru ce mă frământă. Mă apasă… Știu că-i trădez încrederea, dar l-aș supăra inutil. Și ce aș putea să-i spun?
E o toană. Mi-e rușine de mine. Nici pe tine nu trebuia să te încarc cu… până la urmă o prostie.
Realitatea palpabilă e că îl am pe Doru, sunt al lui Doru. Punct. Sunt conștientă de norocul meu, de fericirea și liniștea pe care mi le oferă relația noastră. Tu știi cât de mult înseamnă pentru mine. Nici nu mi-aș putea concepe lumea fără el. Avem atât de multe în comun.
Are bunica o vorbă care, cred că mi se aplică acum, sunt ”buiacă” (buiac e cineva care o ia razna de prea mult bine). Bunica mea înțeleaptă!
Aseară m-am dus devreme la culcare. Mi se învârteau gândurile în cap, parc-aș fi înghițit un girofar.
Am văzut e-mailul tău doar dimineață și a fost bine, pentru că la ora aceea gândeam limpede. Toată noaptea m-am perpelit.
M-am gândit mult, iar sfaturile tale au venit pe aceeași linie cu concluzia la care ajunsesem și eu. De ce să fug? Trebuie să îmi înving slăbiciunea, dacă există. Sunt o femeie puternică, am o căsnicie frumoasă. Nu sunt nici genul infidel, nici laș. Și până la urmă, se spune că cei care înșală o fac căutând ce nu au acasă. Eu am tot ce îmi trebuie, în concluzie nu voi fi tentată să înșel. Mă voi întâlni după-masă cu Payam și voi fi eu. Eu, Ella, femeia soțului meu. Pentru mine, chiar și pentru Doru, trebuie să depășesc acest moment, să-l înving, să-l calc în picioare.
Acum sunt liniștită. By the way, m-ai amuzat teribil cu ceea ce mi-ai povestit despre arabi. Însă Payam pare născut aici, are o engleză ireproșabilă, fără accent. Dar… niciodată nu se știe. 🙂
Azi, după serviciu mergem împreună să vedem niște case. Doru, bineînțeles că nu poate.
Vorbim.
PS. Am uitat să te întreb cum e vremea în T. dacă aveți probleme. Am văzut la știri că sunteți sub ninsori.
PS – bis 🙂 Mi-am amintit că am visat ciudat. Parcă trebuia să ud florile, că aveau pământul uscat. Ce-o fi însemnând?
Vezi? Clar am luat-o razna! Cine crede în vise? Iar trebuie să apelez la înțelepciunea bunicii: Treacă cu noaptea. Te pup.”

Am răsuflat ușurată. Asta e Ella. Puternică. Dacă-și pune ceva în minte merge până în pânzele albe. Așa va fi și acum. Am încredere în ea. Știu că va fi bine.
Aici ninge, ninge, ninge…

februarie scris de mână

20091131-snow-bench

Se cerne ceru-n ghilimele,
lăptos și creponat dansând…
Acoperă-n minciună albă,
pământul răstignit de gând.

Roiuri de fluturi mint acoperișuri.
Le creionează-n argintiu decor,
se prind de pleoape și de geamuri…
pretind că-s veșnicii și ning cu spor.

O mască albă poartă azi orașul…
Pare curat și inocent. Fără păcat.
Doar liniștea plantează gheață
și ninge peste noi sărat…

***

Atâta fluturime se-agită alb și vesel…
Dansând. Flirtând cu cerul. Aterizând în păr.
De n-aș ști că e iarnă, m-aș crede-n primăvară,
în jocuri de petale, în miez de flori de măr…