Em Sava ne face « Promisiuni pe o frunză de arțar » la Târgul de Carte Gaudeamus București în perioada 7 – 11 decembrie, dar al Sfântului Nicolae sau dar al sufletului său pentru o Românie întregită în literatura sa scrutătoare de noi orizonturi și veșnic purtătoare de acel glas al pământului ce se înaltă în văzduh. Din sângele ce îi scrie poveștile pe hârtie, din amintirile ce o îmbrățișează pe unde o duc pașii în lumea largă și flămândă de povești, Em Sava este întruchiparea autorului conștient de originea talentului său și miza sa nu este de a surprinde lumea prin nemaivăzutul subiectelor abordate, ci de a restitui lumii încrederea în literatură ca într-o matrice, originală și obiectivă, de a dărui lumii darul cunoașterii de sine, al privirii lăuntrice în acea suită de Matrioshka, cu aceeași aparență, dar diferită prin dimensiunea fiecărui personaj.

Saga de familie ce aparent vizează să echilibreze balanța unui feminism rural vitregit de însăși condiția psihologică a femeii secolelor XIX-XX, « Ana » cheamă prin simplitatea numelui suita de femei ce îi alcătuiesc ființa până la ea și după ea. După cum îi e și numele citit din stânga sau dreapta, ea este o verigă în care se întâlnesc oprelistile și libertățile strămoșilor și urmașilor, este unirea unor puncte comune care în ciuda diferențelor blamate de societate ciuntesc viața părinților săi, ce în ea, în Ana, își găsesc pacea, înțelegerea, iertarea. Roman de o geometrie iscusită prin alcătuirea cuplurilor de personaje și de situații prin prisma complementaritatilor femeie-bărbat, copil-adult, împlinit-decepționat, bun-rău, român-maghiar, căsătorie-văduvie, legitim-nelegitim, sat-oraș, pace-război, credință-frică, viață-moarte, « Ana » este cronica unor vieți asumate în tăvălugul istoriei, într-o perpetuă coincidentia oppositorum, un dans cu bucuriile și tristețile vieții.

Componenta dură a romanului este în principal prezentă prin simbolul războiului și al luptei pentru supraviețuire fie din partea familiei lui Sandor, a familiei Voinicului și implicit a Mariei care preia nu doar numele, ci și atributele neamului prin alianță pentru a înfrunta pierderea sinelui său autentic prin căsătorie pentru a corespunde matricei satului, mai apoi pierderii soțului său și băiatului mai mare înzestrat cu virtuți înalțatoare, pe când băiatul cel mic, întruchipare a slăbiciunilor neamului le va cultiva în detrimentul valorilor.

Componenta sensibilă a romanului culminează cu povestea iubirii ce nu corespunde realității, născută în timpurile nepotrivite. Rezultatul acesteia, Ana, ființă născută din contrariile apărate pe bună dreptate de fiecare latură a familei în parte, înfruntă o sumă de « munci », numite azi traume în limbajul tot mai psihologizant al timpului nostru, când de fapt sunt niște « coming of age », probe de maturitate si de inițiere.

Puritatea dorită a sângelui ce sprijină ordinea comunitătii, iscă probleme între generații și îngroapa de vii sentimente. În viața lui Sandor și a Mariei moartea se insinuează vieții din copilărie. Dupa cum în miturile românesti, moartea este simbolică, aici amenințată este iubirea personajelor de referință, ea însăși devenind un mit și un personaj în același timp. Em Sava dublează firul faptelor cu firul sentimentelor, astfel vocea satului devine însăși un personaj, experiența războiului, a dispariției și regăsirii, pieirea întregii familii a preotului din sat, renașterea vieții după moartea fizică sau simbolică de la vegetație la nașterea copiilor, la împroprietărire sau găsirea de lucru la oraș. Evenimentele istorice remarcabile fac parte din viața satului câteodată discret, altădată obraznic, oamenii sunt prinși în tragedia traiului fără scăpare decât în rugăciune și încredințare în binele lui Dumnezeu.

Roman mărturisire a neputințelor, « Ana » este vocea celei de-a treia generații de purtătoare a unui adevăr familial ascuns, nemărturisit fățiș, dar trăit în profunzimea meandrelor sufletești, abandonat și reluat în intimitatea gândului și alungat prin proximitatea faptei pentru a nu îngreuna inutil viețile urmașilor. Și ce operă iese din această mărturisire nemărturisită deplin până când ea se desfășoară lumii întregi, nu pentru că judecata lumii se vrea prescrisă între timp sau pentru că personajele s-au distanțat de povara sufletească, ci pentru că triumful pătimirilor constă în însăși această asumare a unei identități veritabile, a simțirii sale generații mai târziu, a trecerii prin filtrul unor conștiințe asumate.

Ciclurile vieții satului, ale riturilor de trecere, ale cuviintei necesare în funcție de fiece etapă sunt atent detaliate în roman, iar analiza psihologică se face atât la nivelul gândurilor și comportamentelor, cât și prin exprimarea concordanțelor cu timpul, semnele prevestitoare, simbolistica năframei, a purtării hainelor civile în sat și în afara lui, justificarea comportamentului lui Nicolae față de sora sa Ana întotdeauna spre erodarea sentimentului matern al Mariei, remușcările ei, neîmplinirea lui Sandor. Roman de analiză culturală și identitară, « Ana » este o oglindă a unui timp tot mai șters din memoria colectivă, dar pe care Em Sava îl învie prin limbajul autentic și vesel, bogat, colorat, tainic. Lumea înfățișată este când complementară, când contra ei însăși. Ana și Alexandru, figura bunicilor din începutul romanului se conturează și preia, asemeni unui tablou de familie alb-negru, toate chipurile trecutului și stările lui. Oarecum, nicio micro-poveste a romanului nu este fără cusururi, dar odată acestea înțelese se reîntregeste o genealogie în care omul nu este liber să acționeze după bunul plac, ci după legea în care a fost dat vieții pentru a înțelege dimensiunea sa în raport cu Dumnezeu.

Figura feminină a romanului este formată din viețile femeilor ce o compun, Ana este creionată prin interacțiunea cu toate vocile feminine față de care este comparată, de care este acceptată sau respinsă. De-a lungul timpului, ne este adusă înainte condiția femeii în societatea vremii, tiparele care îi conturau limitele și excepțiile prin care nu risca să strice echilibrul social. De la copilărie la tinerețe, de la maternitate la văduvie, de la păstrătoare a regulilor la proscrisă social, de la blamare la iertare, figura femeii este supusă unei analize temeinice prin vocea satului și a romanului. Em Sava a scris un roman viu, demn de personajele sale și de anvergura introspecției, un roman care poartă cititorul în căutarea rădăcinilor.

Roman de introspecție creativă, « Ana » este o provocare pentru cititor în ceea ce privește lectura într-o limba transilvăneană acccesibila inițiaților, dar și veneticilor prin dicționarul oferit la final. Obiceiurile ce însoțesc nașterea, pețitul, cununia, moartea sunt prezentate firesc și integrator în parcursul individului. Pe alt plan, lectura psihologică, eliberatoare, se așează ca o rugăciune peste memoria celor ce în viață și-au lucrat virtuțile în ciuda vicisitudinilor. Substanța trăirilor, atent prezentate de Em Sava, ne situează adânc într-un plan real de care ne desparte o perdea subțire, aceea a interesului față de cei până la noi și a felului lor de a se raport la frumosul vieții. “Ana” de Em Sava este o stare, o voce, o atitudine ce definește cultural neamul românesc.

Imagine reprezentativă: Lectură la Budapesta, Ana de Em Sava

Recenzie apărută în Timpul - Belgia

https://portal.revistatimpul.ro/timpul-belgia/ana-de-em-sava/?fbclid=IwAR38aU90ekfkSu5PWntqiAgIkcjJ8VEt2G42lAqHO5-Xcv_DQpLy1tjg5v8

Em Sava nimic n-am lucrat azi.
La cafeaua de dimineață (dimineața mea 😁) am început cartea și nici n-am realizat când au trecut orele.
Minunat stil ai de a scrie!
O carte așa cum trebuie să fie o carte! Te atinge, te mișcă, te răscolește, iar la final lasă ceva în tine, o aromă, un gust, o imagine și chiar un sunet ce ți l-a creat imaginația în timp ce citeai, făcând încăperea să pară pustie și prea tăcută odată lectura terminată. 

M-am gândit că e o poveste de viață, dar nu m-am gândit că voi citi cu drag lucruri care mă făceau să-mi toc măselele.
Întâmplări de care ne despart un pumn de ani, vremuri în care erai bătrân la 40 de ani, greutățile sătenilor și gura lumii care a distrus întotdeauna vieți. Războaiele și mârșăviile oamenilor. Durerile femeilor și chinul traiului de zi cu zi. Toate toate descrise pe un ton atât de dulce, de parcă ascultam povești de-ale bunicii la gura sobei.
Am oftat alături de Ana cu aceeași incapacitate de a înțelege de ce ne învrăjbim din atâtea lucruri când la bază toți suntem doar oameni.
Cartea ta m-a aruncat acolo, în lumea aia a satului din care am apucat să gust un pic. Acum că i-am închis coperțile mă întreb și mai intens cum putem rata să vedem că noi chiar trăim vremuri bogate? Nu ne despart milenii de copiii morți în primii ani de viață, de bolie banale care secerau prin oameni, de zilele care însemnau doar munca cruntă a pământului, de distrugerile făcute de război și veștile care se pierdeau pe drumul poștașilor, de bătrânii satului care adesea închideau ochii pe la 50 de ani. Nu ne despart milenii ci doar câțiva zeci de ani și deja am uitat cum era… Ne credem nemuritori… Nimic nu ne mulțumește… Nici viața nu ne-o trăim…
Mulțumesc Em pentru o lectură deosebită. M-am enervat, m-am întristat, m-am bucurat și în general am făcut hiperventilație de la cât am oftat parcurgând paginile. 

(Cristina Dinu)

Am plâns cum nu am plâns vreodată citind o altă carte în română sau engleză. Nu am plâns doar la final, ci de multe ori de-a lungul cărții. Am plâns de tristețe, de bucurie sau chiar din cauza unor propoziții descriind oameni simpli, râsul lor, portul lor, noroiul de pe bocancii lor, obiecte de prin casa, luna, pădurea, dealurile sau zilele saptamanii. A fost o lectură interactivă, intreruptă deseori de amintirile povestirilor bunicii care confirmau cele spuse in romanul Ana de Em Sava pe care o declar mai mult decât Rebreanca Ardealului. Dacă Ion si Moromeții au fost descrisi prin mintea si talentul literar al unor bărbați desăvârșiți, Ana a tâșnit dumnezeiește din sufletul unei femei.

Sunt profund impresionată și complet răvășită de această carte. Accept faptul că această carte odată citită nu mai poate fi uitată vreodată. Pur și simplu nu ai cum. Sper ca această carte să ajungă unde merită.

(Ligia Monica Mateiu )

Ana

M-am întrebat, pe măsură ce mă adânceam tot mai mult în povestea Anei, dacă și ceilalți cititori ai cărții s-au regăsit atât de tare în Sava – satul ardelean în care se petrece această cu adevărat fascinantă istorie. Nu am găsit încă un răspuns.

Înclin să cred că pentru noi, ardelenii, cartea are un plus de savoare. Care e dat nu doar de folosirea regionalismelor, pentru deslușirea cărora autoarea a inserat un glosar de termeni la finalul cărții; glosar de care eram aproape convinsă că nu voi avea nevoie, că doar sunt și eu “de acolo”. Dar nu a fost chiar așa, și, cu toate că majoritatea termenilor mi-erau cunoscuți, cu tot cu micile diferențe specifice locului (ex. șuștar spune Ana, șiștar spunea buna mea), totuși m-am îndreptat de câteva ori spre acel glosar. Dar recunosc că toate acele cuvinte mi-au revărsat în suflet valuri dulci de nostalgie după vacanțele petrecute în satul ardelenesc al bunicilor mei materni.

Dar nu e doar limbajul folosit cu măiestrie. Nu. E întreg tabloul satului ardelenesc de acum un secol și ceva. E întreaga poveste a vieților personajelor, care se îmbină armonios cu descrierea societății rurale din secolul trecut și pe care o lecturam tot mai încântată.

Însă cartea e mult mai mult decât o poveste de dragoste. E o radiografie a unei societăți care a dispărut demult și care a fost readusă la viață de către autoare. Magistral readusă la viață, aș spune, pentru că nu am înregistrat nici măcar un derapaj de limbaj sau istoric în întreaga carte, ce are 400 de pagini.

Nu știu nici dacă tonul moralizator al cărții a fost în intenția autoarei sau doar așa s-a întâmplat să iasă. Cum li se mai întâmplă scriitorilor autentici, atunci când se lasă și ei cuceriți de personajele din carte care, la un moment dat, preiau controlul.

Dar întreaga carte e străbătută de un fir roșu. Și, cu toate că asta nu e o recenzie, și deși poate sunt și ușor incoerentă din pricina lipsei de somn (dar chiar nu am putut lăsa cartea din mână după ce am început să o citesc; ergo, am adormit abia spre ora 2 azi-noapte), trebuie să spun că toată lectura mi-a bâzâit în cap un singur gând, acel fir roșu fiind sumarizat într-un citat devenit celebru dintr-o altă carte pe care o consider extraordinară: “Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”

Voi reciti cartea ta, dragă Em, pe îndelete. Și după ce o voi mai citi, voi scrie mai pe îndelete despre ea. Pentru că “Ana” merită să fie cunoscută de cât mai multă lume. E o carte minunată! Și nu exagerez deloc cu epitetele.

Mă întreb doar dacă vreodată ar putea fi tradusă în vreo limbă străină fără să i se altereze farmecul original. Nu știu. Dar ar fi interesant de aflat (cum a spus unul dintre cei care au scris despre volum, ale căror gânduri se găsesc în partea finală a acestuia) cum le-ai putea spune canadienilor printre care te afli de mulți ani deja despre Dumnezeu alduitu’.

Te felicit din toată inima pentru “Ana”! O notă specială și pentru coperta și conceptul grafic excelente (Sandra Segal – încă o dată chapeau bas!) și pentru ideea de a pune una dintre picturile superbe ale Iuliei Șchiopu pe copertă.

“Am venit în Canada cu limba română prin toate buzunarele și mi-am păstrat-o în suflet, ca pe o religie.” – Em Sava

Literatura română s-a îmbogățit cu o carte de nota 10+. Iar asta e, poate, cea mai mare realizare a unei autoare care trăiește de peste 20 de ani în Canada. Fiindcă, așa cum spune extrem de inspirat Ela Mihu alias Em Sava: “dacă Dumnezeu te face român, degeaba emigrezi.”

Anca-Iulia Beidac

O reinterpretare a romanului românesc interbelic: „Ana”, de Em Sava

Întreaga cronică o găsiți aici

Filme-Cărți.ro

„Ana”, de Em Sava
Editura Siono, București, 2021 (ediția a II-a)

Literatura română contemporană cunoaște acum un soi de revenire la origini. Ne lăsăm cuprinși de nostalgia perioadelor interbelice, dar și de cele în care am fost căliți de biciul dominațiilor ideologice. Și parcă o facem cu destulă măiestrie, încât să ne iasă de sub tipare cărți memorabile. Cert este că se scrie cu mult suflet, pe unde mai bine, pe unde mai stângaci, dar cu o sinceritate debordantă, exact așa cum îi stă bine unei creații din spațiul românesc. Cronica de astăzi i-o dedicat autoarei Em Sava, cea care ne-a oferit-o pe „Ana”, romanul puterii feminine, romanul care ne revendică locul sub soare furat de „Moromeți” sau de „Ion”. Volumul este, după cum menționez și în titlu, un fel de reinterpretare a romanului interbelic, doar că figurile centrale ale acestuia derivă spre un matriarhat puternic. Nu știu dacă Ana din acest roman este o lovitură peste obraz dată lui Rebreanu, dar cert e că Em Sava reușește să ofere glas feminității rurale.

Ne aflăm într-un cătun românesc, ascuns între dealuri, intitulat sonor Sava (să fi fost autoarea tentată să își treacă numele în posteritate? Cu siguranță. Și i-a reușit), un sat în care cele bune se împletesc cu cele rele. Doar că soarta, bat-o vina, încă îi desparte pe români de unguri și le aduce în prag Marele Război, diseminând ură și segregare. Prinsă la mijloc de mrejele iubirii, Maria se îndrăgostește de Sandor, un june maghiar avut și cu familie de viță nobilă. Acel amor împărțit la doi renaște în Ana, o fetiță marginalizată de lume pentru amestecul de sânge și pentru trădarea tatălui, dar care în timp devine expresia puterii, a forței.

Romanul „Ana” este un amestec rafinat de emoție, de sensibilitate, dacă vreți, dar mai ales este un volum ca o gură de aer proaspăt. Este suficient să citiți astfel de pasaje:

„ – Femeia tre`să rabde, draga lelii, auzise pe lelea Parastivă spunând unor neveste tinere. Că toți bărbații îs la fel. Fiecare are un tăciune – n cur, de nu arde iese fum. Rabdă câteva minute – n pat și ai liniște în casă la copilați! Că așe` o lăsat Dumnezo` lumea: femeia să tacă și să îndure și să asculte de bărbat, că el poartă clop.”

Acest amestec de regionalisme, tradiționalismul cu care naratoarea își explorează universul creat – iată doar câteva dintre elementele sine qua non pe care cartea le înglobează. Evident, se resimte din plin faptul că autoarea a sondat stilul clasicilor, explorând fertilitatea subiectelor, dar maniera în care și-a împachetat povestirea este demnă de toată aprecierea.

Aș avea să-i reproșez doar unele momente în care a pierdut ritmul, undeva pe la jumătatea cărții, dar pun acest lucru exclusiv pe faptul că este greu să scrii despre satul românesc într-o epocă a schimbărilor masive. Pe de o parte, acest lucru este avantajos pentru linia de subiect, iar pe de altă parte te poate stagna. Am trecut însă rapid peste acest element, din simplu motiv că mi-a plăcut felul în care a răsturnat situații și a schimbat istoria, îndepărtând-o de clișee vechi. Iar limbajul este de-a dreptul savuros:

„Erau săraci ca-n palmă. N-aveau decât pământul de sub căscioara veche, ce se hâia peste ei și o fâșie îngustă, cât să-și pună câteva fire de ceapă și două, trei cuiburi de baraboi.”

Romanul „Ana” e bun de citit ca aducere aminte a vremurilor trecute, dar mai ales pentru puterea exemplului. Cred că e un roman contemporan care s-ar cuveni să treacă sigur pe lista de lecturi a liceenilor, pentru a înțelege pe deplin acel univers dureros al spațiului românesc tranzitat de războaie ale trupurilor și ale sufletelor.

Puteți cumpăra cartea: Editura Siono/Libris.ro.

Cu toții o cunoașteți pe Marietta. Dacă nu o cunoașteți, nu ratați să o căutați și să o citiți.
Scrie la Catchy. Nu doar scrie, este virală. Simplu să dați de ea. Dependență va scrie pe fruntea voastră.
De curând a debutat și editorial cu volumul „Fata cu cimbru în buzunar” la editura Național.
Am cumpărat cartea și a ajuns la mine, peste mări și țări.

Intr-o zi a postat Em un fragment de poveste. Se intuia ca avea sa urmeze o continuare; se terminase ca episodul unui serial de care iti pare rau sa te dezlipesti. A fost dragoste la prima vedere, am iubit-o de la primele randuri. E o carte despre viata si despre moarte, despre a fi mama si a fi fiica, despre marunte fericiri si imense dureri, despre un sat, Sava, asezat de Dumnezeu ca intr-o caldare, inconjurat de dealuri si paduri peste care stateau de veghe cele doua biserici, una romaneasca si alta ungureasca. Limbajul e fermecator, bogat in arhaisme si regionalisme pentru care cititorul are neaparata nevoie de glosar. Nu e deloc obositor sau plictisitor, daca la asta va ganditi, ba din contra e foarte placut si interesant. La sfarsit o sa fiti mai bogati cu cateva cuvinte. Em ne poarta de mana pe ulitele prafuite ale Savei si ne conduce spre gandurile, dubiile si nelinistile protagonistilor cu un stil fluid, calm. Puterea narativa extraordinara imbratiseaza cateva decenii de viata, ale strabunicii si bunicii autoarei, si ne prezinta o poveste pe cat de frumoasa pe atat de nemiloasa cu protagonistele ei. O poveste plina de traditii, de simboluri care daruiesc personajelor o aura de eternitate. Prin descrierile bogate si minutioase, Em permite cititorului sa vada gesturile, miscarile, privirile infierbantate sau stinse, pierdute in gol, atingerile timide ale indragostitilor, hainele frumos ornate sau sarace, prapadite, burtile goale si durerile traite pana la capat, cu resemnare si impacare cu soarta. Fiecare ulita a Savei aduce pana la noi gustul naturii schimbatoare, al ierbii, al colbului, al soarelui arzator si al gerului napraznic. In Maria (pe care eu am admirat-o cel mai mult) se simte dorinta de a supravietui traumelor, durerilor imense, fara leac, abandonului, tradarii si dezamagirilor. Se trezeste aruncata de viata intr-o lume cu putine reguli, dar de neclintit. Se lupta cu tragedii si cu fantasmele din trecut care ii macina viata. E darza Maria, si neinfricata, iubeste dar e in stare sa lase totul in urma, pentru ca ea vrea totul sau nimic. O femei care arde cu demnitate și tenacitate intimă. Care vede in Ana, fiica ei, cea mai frumoasa floare si cea mai nedreptatita copila, pentru care doreste viata pe care ar fi vrut-o pentru ea, dar de care nu a avut parte. Una in care iubirea sa fie fulcrul, esenta. Ana, bitanga, frumoasa rupta din soare care zambea mereu, ca un raspuns nevinovat la brutalitatea si rautatea oamenilor in general, a fratelui si a cumnatei in special. Bitanga. Cuvantul acesta pe care copiii il foloseau ca pe unul murdar, iar adultii, pe de alta parte, il spuneau cu voce scazuta, ca atunci cand vorbeau despre boli sau nenorociri care se intampla din fericire altora. Ana, cu o mama romanca si un tata ungur, de care s-a simtit toata viata orfana. Ana cea blanda si puternica, frumoasa, neimblanzita si neinfricata. Ana femeie intre taciunii din iarna sufletului si ploaia de primavara care spala ranile unui scenariu deja scris de soarta. Cartea asta are un gust pretios, maiestuos, antic. Cand o termini, te simti si tu un pic orfan. Ca atunci cand stii ca ai pierdut o lume care nu se mai intoarce. Cu bune, cu rele. Daca mi-ar sta in putere, as candida-o la premiul Uniunii Scriitorilor. Pentru valoarea ei istorica, pentru bogatia, maiestria si acuratetea depanarii unei povesti de familie, pentru pretioasa contributie la reconstruirea literara a unei epoci si gravarea ei in pliurile calde ale inimii cititorului. Felicitari, Em! Va fi greu sa te autodepasesti, dar ai toate armele, asa ca asteptam urmatoarea bijuterie.