Dragă E. Am citit de două ori cartea de poezii și mă minunez cât de frumos jonglezi cu cuvintele. Ai o poezie a dorului de casă și a frângerii în două, dar iubești Arțaria, căci nu este răspunzătoare de dezrădăcinarea ta. Bunica, și bunicul, și mama și tata și oceanul care a crescut între voi, dar cu tine stă dragostea la masă. Versurile albe sunt meandre de suflet, iar cele clasice, muzică de inimă. Cel ce poate scrie în rime pentru mine este un Beethoven. Ca să scrii în rime, limba trebuie să-ți curgă prin sânge, e un dar de la zei, eu sunt siderată de acest fenomen supranatural. Mi-e greu să-ți spun care mi-au plăcut mai mult, lista e prea lungă. Când toporașii mint, Capriciu, Antinomie, Definiția iernii, Cântec, Luni, gând ud (n-am înțeles titlul), Primăvară într-o dungă, și altele o droaie.
Ești frenetică! Măi, omule, cum poți să trăiești din propria ta energie creatoare fără să te consumi, să te topești de căldura ta interioară? Pup virtual fără mască! V.
Am cerut voie să o public. Blogul e albumul meu. Pun adesea aici ca să nu uit. 🙂
Cristina Apostol este o tânără minunată care citește și filtrează prin sufletul ei de clujeancă litere și gânduri. Azi este despre Fluturii mei. Mulțumesc!
Pentru început am depănat poeziile autoarei din minunatul volum „Fluturi și alte frunze” apărut la Editura SIONO în anul 2020. O culegere de versuri ce ating cele mai sensibile coarde, redând pofta de viață și culoare. Unduirea rimei e una fluentă și ușor derijabilă, ne poartă acolo unde începuturile sunt frumoase și unde drumurile se perindă cu depărtarea, cu freneticul zilelor dar și cu dragostea.
Cartea „Fluturi și alte frunze” nu e doar un buchet de poezii alese, ci e o căldură a unor cuvinte ce strâng sub aripă o trăire, o contemplare și suflete dornice să vibreze în tonalitatea unor rime ale căror conținut te absorb în totalitate. Cursivitatea exprimării gândurilor e minunată, te „așterni” contemplativ sub versuri și plutești într-o oază a unor feerii poetice originale.
„glezna-mi suspină amprenta lacrimii tale, umbra uscată a privirii albastre lacrimă tremurândă, mijind aripi de fluturi și dacă eu sunt un fluture?” (în poezia, A ta?)
Autoarea Em Sava este îndemnată de dorința absolutului prin sensibil și frumos, prin tot ce definește suflet pentru suflete, cugetul său se îndreaptă spre înălțimi și spre o reintegrare în lumea de origine, cu miros de acasă. Iar poezia pentru ea e un paradis recâștigat și însemnat în toate aceste tăceri frânte.
„Strada mea se numește DEPARTE și casa mea se numește DEPARTE și eu în pașaport sunt: E. DEPARTE M-am pierdut de mine în ziua aceea când a răsărit prima literă din alfabet.” (în poezia, Departe de mine)
Deosebit de sugestivă și mobilizatoare este aceea imagine cu depărtarea, cu aceea „acasă” umblătoare, prezentă printre pagini, o stare care probabil a dus la o fluiditate a versurilor și le-a pus într-o valoare deosebită, ca dorul, ca nevoia de a fi. Autoarea a redat din interiorul ei un popas prin fiece poezie scrisă, pe toate drumurile rime fugare, flori, ploi, toamne, ierni, staționărilor de viață care ne-au dat direcția cărții sale. Nu contează pe unde și în care loc; eu, poate și tu o vom descoperi doar citind. Cartea e într-un cuvânt „adevăr”, nu ne îmblânzește, nu ne încearcă, nu ne ademenește pe locuri periculoase ci ne pune pe tavă trăirea suavă a autoarei, a frământărilor ei și a tandreții dăruirii prin vers. Viața aici e colorată și înmiresmată a toamnă chiar dacă aceasta nu e scutită de tristeți și experiențe care mai de care. Cu o atenție mai deosebită a sensului fiecărui vers vom ajunge la concluzia că scriitoarea ne mângâie părintește și ne croiește părțile inimii spre înzestrarea sensibilului; refugiindu-ne în acele târzii toamne, în acele trecătoare absențe, în acele depărtăși ce se cer depănate de slova poetică. Avem înșiruirea unor secvențe de zile, luni și treceri care citindu-le și aflându-le ne fac bine, ne fac să aparținem acestor poezii, să fim părtași la aceași trăire și respirație prin cuvânt.
„Când visele se sparg în stele cu luna ce freamătă noaptea, Furtuna curge-n stropi de soare, iar eu sunt tu și tu ești eu.” (în poezia, Furtună cu soare)
Mie îmi rămâne sarcina să vă îndemn la poezie, pentru că ea este mierea ce ar trebui să o gustăm în fiecare zi, puțin câte puțin pentru a menține gustul suav al naturii, al vântului, al prospețimii, iar cartea „Fluturi și alte frunze” ne prezintă o acea gură de aer proaptăt din inima unui șes în plină înflorire spirituală. Mulțumesc editurii SIONO pentru posibilitatea de a o citi pe Em Sava și minunata-i carte de poezii! Cu prețuire!
Toamna lui 2020 poartă mască. Ne e frig, ne e ciudat, ne e răbdare. Ne e grijă de cei de acasă, din țară. Câteva lucruri însă curg firesc. Observatorul de Toronto, ediția tipărită este unul din momentele culturale românești ce se întâmplă în marea metropolă. Luna aceasta, pe lângă obișnuitul articol – Em Sava (pagina 3), la prezentări editoriale este vorba despre volumul meu:„Fluturi și alte frunze”. Nu există lansări, nu există întâlniri, nu există evenimente culturale. Sunt însă publicații tradiționale care de mulți ani ne hrănesc mintea și curiozitățile, ziare ce nu se înclină nici vremii, nici vremurilor. Observator arțarian, să ne trăiești!
Vești bune pentru bucureșteni!!!De azi la librăria Eminescu în București, alături de „Ana” și „Pași” găsiți și „Fluturi și alte frunze” de Em Sava. Pentru o perioadă determinată „Fluturii” lui Em sunt la preț promoțional (20 lei) în loc de 24.99!!! SIONO vă pregătește noi și noi surprize. Doar vin sărbătorile. Să vină cu cărți!
„Am de la Em Sava toți copiii săi de literă de până acum; și o bucată de ,,Cer canadian”. Cred (și e posibil să mă îndoiesc) că rândurile ei din ,,Fluturi și alte frunze” sunt un act în tandem cu ,,Nu striga niciodată ajutor”. Un ,,act existențial”, de o simplitate covârșitoare, în care nu forma primează, nici volutele literare, ci trăirea, dezvelirea, îngemănarea cu sinele și spunerea unor adevăruri despre sine, despre viață, în felul genuin și prea sincer al copilului care se întoarce-n matca amintirilor și se bucură. Ca și-n acest poem, în care eul liric (nu m-am mai gândit după bacalaureat că voi mai scrie vreodată ,,eul liric”, râd) spune că omul e câine și câinele e, de fapt, om. Omul, spune ea, „îți pune zăbală”, „îți fură vara”, „te frânge în două” și „te apune”. Mi-a plăcut deslușirea unei idei într-o formă atât de simplă, căreia i se alătură, negreșit, impactul transferului dinspre animalitate spre om și viceversa. Oamenii ar trebui să invidieze câinii (presupuși ca fiind răi, de pe vremea când sălbăticia lor nu ierta pe nimeni) care-i întrec când vine vorba de umanitate. Ce răsturnare dureroasă a lumii. Căderea de pe nori e rezolvată în chip insolit prin ,,Dar am carnea bună și memoria proastă. Mă vindec și uit”. Iar diferențele dintre oameni au ceva dulceag și ironic în contratimp, care mi-au amintit de purecii lui Aristofan, ale căror sărituri le măsura Socrate. Cu puțină atenție, fiece poem își relevă seva ideilor; din ceea ce pare o joacă transpar o sumedenie de rescrieri a unor idei care ne înalță și ne cioplesc ca persoane. Em Sava mi-a destăinuit pe prima pagină, cu aceeași nonșalanță și maturitate, ,,…aici nu sunt versuri […] Sunt eu.” Îmi doresc ca acest act curajos, de trecere a unui prozator la poezie (pas greu în ochii mei), să fie primit cum se cuvine. Primit cu drag și citit cu inimă deschisă! Cartea poate fi comandată ușor din librăria SIONO! Link: https://www.sionoeditura.com/…/fluturi-si-alte-frunze…/
Spune scriitoarea Simona Poclid, autoarea cărților: Teatru în stomac, Pescarul nimicului și Monștri cu bot de catifea.
Fluturii sunt fluturi. Zboară din floare în floare și mai trag și câte-o frunză în ispită. 🙂 Îi găsiți la librăria SIONO, pe Emag de asemenea. Și la Libris (online și librăria Șt. O Iosif din Brașov) Și la Librăria Gaudeamus – Cluj
Despre Fluturii mei nu am povestit prea mult. Am fost un pic nedreaptă și cu ei și cu frunzele aferente. Mai timidă cu ei, mai șovăitoare. Poate pentru că eu nu scriu versuri.
Ana și Pași, fiind construite treaptă cu treaptă, am dat din casă pe parcurs. Așa mi-a fost natural. Unii nu spun nimic despre ceea ce scriu, considerând că e bine să păstreze misterul. Eu am câte-un impuls și mai scot la vedere câte-o bucată.
Fluturii-mi erau prin buzunare, prin gânduri, prin sertare și sub pernă. Mereu cu mine. Foarte ai mei și foarte timizi. Nici acum nu voi spune nimic despre ei, însă voi face copy/paste aici cu ce mi-a spus Cristina. Ea scrie. Citește. Și mă citește.
”Ești o împletire de litere îndrăznețe, purtătoare de toc cui, (nu mai am rabdare pentru ghilimele) care împletesc lumina țâșnită din sufletul tău frumos. ”
„Mi-am făcut o cafea (asta dupa ce am ascuns ceasul) am curătat niște nuci, mi-am luat o plăcinta cu mere home made (of, of, of si aoleu, mijlocelul meu) și m-am așezat comod până pe la șapte când plec la gardă.”
– Am emoții, i-am spus când am auzit că se apucă de citit Fluturii mei.
„Să nu ai. M-ai dat peste cap încă de la început. Îți închipui că le citesc și simt nevoia să o fac iar, cu voce tare, ca și cum aș fi pe scenă, în anii mei de cenaclu, recitând pentru toti cei care vor citi versurile astea. Cu inima, pentru că nu se poate altfel. Balsam sunt, nu cuvinte… Și încă nu am ajuns la final. Să nu mai spui că tu nu știi scrie poezie. Sau poate ai dreptate. Nu știi scrie, ești poezie. Și cartea asta te lasă cu gustul amar că s-a terminat prea repede. Nu, tu nu scrii versuri. Tu scrii povești, așezate cuminți în poezii care se strecoară una după cealaltă, punând încet, încet stăpânire pe inimă și gânduri, până la contopire, făcându-te să te întrebi cum de au ajuns ele, gândurile tale cele mai ascunse să arate așa frumos în pagini de carte. Citesc și zâmbesc și plâng (nu știu de ce, fericire și tristețe laolaltă, că așa e viața făcută, din amândouă) și iarași râd. Citesc… Nu am terminat. Si nici nu vreau. Știi, cred că am devenit dependentă de cărțile tale…
Nu știu ce aș mai putea să spun. Doar gânduri razlețe, fără legăură unul cu celălalt sau poate nu… Știi… Îmi doresc să nu sece niciodată călimara aia…
Vreau o colecție maaare, semnată Em Sava (mai știi povestea aia cu îi dai omului un deget și el… dar tu ești de vină, de ce scrii așa de frumos?)…
Încă nu imi revin din bucuria de a te știi acolo, suflet în sufletul meu… Nu pot face înca ordine în gânduri. Se îngrămădesc toate, strigând care mai de care, eu, eu, eu, ca niște școlari cuminți care și-au făcut bine lecția, și eu nu știu pe care să îl las primul… Vrei un verdict? Este una dintre cele mai frumoase cărți de versuri pe care am citit-o de multa vreme. În general, atunci când citești poezie, îți asumi din start că nu vor fi toate pe gustul tau, că unele îti vor atinge inima, altele vor fi o înșiruire de cuvinte frumoase, nimic de zis, dar care nu se pliază și pace peste felul tău de a simți, nu găsesc cheia aia de rezonanță. Aici însă, dacă nu lacrimezi de dor, de dragoste, de tristețe, râzi de maniera jucăușă în care ai personalizat o floare, o frunză sau… o oaie. Daca nu simți nevoia să visezi la gândul unui dor pe care îl credeai bine ascuns, te refugiezi printre anotimpuri care se creionează pur și simplu în culori, nu în cuvinte. Pur și simplu e o carte pe care nu îți vine să o lași din mână, o carte care cred că poate convinge și pe cei mai sceptici că poezia chiar merită citită.
Ela, tu stii ca ti-am spus si cand nu mi-a placut foarte tare ceva. Bine nu la genul, vezi ca nu e bine, sau nu-mi place sau mai stiu eu cum, dar tot am zis eu ceva acolo. Asta am simtit, asta am scris
Dacă stau să mă gândesc, ți-a fost teamă la Pași, și mai mult la Ana și acum la Fluturi. Să îți aduc aminte cum au fost primite primele două?”
Asta mi- spus Cristina. Eu o iubesc. Nu pentru cuvintele ei (și, Doamne, cât de minunat vorbește), nu pentru valul de catifea caldă ce vine de la ea înspre mine, ci pentru omul acesta care face poezie din tot ce atinge. E un pic nedrept să pun aici cuvintele ei. I-am cerut voie, dar tot simt că am deschis un geam, un spațiu care era doar al nostru: al ei și al meu. Însă am simțit că fluturii mei au căutat adăpost la ea. De dragul lor am lăsat să iasă în curte cuvintele ei. De dragul fluturilor și frunzelor mele, de dragul fluturilor și frunzelor în general.
Raiul pe pământ e mobil. Poate fi o perioadă într-un loc, pentru ca apoi să-și schimbe locația. Depinde de cine e populat. Raiul poate avea zgârie nori și doruri de verde înmagazinate în mușcate la ferestre și-atât. Ori poate fi o colibă pe munte fără curent electric. E ca și vacanța. Mai mult decât destinația e importantă compania.
Eu nu scriu poezie. Dar, dacă din când în când câte un fluture aterizează în picaj în palma gândurilor mele și câte-o frunză se transformă brusc în copac sub ochii mei, ce pot să fac? Pot eu să tac fluturilor ori frunzelor? Ori mie? Nu. Nu pot.
Așa s-a născut volumul acesta. Și joacă, și tristețe, și emoții și alte condimente. Toate le-am adunat aici. Ardelenește le-am pus între două coperte. Ideea nu a fost a mea. Pentru că eu nu scriu poezie. Însă câte-o excepție de la regulă mă mai cotropește. Am trimis de vreo două ori așa, ca moment de râs, în conversație, editorului Pașilor (Dl. Ajder de la Eikon). Mi-a spus să le adun într-o carte. Am zâmbit cu neîncredere și n-am zis nimic. Că doar nici eu nu scriu poezie și nici lumea în care trăim nu are tihna și vremea versurilor. E, din păcate, o realitate.
Da, dar mi-au zis fluturii și frunzele (și piticii personali), dar cu noi ce faci? Ce pot să fac? I-am adunat aici. Coperta este pictura Mirelei Pete și se potrivește mănușă conținutului. Cartea se găsește pe site-ul librăriei SIONO și e pe drum către Libris- Brașov (librărie fizică și online) și spre Emag.
Vă doresc bucurie de Sfântă Mărie! A mea e cu bucurie în fiecare an din multe motive. Azi unul în plus: o carte izvorâtă din lumina tiparului. Coperta e minunată. Poartă semnătura Mirelei Pete. Cine e Mirela? O foarte talentată pictoriță clujeană. Talent în litere și culoare. Sunt bucuroasă tare că mi-a dăruit haina. Am primit independent pictura ei. Adică nu mi-a dăruit-o pentru carte. Mi-a dăruit-o pur și simplu. Iar eu am știut că ea este. Pictura „Flying Fans”, de Mirela Pete. Fluturi și alte frunze – Poezii – Em Sava
Am întrebat-o cine e.
– Mireasă sunt. Nu vezi buchetul? mi-a răspuns,
așază-te la rând, de n-ai pereche, că poate ai noroc și-l prinzi.
– Nu, mulțumesc! i-am spus. Împerecheată sunt.
Și-am o grădină-ntreagă înflorită. 🙂
Cum poate fi un fluture altfel decât naiv? Se-ascunde. De toamnă se ascunde. În floare-și face casă.
Ori poate e confuz, crede c-aripile îi sunt petale, ori florile-s un soi de neamuri–fluturi?
Și-n fiecare an e pedepsit de iarnă. Îl arde. Înghețat îl arde iarna și-l înflorește-n fulgi de nea. Sau poate nu.
Naiv și fluture e omul. Aripile îi sunt cuvinte și se ascunde-n flori care sunt vorbe. Și-l arde. Vorba îl arde, când e doar vorbă. Îi cad petalele, că e minciună, nu e faptă. Înghețat îl arde adevărul și-l înflorește în fulgi de nea. Sau poate nu.
Minciuna trebuie iertată? Sau cine minte o dată minte și a doua și a cincea oară și e de neiertat?
Ori trebuie iertat, că a ierta e mai mult decât omenește, e chiar divin?
Ai fost mințit? Tu ai iertat?
(Întreb pentru un prieten 🙂 )
Cum poate fi un fluture altfel decât naiv? Se-ascunde. De toamnă se ascunde. În floare-și face casă.