• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Bucăți de gând

Am adorat personalitatea ei

17 Monday Jan 2022

Posted by sweet & salty in Ana, Bucăți de gând

≈ 8 Comments

Am adorat personalitatea bunicii mele, Ana. Modul în care și-a dus luptele. Spre deosebire de „psihologii” autodidacți de astăzi, care predică rețete de liniște, fericire și împăcare după modul propriei vieți, ca și cum ar explica lumii, spre exemplu, că mărimea 37 la pantof se potrivește tuturor. Ea și-a dus cu demnitate luptele. Nici vântul și nici pământul nu i-au știut greutățile. A ales, la peste optzeci de ani, să mi se confeseze. Dintr-un singur motiv. Să nu moară și să ducă taina cu ea în mormânt. Atunci a simțit că secretul nu-i mai aparține. Că e datoria ei să dezvăluie copiilor „marea rușine” înmormântată cu dârzenie în suflet. Nu le-a putut spune direct că au sânge amestecat, că-n neamul lor curge și sânge de ungur. Cât s-o fi frământat până mi-a spus: „Aș vrea să-mi scrii povestea…” ? Mândria ei de om curat, în ciuda deschiderii și a fantasticei flexibilități de a fi și pe mintea nepoților, nu a priceput sau nu a acceptat că trăiește într-o lume în care rușinea și regulile sociale stricte s-au distilat și înmuiat. Că ordinea în care ea credea devenise un fel de butaforie pentru o societate unduind în îndoieli.Mică fiind, o vedeam ca pe un general. Un strop de om, cu vorba blândă, de care asculta întreaga familie: o cohortă de oameni mari – pentru că i-au trăit cinci copii, care s-au așezat pe la casele lor, apoi au venit pe lume unsprezece nepoți. Îmi amintesc râsul ei de fetiță, explicațiile sfătoase și sintagmele „așa a vrut Dumnezeu” sau „cum o vrea Dumnezeu”. Nu, nu era fatalistă, nu avea filosofii mioritice. Lupta până la plăsele. Dar avea înțelepciunea aceea de a schimba ce se poate și de a accepta ce nu se poate. Și o credință care e har nu alegere. Ori har după o serioasă și asumată alegere. Nu se plângea, nu se jeluia. La douăzeci și doi de ani i-a pus unguru’ pistolu-n tâmplă, ea, cu nou-născut la țâță, a pus mâna pe resteu cu toată îndârjirea, deși cocoșul armei a pocnit a moarte. Și-a îngropat prunci, doi ani de zile nu a știut nimic despre bărbatul dus pe front, a îndurat boală și sărăcie, dar nu s-a înclinat, nu s-a îndoit și, mai ales, nu și-a îngropat credința. Nu vorbesc din Netflix, ci din povestea ei dureros de adevărată. A murit la 96 de ani lucidă. Citea cărți de rugăciuni și beletristică. A avut coloană verticală, spirit pozitiv și n-a citit nimic motivațional. Niciun manual nu a învățat-o cum să fie mamă ori cum să-și aranjeze mobila. Era zen instinctiv și presupun că totul era potrivit după legile feng shui în casa ei zmeurie de la marginea pădurii, pentru că nicăieri pe lume nu am dormit așa de bine ca acolo. Respect psihologia. Tarele societății moderne sunt parșive și greu de dus. Sufletul se îmbolnăvește la fel ca trupul și trebuie dus la doctor. E musai să fie dus la doctor! E nevoie să fie lecuit. Am evoluat, au evoluat și neliniștile noastre. Monștrii personali sunt apanajul societății moderne. Am compasiune și față de cei care au puterea să deschidă gura fără teamă și să spună public ce îi doare. Până la urmă suntem diferiți. Unora le țipă ochii și zâmbetul se sparge în cioburi, fără să poată scoate un sunet. Alții cultivă lacrimile ca pe viorele și găsesc, poate, alinarea mai degrabă. Copilul care nu plânge, nu e hrănit. Nu-i așa?

Să nu fii singur de sărbători

02 Thursday Dec 2021

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, Sava-rine

≈ 9 Comments

Nimeni să nu fie singur de Sărbători!”, gândi cu emoția-n gât. Casa ei mare și frumoasă era însetată de voci și zâmbete. Liniștea spărgea nuci de pereți.
„Cât de scump plătim înstrăinarea!” gândi, împodobind brăduțul de lângă șemineu. Globuri și emoții așeza pe crenguțe. Îi tremura gândul și dorul de sărbătorile de-acasă, de colindele care se auzeau pe la ferestre, de neamurile care se perindau neîncetat, de invitațiile care curgeau, de telefonul care nu mai înceta să sune:
„Auzi, ai găsit nucă de cocos neîndulcită? Oare dacă pun dulce…”

Ar fi vrut ca la masa ei mare din dining să fie ocupate toate scaunele. Să vină români, așa ca ea. Să stea de vorbă două trei ore, să îi servească cu sarmale făcute de ea, să îi răsfețe, să aibă bucuria unor suflete lângă brăduțul ei.
„Sunt mulți români singuri de Sărbători, așa cum sunt și eu, dar ne e rușine să spunem. Ne e rușine să recunoaștem. Ne dăm rotunzi, dar ne retragem în colțișorul nostru și ne lingem rănile, înghițind cum putem bucățica de cozonac, comandat la magazinul românesc și Tămâioasa de Cotnari de la LCBO. Avem mâncare, avem căldură, avem și net. Dar n-avem suflete cu care să împărțim.
Ne e rușine de singurătate, așa cum de multe ori ne e rușine de boală. Ne simțim umiliți și răsuflăm ușurați când trece în sfârșit Revelionul. Când revenim la serviciu ca să avem ce să facem cu noi. Din nou să avem ce să facem cu noi, deși rănile se adună și ecoul casei goale reverberează în emoții, ca niște baloane mari care se umflă, se umflă. Simțim singurătatea ca pe un eșec personal. Toți au familii, toți au prieteni. Eu de ce nu? Și emoția aceea din suflet crește ca un balon. Și când se sparge…”
Ar fi vrut să aibă la masă suflete. Poate că soarta le-a însingurat și pe ele, ca pe ea… Că așa e viața. O întâmplare te poate arunca brusc în singurătate.
Dar nu știa unde să-i întâlnească și cum să le spună că nu e nimic umilitor în a fi singur, când ea însăși se simțea cotropită de singurătate. Cum să spui? Ce cuvinte să alegi pentru gândul tău: te rog, omule singur, dăruiește-mi curajul tău de-a-mi călca pragul și-a sta la masa mea. Fă-mi bucuria asta!

Termină de aranjat brăduțul. Casa o privi ironic-festiv, ca și o întrebare: de ce ai mai împrăștiat prin casă decorații? Ca să ai ce strânge după Sărbători? Știi bine că nimeni nu vine să le vadă, să se bucure…
Avea o casă mare cu multe camere, dar singurătatea juca ping-pong la fiecare nivel frumos decorat și în bucătăria sclipind a curățenie, cu arome care înnebuneau simțurile oricui ar fi intrat. Dacă ar fi intrat…

Să nu fii singur de sărbători… Flori dalbe la ferestre și bradul înflorit în globuri și luminițe și râsete în jurul mesei. Cozonacul cu nasul în sus, așteptându-și rândul, sarmalele povestind în oală pe sobă, iar din cuptor friptura…

Emoțiile prinseră glas subțire și dorința ei se ridică încet într-o steluță ca un balon colorat: Să nu fiu singură de sărbători!

Tema săptămânii – Emoție la purtător – Em

Jurnal amalgam la început de decembrie

02 Thursday Dec 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând

≈ 14 Comments

Casa mea e plină de soare. Lumina se simte în largul ei. Parfumul de curățenie, cafea și ușoară aromă de chec de banane mă gâdilă plăcut ca o părere, ca o atingere sigură și cuminte, ca o certificare a faptului că aici e locul meu. Nu-i mereu atât de docilă cum e acum, că știu bine și să ard cratițe, și să prăjesc ceapă. Am o hotă puternică, însă, care mai șterge din trăsnăile mele de gospodină literară. A fost o achiziție înțeleaptă. Orice scriitoare care gătește ar trebui să aibă o hotă ca a mea. Ea și Gheorghiță și încă vreo două trei șmecherii de prin casă, reușesc de multe ori să-mi salveze onoarea de oamă fără timp. Când scriu, alunecă toate gândurile pe lângă mine. Atunci e momentul magic de ars cratițe. Sunt atât de concentrată, încât aflu ultima că a fost cât pe ce să dau foc casei. Că-n lumea mea sfara nu pătrunde. Nici zgomotul de orice fel, deși cică nu pot să lucrez fără muzică. Într-o zi am fost agitată că era prea mare liniștea. Nu-mi găseam locul. Am aprins televizorul – ca de obicei – și am pus pe You Tube un fond sonor. M-am liniștit. După o oră am realizat că tv-ul era pe mute.

Sunt atentă și aud bine, am miros ascuțit. Dar nimic nu se aplică atunci când mă concentrez în altă parte. Pot să cadă bombe pe peluză, să ia foc scaunul de sub mine, să fiu mutată de extratereștri pe altă planetă. Nu observ. Funcționez la capacitate maximă într-o singură direcție.
Un singur lucru îl fac multitasking. Când vorbesc la telefon mi-e musai să mă mișc și să fac ceva, chiar dacă-mi torturez interlocutorul cu zgomote de vase sau de robinet pornit. Nu pot să stau și să vorbesc. De fapt nu pot să stau ca să stau și nu pot să nu mă gândesc la nimic.

Am vorbit cu cineva de pe net și-mi spunea că meditează, că e sănătos să meditezi și mi-am dat seama că și eu am mare nevoie. Am căutat pe net și am găsit cum să fac. Era o doamnă care spunea să te așezi într-un loc comod. Nu am găsit un loc destul de comod pentru meditație, deși casa mea are două nivele și e plină de locuri comode. Niciunul suficient de comod pentru meditație. În fine. M-am așezat. Apoi mi-a spus să mă gândesc la un loc plăcut. Și nu am putut alege un loc plăcut unde să stau să meditez pentru că eu, practic, sunt în continuă mișcare. M-am gândit la Sava copilăriei, dar nu-mi aminteam prea bine unde îmi plăcea mie să stau. Și-apoi m-a a invadat ultima imagine: satul în curs de modernizare, un fel de struțo-cămilă furată mie și mult mai mic decât era în inima mea. Visceral m-a durut imaginea verii trecute. V-am povestit. Curtea bunicilor în totală decrepitudine, necunoscuți gălăgioși în curte, urmele copilăriei mele (goblenuri și picturi naive pe pereți). M-a plesnit neliniștea peste obraji. Lumea se răstoarnă, curge printr-o pâlnie și Universul se mișcă fără noi.
M-am gândit la parcul-pădure din apropierea casei, unde-mi înșir des miile de pași, dar mi-a venit poftă să ies, nu să stau liniștită. Un brainstorming a izbucnit și furnici neuronale nebune au început să alerge grăbite și agitate.
Ok. Plaje din Cuba, Mexic, Brazilia, Dominicană. Nimic.
Mai caut.

Am văzut o copertă și mi-am făcut o promisiune.
Până la anul viitor pe vremea asta, dacă-mi dă Dumnezeu sănătate și minte și inspirație, să scriu o carte.
Să-mi fac și timp de mine și de scris.
Să-mi fac timp.
Să-mi fac timp.
Să scriu.

Am muncit mult și muncesc mult. Mult prea mult la editură.
Și am observat ceva. Când eram profesoară auzeam adesea:
A intrat la facultate. Ce deștept e copilul.
A picat la facultate. Ce prost e profesorul. 🙂

Ah, și încă ceva.
Aș vrea să dăruiesc niște cărți (cea cu șoricelul) la un orfelinat. (Aș prefera la Cluj, dar nu musai)
Și nu musai orfelinat. Aș vrea să fac o bucurie. Și Andrei e drăguț (și bilingv). Vă atașez niște poze să vedeți. Nu știu dacă e potrivit, pentru că e subliniată ideea de familie.
Concluzia cărții e: cel mai important lucru din viața omului e familia.
Și nu aș vrea să răsucesc cuțitul în rană.
Aș vrea să dăruiesc unor copii, de sărbători, niște cărți.
Aveți idee cum aș putea să fac?




Cafeaua cu vești MI-RO-BO-LAN-TE

18 Wednesday Aug 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând, Concurs, File de jurnal

≈ 21 Comments

Coffee, Pen, Notebook, Open Notebook

Azi am început să scriu un text acid. Pe scurt, ziceam că ne piere planeta. Că ni se scurge printre degete.
Concluzia era să fim mai buni.
Dar cred că în esență toți suntem buni, cu plusuri și minusuri. Că toți iubim. Măcar un pic. Măcar un cățeluș ori primăvara.

Apoi, m-am răzgândit. Până la urmă spun și eu ce spune toată lumea. La fel simt. Văd aceleași știri, aud aceleași enormități, râd, plâng, am dorințe și aspirații. Și pe cine interesează ce fluturi îmi zboară mie prin freză?

Apoi, mi-am zis să tac. Pentru că oricum miercurea asta la cafea, e un soi de aș pleca și n-aș mai sta. Blogul se bazează pe reciprocitate, iar eu, din păcate, la capitolul ăsta sunt deficitară.
(și trebuie să mărturisesc că mi-a zis odată o cucoană să tac – mi-a scris 🙂 )
Ete da, că tac eu când îmi zice cineva! 🙂

Apoi, iar m-am răzgândit, pentru că dacă promit ceva, mă țin de promisiune, chiar dacă îmi fac mie promisiunea. Și uite-mă la zece seara fără să am neapărat un subiect în minte.

Ar putea fi o imagine cu carte şi text

Despre SIONO am mereu ceva de spus.
În afară de veștile para-vești, că am scos niște volume wow!!! Și că suntem în tot mai multe librării prin țară, deci acum puteți întreba la voi în oraș (Cărturești și Humanitas) plus multe altele, dar ăstea sunt rețele care-s peste tot, de cărțile SIONO care vă interesează – zic, în afară de acestea, am două noutăți fantastice. Nici nu știu cu care să încep.
1. Concurs de texte. Scoatem o antologie cu temă de iarnă.
Dacă sunteți interesați, intrați pe FB sau vă spun eu aici.
2. Și… la asta va sta mâța-n coadă:
Începând cu luna august, toate aparițiile noastre editoriale vor debuta mai ieftine cu zece lei.
De ce? Vrem să facem cartea mai accesibilă cititorului. Să scurtăm drumul dintre el și lectură.
Nu e foarte smart comercial, dar e foarte bine cultural.
Într-o Românie care scumpește, ne-am trezit noi să ieftinim, adică să facem știți voi ce împotriva vântului.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „Într-o țară care scumpește, SIONO Editura ieftinește. SIONO EDITURA Pentru a scurta drumul dintre cititor și carte, toate aparițiile editoriale începând cи luna august vor costa cu 10 lei mai puțin.”

Prima carte pe care am scos-o așa este cartea Ilenei Vlădușel: e delicioasă. Care aveți copii, nepoți etc. să o luați!
Cartea ar costa în mod normal 35 de lei. Atâta costă o carte de genul acesta în librării și atâta ar fi fost prețul și la noi dacă nu ne trecea… Exact. IDEEA! Puteți verifica la cărți pentru copii. E de super calitate și are 230 de pagini. Prețul SIONO este de 25 de lei și acesta va fi prețul și la librăriile din țară.
Dacă nu falimentăm, cărțile noastre vor fi mai ieftine. 🙂
Dacă falimentăm, ne consolăm că avem idei și că am încercat. 🙂

Văd că fac ce fac și tot la SIONO ajung. Așa că, uitându-mă la ceas, mă retrag la somn.
Nu înainte de apăsa butonul de la filtru. Să fie cafeaua gata pe când vă treziți. Și ceva dulce. 🙂
Have a nice day!

PS: Cărți în pregătire: N Marianne se îndreaptă spre tipar – o să vă surprindă! O scriitură densă. Un suflu interesant.
Apoi Nicoleta Beraru. Da. Exact ea. Scriitoarea de succes a două cărți adorate de cititori, aflată în topul vânzărilor la Libris, vine cu o carte excepțională. Apoi Theodora Savuli. O să auziți de ea! E la început. Ne-am îndrăgostit cu toții de ea. Este atât de bună!!! Îi arde litera în text. Apoi dragul de Petru Racolța scoate o nouă carte. Sfătosul nostru scriitor drag! Și poetul Gabriel Dinu – dacă-l citiți, știți ce bucurie de vers are în condei. El a publicat și în România și în Franța. Și Oana Stroe, cu eleganță și parfum de viață. Volum de debut la ea. Dar scrie pe blog și o face minunat. I-am enumerat în ordinea cronologică a venirii la editură.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „FE.COM.COO SIONO Editura Antologie Poveste de iarna Concurs!!! până în 15 septembrie”


Gând

13 Friday Aug 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal

≈ 7 Comments

Azi am avut un gând și nu am vrut să-l uit.
Se întâmpla cu foarte puțin înainte de-a pleca în Canada. Eram la masă cu toții, povesteam și râdeam. Tata, uitându-se fix la mine, cu zâmbet, m-a întrebat:
– Știi ce-o să-mi lipsească cel mai mult după ce plecați?
M-am uitat la el cu mirare.
– Râsul ăsta ce ne umple casa. Când vii acasă se umple și curtea și casa. Când vine fratele tău, zice o tăcută de Gheorghe Mutu…
Așa era pe vremea aceea. Eu mai vorbăreață, fratele meu, fără să fie neapărat tăcut, nu vorbea cât și ca mine. Iar tata, cu gluma în palmă și cu lucruri care se înșurubau până în suflet…
Mi-a pălit o secundă râsul și-am simțit o strângere de stomac.

Nu știu dacă mai știu să râd ca atunci, nici dacă tatei îi mai lipsește râsul meu. Patina timpului…

 

Cafea la Niagara

13 Tuesday Jul 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 6 Comments

Azi vă duc cu mine în excursie și bem cafeaua acolo. Ce ziceți? La botul calului. De fapt nu la bot, ci la potcoavă. 😉
Nu știu de ce cascada canadiana a fost așa numită: Horseshoe Falls.

Anii sunt ca macii. Roșu strălucesc clipa, apoi îi duce vântul și gândul. Între timp nasc un zâmbet, construiesc o casă, aduc pe lume un copil, scriu o carte și-și lasă amprentele pe nisipuri mișcătoare de clepsidră. Care sunt ceasuri de fapt. Prelinse pe modelul lui Dali, scurse în emoții cu râs sau cu plâns.
         Cupe de șampanie suntem noi, oamenii. Cu transparența iluziilor și viselor. Bule de aer, râs clipocit. Bucuria se plătește. Supărarea este recompensată cu o bucurie pe care o plătești. Și tot așa.
Fiecare generație reinventează roata și apa caldă, apoi fiecare om se închide între filele unei povești cu titlul: „Așa a fost pe vremea mea…”
             E iulie încins peste noi. În Toronto pandemia bate în retragere. S-au deschis ușile libertății și, cu masca la noi, ieșim la drum și ne bucurăm de aerul fierbinte al orașului. Blocăm autostrăzile cu graba noastră nebună de-a ajunge să îmbrățișăm verdele curat al verii și apele, mai ales apele, care ne primesc răsuflând albastru.  
            Duminică am fugit până la Niagara. Fugit, vorba bine, că ne-am dus cu mașina, dar așa se spune la noi în Ardeal când mergi undeva aproape. Iar din Toronto salți cei aproximativ o sută douăzeci de kilometri într-o oră și un pic. E drept că și distanțele le percepem altfel de când trăim în țara frunzei de arțar.
            Cascada, una dintre cele mai importante atracții turistice nu doar ale Canadei, ci și ale lumii, este localizată pe râul cu același nume, care desparte Canada de Statele Unite. Lacul Erie e legat de lacul Ontario prin râul Niagara, cursul apei fiind despărțit în două brațe de Goat Island. Acest miracol natural al continentului nord-american este impropriu denumit cascadă, pentru că e un ansamblu format din trei căderi de apă. Cea mai spectaculoasă este Horseshoe Falls de pe partea canadiană.
Pe partea americană se află  American Falls și, la foarte mică distanță, de dimensiuni mult mai reduse și eclipsată de celelalte două este Bridal Veil Falls.
Ajunși în stropii răcoroși, eliberați de apă, care botezau fierbințeala absolută a zilei de vară, am simțit, ca de obicei, energia pură a minunii și transparențele curcubeului, cuprinzându-ne ca într-o îmbrățișare.
            Dacă ar trebui inventată o poveste de dragoste, ar fi obligatoriu să se întâmple lângă cascada canadiană, pentru că s-ar naște pură, cu un sistem imunitar de neînvins. E locul unde omul nu poate fi supărat, orice problemă dizolvându-se ca aburii uzi, generos aruncați de cleștarul apei. Și întotdeauna la Niagara e minim un curcubeu, deci minim o iertare.
     Când ești într-un loc de genul acesta, atât de binecuvântat de splendoare, simți că Dumnezeu îți zâmbește, că viața reîncepe exact din momentul în care aburul ud te purifică. Și-atunci, ajungi propria ta metaforă. O vară în plină înflorire, cu un prea cald ce se întinde pe străzi, umezind aerul și făcând natura să cerșească o gură de aer.
Te întorci spre cascadă, respiri cu mintea și sufletul curcubeul, observi verdele apei ca un perete de sticlă și îți imaginezi că la Niagara e casa curcubeielor lumii.
(Iulie de arțar – articol apărut la Observatorul)

PS. Despre SIONO nu vă spun nimic. Sau să vă spun? M-am gândit să vă las în vacanță.
Dar fie, vă șoptesc câte ceva: se pregătesc nume minunate: Cristina Cristea, Ileana Vlădușel, Marianne, Petru al nostru vine cu un alt roman, Orizuru e în tipar, niște cărți pentru copii tropăie la uși… E, cum să vă spun? Ca în stup.


Cafea cu gust de arțar!

01 Thursday Jul 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 5 Comments

Virtual Canada Day in Richmond Hill - Child's Life Kids Event Guide York  Region, Toronto, Durham Region

Soarele s-a topit și a curs pe pământ, vorba lui Labiș, iar noi stăm ocrotiți la umbra AC-urilor personale, în țara frunzei de arțar, care e și a noastră. Se apropie 1 Iulie, sărbătoarea Canadei adoptive, iar vara dansează nebună pe peluzele noastre frumoase, încălzește lacurile și ne  înflorește pădurile.
Am străbătut jumătate de lume și ne-am prins rădăcinile aici, iar experiențele noastre sunt la fel de variate și diferite ca amprentele degetelor. Fiecare dintre noi are o altă poveste și duioșia ne strânge sufletul. Suntem români, chiar dacă am emigrat. Bătăile inimii noastre sunt tricolore și ne saltă inima de bucurie când povestim despre neamul nostru dintre Carpați.
Destinul nostru a fost ca aici să trăim, aici să ne construim cuibul și aici să ne creștem și să ne educăm copiii. Nu suntem mai puțin români decât cei din patria mamă, doar că soarta noastră a fost altfel croită. Avem comunități mari, în care dorurile sunt mai ușor de dus, că unde-s mulți puterea crește. În plus am fost și suntem vrednici. Așa că ne-am construit mica noastră Românie, pentru că omul sfințește locul.
Și numele de român e bine văzut, sinonim fiind cu harnic, creativ și de cuvânt. Așa s-a oglindit peste ocean chipul țării lui Eminescu. Așa i-am făcut pe cei de aici să o cunoască.
Ne-am construit traiul în țara asta frumoasă, care ne-a așteptat cu brațele deschise, ospitalieră nu doar prin prisma celor care o locuiesc, dar și prin natura ei generoasă, prin orășelele mici și cochete, ori, dimpotrivă, metropolele copleșitoare, prin infrastructura și politica de integrare a celor care îi calcă teritoriul ori prin curățenia și eleganța ei.
Ne-am plantat leuștean în grădină, am continuat să fim români prin spirit, dar locul ne-a învățat regulile lui și am împletit, ca pe cozonac, cele două culturi. Și-am devenit și canadieni. Nu atunci când ne-am luat cetățenia, ci în momentul în care ne-am simțit acasă. Când ne-a devenit firesc să trăim aici. Cu dorul prin buzunare, firește. Dar dorul e apanajul adultului și, dacă stăm bine să analizăm, nu ne e dor de-un loc anume, ci de timpurile copilăriei și tinereții noastre, de noi cei din trecut. Gusturile și parfumurile de demult par mai pregnante decât cele de azi, dar același liliac și același salcâm ne binecuvântează primăverile.
Am fost astă-vară în satul bunicilor, paradisul meu verde. Nu l-am recunoscut și nu m-a recunoscut. Curtea în care-am copilărit a devenit mică, iar satul s-a modernizat într-un mod neprimitor. Merii verzi s-au uscat, iar prunele aveau gust de aprozar. Nimic magic. Parfumul lor a fost dus de vânt. A emigrat în alte zări și mi-a rămas în suflet. Acolo mă așteaptă la fel ca toate amintirile mele.
Prezentul curge pe strada mea înflorită, prin Humber Trail ce-mi cântă simfonii colorate primăvara, vara și toamna (iarna e monocrom), urcă în CN Tower privind Toronto de sus,  se joacă în fiecare curcubeu la Niagara, se scaldă în albastrul lacurilor: Erie, Ontario, Huron etc., se plimbă prin Montreal și Ottawa, apoi se minunează de babilonia colorată a orașului și de multiculturalitatea festiv articulată.
Prezentul meu e începutul altor amintiri, pentru că fiecare azi devine ieri. Fiecare zi e o capsulă în care eu și tu și noi, ne așezăm emoțiile tricolore și canadiene. Sunt ale noastre, fac parte din structura noastră, din alegerile noastre, din bucuriile pe care le trăim pe acest pământ minunat.
La mulți ani, Canada! 

(articol apărut în Observatorul – Toronto)

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Cafea și iriși

29 Tuesday Jun 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând

≈ 4 Comments

Azi vă dăruiesc la cafea iriși. Vă dăruiesc și o ușă deschisă spre inima unui prieten de-al nostru. Mai precis imaginea bunătății unui om.

Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Cosmisian Cumpără Lucette în perioada iunie august, iar eu voi dona integral drepturile de autor! Te-ai gândit vreodată că carte pe care tu cumperi și citești poate contribui şansa ca un copil să poată fi vindecat în România? Lucette este acea carte ce poate aduce speranța. Licette ucette Viața dincolo de imunitate zero SIONG ÎN PERIOADA IUNIE -AUGUST VOI DONA TOATE DREPTURILE DE AUTOR PENTRU ACEASTĂ CAUZĂ.”

Toți îl cunoaștem și citim pe Cosmisian. Vă mărturisesc că cei pe care vă știu de la începuturile mele pe blog îmi sunteți dragi, ca și cum ne-am cunoaște și în realitate, pentru că proba timpului ne-a botezat cu multe și ne-am cunoscut prin intermediul textelor noastre. Și am parcurs niște etape împreună, am asistat emoționați la evenimente din viața noastră literară, care este o oglindă a ființei noastre. Cum poți cel mai bine cunoaște sufletul unui om decât citindu-l? Nu mă apuc să vă enumer, că vă știți voi foarte bine.

Omul despre care vă vorbesc este, în primul rând, un scriitor talentat, apoi un prieten și un om bun, care ajută pe oricine îi apare în itinerariul existențial.
Cosmisian este la cea de-a doua lui carte, un fuior de duioșie și dragoste, de spaimă și speranță îmbrățișate, de minunea ochilor unui copil care aprind luminița de la capătul tunelului.
Lucette este o îmbinare de stiluri și genuri literare. De voci care se întâlnesc într-o Timișoară contemporană, unde planurile trecutului și prezentului se deschid miraculos spre viitor. Stilul scriitorului topește de multe ori proza în poezie, pictează dansând anotimpuri ori se preling în filosofii de viață. Este o iederă complicată, inteligent transpusă pe un perete de marmură. Se oglindește în luciul ce pare imposibil de pătruns, formează o ecuație interesantă, sofisticată. Personajele sunt atent construite dintr-o trăsătură de penel ori cu un dialog ce pare adesea jucăuș, iar scriitura este o provocare.

N-am să vă povestesc cartea, pentru că o carte nu se povestește, ci se descoperă. Vă invit la lectură, vă invit să o cunoașteți și, în același timp, să o iubiți pe Lucette prin câteva fragmente ce vor ridica puțin perdeaua lumii inteligent dantelată, ce poartă semnătura lui Cosmisian. .


„Dorul este o pasăre misterioasă care te duce în trecut, întotdeauna pe un drum nou, întotdeauna pentru a te liniști. Dacă există o legătură între dor și acea frântură de refren, nu știu, dar ei îi era dor de mama ei, de calmul îmbrățișării ei atunci când cuvintele nu mai aveau putere să mângâie.”

„Eu. Adânc în mine totul pare stins, lunile par să nu îngroape ce credeam de mult șters din imaginația mea. Și iată-mă încovoiat pe genunchii obosiți de plecăciunea la care îi obligam zilnic. Poate din lipsa puterii de a înainta. Soarele lumina într-un galben pătat cu raze răcoroase, mângâindu-mi chipul, cât să îmi amintească de tine.”

„Chipul uman este repetiția infinită a unicității.”

„De-atâta toamnă natura se stinge,

Iar stelele de pe cerul nopții ne îngână,

Frunzele se clatină, verdele se frânge,

Cerul stingher se face o câmpie spână,

Te caut ca odinioară pe unde-ți naști zorii,

Eșarfele pline de răcoare au pe ele rouă,

Mai știi cum din pieptul tău îmi curgeau norii?

Iubirea ne era destin, ca o cămașă nouă.”

Cafea cu petale roz

12 Wednesday May 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal

≈ 17 Comments

Ar putea fi o imagine cu floare şi natură

Pentru că de fiecare dată vă dăruiesc la cafea ceea ce am mai bun, azi vin cu flori roz. Nu să le mâncați, să le admirați. Strada mea e invadată. Apoi pădurea, e trează și ea. Verde. Ba și o căprioară mă aștepta pe pod să mă întrebe ce mai e nou. Ce citesc. Ce îi recomand.

Luna mai stă sub semnul numelui Irina și al cărții. Cele două Irine au în comun și faptul că fiecare dintre ele publică a doua carte cu SIONO Editura.

În curând „Un loc doar al meu” al Irinei Alexe, fată de mai, care schimbă prefixul în 22 și scoate o carte excepțional de bine scrisă. Am trăit povestea, emoția, gândurile Irinei și o recomand cu tot sufletul. Ca noi toți, Irina caută „un loc doar al ei”, pendulează între lumea satului mămăiței (bunicii), un sat din apropierea capitalei, unde în vacanțe ea găsește liniștea, dar și neliniște – căci aici își cunoaște prima iubire, căreia îi dăruiește virginitatea. O scurtă vacanță de trei săptămâni la mama ei, care lucra ca economistă în capitala franceză, se permanentizează și Irina cunoaște și se cunoaște. Și experimentează, și observă. Deosebită cartea. O să vedeți!

Irina Cristina Țenu s-a născut  în 21 mai. Nu știu câți ani împlinește și pe doamne nu e frumos să le întrebi. Cartea ei se numește „Conversații cu viața” și e o abordare foarte interesantă, care se încadrează în genul eseistic. Fiecare cititor se regăsește în acest volum. Sunt răspunsuri la întrebări existențiale, sfaturi de relaționare, modalități și definiții a ceea ce simțim, a firescului nostru uman. Autoarea subliniază ce este esențial în viață și confuzia pe care o face omul ce se crede veșnic, confundând clipa cu eternitatea.


Copertele sunt realizate aproape în totalitate de colegul nostru Răzvan Aricescu. Și sunteți primii care le vedeți. Superbe, nu-i așa?
Săptămâna viitoare vă mai povestesc. Am alte surprize frumoase în sertar.
Și vă arăt un pic de pădure și strada mea înflorită.

Ar putea fi o imagine cu floare, cer, copac şi natură
Ar putea fi o imagine cu floare, drum, copac, natură şi cer

La cafea

21 Wednesday Apr 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal

≈ 15 Comments

Haideți, dragilor, la cafea! Am și frișcă, și lapte condensat, și scorțișoară, și zahăr brun, și stevia. Intrați în casa mea și la masa mea. Și în biblioteca mea și mai ales în povestea poveștilor mele.
Am și bomboane cu ciocolată și cu nucă de cocos. Am făcut și brânzoaice – fac cam o dată pe lună și-mi jur de fiecare dată că nu voi gusta. Dar miroase dumnezeiește în casă și ies așa bosumflat-parfumate. Cum să nu le muști de drag?
Dacă vă fac poftă, mi se pare normal. Rețeta e a Jamilei și-mi ies… mirobolante. Nimeni nu face așa brânzoaice ca mine. Nici măcar Jamila. 🙂

Am multe în minte și-n suflet și vi le-aș spune pe toate. Vine seara de marți și, deși mi-e plină inima și mintea de povești, nu știu cu care să încep și ce să spun prima oară. Așa că scriu ce vine.

În Toronto e nebunie. S-au înmulțit cazurile de Covid. Se simte tensiunea. Nu mă întâlnesc cu nimeni, vorbesc cu doi trei oameni pe net și aproape niciodată nu atingem subiectul. Dar simt ca niciodată neliniștea. Merg des în pădure și pădurea mi-e liniște și-mi tace. Tace a liniște pădurea mea, ce timid prinde să muște din verde.

V-am pus în poză mica mea comoară SIONO. Nu am toate cărțile. Unele sunt pe drum. Cele mai recente.
Altele au rămas în țară, în biblioteca mea din casa mamei. Îi cresc frunze copacului SIONO.
Mi-a venit ideea raftului SIONO azi când am văzut această postare. Am fost așa de impresionată să văd poza pe FB! Nu pricepeam ce se întâmplă. Cărțile – cele trei grații: Petruța, Irina și Cosmisian- abia ajunseseră la editură. Abia se uscase cerneala. Și deja le-am văzut în raftul unei cititoare. Bașca și Ana mea și Fetița lui Petru. Cred că le-a comandat în prima secundă când au fost postate pe site. Cititorii SIONO!

Lumea cărților SIONO e minunată. Vă mărturisesc un lucru: nu doar cărțile sunt frumoase, ci și oamenii din spatele lor. Scriitorii. Fiecare carte e un proiect la care lucrează o echipă. Suntem rotițele unui sistem. Și când faci cu plăcere o muncă, rezultatul e copleșitor, pentru că poartă în sine nu doar talentul și creativitatea făuritorului de carte, ci și energia pozitivă a unor suflete frumoase.
Alte rafturi cu cărți SIONO: Cristina Apostol și Cristina Cristea.

În altă ordine de idei v-am spus că scriu o carte pentru copii. Am terminat-o. Da, cea cu șorecuțul Andrei. Căutând imagini pentru ea și discutând cu Sandra, am ajuns la concluzia că avem nevoie de desene. Că pozele, așa cum am avut intenția inițial, nu sunt cea mai fericită alegere. Eh și căutând și căutând am descoperit că cea mai potrivită alegere e foarte aproape de mine. Eu. Nu am mai pus mâna pe o pensulă de o mie de ani. Dar încerc. 🙂

Nu este disponibilă nicio descriere.

N-are încă legătură cu Andrei. Abia mi-am comandat hârtie pentru acuarelă. 🙂

Tot legat de SIONO. Avem niște manuscrise!!! Wow! Să nu ziceți că nu v-am spus. Sunt din acelea care nu te lasă nici să respiri, nici să dormi, nici să-ți hrănești copii. Genul de cărți în care trăiești. Te muți cu totul.

Și, în loc de încheiere, vă dau un fragment din viitoarea mea carte, la care lucrez de doi ani și o vară. Cea cu Payam pentru cei care vă mai amintiți. În fine. Povestea va spune mult și despre Canada și viața emigranților. Niște priviri și în culise. Și nah, condimente și stat în cuptor la temperatura potrivită.
Dacă mai sunteți pe aici:

„Obișnuiam să iubesc iarna. Asta înainte să ne mutăm în țara ei. În România așteptam cu înfrigurare primii fulgi de nea și eram tristă dacă nu era zăpadă de Crăciun. Mă plimbam fără căciulă, cu gura deschisă, iar fulgii mi se topeau pe limbă și-mi plăcea la nebunie. Prima iarnă canadiană m-a uluit. Obișnuiam să le spun, foarte încântată, celor de acasă că ne-am mutat în țara lui Moș Crăciun. Însă venise luna martie și era tot iarnă, iar eu obosisem, aveam sentimentul că asist la o schimbare meteorologică majoră. Mă întrebam de mai vine primăvara ori s-a dereglat de tot vremea. În România era aproape caniculă, iar noi curățam încă zăpada și purtam haine groase. Vedeam puzderia de mărțișoare pe internet și copaci înfloriți. Noi curățam zăpada și eram înecați în trafic. Ajungeam târziu acasă. Și iar curățam zăpada. Munți de zăpadă deprimanți zăceau falnic prin parcări, iar mie-mi venea să plâng, îngrozită că voi trăi toată viața în palton. Fiecare iarnă a mai adăugat un pic de nerăbdare, de iritare, de spleen, iar când am început să șofez, a început să mă dezguste. Ajunsesem să-mi doresc s-o văd doar în poze. Însă venea primăvara zvăpăiată și fragedă, cum doar în Canada poate fi, și înnebuneam de fericirea și de candoarea culorii. Depresia hibernală se dizolva ca și cum n-ar fi fost. Uitam de neplăcerile albe așa cum uită o mamă durerile facerii când își ține în brațe pruncul nou născut. Canada e o țară verde. Ciudat de verde pentru emigrantul european provenit din îmbâcsitele și aglomeratele urbe mari și mici, gălăgioase și încrâncenate. Aici omul respectă natura, iar primăverile sunt lungi și răbdătoare cu omul. Nu se grăbesc să se vândă fierbinți pe stradă ca niște vampe de larg consum. Orașul devine o imensă grădină botanică și te amețește policrom. Devii robul senzațiilor și bucuriei renașterii. Cine ajunge în Canada primăvara e contaminat definitiv de o dragoste ca un blestem. Îți intră țara asta frumoasă în sânge, astfel încât revii mereu și mereu. Primăverile și toamnele canadiene sunt nemurire. E un melanj de frumusețe curată și de atemporalitate. Nu știu cum a reușit canadianul să-și conserve pădurile și natura, construind în același timp și zgârie nori din sticle și betoane, fiind cumsecade și prietenos, primind atâtea neamuri de toate felurile. Verile sunt fierbinți și umede, însă apele marilor lacuri compensează toridul. Eram obișnuită să merg cu ai mei vara în concediu la Mare, unde conaționalii stăteau întinși pe nisip, la distanțe liliputane, spărgeau semințe, mâncau porumb și-și etalau existențele, de multe ori năbădăioase, cu voce normală, fără să le pese de vecinul de cearșaf. În Canada am reînvățat proporțiile, iar când am văzut pentru prima oară întinderile nesfârșite de albastru,la Huron Lake – la Grand Bend s-a întâmplat prima dată – am simțit… ”

(fragment)

← Older posts

Categories

  • A fi scriitor (82)
  • Amalgam (184)
  • Ana (50)
  • Întâmplate sau nu… (47)
  • Bucăți de gând (117)
  • Catchy (16)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (20)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (171)
  • Fluturi și alte frunze… (44)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • Observatorul (3)
  • pași (34)
  • Promisiuni (4)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (37)
  • UZP (2)

Arhive

Recent Posts

  • Promisiuni – fragment
  • Promisiunile la Bruxelles
  • Călătorind zile și nopți
  • Român în țara frunzei de arțar
  • Ana – recenzie Cristina Pop – Belgia

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,234 other subscribers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Sweet & Salty
    • Join 1,234 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...