• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Travel

Cayo Coco, señor!

31 Friday Jan 2020

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 5 Comments

1

Vezi tu? Despre Cuba ori alte țări calde aș putea vorbi la nesfârșit. Aș avea și poze destule să-mi susțin argumentele albastre ori calde. Asta a fost o vacanță statică. Îmi plac mai puțin vacanțele statice. Mă știi: dor de ducă și lipici la mers. Însă de data asta am citit mult. Mult mai mult decât alte dăți. Lectura mi-a astâmpărat nevoia de cutreierat. Am avut cu mine „temă de casă” cărțile pentru distincția anului – Itaca și câteva cărți noi și vechi din Ro. După luni de zile petrecute în RO, în primele zile nici nu puteam intra in vacation mood.

5Dar cartea mi-a fost balsam și muncă și grijă. Am citit și făcut observații pe text și a fost bine. O zi a plouat. Am tras cu ochiul la ocean din vârful patului, îmbrățișându-mi computerul. Și m-am minunat cât de mult vorbește apa. Câte nuanțe îmbracă. Cum își dizolvă linia orizontului când e pe bune cu cerul, de zici că-i una, ori când, dimpotrivă, își marchează scurt și bleumarin teritoriul.
De data asta am fost la Cayo Coco. A doua oară în viața mea când ajung în insula cubaneză și a treia oară în Cuba. O vacanță altfel. Cu mult citit. Scris, dar nu prea mult. Zici că muza mea locuiește acasă, pe strada mea cu nume Departe. Glumesc. Care muză când eu scriu după dictare?

6

De cum am pus piciorul Jardine Del Rey am simțit aerul cald cum se scurge pe sub hainele prea groase (deh, plecasem dintr-un Toronto de congelator) și văzut zâmbetele brunete de Welcome to Cuba!

Sigur că, după ce am scăpat de bagaje primul drum a fost să vedem oceanul. Prima întâlnire cu întinderea turcoaz e ca un pumn primit în figură. Dar e de bine. Te năucește.

13

Va urma!

 

 

 

 

 

A la turca, bre! O cadână și-un cafe…

29 Tuesday Oct 2019

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 18 Comments

1.jpg

Bună dimineața, soare! Sâmbătă, aeroportul Avram Iancu din Cluj. Zbor scurt. Aterizăm în Istanbul, fosta capitală a Imperiului Bizantin, singurul megalopolis din lume întins pe două continente.
Fratello, nefiind un novice în ale Turciei, ca majoritatea dintre noi, ne-a organizat o vacanță perfectă. Simțim aroma Orientului în cele mai mici detalii, de la arhitectură, istorie, gastronomie, culoare, relaționare cu localnicii, îmbinare între nou și vechi, european și asiatic.
Carla și Bogdan zboară pentru prima dată, așa că emoțiile lor sunt înmulțite cu doi, dar noul aeroport turcesc e perfect pentru o impresie de început.

IMG-20191028-WA0036
20191026_132918
20191026_140849

Ajungem la Sokullupașa, hotelul unde suntem cazați, o clădire istorică aflată-n centrul orașului. Din prima secundă, pășim în lumea misterios nuanțată de culori stinse, ascunse în țesătura covoarelor și metalele bogate ale ornamentelor ori dantelăria porților. Suntem numai ochi și senzații, oamenii ospitalieri, camerele frumoase. Ne începem aventura cu cafea turcească eu și Mihaela și ceai la fel de turcesc ceilalți, apoi o luăm pe jos prin oraș.

50
52
56

La fiecare pas ne întâlnim cu pisici de diferite culori, extrem de prietenoase, care se apropie și se lasă mângâiate. Se vede că-s niște răsfățate, pentru că vin sigure pe ele să-și colecteze mângâierea. Par niște sultane cu forme pufoase, transformate pentru o vreme în feline. De altfel, dau o notă aparte orașului, pentru că moliciunea lor orientală se simte în aer. Nu seamănă cu acel dolce far niente al italienilor, dar există o relaxare în ciuda babiloniei culturale, a traficului imposibil ori a valurilor de turiști.

500
501
505

Primul punct al itinerarului nostru este Moscheea Albastră, construită în secolul al XVII-lea, unul dintre simbolurile naționale ale Turciei. Aici femeile trebuie să intre cu capul acoperit. Ne luăm cuminți năframe gri, făcute dintr-un material destul de tare, însă avem un ușor recul când trebuie să ne descălțăm și să pășim pe mochetă alături de un val de omenet, desculț și el. Strâmbăm din nas, dar până la urmă face parte din farmecul locului și al călătoriei. Admirăm plăcile de ceramică albastră de Iznik și aflăm că sunt nu mai puțin de 21 de mii și că moscheea, având șase minarete, e pe locul al doilea în lume după Moscheea de la Mecca, înzestrată cu șapte, minaretele fiind un soi de turnulețe înguste, prevăzute cu câte un balcon circular de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune. De altfel, zumzetul orașului este întrerupt periodic de vocea vibrantă, ca o tânguire melodioasă, cu siguranță extrem de sugestivă pentru ei. Noi o percepem ca pe ceva exotic, iar Mihai și Bogdan, datorită dispunerii camerei lor, ca pe un ceas deșteptător iritant, prima chemare petrecându-se pe la cinci dimineața. Cum ne-am culcat în prima noapte după ora trei și jumătate, cred că băieții or fi zis ceva de Doamne ajută prietenilor turci atât de credincioși, dar mai ales sonori. Deh, când ți-e somn, ești cam… turc.

24
203

După incursiunea în vestita moschee, Radu ne-a dus să mâncăm într-o zonă specială, populată de terase și restaurante. Era un peisaj în sine să vezi mulțimea de scaune și mese, ca niște soldați pregătiți de atac. Câtă frunză și iarbă, vorba românului.
Mâncarea ar merita un capitol special pentru că turcii sunt migăloși și pretențioși, atât în combinarea aromelor cât și în prezentare.

9
15
16

Tentațiile te pândesc la tot pasul, începând de la tarabele cu castane coapte, porumb fiert sau fript, cu covrigi, ori cu citrice și rodii, până la magazinele cu dulciuri care-ți fac cu ochiul, aranjate geometric parcă de un arhitect al baclavalelor și rahatului, pentru că, înainte de gust și aromă, ochiul înregistrează frumosul acestor delicii turcești. Arta culinară își spune cuvântul și în magazinele de ceaiuri și mirodenii. N-aș zice decât atât: parfum și culoare.

8
18
29

Mesele încep cu o abundență de aperitive din legume combinate, sărmăluțe mignone, înfășurate în frunză de viță de vie, care, stropite cu lămâie, sunt un deliciu. Felul principal e foarte bogat în carne și e însoțit de cuș cuș, bulgur, lipii tradiționale și legume. Ayranul și ceaiul însoțesc mâncărurile deosebit de parfumate alături de băutura lor tradițională, Raki, ce se completează cu apă și devine ușor tulbure, ori cu suc de morcov negru, un soi de ridiche, cred. Nu am avut curiozitatea să o gust, în schimb m-am împrietenit cu ceaiul lor, deși în mod normal nu-mi place ceaiul. Fac parte din categoria celor care nu beau cafea ca să se trezească, ci se trezesc ca să bea cafea. Și, apropo de cafea, aici e delicioasă. Se servește într-o cănuță mică, în care jumătate e zaț, iar licoarea pare o catifea dulcie.

20191027_171354
20191027_165056
20191027_165404

În unele restaurante sunt formații care se plimbă printre mese și cântă, încercând să ghicească naționalitatea clienților. Ana îmi spune cum odată, convinși că e rusoaică, au început direct să le cânte în rusă.
Vin și la noi: români? Deci Hagi și Andone, în plus Petre, cu tricoul lui roz, atrage magnet simpatia turcilor, demonstrându-se încă o dată că haina, de fapt, îl face pe om. 🙂

200
201
202

Cred că fiecare dintre noi are cel puțin o experiență inedită. Pentru mine e cea a fumatului narghilelei care s-a întâmplat într-o narghilerie autentică, având și ea cu siguranță o vârstă de sute de ani. Luăm trei tipuri diferite de arome: cappuccino, măr verde și căpșuni și schimbăm aromele între noi, punând pe rând muștiucul în câte o narghilea. Nu pot să zic că m-a dat peste cap senzația ori că a creat vreo dependență, însă a fost fun.

20191026_203011
20191026_211631
20191027_115949

Coborâm în port. Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara și alcătuiește granița între Rumelia, partea europeană a Turciei și Anatolia, partea asiatică. Peisajul începe a se ascunde în noapte și vedem podul Galata punctat de luminițe multicolore și grupuri de minarete ce înțeapă cerul din loc în loc, pentru că mereu răsare în drumul nostru câte o moschee.
Urcăm înspre turnul Galata pe un drum pieziș. Zâmbesc în gând, amintindu-mi de străzile din San Francisco, pentru că sunt la fel de înălțate spre cer și aici. Gâfâim. Ajungem și în zona Taksim, unde vedem vestitul și vechiul tramvai roșu.

20191027_120132
20191026_192148
302

Ne întâlnim cu pisici. Câte un câine cu privirea caldă ne privește timid, stând ca un covrig, blând pe trotuar, fără să facă vreun pas către noi. Supremația clar o dețin răsfățatele feline. O văd pe Carla, Angelina Jolie a grupului, cum a numit-o un negustor turc, vrând să mângâie un ghemotoc de blană. Pisicuța îi dă cu lăbuța peste mână pe model: give me five! Prietenoase. Oameni buni locuiesc un oraș în care animalele nu sunt speriate.

6
11
27

Istanbulul e nesfârșit și, oricât de lung e drumul, aglomerația de oameni și culori nu se sfârșește și nici sutele de magazine cu suveniruri.

30
31
32

Cel mai impresionant punct pentru, majoritatea dintre noi este capodopera bizantină Hagia Sofia, sau Biserica Sfintei Înțelepciuni, una dintre cele mai mari construcții religioase din lume, clădită timp de cinci ani pe ruinele altor două biserici și inaugurată în anul 537. Se spune că ar sta la baza creștinismului. În secolul al XV-lea, biserica devine moschee și i se adaugă minarete.

21
22
25

Informații, imagini, gusturi, culori, parfumuri – Istanbul este un carusel al senzațiilor, un oraș al contrastelor, un loc de întâlnire al civilizațiilor, al geografiei și istoriei.
La tot pasul, vânzătorii te îmbie încercând să-ți vândă marfa la suprapreț. Negociezi, nu se supără. Încearcă să-ți ghicească backgroundul ca să-ți spună ceva în limba ta sau despre țara ta.
Oricâte poze am fi făcut, oricâte șaluri, baclavale, rahat, mirodenii sau ceai am fi cumpărat, cel mai frumos suvenir pe care l-am adus cu noi e râsul bun ce ne-a însoțit de-a lungul a două zile (și nopți) foarte pline.
Se spune că nu contează unde mergi, ci cu cine. Noi le-am avut din plin pe amândouă. 

400
401
402

 

Sfârșit de an la New York (the end)

07 Monday Jan 2019

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 24 Comments

Tags

Big Apple, Canada, Chrysler Tower, churros, Empire State Building, gym, High Line, Jefferson Market Library, Joe's Pizza, Manhattan, New York, Niagara, Statuia Libertății

49435340_2020193114741203_2466256460011536384_n

Ziua care a urmat a fost clară și rece ca o bomboană mentolată. După cafeaua și cinnamon roll-ul păcătos (el sau eu), dar delicios (el) am mers să vedem High Line, o cale ferată abandonată, construită în vestul Manhattanului.

high_line_new_york_t210611_ib1
eebfe99de6af2689464bc55593800e96

Ne-am plimbat vreo doi kilometri de-a lungul parcului amenajat în jurul căii ferate, ignorând înțepăturile acide ale celor minus trei, patru grade, care se simțeau mult mai vitrege din cauza apropierii apei. Mi-am propus să revin și vara. Trebuie să fie o nebunie când vegetația e prezentă la apel. Chiar și acum erau niște Holly tree maiestuoși, cu frunza lucioasă și un soi de fructicele roșii. De asemenea erau unii fără frunze, pitici, cu multe bobițe, tot așa, roșii ca focul. Red berries tree.

49389990_2020192034741311_8498081218816901120_o
49572396_2020191684741346_4474165774109376512_n

Zona de început mărturisește New York-ul de altă dată, dar, pe măsură ce înaintezi de-a lungul căii ferate, orașul crește și se văd semeț înălțându-se, zgârie nori privind arogant la clădirile mult mai scunde, dar solide, ale timpurilor care au trecut.

49584252_2020191534741361_7995935486772248576_o
49606051_2020192144741300_3642172652585484288_o

Mi-am încălzit degetele înghețate la un churros și o cafea. Yummy! Mănușile mă încurcaseră la făcut poze și amorțeala frigului am simțit-o abia în sevrajul fotografiatului.

receta-churros

E interesantă arhitectura orașului, modul în care clădiri dantelate de acum două secole se strecoară cu eleganță între oglinzi de zgârie nori, străzile trasate în unghiuri drepte, având numere în loc de nume, taxiurile galbene, multe și insistente, ca niște gândaci de bucătărie încăpățânați. Dacă aș fi dusă cu ochii legați și lăsată pe stradă (hmmm, trotuar) aș recunoaște, fără discuție, orașul cred că în primul rând după scările de incendiu care le personalizează și nu neapărat după emblemele newyorkeze inconfundabile: Statuia Libertății, acoperișul Chrysler Tower ori Empire State Building.

49519719_2020192918074556_789988620541886464_o
49734913_2020193001407881_7479944223274303488_n

Big Apple e un tărâm al contrastelor. Magazine scumpe ale căror vitrine sunt în sine opere de artă, iar prețurile au coadă de zerouri intimidante, privesc chiorâș la oamenii străzii, cu ochi umili, de animale hăituite care, în loc de pent house-uri luxoase, au două trei cartoane. Mulți plătesc scump onoarea de a locui o metropolă cu un nume atât de sonor.

Călătorului îi stă bine cu drumul și următorul obiectiv a fost o biserică. Cei care o frecventează par să aibă un slogan comun: the sport is my religion, pentru că, să leșin, nu alta, era de fapt gym. Ochii mi s-au deschis la capacitate maximă, văzând aparatura sportivă așezată în fața vitraliilor cu scenete biblice. Nu mirosea a gym ci a biserică, iar istoricul ei îți face pielea de găină. A fost construită în 1844-1845, desacralizată în 1970, devenită club de noapte, apoi mall și acum gym. Tot felul de povești întunecate sunt infiltrate în pereți și în candelabrele vechi. Recunosc, am avut un sentiment ciudat văzând gantere și pachete de mușchi tatuate tulburând atmosfera fostului lăcaș de cult.

49589694_2020192428074605_4008008883002933248_n

Ca un soi de Cristofor Columb, am descoperit, ca peste tot unde ajung, și lucruri care m-au bucurat cel puțin la fel de mult ca atracțiile turistice importante, chiar dacă, poate, altor ochi le-ar părea banale. De exemplu niște vitrine ale unor Pet Shop-uri foarte cochete, înșiruite multe pe aceeași stradă, cu tot felul de minunățele scumpe pentru răsfățatele patrupede. Mi-am amintit cum am văzut cu alt prilej, tot în New York un parc doar pentru câini. Nu am rezistat tentației și am intrat într-un magazin care vindea cățeluși și pisicuțe. Drăgălășenie! M-am dezlipit greu de simpaticele jucării vii. De altfel animalele de companie întâlnite pe stradă, îmbrăcate, de multe ori, mai bine decât stăpânii lor, aveau niște fețe newyorkeze, un soi de cumsecădenie în traducerea mea personală. Așa că, deși mi-e frică de câini în mod normal, în fața stimabilele dobitoace ființe, nu am avut nici măcar o tresărire.

49492160_2020193154741199_532977219203497984_n
49896211_2020193041407877_6408382898335907840_n

Am zărit din stradă o idee de candelabru format din cărți. Fascinantă imaginația omului.

49573758_2020192174741297_3888484921022349312_n

Apoi mi-a atras atenția o clădire veche. Părea o biserică înșurubată între două blocuri noi. Dar ceea ce vedeam de fapt era Jefferson Market Library. Am profitat de oportunitate și am călcat în acel templu al cuvântului. M-am bucurat din tot sufletul că mi-a ieșit în cale. Am realizat că-n preajma cărților mă simt acasă. E o binecuvântare cumințenia cuvântului așezat pe hârtie, liniștea poveștii și asigurarea că viața e valoroasă și bine prinsă între coperți. Clădirea, ridicată în anii 1875, fusese inițial tribunal, iar din 1967 devenise bibliotecă.

49671276_2020192694741245_1178851201425342464_o
49574570_2020192511407930_2235162506244915200_n

Am mers apoi la Joe’s Pizza. Deși o chichineață deloc elegantă, e celebră pentru că, se spune, ar face una dintre cele mai bune pizza din lume. Nu cred să fie newyorkez care să nu cunoască locația. De fiecare dată când ajungem în New York trecem și pe aici să ne fericim un pic papilele gustative. Am stat la o coadă imensă, dar au fost surprinzător de eficienți și, cam într-un sfert de oră, spre mirarea noastră, am fost serviți. Și, deși străduța respectivă e înțesată de restaurante, era singurul loc atât de aglomerat.

1.jpg

A doua zi urma să plecăm în Canada, să petrecem ultimele ore ale lui 2018 și să începem Noul An într-unul din locurile mele favorite de pe planetă: orașul Niagara.
Concluzia, după cele patru zile de vacanță (pentru că am plecat de acasă în creierii nopții în 27 decembrie ca să ajungem după un an 🙂 adică în prima zi a lui ianuarie 2019) e: Home sweet home!

New Yorkul este… New York. Are amprenta lui proprie, așa ca omul. Îl iubești sau îl urăști, după cum spunea Elena. Diversitate. Lumini și umbre. Ceață și soare. Un amestec nebun, influențat și de partea pe care ne trezim noi dimineața, de locul de unde venim și de așteptările noastre, de gândurile și filtrele colorate prin care privim viața, ziua, realitatea. E firesc să avem și așteptări și imagini formate, pentru că mintea noastră lucrează, creionează, caută, definește.

Voi reveni cu drag, însă cred că fața pe care i-o prefer e cea a primăverii, ori a toamnei.

49372202_2020192818074566_3021900296105230336_o49403656_2020192558074592_9080066935445520384_o49442950_2020192734741241_3009471296405766144_o49454900_2020192808074567_6193905481547776_o49525657_2020192528074595_7905495071930187776_o49671138_2020192651407916_8878289075526696960_o49712275_2020192784741236_4078158858726408192_o49718039_2020192704741244_3795115278354874368_n49937974_2020192084741306_737208261362581504_n

50042784_2020191654741349_7403274040518901760_o49947827_2020191661408015_1060828669817126912_n49898256_2020191808074667_1030152389891457024_o49810404_2020191558074692_1835612758238822400_n49769294_2020191848074663_2136599990418538496_n49682656_2020191944741320_2754482360807325696_o49676628_2020191524741362_2087889683982843904_o49454746_2020192108074637_916212168863514624_n49778974_2020192214741293_3059418003666894848_n

49707211_2020191961407985_4499235592705409024_o

49756921_2020192438074604_518614041111822336_n

49499975_2020192421407939_1930108751784706048_n49947271_2020192281407953_5207152361792864256_n49818065_2020192348074613_4446473014690709504_o49696364_2020192988074549_4086751537802510336_o49680313_2020193268074521_731179578977943552_n49444724_2020191834741331_784129937257791488_o49442957_2020193171407864_5389756074658103296_n

Sfârșit de an la New York (3)

05 Saturday Jan 2019

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 24 Comments

Tags

America, Big Apple, Brooklin, Grand Central Terminal, Green book, New York, Niagara, Rockefeller Center, Times Square

large

Big Apple la sfârșit de an nu este doar aglomerat. E invadat de umanoizi. Zici că au năvălit OZN-uri întregi pline de turiști. E o puzderie cumplită. În anumite locuri te miști doar odată cu valul mulțimii, te strecori, te pierzi eventual. Cel mai înțelept e ca la mărul lăudat să nu te duci cu sacul, dacă tot e despre mere. Dar cum să mergi în New York și să nu treci prin Times Square?

49337470_2017224488371399_2291339729288822784_n

Primul drum în State l-am făcut în 2001, prin octombrie. Vară-mea, care se chinuia atunci să-și ia licența de medic, locuia într-o cămăruță în Brooklin, deasupra unui garaj. Am dormit la ea întinși pe jos, pe o saltea gonflabilă.
Aveam în minte o Americă din filme, iar New Yorkul nu prea semăna cu poza din capul meu, așa că m-am bucurat că alesesem Canada și nu Statele Unite. Era imediat după evenimentele din 11 septembrie și toată lumea era în stare de șoc după tragedie. Privea sceptic pe oricine. Am încercat să cerem informații pe stradă, dar oamenii păreau ostili, total la antipod față de mult prea politicoșii canadieni.

Orașul mi s-a părut murdar. Grămezile mari de saci negri, plini cu gunoaie, mi-au zgâlțâit catastrofal simțul estetic, iar imaginația a început să lucreze: dacă se ascund acolo tot felul de nenorociri cu multe picioare? A fost prima dată când am văzut un Chinatown și, cum piața încă nu era atât de chinezesc invadată, am strâmbat din nas la calitatea îndoielnică, prinzând doar așa, cu un colț de geană exotismul cartierului. Experiența în sine a dat cu plus, pentru că făcusem cunoștință și eu, ca orice turist ce calcă prima oară în New York, cu lista principalelor atracții.

În final, când am trecut granița, la Niagara canadiană, am răsuflat ușurată. Mi s-a părut că orășelul miroase a vanilie și am avut sentiment acut de acasă, deși emigrasem abia în acea primăvară în Arțaria. Mă simțeam mult mai bine printre canadienii mei molcomi și politicoși, un soi de ardeleni americani, decât în Babilonul colorat newyorkez. Și cu impresia aia am rămas până la următorul drum.

Al doilea impact cu New Yorkul a fost de fapt cel adevărat. Locuiam de ceva vreme în Canada și lucrurile erau altfel așezate în mintea mea. Parcă alt oraș îmi flutura bun venitul de data asta. L-am înțeles și acceptat și gustat. Și am reușit să mă bucur de ceea ce era, nu de ceea ce aș fi vrut eu să fie.

Nu mi-au mai sărit în ochi sacii de gunoi, de fapt nici nu i-am mai observat. Azi, vorbind  cu Corina, am realizat că erau acolo, îi zărisem în Brooklin, unde fusesem la un cinema-restaurant. Dar fusesem mult prea ocupată să admir arhitectura veche a zonei, vitrinele foarte artistic concepute, magazinele de bună calitate (au foarte multe magazine cu produse organice).

La primul impact ne izbește noul: bun/rău, abia apoi devenim selectivi, după care alegem ce ne interesează, ce contează pentru noi. Adică cireașa de pe tort.

50046949_2017224491704732_7184956231478411264_n

Times Square este atmosferă. Cuvinte și fotografii? Nieh! Nu ajung. Cum să descrii gustul unei prăjituri, ori o temperatură perfectă pentru tine? Nu poți. Încerci, dar rezultatul din mintea celuilalt poate fi doar aproximativ. Atmosfera newyorkeză invadează turistul prin toate simțurile.

49384581_2017224528371395_4461938182606290944_n
49556707_2017224591704722_7622995346087477248_n

Strada e un spectacol în sine: ecrane uriașe schimbă culori și imagini, indivizi mascați în te miri ce, ori dimpotrivă dezbrăcați brrr!!! se îmbie să facă poze, muzică live, vânzători ambulanți cu marfă de firmă, (cică). Gablonzuri, mâncare, suveniruri. Frig cu dinți și un soare alb, orbitor. Zâmbete și cuvinte în toate limbile, curgând în jur, oameni cumpărând șaluri și căciuli, unii ca amintire, dar cei mai mulți ca să-și protejeze urechile de frigul din oțel lucios.

49522136_2017224718371376_3782045671398309888_n
49574305_2017224851704696_3685333577806905344_n

Avusesem la un punct ideea să stăm și de Revelion, însă aglomerația din 29 decembrie ne-a convins că mai bine nu. Am înțeles că un minim de douăsprezece ore stai nemișcat în mulțime. Deloc tentant!

49781673_2017224658371382_7297219194762821632_n

Ne-am extras cumva din masa compactă de omenire și am răsuflat cinci minute până la a doua baie de mulțime, de data aceasta din dorința de a vedea Bradul, adică uriașul molid norvegian de 24 de metri (cea mai înaltă specie de brad natural) împodobit în Rockefeller Center.

49698503_2017224915038023_6212797694063149056_n

Din 1929 există tradiția ca în prima miercuri de după Ziua Recunoștinței să fie aprinse cele 18 000 de luminițe cu tam tam și televiziune, așa, ca să vadă toată planeta albastră cum la New York se dă startul pregătirilor de sărbători.

Mergând cu așteptări mari, bradul mi s-a părut o țâr’ mai înalt decât al meu din sufragerie. Văzusem eu niște minunății,  artificiale ce-i drept, dar maiestuoase și măiestrit ornate. Ăsta săracu’ era natural și voinic. Și cam atât.

49551507_2017224991704682_6255966676643217408_n
49323217_2017224888371359_3003888380086845440_n

O să ziceți că mă bucur de o rață și mă distrez de o mașină parcată aiurea ori de un nume dubiosus la un magazin, dar mă lasă rece bradul care încântă sute de mii de oameni. Ce să zic? E frumușel, no, nimic de zis. Dar parcă nu destul, ar zice cineva. 🙂

49319529_2017225125038002_6855610562898821120_n
49444744_2017225148371333_3925008579878191104_n

Apoi a fost Ura și la gară! Adică Grand Central Terminal care e alt punct turistic interesant. Imens, elegant, datând de pe la mijlocul secolului al XIX -lea. Ne-am pierdut în clădire, admirând arhitectura și simțindu-ne extrem de mici în sălile imense. Apoi așa, de fun, am intrat în ceea ce se numea piață. Mi-a plăcut calitatea produselor.

49822861_2017225221704659_6977379920896851968_n

Am terminat seara la un cinema-restaurant în Brooklin. Cumpărasem bilete cu o seară înainte și parcasem de dimineță mașina acolo. Prilej să mergem cu metroul până-n Manhattan, unde am petrecut ziua.

Să merg la film în vacanță mie îmi cam dă cu virgulă, dar trebuia oricum să mâncăm, așa că am zis: hai, fie! Și a fost super. Vă recomand cu toată inima Green book, cu Mahershala Ali și Viggo Mortensen. La nebunie mi-a plăcut Mahershala Ali.

Când am ieșit de la film am asistat la un fenomen spumos. Am auzit un claxon insistent. Insistent!!! Un autobuz nu putea trece de o mașină parcată, în stradă, cu avariile pornite. Tot traficul era sufocat.  Se adunase lume ca la circ. Ăla claxona. Lumea se uita și aștepta să vadă cine e istețul șofer. „Pun pariu că e femeie” a zis unu. Și minutele treceau și lumea râdea și aștepta. Și nici vorbă să fie femeie. Un tip între două vârste a ieșit lejer cu două plase doldora de la alimentara, le-a pus în portbagaj și a plecat. Firesc.
Frate!!! Nimeni nu l-a înjurat. Nici nu i-au arătat degetul. Nici nu i-au decorat mașina. Nici n-au scos pistolu’. Nu-s pasionali ca noi românii, frate!

49745773_2017225475037967_1429791005065871360_n

Lumea s-a împrăștiat, viața și-a reluat cursul și noi ne-am întors la hotel.

49574356_2017224755038039_1678929752825528320_o49459801_2017224405038074_6477894414285930496_n49348681_2017224628371385_9101848595799212032_n49298205_2017225385037976_6971928129929478144_n49635210_2017225291704652_1665121497393397760_n50035270_2017225415037973_5450624497205903360_n

20181229_160439

Sfârșit de an la New York – 2

03 Thursday Jan 2019

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 33 Comments

Tags

Central Park, cinnamon rolls, fotografii, High Park, Holiday Inn, luminița de la capătul tunelului, Madison Square, Manhattan, mireasă, New York, păcat, rățușca cea urâtă, Starbucks, telefon, tunel, vanilie

M-am trezit zâmbind. Mă repet, dar mi-e drag Holiday Inn. E ca și cum aș fi musafiră la mătușa. Adică știu unde-i sufrageria, frigiderul, știu cum gătește, știu casa. În fine.
Duș. Mic dejun. Aveau niște cinnamon rolls periculos de buni, calzi, serviți cu un sos de vanilie. Yummy!!! Recunosc că am păcătuit în fiecare dimineață, cu promisiunea solemnă că de la anu’…

5591_cinnabon_heroimage-small

Dar așa sunt eu, când am bunătăți mă chinui să-mi imaginez mâncarea dezmembrată, adică făină, zahăr, ouă etc. Ce poate fi atrăgător la o pungă de făină, una de zahăr și un cofrag de ouă? Dar nu-mi iese. Papilele gustative bat din palme, îmi râd în ciudă și-mi zic: „Ești fraieră!” Și pofta învinge. Ce păcat că nu mi se pun pe talpă caloriile. Aș fi super slabă. 😀

49454852_2015701535190361_4482828495512141824_n

Am ieșit mai devreme și ne-am dus ață să parcăm mașina, să nu ne mai împiedicăm de ea la mers. Pe drum am furat niște imagini. În primul rând, la trecerea printr-un tunel am văzut luminița la capăt. Da, luminița de la capătul tunelului.

0

Erau de fapt farurile unei mașini ce venea din sens opus. Am realizat că lumina ta vine din celălalt. El. Care nu e oricine. E omul tău. El deține puterea de a aprinde lumina. Doar el și doar pentru tine. În rest sunt scântei, dar tu nu știi. Pentru că te întâmpli pur și simplu. Respiri ritmic și te bucuri atât cât ți se cuvine, cât crezi că ți se cuvine. N-aveam net decât cu lingurița, la hotel și prin Starbucks. Făceam poze și croșetam filosofii.

49335562_2015701615190353_149310427761737728_n

Ne-am dus în Central Park, unde realmente picioarele mi-au luat-o înainte. Ziua anterioară fusese udă, dar udă, însă dimineața s-a trezit spoită de un soare trainic ce se uita mirat la noi. Printre zgârie norii din Manhattan, mai să ne ia un vânt piază rea, dar în parc s-a potolit brusc, ca și cum ar fi rămas fără curent.

Central Park e… Central Park. Avem varianta lui imensă și aici în Toronto. High Park se numește. Sunt superbe. N-ai cum să nu dezvolți dependență de locurile acestea. Calești și un soi de biciclete plimbau turiștii ce n-aveau poftă să meargă pe jos.

 

 

11
12

Ce mi-a atras atenția imediat ce am ajuns lângă lac a fost o rață. Inițial am crezut că e prosteală, că-s șmecheroși tare americanii. Dânsa se plimba, măcănind printre banalele ei surate. Veverițe puturoase își vedeau de treabă, era să mă împiedic de una. Că nah! jobul lor e să fugă când te apropii, dar, cum lumea le hrănește, au sentimentul că e casa lor. Tot acolo am văzut cele mai bleguțe rândunele. M-am apropiat să fac poze și n-au avut nici o treabă. După cum se vede. O abrambureală de rațe, gâște, porumbei și rândunele cotcodăceau la picioarele noastre…

49545920_2015701155190399_6995472165688573952_n

Dar să revin la rață, că ea era regina ori prințesa parcului. Colorată și măcănitoare, cu un ritm cam prea grațios pentru specia din care făcea parte.  Inițial am crezut că e jucărie. Era cât se poate de vie, de plină de energie și frumoasă foc. Antonim la rățușca cea urâtă. Toată lumea se strânsese să vadă minunea cu pene și să-i facă fotografii. Paranteză: ați obseravat că telefonul a devenit unul din organele noastre de simț?

8

În fine, cine zice că frumusețea nu contează, se înșeală. Rața asta nu va ajunge în veci pe varză.

10

Apoi mi-au atras atenția miresele. Una mai dezbrăcată decât alta, cu rochițele subțirele și brațe goale. Era maxim un grad afară, iar când bătea vântul se simțea cum trosnesc spre minus gradele din termometru. Fetele erau serene, diafane, deasupra vulgului ce simțea frig ori cald. N-aveau nici o treabă. Pozau dezinvolte, cu zâmbete largi. Probabil adrenalina ZILEI le făcea să nu simtă temperatura. Am mai văzut eu mirese pe vreme de frig, dar purtau un jerseu, un bolero, un șal, o blăniță, ceva, care să le ferească să-și petreacă noaptea nunții strănutând. Ăstea, frate, erau americance get beget.

 

2
1

De altfel, prin oraș, am mai văzut oameni în pantaloni scurți, ori tipe îmbrăcate regulamentar, de iarnă, în sus, dar în șlapi, ori papuci de pânză fără șosete. Brrr! America!

În rest? Grădină zoo. Patinoar.

6

Tot felul de indivizi dansând ori făcând scamatorii, ca să atragă admirația turiștilor.

5

Ca peste tot, în punctele mari de atracție, artiști, făcând caricatură, pictură ori fotografie.

7

Mi-am luat un covrig fierbinte și sărat și bun și am luat-o la pas spre Times Square. Dar las pe mâine, ca să pun mai multe poze. Mai sunteți aici?

49900002_2015701665190348_7743008912864968704_n49848514_2015701781857003_4136795221130215424_n49662934_2015701918523656_6344100406284517376_n49348899_2015701728523675_1825493299893370880_n49347960_2015701425190372_4942315938063056896_n1043

Sfârșit de an la New York

03 Thursday Jan 2019

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 51 Comments

Tags

America, Canada, Eataly, google, Holiday Inn, iarna, Manhattan, Memorial, Metropolitan Art Museum, New York, Niagara, Oculus World Trade Center, shopping, taxiuri galbene, Toronto, vacanța, World Trade Center, zâmbet

Omul drumului sunt. Io. Nu știu dacă m-am născut cu dor de ducă ori m-am dereglat emigrând. Că am o casă frumoasă și super-confortabilă, dar tot sora drumului aș fi, de aș putea, ziua și noaptea, cât m-ar ține roțile și tălpile și buzunarul: să văd, să încerc, să respir alt aer, să cunosc alți oameni, să am tot felul de experiențe și nuanțe de zâmbet.
Sarea și piperul neprevăzutului personalizează excursiile mele, îmi deschide porii simțurilor, hidratându-i, hrănindu-i cu bucurie ori șoc, cu teamă, ori respect, ori milă. Și de cele mai multe ori cu mirare.

 

49444760_361825797948389_2821339754472144896_n
49857718_542855559561174_1055092247072079872_n

Am plecat în State cu noaptea în cap, în 27 decembrie. După câteva ore, a răsărit soarele, undeva pe autostradă și s-a jucat cu mine o lungă parte din drum, pentru că, ori lua niște poziții de o balerină, ori juca un soi de v-ați ascunselea printre copaci. Nu simțeam deloc că se termină anul. Dar ce să simți? Poate că era vremea de vină, că dohh! Canada fără zăpadă în final de decembrie? Ori era entuziasmul plecării. Timpul vacanței pare a avea altă unitate de măsură, zilele sunt mai cleioase, mai întinse cumva. Eu așa le percep. Rutina e zdrobită de liste lungi cu mofturile sufletului.

49187812_1085534834981177_8324403367115751424_n

La un punct soarele a crescut mare deasupra drumului, vrând parcă să ne ghideze nu doar geografic ci și spiritual. Să fim fără teamă. În lumina lui călăuzitoare.

„Cadă vorbele ca frunzele uscate!!!” șoptea soarele.  „Zâmbetul să-ți fie casă și vorba bună și omul bun!”
Oricum nu pricepem noi Divinitatea, cum nu pricepem nici lumina și nici umbra. Doar cartea sufletului e scrisă fără greșeli de ortografie de Dumnezeu. În rest sunt doar interpretări mari sau mici. De aceea atâția oameni cu credințe ori non-credințe diferite. Cum să calci în picioare suflete, apoi să mergi la biserică să te spovedești? Cum să scuipi adevăruri general valabile doar pentru că șasele din unghiul tău se vede nouă? Da, fără net, pe drum mă apucă filosofia (nu am net în afara granițelor).

 

49446042_225829924974008_330815453632921600_n
49428944_521668091674156_3676513033535881216_n
49827654_1671939012952249_518440326864568320_n

Nenea Google le știe el pe toate, nu-i vorbă, și toți putem lipi de ochi timbre colorate cu orașele lumii, dar nu avem emoția și mirosul și gustul și oftatul din inimă.

Am poze multe așa că voi fărâmița vacanța pe bucățele mici, ca o prăjitură ce merită savurată pe îndelete, fără grabă. Căci New Yorkul nu e doar un oraș pe glob, un punct geografic, ci EXPERIENȚĂ. E New York-ul meu personal, așa cum doar ochii mei l-au fotografiat.
E drept că l-am văzut de mai multe ori și, venind din Toronto, un alt uriaș al planetei cu care se pare că seamănă, nu va musti, probabil, entuziasmul acela, ce țâșnește firesc la primul impact. Mi-e drag și-l revăd cu plăcere de fiecare dată. E prima oară când vin în perioada asta a anului, aș fi zis iarna, dar aceste zile de decembrie au fost un soi de păcălici fără zăpadă, cu temperaturi ospitaliere.

Drumul a fost lung. Opt ore, cu opriri pe parcurs. Am plecat dintr-un Toronto fără urmă de fulg de nea, am traversat zone cu zăpadă, ca să ajungem într-un New York ud, mai degrabă primăvăratic.
Peisajul drumului e tulburător. La un moment dat m-am surprins zicând: „Ce frumos! Parcă e în România!” și am realizat cât de cumplit subiectivă și mai ales cât de îndrăgostită sunt eu de țara în care mi-a răsărit casa părintească. Frumoasă e America toată! Stufoasă și verde, inteligent construită. Alungită și curată. Și, la drept vorbind, nu există termen de comparație: loc sub soare e pentru fiecare țară și fiecare om. Dar așa suntem noi. Subiectivi până-n stele. Comparăm oameni și țări și strigăm cui vrea să ne audă: a mea e cea mai cea! Și e. Că o vedem cu ochi de suflet.

Îmi plac drumurile cu mașina: muzică, culori ondulându-se fabulos și cerându-se fotografiate, păduri și ferme, apoi scris și citit. Am avut tableta cu mine (unde am în permanență o minibibliotecă electronică). În plus suntem stăpânii timpului și geografiei. Putem opri sau să fim spontani și să o luăm aiurea.

Am ajuns în jur de patru după-masa și ne-am cazat la Holiday Inn. Îmi place și m-am obișnuit cu el. E convenabil să alegi același hotel, indiferent unde ajungi în lume. N-ai surprize. E și un soi de sentiment de acasă. Variațiuni mici, dar în linii mari același lucru. Excepții haioase: fasole, lângă omletă, la mic dejun, în Anglia. Fasole la mic dejun???? Camere mult mai mici în Brazilia… etc. etc. etc.

Câteva ore până la cină m-am pierdut într-un mall din apropiere. Mi-am cumpărat o pereche de blugi de la Old Navy. A doua pereche de blugi rupți. 😀 Nu foarte rupți. Că-s om serios. Sigur că nu-mi trebuiau. Dimpotrivă. Nici rupți nici nerupți, dar cine să reziste prețului. $4.97 fără taxe. Și-s faini.

A doua zi a plouat serios. Așa că a fost zi de umbrelit. Deci obiective cu acoperiș. Am plecat cu mașina în Manhattan și am constatat încă o dată ce coșmar e traficul și cât de nebuno-agresive sunt taxiurile galbene.

Altfel ochiul meu de artist a sesizat grația stropilor de ploaie pe parbriz, contrastând cu galbenul taxiurilor oglindit în asfaltul ud. Nu eram la volan, deci cuvintele cu f și ș nu erau departamentul meu. Oricum eu folosesc doar biete pisici pe băț. Nu era cazul. Eram zen. Făceam fotografii. Cum să pierd momentul? O junglă sunt străzile newyorkeze, deși nu cred că e mare diferență de Bucureștiul nostru mioritic. Însă culorile prin filtru de ploaie… o minune.

 

49825310_529148590896931_712185167715762176_n
50027899_2300883400132663_3902273316525703168_n

Intenția să ajungem la Metropolitan Art Museum s-a muiat de tot și dizolvat și ea în ploaie când am ajuns, după tot felul de manevre imposibile. Mii de oameni, adăpostiți sub umbrele, făceau o coadă șerpuită în multe bucle, mărturisind că ideea mea genială încolțise de fapt în multe alte minți istețe. Great minds think alike... Sau nu chiar așa, că era aproape de prânz și eu m-am răzgândit într-o secundă. Nu aveam nici o intenție să sacrific ore bune, doar ca să fiu sfințită de ploaie cu umbrelă cu tot și apoi să fușerlesc muzeul, din lipsă de timp. Am decis că voi reveni pe vreme bună, când puhoiul de turiști va fi mai echitabil împărțit prin oraș. Dar ce să faci când toarnă cu găleata și tu ești în excursie? Muzeu sau mall? Nu?

 

49608151_1113432858830405_8473212791237378048_n
49599581_2130575460589446_9017750670832304128_n
49581118_320972602087017_7832032602679672832_n

Am plecat în Oculus World Trade Center, de data asta cu metroul. Am parcat mașina să ne putem mișca mai lejer.
Pe locul unde altădată a fost World Trade Center acum e un mall imens cu stație de metrou și alături Memorialul și Muzeul. Clădirea e imensă. Nu pot să zic că mi-a plăcut prea tare. E o zonă de shopping fancy, împodobită cu mulți brazi de iarnă. Totul e super elegant, însă culorile deschise și spațiile foarte mari și goale mi-au dat senzația de răceală. Dar e simțul arhitectului. Cine sunt eu să-l critic?

Lângă noi s-a petrecut un fenomen simpatic. Brusc un tip a îngenuncheat și a cerut mâna iubitei lui. Cât a durat discursul, lumea s-a adunat, făcut poze. Ea a zis da. Noi am aplaudat. El a făcut o față de-aia de învingător. „A zis da, mah!” Inedită idee. În mall. O fi fost îndrăgostită tipa de shopping. Am mai asistat la un fenomen similar pe avion, venind din Vancouver.

 

49188502_393620218055668_2502006573782532096_n
49669502_317965098928780_5235331745301135360_n

Lângă Eataly, aflat la parter, unde-am mâncat niște clătite uriașe și delicioase, cu măr și scorțișoară, era concert pe lumini. Brazi înalți împodobeau eleganta încăpere. Pe tavan erau un soi de cuburi care-și schimbau culoarea pe muzică și erau concerte din jumătate în jumătate de oră. În plus se vedea prin geamurile până în tavan orașul care-și aprindea luminițele.

 

49530587_340842743175972_2896695518321180672_n
49688579_284185828962419_5675660227802824704_n
49898564_2291370754265814_1312026351884042240_n

Gust de New York în sărbătoare. Și sărbătoare a fost fiecare dintre cele patru zile, al căror punct culminant avea să fie Revelionul petrecut la Niagara canadiană.

49898335_357663645030155_8803604275763609600_n49474975_321795648421425_5075483263091343360_n49315644_271406060200022_1559948640351420416_n49283478_1150258425146072_3358135315565903872_n49241524_783755875300898_492768448342917120_n49205090_213688389574559_2290047180355928064_n49203221_2280171992251566_2213848645139169280_n49179432_827422480937640_7014916375990763520_n49465069_279047352758586_4925101318298664960_n

Curcubeul meu

08 Thursday Nov 2018

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 12 Comments

Nu știu de ce asociez cascadei Niagara noțiunea de curcubeu. Sigur că m-o fi tulburat și înainte, de multe ori, coada lui mirobolant colorată, dar azi, adultul din mine asociază cele două imagini.
Poate la Niagara a fost primul curcubeu dublu care mi-a întins mâinile ori poate imaginea aceea m-a copleșit mai tare și am simțit pe pielea și inima mea, nuanțele de cer înviind din apă, stingând focul vreunei etape și uscându-mi ud lacrimile. Nu știu.

20101027091540_niagara-falls-double-rainbow

Cumva în curcubeu nu văd doar mesajul iertării, ci focul și apa, pământul și lemnul și piatra și aripi de suflete care se scaldă de păcatul de-a nu se fi bucurat de viață. Poate că Niagara m-a botezat și spovedit și binecuvântat cu aburi divini pe care, nu știu de ce, de fiecare dată îi simt sărbătoare. Acolo, în punctul acela de pământ, lângă o potcoavă de apă, unde sunt ori explodați magnolii, ori alte flori se îmbulzesc spre cer, ori e o toamnă princiară sau chiar și iarna construind coloane de cristal, acolo toate păcatele mi se dizolvă și se evaporă de sus în jos, ori de jos în sus. Niciodată n-am dat prea multă atenție unde se duc păcatele când se duc. Știu că eu rămân ca o coadă împletită în multe nuanțe de zâmbet și aripile-mi sunt brusc curate.

Iguazu+Falls+with+Rainbow
805

Am văzut și alte curcubeie, la alte cascade. În Brazilia m-a apucat plânsul înconjurată de cascade, aranjate ca și cum toți îngerii ar cânta la harfe în același timp pe aburi-diamant. Am plâns în mijloc de lume turtită de uimire, dar nimeni n-a văzut că produc și eu puțină apă, pentru că Iguacu Falls te transformă într-un ochi curcubeu. Ești curcubeul tău. Dar tot Niagara…

45146929_3215860251959344_8663016016046981120_n
45010802_569089773548635_8091124159758729216_n

La Montmorency Falls în Quebec am fost ultima oară. Altă minune și alt curcubeu și alt soare ghiduș ce se joacă ping pong cu bule de aer minuscule pe care le pictează color 3D.
Dar tot Niagara…
Acolo locuiește curcubeul meu personal. Care mă așteaptă în fiecare anotimp, în fiecare zi, în fiecare secundă.
Merg de multe ori și-mi răstorn neliniștile și-apoi rămân ca o coadă împletită în multe nuanțe de zâmbet și aripile-mi sunt brusc curate.

Double-Rainbow-Niagara-Falls

Curcubeul meu zâmbind iernii.

Long weekend – Canada day – V

13 Friday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 21 Comments

Tags

alpinism, înălțime, Canyon Sainte-Anne, cascada, curcubeu, Montmorency Falls

20180701_162505_resize

Următoarea oprire a fost la Canyon Sainte-Anne, un alt „sanctuar”, de data aceasta neatins de mâna omului. O întâlnire cu frumusețea pură, aceea care îți tatuează sufletul și pleci așa, tatuat pe vecie.
Am frică de înălțime în spațiile deschise. Mereu am avut, chiar dacă la un moment dat am locuit la etajul douăzeci. Însă aici mi-am călcat pe inimă și am trecut dintr-o parte în alta a muntelui, peste un pod suspendat la peste șaizeci de metri înălțime, pod fără nici un pic de stabilitate. Jos se vedea râul Sainte-Anne-du-Nord, cascade mari (74 de metri cea mai înaltă) și mici. Cei curajoși făceau alpinism, zip lining, ori mergeau cu un fel de telescaun cu viteză foarte mare. Se vede în video.
Am coborât până jos pe malul râului și, abia la întoarcere, când pe tălpi îmi crescuseră semne de întrebare, am văzut avertismentul care atenționa cât de multe trepte sunt până jos. Am fost atât de copleșită, încât am filmat un minut și postat imediat. Și firește m-am pierdut în emoții și am fost total neinspirată.

Imaginile sunt sărace față de ceea ce ochiul și epiderma și sufletul simt. După câteva ore petrecute în canion, am plecat la Montmorency Falls, de pe râul cu același nume. Un curcubeu ne-a trimis mesajul lui dintre ape și o mireasă ciudată din flori ne-a salutat zâmbind în drumul nostru.
Pozele sunt mai grăitoare decât vorbele.
Nu ai ce spune. Doar să inhalezi curățenia naturii, să-ți umpli sufletul de verde și să mulțumești. Atât.

20180701_142924_resize20180701_143141_resize20180701_143510_resize20180701_143837_resize20180701_144436_resize20180701_145436_resize20180701_150655_resize20180701_151126_resize20180701_151341_resize
20180701_163313_resize20180701_163722_resize20180701_163851_resize20180701_163907_resize20180701_163838_resize20180701_164214_resize20180701_164736_resize20180701_164737_resize20180701_164740_resize

Long weekend – Canada day – IV

12 Thursday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 10 Comments

Tags

Chateau Richer, duminică, Quebec, Sainte- Anne- De- Beaupre, St Lawrence

20180701_131128_resize

Duminică. O dimineață superbă, ca un fresh de portocale. O zi de vară bucălată cu soare sănătos. Ne-am dus de-a lungul râului St Lawrence și am oprit de câteva ori să fac poze. Ți-am spus zona e incredibilă: Chateau Richer, apoi Sainte-Anne-de-Beaupré, orășele cochete, variante ale Quebecului la scară mică.
Povestisem cu Daniel despre biserica din sat, care era de altfel și pe lista noastră și, sigur că eu, în imaginația mea făcusem deja o ecuație simplă: sat, biserică veche de pe la 1658, deci ceva micuț. Nimic nu avea să mă pregătească pentru construcția somptuoasă a sanctuarului, ale cărui baze fuseseră  într-adevăr puse pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Sanctuaire Sainte-Anne-de-Beaupre, primul loc de pelerinaj al creștinilor din Nord America, m-a lăsat fără cuvinte, cu respirația tăiată. Sunt anumite locuri pe pământ unde sufletul îți îngenunchează instantaneu. Și nu e vorba de frumosul construit de uman, deși talentul e strop de divinitate.

Am admirat culorile, picturile, arhitectura, capelele aflate la un fel de parter-demisol și sala mare a bisericii, la nivelul principal. Am vizitat multe lăcașuri sfinte de toate tipurile din diferite culturi, dar nicăieri nu am văzut acest tip de pictură foarte fotografică. Am atașat o poză mai jos.

Apoi am urcat dealul, unde din loc în loc, de la bază până pe culme, la marginea aleii erau grupuri statuare simbolizând Via Dolorosa. De sus aveai perspectiva Sanctuarului proiectat pe malul râului St Lawrence și vedeai aleea ușor șerpuită cu statuile de bronz în mărime naturală.

Duminică a fost din nou o zi darnică, un cadou special făcut de Timp care ne-a acordat favoarea de a nu se grăbi cu noi, așa că nu mă grăbesc nici eu și vă arăt obiectivele pe rând. 🙂

20180701_111353_resize20180701_111410_resize20180701_114024_resize20180701_113922_resize20180701_111749_resize20180701_122105_resize20180701_122324_resize20180701_122841_resize20180701_131200_resize20180701_131235_resize20180701_131435_resize20180701_133253_resize20180701_131113_resize

 

 

 

Long weekend – Canada day (III)

10 Tuesday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 32 Comments

Tags

accent francez, cafea, casa, casă bântuită, Holiday Inn, hotel, itinerariu, lemn, mic dejun, organic, piatră, pădure, Quebec, Quebec city, stafii, vacanța

3

Ce nu v-am spus e că mini-vacanța asta s-a făcut în pripă, în ultimul minut. Am dormit trei nopți în trei locuri diferite, că așa s-a potrivit itinerariului. Sâmbătă eram în Quebec City, cu ochii ieșiți din orbite ca la melc, bucurându-mă de fiecare secundă, știind că la un punct trebuie să facem check in la hotel.

Nu sunt deloc pretențioasă în ceea ce privește camera de hotel. Chiar nu sunt. Vreau doar să fie impecabil de curat, să nu fie gălăgie și să nu fie parter. Atât. Câte stele duce pe umăr I really don’t care, pentru că nu îmi petrec vacanța în cameră. Asta nu înseamnă că nu am stat în camere fabuloase ori, de două ori, în camere unde mi-a fost frică să dorm. Astea-s haioase rău și trebuie să scriu la un punct despre ele.

În general mergem la Holiday Inn, curat, frumos, fără surprize. Dar, fiind totul făcut pe repede înainte, sâmbăta aceea aveam să dormim în altă parte. Nu mi-am bătut eu capul unde. Primul semnal de alarmă a fost când am aflat că trebuie să luăm legătura cu proprietarul ca să vină să ne deschidă. Adică cum?

Când am ajuns, însă, la locație, undeva în apropiere de Quebec și ne-am strecurat pe un drumeag din șosea, printr-o pădure și am văzut casa, m-a apucat panica. A venit și proprietarul, un tip foarte prietenos care ne-a vorbit în cea mai delicioasă engleză, cu puternic accent francez. Dar eu mă uitam câș, ferm convinsă că eu acolo nu dorm. Clar nu dorm. Am cedat însă invitației super politicoase și… bine am făcut.

Ne-a făcut turul casei și prima întrebare care mi-a venit pe buze a fost da,  exact aia. Dacă e bântuită. Sigur că mi-am exprimat nemulțumirea când mi-a spus că nu. Dar no’. La o casă de trei sute de ani nu era firesc și omenește să te aștepți la asta?

Trebuie să îți spun (într-o oarecare paranteză), deși cam știi, că acesta e genul de vacanță pe care îl ador. Să merg până îmi termin picioarele, să uit de foame și de sete și să descopăr locuri noi, tradiții, oameni. Așa că niște stafii acolo, ar fi fost binevenite.
Nu o să descriu casa. Pozele vorbesc în locul meu. Ce pot să spun e că am dormit acolo cum n-am dormit demult. A fost o senzație de bine, un fel de noapte în casa bunicii croșetată cu puf de nor. Uitasem geamul întredeschis înspre pădure și răcoarea aromată de noapte de vară mi-a vegheat lipsa de vise, că n-am avut timp de ele. Nu am auzit nici măcar pendulul mare si vechi, care, de la parterul casei, anunța grav si sonor trecerea timpului.

Am coborât să mâncăm, deși, spune tu, la ce mic dejun mă puteam aștepta? În afară de Daniel și de cei cazați prin camere, nu mai era nimeni în casă. Deci, totuși, or fi fost niște fantome de serviciu, responsabile cu mâncarea și curățenia…

În sufrageria casei, aranjate ispititor, ne așteptau boluri cu diferite fructe proaspete, cereale, lapte și iaurturi, un platou cu brânzeturi franțuzești, pateuri de casă, mai multe sortimente (care se combinau cu un fel de dulceață specială de pin), șase borcane cu miere de albine (prima dată când am gustat miere cu mentă), multe feluri de pâine, abia aduse de la brutăria din apropiere, croasante și banana bread atunci făcute, sucuri de fructe stoarse în dimineața aceea, trei dulcețuri de casă, atât de bune că am cerut rețeta, unt și multe altele. De asemenea Daniel pregătea ouă și clătite pentru cine dorea. Și fiecare am dorit.

A fost un mic dejun copios, delicios și… organic. În plus, nu ne venea să mai plecăm. Eram așezați la masa mare din sufragerie. Trei familii de vârste diferite, unii din Germania, unii din Quebec și noi din Toronto, respectiv România. Poveștile se amestecau cu aroma de cafea bună și cu zâmbetul lui Daniel care stătea în ușa bucătăriei. Cine știe câte generații făcuseră înaintea noastră același ritual al dragostei de om, fiind pentru câteva minute parte de familie cu niște perfect necunoscuți?

„Casa are o energie pozitivă” ne-a spus Daniel atunci când, la obișnuitul „How are you?” de dimineață, m-am trezit spunându-i că am dormit fantastic de bine. „E construită din lemn și piatră”.
Nu m-am gândit niciodată prea mult la asta. Alegi casa în care trăiești, o simți sau nu o simți a ta. Dar cu siguranță ai o chimie nu doar cu oamenii, ci și cu obiectele. Casa asta era o cloșcă ocrotitoare pentru musafirii ce-i călcau pragul. Lemnul curat, piatra puternică, miezul pădurii, se arcuiau solid peste poveștile pașilor care trecuseră pe-acolo.

Am plecat cu o mulțime de informații, cu noi prieteni și cu o bucurie fantastică. Printre punctele bifate ca extraordinare în vacanța mea, se număra și casa lui Daniel. Nici nu știu cum să definesc această experiență. A fost ca și cum aș fi locuit într-un muzeu, ori m-aș fi întors în timp, într-un timp mai bun, mai curat, nealterat de civilizație.
Aveam o inimă mare și doar o mică, foarte mică nemulțumire: la venerabila ei vârstă, de trei sute de ani, n-ar fi fost cinstit să aibă casa asta măcar un pui de stafie?

0214567891011121315161819202327282930

 

← Older posts

Categories

  • A fi scriitor (81)
  • Amalgam (184)
  • Ana (50)
  • Întâmplate sau nu… (47)
  • Bucăți de gând (117)
  • Catchy (16)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (20)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (171)
  • Fluturi și alte frunze… (44)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • Observatorul (3)
  • pași (34)
  • Promisiuni (3)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (37)
  • UZP (2)

Arhive

Recent Posts

  • Promisiunile la Bruxelles
  • Călătorind zile și nopți
  • Român în țara frunzei de arțar
  • Ana – recenzie Cristina Pop – Belgia
  • Promisiuni de ianuarie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,233 other subscribers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Sweet & Salty
    • Join 1,233 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...