Azi e despre dragoste și La mulți ani. Azi e despre mama.
Azi e despre oceanul care bate din palme a felicitări și-și cere scuze că nu și-a găsit alt loc pe planetă decât între noi două.
Azi e despre anii care ne-au împletit ființele și sufletele pereche.
Azi e despre omul care mi-a desenat ființa așa cum a dorit ea.
Azi e despre cadoul pe care i-l fac din tot sufletul. Și acesta se numește Orizuru – o carte de proză scurtă pentru adulți.
A venit de ceva vreme de la tipar, însă am dorit să fie prima care-l atinge, așa că am complotat cu editura să-i fie trimis ei primul exemplar și abia apoi cartea să ia drumul librăriilor.

Și, dacă e vorba de Orizuru, vreau să vă spun că e o carte-cadou SIONO.
Cartea va fi dăruită de SIONO odată cu achiziționarea altor cărți SIONO.
(Sunt edituri care își surprind cititorii dăruind cărți din stoc – de obicei cele care nu se prea vând – Noi am scos special o carte cadou – Orizuru.)
Cartea va putea fi, însă, cumpărată de la librăriile din țară. Doar SIONO o dăruiește. 🙂

Coperta și grafica sunt o poveste în sine – concepute de Sasha Segal, realizate cu picturile Iuliei Șchiopu – „Micul Prinț” pe copertă și „Zborul”, pe pagina de gardă. Sasha a creat o lume grafică în întreaga carte și a „împerecheat” simbolic cele două lucrări ale Iuliei. Mulțumirea mea celor două extrem de talentate artiste!

„Orizuru…
…este un cocor de hârtie, unul dintre cele mai cunoscute origami japoneze. Se spune că aripile lui conduc sufletele spre rai. O mie de orizuru înșirați sunt numiți senbazuru și sunt sinonimi cu împlinirea unei dorințe mari. Oamenii fac în fiecare zi cocori de hârtie. În pauze construiesc castele de nisip. Mina de pix mi-e plină de gânduri înaripate, iar din hârtie construiesc cocori. Viața e gând, gândul e zbor și-n suflet îmi cresc frunze. Copac ce curge invers, plantând stele în cer, și ninge încercări de primăvară. Nebunul este rege. Viața își mută toți pionii în anotimpul definitiv al omului. Valuri de bine și de rău îmi bat la poartă și mă întreb. Eu mă întreb. Nu mult, pentru că unele întrebări, chiar dacă înțeapă lemnul tare al intrării înspre mine, sunt croite anapoda și ajung dintr-o întâmplare absurdă a sorții aici. Și cad neputincioase în bot ca niște câini stupizi ce latră la lună, tocmai când lună nu-i. Că luna-i rătăcită pe la urechi de soare. Iar noaptea-i densă, țesută-n șah de stele. Și mat. Impenetrabil, negru, lăptos. De catifea. Dar cine-s eu, să amendez câinii?

Oricum nebunul este rege. Iar viața își mută toți pionii în anotimpul definitiv al omului. Și te trezești uimit, te uiți în calendar și gânduri-orizuru se-aprind ca niște felinare: a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…”

La o cafea
V-aș invita,
La o peltea,
La o tacla.

V-aș povesti
și v-aș pofti,
V-aș omeni
și v-aș vorbi.
V-aș ocroti
Și v-aș servi
Cu o sarma
C-o baclava
sau… un ceva
ce v-ar plăcea.

Sau poate aș filosofa.
În niciun caz nu v-aș cânta,
că v-aș speria. 🙂

Și nu aș sta.
Aș constata:
că lumea-i bună ori e rea
și viața e așa cum vrea…
Și-am povesti la o cafea,
iar timpul ar uita să stea.
Și eu din suflet v-aș ura
cu tot ce am m-aș bucura

că îmi sunteți.

V-am tot servit.
V-am obosit
Ba cu o carte,
Ca să ai parte.
Ba c-un roman
că e în plan,
Ba poezie,
de drag să-ți fie

C-așa-i românul
(nu ca străinul)
Este poet,
e interpret.
Se bate-n vorbe
Ca și în ciorbe
Eh, și-n sarmale
(Dacă-i de oale)
El știe tot
este în spot…
🙂

Gata! Mă opresc. V-am torturat destul. Dar am avut chef de rime și ritm și v-am servit o porție la minut. Eu nu scriu poezie, v-am mai spus. Deci orice asemănare cu realitatea e pur și foarte simplu întâmplătoare.
Însă mi-au plăcut pe vremuri dialogurile în versuri și mă mai apucă. Cel mai bun era Mugur. Vă amintiți?
Zilele astea mi se pare mie sau e mai subțirel pe blog? Orinu mai știu eu ce e pe aici. Mă bucur că a revenit Renata. Dacă nu o citiți, căutați-o! E super tipă.
Mulți buni nu mai scriu și nu știu de ce. Că scrisul e ca o iubită geloasă.

Bun! Așa cum știți e miercuri și e ziua când mă vorbăresc cu voi. Ați văzut și voi. Am pornit creață. În bucle de vers.

Cea mai recentă veste e că cireșul meu a făcut cireșe și sunt bune, bune. Pietroase și dulci. E lucru rar în Canada cireșul. Cel puțin asta am crezut o vreme, pentru că nu am prea văzut rubensiene roșii în alimentară. Însă, după ce m-am mutat în Toronto, m-am tot întâlnit cu cireși prin cartier. Și, când am „mobilat” grădina, am pus și un falnic cireș. Soiul lui e Stela. Dacă aveți ocazie să alegeți vi-l recomand. Este delicios.
Dacă tot s-au făcut cireșele, am pus cărțile SIONO, pe care le am, în pom și am făcut sesiune foto. Pe FB am pus pozele.

• 

• 

• 

Azi a ajuns la mine și cartea Aurei B. Lupu. Bucurie mare, Aura! Să știi! E așa de frumoasă! Dacă nu o citiți încă pe Aura nu știți ce pierdeți. Coperta făcută de Sasha Segal. O carte completă de la A la Z. E o bucurie de scriitură.

Adevărul că avem niște nume la SIONO, să ne trăiască!

Alt scriitor SIONO- cu două evenimente zilele acestea – este Cristina Dinu. M-a uimit fata asta. E năvalnică în scris. O minte rară. A scos o bijuterie de carte. Sasha Segal i-a făcut o copertă de, vorba lui Răzvan, îți vine să o porți la gât înainte să o citești.
Eu nu sunt neapărat fan al genului science-fiction sau cel puțin așa am crezut. Dar m-a întors cu roțile în sus Cristina. I-am iubit cartea. Este atât de bine scrisă! ATÂT DE BINE! E genul de carte care are toate ingredientele și pe care o strângi la piept după ce o citești. Și te bucuri că o ai. Aș ronțăi tot ce scrie. E un om fabulos, creativă ca o pasăre în zbor. Și motociclistă… Nu zic degeaba asta, pentru că, citind-o, am înțeles niște dimensiuni, am învățat că motocicleta înseamnă foarte multă libertate.

Foarte interesantă! „Copiii viitorului” este a doua ei carte. Creativitatea ei se manifestă pe mai multe planuri. Face obiecte din metal. E o poezie de om, doar suflet. M-a uimit fiecare contact cu ea. Voi credeți în vibrațiile omului cu care intri în dialog? Chiar și virtual.
Vedeți din ce e făcut vulturul din imagine?

În rest viața-i viață cu de toate. Bucurați-vă de fiecare zi pe rând. Și nu uitați să citiți! Nu doar că vă ține memoria fresh, sănătoasă, că e o gimnastică a minții, dar trăim niște vremuri absoult fabuloase. Suntem contemporani cu niște minuni de oameni. Unii sunt la SIONO.

Mi-e greu să nu fac literară această cafea a noastră de miercuri. De ce? Uite de aia:

În Toronto s-a mai dezghețat protecția socială. S-au deschis magazinele și lumea e pe gen „vin tătarii”, dar chiar e reconfortant să atingi haine și papuci și în real, nu doar virtual. Să pipăi materiale, să simți miros de nou, să…
Voi nu știți, că în Ro au fost tot timpul deschise mall-urile. Aici nici măcar frizeriile. E plin orașul de Neanderthali și Ilene Cosânzene. Sesizați diferența. 🙂 Mai sunt și cei care au rașchetat tot și sunt ca niște becuri.
Aici a fost serios de serios. Doar alimente și bunuri necesare. În rest, chiar și în magazinele cu de toate au avut aleile cu restul de produse blocate. Așa că vă imaginați.
E frumos să vezi din nou parcări pline. Chiar dacă purtăm mască, ne mișcăm și noi. Într-un cuvânt lumea reintră în rutina de dinainte.

Azi la cafea am o surpriză pentru voi:
Nu, nu e carte pentru copii. De fapt nici nu e carte. E cadooo. Vă povestesc mai încolo.
Voi? Cum vă e vara?

Azi ar fi de plimbat prin ploaie. Dar presupun că nu-s destul de romantică pentru asta. Mi-e că trebuie să mă schimb, să mă usuc și am atâta treabă…
Poezia tinereții a cedat locul prozei maturității. Am făcut o excepție, am ieșit două minute să fac poze pentru voi.

Astăzi nu am să vă vorbesc despre cărți, deși au venit din tipografie și sunt superbe, au plecat spre librării, altele se coc în stup. Una excepțională e acum în tipar… etc.

Am să vă vorbesc despre oameni și despre întruniri literare.
Plănuim o întâlnire SIONO, unde să fie o lansare generală. Acum, că lucrurile reintră în normalitate, ne dorim să oferim cărților SIONO și această oportunitate.
Eu nu știu ce să cred despre genul acesta de manifestări. Pentru că am auzit multe păreri contra: că lumea nu prea vine, că nu se cumpără cărți, că e mult zgomot pentru nimic. Totuși se fac, într-un fel de virtute a inerției.
Și noi vom proceda la fel. Adică vom da o șansă și vom vedea care e următorul pas. Și, cu siguranță, vom participa la târgurile de carte mari.

Așa că:
Dorim să organizăm un eveniment, o întâlnire literară, undeva în a doua jumătate a lunii iulie.
Unde? În București.
Cum gândim lucrurile? Să fie o lansare generală cu scriitorii care pot participa.
Cu colegi de la editură, cu Oana Stroe și Issabela Cotelin, cu alți invitați.
Ce cărți vor fi lansate? Vor fi prezente toate volumele apărute la SIONO, vor fi cu siguranță surprize și prețuri speciale.
Vor fi lansate cărțile autorilor care vor fi acolo. Vom face un orar și vom fixa data în funcție de programul vostru.
Asta înseamnă că va fi într-o zi de weekend.
Vă spun din timp pentru a ne putea organiza, pentru a vedea câți vom fi și dacă vom fi.
Vă așteptăm părerile.

Azi vă presar niște steluțe de mai în cafea. Steluțe din floarea de gutui din grădină.
De ce? Pentru că e o lună specială și o zi specială. Iar floarea de gutui e perfectă. E o ștampilă aplicată zilei de 19 mai.

În țara străzii mele e o primăvară abundentă și o căldură văratică se întinde ca o pânză de păianjen în tot orașul. Mi-am mutat biroul în cel mai luminos loc din casă și, deși în general îmi pun muzică, faptul că sunt la doi metri de ieșirea în grădină, unde las doar ușa de sticlă să văd verde, nu am avut inimă să acopăr ciripitul ghiduș din pomii mei tot mai îndrăzneți răsăriți în fiecare primăvară.
Nu le înțeleg limba. Poate se ceartă, poate bârfesc. Nu știu ce-și spun, dar clinchetul lor argintiu plouă o liniște ce se strecoară odată cu razele de soare și cu verdele ierbii și al pomilor pe biroul meu.
Asta e noutatea de azi. Un nimic pentru alții, pentru mine o bucurie domestică, întâmplată într-un cotidian absolut firesc ca un ghem uriaș cu un fir ce se deapănă monoton și sigur. Încă o zi.

(Banner realizat de colegul nostru Răzvan – ați văzut ce coperte face?
Colegii au pregătit un pachet special pentru azi.)

La Siono sunt noutăți extrem de frumoase.
Au venit chiar azi de la tipar cărțile Irinelor. Sunt deosebite. Este ciudat, dacă stau să mă gândesc, cărți ca acestea (și mă refer la cărțile bune în general) ar fi fost extrem de așteptate, devorate, făcute ferfeniță de prea multele răsfoiri.
Azi oferta este prea mare. Se scrie masiv. Se spune că posteritatea va face dreptate cărților bune. Dar oare avem vreme și răbdare să așteptăm?

Azi am primit o carte din țară. Nu e prima dată când personalitatea autorului se substituie talentului și sunt dezamăgită. Ca atunci când mergi la pomul lăudat. Voi pățiți asta? Să luați o carte despre care se spune și se zice… Și când o deschizi citești, citești, și iar citești și, după o sută de pagini, îți vine să pui mâna pe creionul roșu și să subliniezi… Dar știi că nu vei schimba nimic. Îți promiți că poate într-o zi…
Sunt prea multe de construit și jobul de Țepeș al literaturii române e full time.

Dar să vorbim despre frumusețile noastre:

Cartea Irinei Alexe e  foarte bună. Genul de carte pe care o citești cu sufletul. O trăiești. Tremuri și te regăsești, râzi cu ea și spui: silly girl, cu simpatie. Îi spui ei și îți spui ție. Și ei îi spui: rămâi la Paris. Și lui îi spui… Și, Doamne ce îi mai iubești… 

Irina-Cristina Țenu a decis că viața și omul trebuie să aibă un dialog. Sau mai multe. „Conversații cu viața” este o carte de dezvoltare personală. Ridică întrebări pe care fiecare dintre noi și le pune. Irina ne dă răspunsurile și ne demonstrează că acestea de fapt sunt în interiorul nostru. Să privim în noi. Să ne cunoaștem, înțelgem și iubim.

SIONO e lumea coincidențelor, luna mai e a mai multor dintre noi. Eu și Petruța împărțim ziua de azi, culoarea albastră și multe altele. Așa că îi spun La mulți ani, fată frumoasă! Și vă arăt ce surpriză mi-a făcut de ziua mea, de ziua ei. De ziua noastră.