Drumurile noastre se schimbă cu sau fără voia noastră.

Plecarea lui Tudor mi-a modificat iremediabil atât ființa, cât și gândirea. O mamă nu pierde un copil, ci o lume întreagă — lumea ei populată de puiul ei la toate vârstele, de la primul lui pas și prima vorbă, până la ultima lui îmbrățișare. Toată scara de dragoste se prăbușește. Amintirile nu-s amintiri, ci katane. Iar geografia personală nu mai conține munți, ci doar văi ale plângerii.

Tudor îi iubește pe Eliza și pe Yogi. Eu îl iubesc pe Tudor. Și pe Eliza și pe Yogi, prin extensie. Yogi e bine dresat. E un șmecher și un mâncăcios. Nu știu ce e în mintea lui blănoasă, dar, dacă într-o zi s-ar apuca de vorbit, nu cred că m-aș mira prea tare.

Elementele de mai sus nu par a avea legătură între ele, dar au. Drumurile mele și-au schimbat macazul la plecarea lui Tudor, au devenit descendente. Inițial, luni multe, am vrut să plec și eu. Universul s-a devalorizat, oamenii s-au transformat în stâlpi. Iar stâlpii nu-ți trezesc emoții, curiozități, atașamente, obligații, interes…

Apoi am întâlnit îngeri care mi-au marcat drumul cu semne de circulație. Am ales să trăiesc ca să pot privi chipul lui Tudor, ca să încerc să fiu bună și să dăruiesc, să mă dăruiesc. Am ales supraviețuirea pentru a căuta calea. Și calea a venit către mine cu promisiunea că, la capătul ei, ajung la fiul meu. Mi-a promis părintele Mike. Și știi în interiorul tău când o promisiune e reală și se va materializa. Asta e.

Și lucrurile au curs într-o direcție în care drumul Anei s-a oprit la SIONO, ca să înceapă un alt traseu la Editura pentru Artă și Literatură. Un alt început, însămânțat cu lumină și căldură — semne de circulație îngerești. Când Ada Badea mi-a propus pentru copertă cinci lucrări, m-am îndrăgostit de florile de nu-mă-uita din cosițe. Abia apoi am observat fluturele și am înțeles: semnătură de înger.

Voi nu știți, dar îngerii semnează în formă de fluture și au inima ca o stea.

Duminică, în curte, când să ies, am văzut fluturele de pe coperta Anei în iarbă. Mare, colorat, era îndrăzneț așezat la câțiva centimetri de Yogi. L-am observat imediat toți trei. Făcea un contrast minunat cu verdele din fundal. Nu am interpretat nicicum pe moment, mi-am imaginat că a pățit ceva, pentru că stătea nemișcat, ca o floare. Yogi, iute cum e el, s-a apropiat periculos și a început să-l adulmece. „Nu-l mânca!”, am țipat la el și l-am tras. Dar Yogi m-a ignorat și și-a văzut de ale lui. L-a mirosit câteva clipe, apoi s-a retras puțin. Fluturele a mai stat câteva secunde, apoi și-a luat zborul în înalt. Am rămas atinsă pe suflet, cu o îngrijorare ciudată, ca și cum fluturele, în zbor, m-ar fi atins cu aripa. N-aș fi avut ce face, dar îmi părea rău că n-am făcut ceva.

Pe Ada Badea am cunoscut-o prin intermediul copertei antologiei Neterminatele iubiri. M-a fascinat din prima secundă lumea ei artistică, sinestezică, picturile care comunică într-o fermecătoare intertextualitate. Poezia lor fragilă și senzuală mărturisește un univers sensibil, format din detalii migălos alcătuite, adevărate figuri de stil plastice. Iar coperta Anei — ediția definitivă —, atât de caldă, de delicată, de plină de simboluri, este haina perfect potrivită în acest moment, când atât Ana, cât și eu, suntem trecute prin filtre de gheață.

Ea și Violeta Borzea sunt o îmbrățișare în valea plângerii în care sunt acum.

Pe Violeta am întâlnit-o cu prilejul aceleiași antologii. M-a invitat și pe mine cu un text, la sfatul Nicoletei Beraru și al Corinei Ozon. I-am admirat din prima secundă stilul, eleganța și profesionalismul. Și grupul de autori pe care i-a adunat în jurul ei. Mi-a plăcut mult colaborarea respectivă și omul frumos, armonios și dedicat literaturii. Iar Neterminatele iubiri, unde am scris atunci un text, s-a dovedit a fi o metaforă a neterminatei iubiri după care voi tânji atâta timp cât va dura mereul meu.

Drumurile literare au fost prilej de întâlniri și prietenii… doar eu m-am rătăcit printre tristeți. Însă Dumnezeu îmi scoate în cale, uneori, îmbrățișări ca niște flori ce ies din gheață.

Mulțumesc, Doamne!