O reinterpretare a romanului românesc interbelic: „Ana”, de Em Sava

Întreaga cronică o găsiți aici

Filme-Cărți.ro

„Ana”, de Em Sava
Editura Siono, București, 2021 (ediția a II-a)

Literatura română contemporană cunoaște acum un soi de revenire la origini. Ne lăsăm cuprinși de nostalgia perioadelor interbelice, dar și de cele în care am fost căliți de biciul dominațiilor ideologice. Și parcă o facem cu destulă măiestrie, încât să ne iasă de sub tipare cărți memorabile. Cert este că se scrie cu mult suflet, pe unde mai bine, pe unde mai stângaci, dar cu o sinceritate debordantă, exact așa cum îi stă bine unei creații din spațiul românesc. Cronica de astăzi i-o dedicat autoarei Em Sava, cea care ne-a oferit-o pe „Ana”, romanul puterii feminine, romanul care ne revendică locul sub soare furat de „Moromeți” sau de „Ion”. Volumul este, după cum menționez și în titlu, un fel de reinterpretare a romanului interbelic, doar că figurile centrale ale acestuia derivă spre un matriarhat puternic. Nu știu dacă Ana din acest roman este o lovitură peste obraz dată lui Rebreanu, dar cert e că Em Sava reușește să ofere glas feminității rurale.

Ne aflăm într-un cătun românesc, ascuns între dealuri, intitulat sonor Sava (să fi fost autoarea tentată să își treacă numele în posteritate? Cu siguranță. Și i-a reușit), un sat în care cele bune se împletesc cu cele rele. Doar că soarta, bat-o vina, încă îi desparte pe români de unguri și le aduce în prag Marele Război, diseminând ură și segregare. Prinsă la mijloc de mrejele iubirii, Maria se îndrăgostește de Sandor, un june maghiar avut și cu familie de viță nobilă. Acel amor împărțit la doi renaște în Ana, o fetiță marginalizată de lume pentru amestecul de sânge și pentru trădarea tatălui, dar care în timp devine expresia puterii, a forței.

Romanul „Ana” este un amestec rafinat de emoție, de sensibilitate, dacă vreți, dar mai ales este un volum ca o gură de aer proaspăt. Este suficient să citiți astfel de pasaje:

„ – Femeia tre`să rabde, draga lelii, auzise pe lelea Parastivă spunând unor neveste tinere. Că toți bărbații îs la fel. Fiecare are un tăciune – n cur, de nu arde iese fum. Rabdă câteva minute – n pat și ai liniște în casă la copilați! Că așe` o lăsat Dumnezo` lumea: femeia să tacă și să îndure și să asculte de bărbat, că el poartă clop.”

Acest amestec de regionalisme, tradiționalismul cu care naratoarea își explorează universul creat – iată doar câteva dintre elementele sine qua non pe care cartea le înglobează. Evident, se resimte din plin faptul că autoarea a sondat stilul clasicilor, explorând fertilitatea subiectelor, dar maniera în care și-a împachetat povestirea este demnă de toată aprecierea.

Aș avea să-i reproșez doar unele momente în care a pierdut ritmul, undeva pe la jumătatea cărții, dar pun acest lucru exclusiv pe faptul că este greu să scrii despre satul românesc într-o epocă a schimbărilor masive. Pe de o parte, acest lucru este avantajos pentru linia de subiect, iar pe de altă parte te poate stagna. Am trecut însă rapid peste acest element, din simplu motiv că mi-a plăcut felul în care a răsturnat situații și a schimbat istoria, îndepărtând-o de clișee vechi. Iar limbajul este de-a dreptul savuros:

„Erau săraci ca-n palmă. N-aveau decât pământul de sub căscioara veche, ce se hâia peste ei și o fâșie îngustă, cât să-și pună câteva fire de ceapă și două, trei cuiburi de baraboi.”

Romanul „Ana” e bun de citit ca aducere aminte a vremurilor trecute, dar mai ales pentru puterea exemplului. Cred că e un roman contemporan care s-ar cuveni să treacă sigur pe lista de lecturi a liceenilor, pentru a înțelege pe deplin acel univers dureros al spațiului românesc tranzitat de războaie ale trupurilor și ale sufletelor.

Puteți cumpăra cartea: Editura Siono/Libris.ro.

Cu toții o cunoașteți pe Marietta. Dacă nu o cunoașteți, nu ratați să o căutați și să o citiți.
Scrie la Catchy. Nu doar scrie, este virală. Simplu să dați de ea. Dependență va scrie pe fruntea voastră.
De curând a debutat și editorial cu volumul „Fata cu cimbru în buzunar” la editura Național.
Am cumpărat cartea și a ajuns la mine, peste mări și țări.

Intr-o zi a postat Em un fragment de poveste. Se intuia ca avea sa urmeze o continuare; se terminase ca episodul unui serial de care iti pare rau sa te dezlipesti. A fost dragoste la prima vedere, am iubit-o de la primele randuri. E o carte despre viata si despre moarte, despre a fi mama si a fi fiica, despre marunte fericiri si imense dureri, despre un sat, Sava, asezat de Dumnezeu ca intr-o caldare, inconjurat de dealuri si paduri peste care stateau de veghe cele doua biserici, una romaneasca si alta ungureasca. Limbajul e fermecator, bogat in arhaisme si regionalisme pentru care cititorul are neaparata nevoie de glosar. Nu e deloc obositor sau plictisitor, daca la asta va ganditi, ba din contra e foarte placut si interesant. La sfarsit o sa fiti mai bogati cu cateva cuvinte. Em ne poarta de mana pe ulitele prafuite ale Savei si ne conduce spre gandurile, dubiile si nelinistile protagonistilor cu un stil fluid, calm. Puterea narativa extraordinara imbratiseaza cateva decenii de viata, ale strabunicii si bunicii autoarei, si ne prezinta o poveste pe cat de frumoasa pe atat de nemiloasa cu protagonistele ei. O poveste plina de traditii, de simboluri care daruiesc personajelor o aura de eternitate. Prin descrierile bogate si minutioase, Em permite cititorului sa vada gesturile, miscarile, privirile infierbantate sau stinse, pierdute in gol, atingerile timide ale indragostitilor, hainele frumos ornate sau sarace, prapadite, burtile goale si durerile traite pana la capat, cu resemnare si impacare cu soarta. Fiecare ulita a Savei aduce pana la noi gustul naturii schimbatoare, al ierbii, al colbului, al soarelui arzator si al gerului napraznic. In Maria (pe care eu am admirat-o cel mai mult) se simte dorinta de a supravietui traumelor, durerilor imense, fara leac, abandonului, tradarii si dezamagirilor. Se trezeste aruncata de viata intr-o lume cu putine reguli, dar de neclintit. Se lupta cu tragedii si cu fantasmele din trecut care ii macina viata. E darza Maria, si neinfricata, iubeste dar e in stare sa lase totul in urma, pentru ca ea vrea totul sau nimic. O femei care arde cu demnitate și tenacitate intimă. Care vede in Ana, fiica ei, cea mai frumoasa floare si cea mai nedreptatita copila, pentru care doreste viata pe care ar fi vrut-o pentru ea, dar de care nu a avut parte. Una in care iubirea sa fie fulcrul, esenta. Ana, bitanga, frumoasa rupta din soare care zambea mereu, ca un raspuns nevinovat la brutalitatea si rautatea oamenilor in general, a fratelui si a cumnatei in special. Bitanga. Cuvantul acesta pe care copiii il foloseau ca pe unul murdar, iar adultii, pe de alta parte, il spuneau cu voce scazuta, ca atunci cand vorbeau despre boli sau nenorociri care se intampla din fericire altora. Ana, cu o mama romanca si un tata ungur, de care s-a simtit toata viata orfana. Ana cea blanda si puternica, frumoasa, neimblanzita si neinfricata. Ana femeie intre taciunii din iarna sufletului si ploaia de primavara care spala ranile unui scenariu deja scris de soarta. Cartea asta are un gust pretios, maiestuos, antic. Cand o termini, te simti si tu un pic orfan. Ca atunci cand stii ca ai pierdut o lume care nu se mai intoarce. Cu bune, cu rele. Daca mi-ar sta in putere, as candida-o la premiul Uniunii Scriitorilor. Pentru valoarea ei istorica, pentru bogatia, maiestria si acuratetea depanarii unei povesti de familie, pentru pretioasa contributie la reconstruirea literara a unei epoci si gravarea ei in pliurile calde ale inimii cititorului. Felicitari, Em! Va fi greu sa te autodepasesti, dar ai toate armele, asa ca asteptam urmatoarea bijuterie.

Criticul de artă Tudor-Costin Sicomas spune:

„Ana”, de Em Sava
Editura Siono, București, 2021 (ediția a II-a)

Nu am mai scris despre un volum de ceva timp. Și asta pentru că am fost „prins” de Festivalul Internațional „George Enescu”, unul dintre cele mai interesante și importante evenimente ale lumii culturale de astăzi. Cu toate acestea, în fiecare seară am parcurs cu emoție și inimă strânsă unul dintre cele mai frumoase romane românești din tot ce am citit până acum – Ana, o adevărată capodoperă născută din experiențele reale trăite de ardelenii noștri dragi de-a lungul istoriei și așternută cu mare talent și delicatețe pe hârtie de Em Sava (pseudonimul Elei Mihu), o scriitoare ale cărei opere le voi urmări și citi cu mare atenție și bucurie de acum încolo.

Ceea ce m-a impresionat și mai mult decât romanul în sine a fost modalitatea în care parcurgerea lui s-a împletit de minune cu frumusețea și magia concertelor din cadrul Festivalului „George Enescu” de la care soseam seara acasă, aspect ce m-a făcut să apreciez în plus creația aceasta autohtonă și plină de farmec a lui Em Sava despre care voi vorbi în cele ce urmează. Cred că nu întâmplător mi-a fost dat să trăiesc în paralel bucuria Anei și cea a muzicii clasice și enesciene, totodată, căci ambele lumi artistice pornesc cumva din același punct comun, și anume spiritualitatea puternică pe care o regăsim în frumusețe și simplitate. Atât romanul semnat de Em Sava, cât și operele marilor compozitori își trag seva, fiecare în parte, din pământurile în care s-au născut creatorii lor, iar acest lucru subliniază legătura puternică dintre om și locul din care provine, precum și influența indiscutabilă a rădăcinilor asupra realizărilor artistice ale celor care aleg acest drum.

Spre a purcede la drum în acest univers atât de fascinant și dramatic pe care Em Sava îl propune cititorilor săi, trebuie să amintesc, în primul rând, de autenticitatea faptelor narate de autoare de-a lungul celor aproape 400 de pagini. Ne aflăm, așadar, la începutul secolului al XX-lea, atunci când conflagrațiile mondiale băteau la ușa istoriei și când Transilvania (locul unde se petrece toată acțiunea romanului) se afla încă sub tutela crudă a Imperiului Austro-Ungar. De altfel, toată această atmosferă este redată cu măiestrie de condeiul delicat al acestei noi doamne a literaturii române. Și nu exagerez deloc când afirm un asemenea lucru despre Em Sava, căci am descoperit în scriitura sa un melanj foarte interesant și deosebit de eleganță, rafinament al limbajului, împletite cu farmecul folosirii unor termeni fie arhaici, fie regionali, din zona satului Sava în care se desfășoară curgător întâmplările personajelor implicate.

Sava, acest mic paradis aparent ocrotit de vicisitudinile vieții prin poziționarea sa și prin armonia vieții cotidiene a membrilor săi, indiferent de originile etnice ale lor. Sava, acest loc care, totodată, nu poate fi apărat de dramatismul, de tragicul istoriei care se întâmplă zilnic, fără ca vreo forță omenească să poată interveni. Și, nu în cele din urmă, Sava, localitatea în care au trăit strămoșii scriitoarei, unde femeile românce sunt modele de loialitate, sinceritate, iubire și forță interioară. Atenție! Nu vorbim de un roman feminist la modul deranjant, incisiv. Nicidecum! Ceea ce reușește cu brio autoarea este să se folosească de subtilitățile beletristicii pentru a prezenta o față poate mai puțin cunoscută a feminității românești autentice și istorice.

Aș putea chiar să fac o paralelă între Ana și demersul cultural pe care l-a abordat regizorul Radu Afrim în spectacolul său, Pădurea spânzuraților, unde femeia româncă apare ca un simbol extrem de puternic, chiar covârșitor. Exact același sentiment l-am trăit și de-a lungul romanului de față, căci prin modalitatea de a scrie, Em Sava nu a făcut decât să mă ajute să-mi brodez în imagini cât se poate de vii, de colorate (sau de negre, depinde de situația descrisă) și de intense lumea satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, acel sat care este mai apoi târât fără voia sa și a locuitorilor săi într-un tumul de evenimente care mai de care mai dramatice – Primul Război Mondial, Dictatul de la Viena, Al Doilea Război Mondial. Toate aceste întâmplări care au marcat cursul istoriei acelei perioade au schimbat complet și fața Savei, lucru pe care romanciera îl surprinde foarte bine în capitolele cărții sale.

Spuneam la început că un aspect foarte important al cărții lui Em Sava este autenticitatea faptelor și a personajelor. Într-adevăr, personajele principale ale romanului nu sunt alții decât cei care au format familia celei care astăzi semnează această capodoperă literară. Ana din titlu este însăși bunica autoarei, acest lucru fiind amintit atât prin capitolul de deschidere, cât și prin ultima frază, care stă precum un înger păzitor, la finalul cărții – „Ana a fost bunica mea”. Astfel, întreaga acțiune este plasată nu doar între cele două coperți fizice, ci se află și între aceste porți – cea de intrare, unde suntem introduși în roman prin intermediul poveștii narate chiar de bunică față de nepoată, și cea de ieșire reprezentată de propoziția menționată mai sus și care pare să aibă chiar o putere magică asupra cititorului, dar și asupra scriitoarei. De fapt, cred că pot afirma că Ana este o întâlnire între realitatea crudă și cruntă a istoriei și magia discretă a satului românesc de odinioară.

Am putut regăsi în scriitura lui Em Sava puternice influențe din marile opere ale lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, dar și picături din sensibilitatea atât de sfâșietoare a lui Mihail Sebastian și chiar un anumit mister pe care l-am întrezărit la Hortensia Papadat Bengescu și George Călinescu. Așadar, cred că nu aș exagera când aș spune că prin romanul de față am descoperit o întrunire minunată a tuturor înaintașilor literari și a marilor stiluri scriitoricești, totul constituindu-se într-o operă de o tulburătoare și amețitoare frumusețe și originalitate. Cu mâna pe inimă pot afirma acum că am fost fericitul cititor și descoperitor ale unei scriitoare care nu doar că merită să rămână în istoria literaturii române prin talentul ei de a expune povești reale prin intermediul scrisului, dar trebuie să intre și în cărțile de școală ori de liceu, spre a da exemplu celor tineri și, de ce nu, celor care vor în viitor să aspire la statutul de creator literar.

Cred cu adevărat că Ela Mihu (Em Sava) este deja o figură luminoasă a beletristicii românești contemporane și că numele ei poate sta cu ușurință alături de cei care au precedat-o și care au făcut din satul românesc și din țăranul român figuri covârșitoare în tabloul literaturii autohtone.

Filme/cărți

Romanul genial al unui univers apus: „Ana”, de Em Sava

Să trăiești în Canada și să scrii românește.
Să scoți „Ana” și să fie iubită.
O actriță minunată, care trăiește și ea în Canada, să o interpreteze ca la Sava.

Sper să ne permiteți Nathaliei și mie să vă dăruim ce avem noi mai de preț: eu textul, ea vocea ei măiastră.
Și, dacă intrați, navighați pe canalul ei de youtube și veți întâlni autori clasici și contemporani.
Nathalie a terminat facultatea de teatru, a fost o vreme actriță în România, iar tatăl ei, un cunoscut regizor, a fondat teatrul ludic din Iași.

O prezentare care mi-a mers la suflet. Ana mea în viziunea Anei Silvy Basica.

„În primul rând, doresc să precizez din capul locului că aceasta nu e o recenzie, este doar o recomandare de cititor, cum sunt, de fapt, mai toate articolele de cărți de pe acest blog. Nu vă așteptați la analize, reguli, expresii reciclate etc.

Eu sunt un om urban, născut și crescut la oraș. Bunicii mei erau născuți la țară, dar mutați la oraș de foarte de tineri, sau chiar orășeni get-beget, ca bunicul meu matern, dintr-un neam de comercianți. Nu am petrecut acele vacanțe pe care mulți le evocă cu nostalgie în satele bunicilor – vacanțele se desfășurau, în general, în cartier, cu unele drumuri tocmai în capitală, unde locuiau bunicii paterni. Am vizitat, e drept, prieteni la țară. O să vă întrebați, probabil, ce legătură pot avea toate acestea cu romanul Ana, de Em Sava, pe care îl recomand azi. Aparent niciuna, însă trebuie înțeles modul cum văd eu, în calitate de cititor lipsit de nostalgia amintită mai sus, acest excelent roman al satului românesc, roman social, biografic, special.

Monografie a satului ardelenesc? Cu siguranță da, are toate elementele necesare pentru a putea fi astfel definit, doar că această încadrare este mult prea seacă pentru a cuprinde bogăția de informații și emoții pe care le aduce cu sine această lectură. Roman realist fără doar și poate, are drept protagoniste două figuri feminine marcante, iar narațiunea nu este una pur ficțională, ci are la bază chiar povestea înaintașelor autoarei, pe care ea o derulează cu măiestrie și cu mult suflet.

Em Sava își transportă cititorul la începutul secolului XX, în satul transilvănean Sava, unde își are obârșia. Una dintre fetele cele mai mândre din sat, Maria, își urmează destinul trasat în acele vremuri de părinți și se căsătorește cu Voinicu, o căsătorie agreată de ambele familii, deși soacra, lelea Nastasie, se dovedește a fi un coșmar de femeie. Multe îndură frumoasa Maria de la un bărbat aspru și bădăran și mama lui arțăgoasă, iar războiul bate la ușă, făcând viața și mai grea. Voinicu pleacă la lupta și își pierde viața. Rămasă singură cu doi copii, văduva poate, în sfârșit, să aplece ochii asupra celui care îi cucerise inima, dar cu care nu avea nicio șansă să se mărite, din cauza prejudecăților satului.

Încă de la început, satul Sava este descris drept străjuit la fiecare capăt de câte o biserică – cea românească și cea ungurească. Aceasta este nu doar o simplă așezare în spațiu, ci simbol al unei lumi împărțite: două neamuri trăiesc unul lângă altul, cu minime intersectări. Îi despart etnia, vorba și religia, iar regulile nescrise sunt clare – nu se pot amesteca, sunt ca apa și uleiul.

Atunci când Sándor și Maria își permit să dea frâu liber sentimentelor, întregul sat li se pune împotrivă. Badea Todor, tatăl Mariei, e devastat, la fel și Janos bácsi. Nici în ruptul capului nu pot accepta ceea ce li se pare o mezalianță, o trădare de neam. Rodul acestei iubiri atât de frumoase și condamnate este Ana, o fetiță minunată, care trebuie să suporte răutatea fratelui Niculae și a altor voci din sat, care o numesc bitangă de bozgor (veți întâlni mulți termeni specifici în roman, explicați într-un glossar la final).

De ce vă povestesc toate acestea? Nu din dorința de a da spoilere, pe care știți că nu o am, dacă urmăriți, de obicei, ceea ce recomand. O fac pentru că mi se pare necesar a înțelege premisele acestei istorisiri, care trec dincolo de o poveste de dragoste nefericită, de disensiuni sociale sau de descrierea vieții satului.

Romanul se axează pe destinul celor două femei, Maria și Ana, explorând tăria lor de caracter, dificultățile mult prea multe ale unor vremuri dure, unde nu doar că viața era grea și plină de trudă, dar și mentalitățile erau cu totul altele decât azi. Autoarea redă întregul farmec al satului, care este protagonist în sine, trecut prin toate anotimpurile, fără însă a fi idealizat vreo clipă, întrucât este leagăn de tradiții și paradis natural, dar și cuib al bârfelor și al gândirii înguste.

Întocmai ca Mara lui Slavici, Maria Voinicoasa este o mamă devotată și o femeie aprigă, de toată isprava, care reușește să aibă grijă de averea și pământurile ei. Ana însă este un personaj de o delicatețe aparte, crescută în suferință ea reușește să își depășească destinul și să cucerească inimile celor buni. Ce îi rezervă însă soarta și care va fi alesul său, prin ce întâmplări vor trece, prin pierderi, boli, războaie?

Ana este una dintre cele mai impresionante figuri feminine din literatura noastră. Aștepta doar să apară cea care să o readucă la lumină, trebuia să fie inspirată de icoana vie a bunicii autoarei, n-aș putea spune dacă nu cumva chiar acesta este ascendentul acestei cărți. Rezultatul este însă remarcabil.

Ana este despre necuprinsul sufletului omenesc, despre dor și rădăcini, despre libertatea de a trăi și a simți. Despre epoci trecute, dar niciodată uitate. Despre veșnicia care s-a născut la sat, cum spunea poetul atât de îndrăgit de mine, Blaga. Nu trebuie să fiți copleșiți voi înșivă de amintiri pentru a-l aprecia cum se cuvine. Dacă ar fi să descriu romanul într-un cuvânt, acesta ar fi autentic. Descrie cu brio atât puterea de anduranță a neamului nostru, cât și pe cea a unor femei deosebite, al căror spirit e demn de toată lauda.

Stilul autoarei este impecabil, știe să folosească meșteșugit cuvintele, lucru pe care deja îl bănuiam după ce i-am citit poeziile, pe care iarăși le recomand cu drag – le puteți găsi în volumul Fluturi și alte frunze.

Un roman-document, pe care nu-l poți termina cu ochii complet uscați, fiindcă dincolo de toate obstacolele, credința, speranța și dragostea triumfă, nu numai în povești.”

Scriitoarea Petruța Petre a cumpărat „Ana” și mi-a dat de veste în felul ei caracteristic.
Petruța este profesoară de limba și literatura română și tocmai a publicat la SIONO cel mai recent roman al ei, „O altă ea”, cea de-a noua ei carte.
Bucuria mesajului de la un om atât de frumos o așez aici, în colecția „Ana”

Mărurisesc că am fost sceptică, l-am început cu o tatonare prealabilă, l-am răsfoit, l-am supus unei observații minuțioase. Apoi am admirat desenele, care sunt adevărate opere de artă, am citit impresiile și aprecierile de la final și azi, hotărâtă, l-am deschis. Doamne, nu am bănuit nicio clipă ce mă așteaptă! Romanul acesta m-a tulburat profund, m-a răscolit și a săpat adânc în mine. Am plâns neputând să intervin, am zâmbit în momentele de pace, am fost fericită în clipele de împlinire. Maria este pentru mine un arhetip, sunt eu, tu, ea… este o voce feminină în toate ipostazele. Maria este femeia. Da, m-am gândit la “Ion” al lui Liviu Rebreanu, la “Mara” lui Ioan Slavici, la “Baltagul” lui Mihail Sadoveanu. Da, este un roman realist, este o monografie a satului ardelean din perioada interbelică. Da, este un roman social cu o intrigă puternică și un fir narativ pe măsură. Este, dar mai presus de toate este viață. Îl las să se așeze un pic în mine, a fost ca o piatră aruncată cu forță care a tulburat toată ființa, apoi revin. Romanul acesta este valoros. Nu aș ști ce să citez mai întâi din el, e totul esență: ” Maria a simțit că bărbatul acesta o iubește atât de mult încât porțile Raiului își deschid lumina.” , ” Dar aerul dintre ei lua foc și rămânea încins mult timp după ce pleca.” Em, iartă-mă că spun asta, dar l-am îndrăgit pe Sándor, este un vis! Felicitări din suflet! Știu, cuvintele mele sunt sărace acum.
Dragilor, aici îl găsiți! https://www.sionoeditura.com/

„Dragostea lor nu a durat trei ani așa cum spun astăzi specialiștii.”

Romanul “Ana”, de Em Sava este uimitor de la prima până la ultima filă. Transmite atâtea emoții încât la un moment dat e nevoie de pauză pentru a calma intensitatea trăirilor:  bucurie, încântare, revoltă, tristețe. Sunt și multe lacrimi care-și cer dreptul la viață.

Este un roman realist, o autentică monografie a satului ardelean, Sava, din perioada interbelică, dar aduce în prim plan și ororile  celor două războaie care au devastat conștiința oamenilor smulgându-i din rădăcină și replantându-i în același pământ. Satul în sine este un personaj care trăiește intens fiecare moment și marchează destinul personajelor.

Simetria dintre început și final  se realizează prin dorința de a învinge. La început o întâlnim pe Maria aducând-o pe lume pe Ana, dându-i viață, iar la sfârșit  venirea lui Alexandru de pe front face același lucru: îi redă viața.

Maria este personaj puternic și docil, de o sensibilitate rară și o inteligență ascuțită. Renunță la viața sa pentru cea a copiilor și este oricând pregătită de sacrificial suprem. Am văzut în ea destinul tuturor femeilor, de parcă de la ea a plecat cumva născocirea aceasta numită femeie. I-am admirat forța, m-a durut suferința, m-a indignat resemnarea, m-a tulburat rigiditatea. O femeie care înglobează în ea mii și mii de femei.

Ana preia parcă destinul mamei sale, dar are forța să intervină asupra lui. Este tot o Maria, dar mult mai sigură pe ea, mai hotărâtă. Ana știe să lupte pentru iubire, și-o asumă ca pe unicul scop, nu se teme să refuze, nu se teme de gura lumii. Crescută fiind cu această  molimă numita gura lumii, ea pășește printre oameni cu certitudine, împlinindu-și destinul fără teamă.

Acțiunea de derulează într-un ritm alert și trecerea de la o stare la alta este uimitoare. Planurile narative se întrepătrund armonios, procedeele artistice utilizate fiind variate: de la înlănțuire se trece la alternanță, apoi apare inserția în anumite secvențe narative ceea ce activează constant memoria cititorului aducându-i în față, ca la teatru, toate personajele rând pe rând.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții în discursul narativ. Descrierea fixează coordonatele spațio-temporale și ajută la definirea personajelor, aici apare și tehnica detaliului, descrieri minuțioase ale spațiului, ale unor trăsături de o finețe rară: vestimentația, fizionomia.

Narațiunea obiectivă își realizează cu succes rolul de redare a realității: prezentarea veridică, prezența toponimelor, personajele tipice sunt complexe aflate în evoluție, apar observații de ordin social sau psihic. Naratorul este obiectiv, își lasă personajele să se dezvăluie, să-și exprime sentimentele, nu le ferește de confruntări dure sau de situații ridicole, apare în acest mod caracterizarea indirectă. Pe de altă parte, naratorul aduce precizări, le îmbogățește portretul și-l definitivează prin caracterizarea directă. Avem de-a face cu un narator omniscient și omniprezent, dar cu un stil neutru, impersonal.

Dialogul are un rol esențial, acesta susține veridicitatea, ajută la caracterizarea personajelor și imprimă lecturii un ritm alert. De asemenea prezența regionalismelor accentuează caracterul realist al romanului, iar oralitatea stilului, imprimă un caracter spontan, viu, natural. De multe ori cititorul are impresia că ascultă toată povestea sau că este parte din poveste.

Așa cum se știe, viața satului a fost mereu împărțită în săraci și bogați sau români și alte naționalități – unguri.. Și aici întâlnim cele două pături sociale între care se încearcă trasarea unei linii rigide, linie ștearsă numai de iubire.

Romanul este o frescă, o monografie a satului ardelean tradițional: suntem părtași la obiceiurile nunților, la înmormântări, la colindele de Crăciun, la horă, la biserică. Apar texte reprezentatile pentru aceste obiceiuri: strigături și cântece specifice. Portul și obiceiurile capătă o valoare absolute în viața satului. Lada cu zeste are un rol important în viața arhaică, portul traditional, preparatele gătite, muncile câmpului, păstrarea gospodoriei curate. Intrăm în lumea aceasta tradițională și luăm parte la toate evenimentele specifice satului.

Maria și Ana, cele două femei sunt conturate complementar, Ana apare ca o prelungire a Mariei, deși pe alocuri ele sunt puse în opoziție. Sunt figure feminine puternice ce-și clădesc destinul într-o lume a bărbaților. Sandor și Alexandru, cei doi bărbați buni și blânzi, tandri și iubitori sunt bărbații la care speră toate femeile, cumva și Alexandru este tot un Sandor implinit așa cum Ana este o Maria cu visul iubirii împlinit.

Personajele sunt variate, numeroase, complexe. Fiecare aduce plus de valoare romanului. L-am îndrăgit pe Mihai, pe Todosie care m-au dus cu gândul la Moromeții, de Marin Preda. Am văzut oarecum un Niculae în Mihai, dar mult mai blând și mai uman și un Ilie Moromete în Todosie, dar mult mai cumpătat și mai înțelept.

Scriitoarea reușește cu succes să recreeze acestă lume arhaică, acum, în tumultul acestei lumi dezorientate care nu-și mai recunoaște valorile, care se teme de aflarea rădăcinilor, care neagă de multe ori existența unui trecut.

Pentru mine a fost o surpriză imensă să descopăr acest gen de scriere, de o mare finețe, dar de o mare forță. Felicitări!

Mulțumesc mult, Petruța!