• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Imagini…

Personaje

23 Tuesday Oct 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Imagini...

≈ 16 Comments

14

Am plecat amândouă la o seră în Breslau, că D. voia un pui de lămâi. Ați observat că fiecare drum și fiecare loc e încărcat cu mici surprize, care pot genera schimbări de situații? De-a lungul zilei am întâlnit personaje haioase, aflate întâmplător pe traseul nostru: cel mai plictisit Golden Retriever pe care l-am văzut vreodată, un papagal delicios, cu care am povestit și, dacă nu mi-ar fi rușine, aș pune un filmuleț să vedeți ce se întâmplă când te îndrăgostești de un papagal. Că papagalu’ ca papagalu’ se dă peste cap pentru a-ți face pe plac.

3

Apoi personaje dovlecești ori plușate dar cu mesaj. Iar am luat poze cu nemiluita din cauză de toamnă și de culoare și de ciudățenii ori hidoșenii.

13
25

Aș fi luat acasă papagalul, așa o dragoste și-a pornit motorașele între noi doi. Am conversat și ne-am imitat reciproc. Frumos rău și expresiv. Și zău că aș mai face încă o dată peste o sută de kilometri ca să-l revăd.  Nici măcar nu am întrebat cum îl cheamă.  Nici nu știu ce căuta în sera aceea fabuloasă. Mai era o colivie cu încă doi, dar mi s-au părut două mini-găini, fără personalitate. Și câinele zăcea plictisit, fără legătură cu locul, la fel cu haiosul cu pene.

2

Și ca să am o încheiere și pentru că mi-a plăcut ce era scris în seră:
Plants and People need each other. 

19

Avertisment

13 Saturday Oct 2018

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal, Geografie subiectivă..., Imagini...

≈ 10 Comments

20181009_181434_resize

Într-o lume alb-negru, ce se grăbește încet și numai după ce-și bea cafeaua fierbinte de dimineață, s-a pornit pe străzi doamna culorilor ruginite.
Știu, știu, știu! Mi se va spune: ce-ai soro cu toamna? Nu te lovește niciun anotimp așa zdravăn precum zăpăcita asta nehotărâtă și capricioasă. Ba e cald, ba e frig, ba e frunzoasă de bal, ba obscenă ținându-și într-o frunză… pardonul.

20181010_170958_resize

Răvășitoare. Profitând nebună de ultimele răsuflări de tinerețe. Cu forme coapte, aromate. Culori discrete ori stridențe, depinde de mood, nu-i așa? Cu păr pe moațe, ori zulufi ce se pierd creponați și pufoși în nori, dacă nu se răzgândește într-o răpăială nervoasă, ori romantică de ploi reci, ca să te cuibărești îmbrățișare.
Cu strofe duse de rândunici mici ce zboară-n stoluri simetrice. Ori cu soare tâmp ce e setat pe august de octombrie.

20181010_170323_resize

Perfectă. Cu forme rotunde. Colorată și pasională. Iubibilă prin nuci verzi și gutui parfumate galben. Năpustindu-se primăvăratic-nebună pe câte-o stradă, unde i se năzare ei că ar fi cam sepia. Vopsește fără discernământ tot ce prinde. Întomnează cald-roșiatic frunze, mașini, case, oameni, pisici și câini.

Azi pe strada mea s-a dat cod: lasă-mi toamnă pomii verzi!

 

3_resize
2_resize

Jurnal de viață

17 Monday Sep 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Imagini...

≈ 22 Comments

Tags

albastru, binecuvântare, bouche bee, ceață, colivii, copaci, dune, fericire, flori, griuri, lac, marin, matinal, muzică, nisip, om, pescăruși, răcoare, scoici, vară indiană, veverițe, viață frumoasă

27

După o sută de ani, concretizați în mai mult de două luni, azi am ieșit în sfârșit din casă. La începutul lui iulie mi-am fracturat glezna. Și, pentru că fac toate lucrurile serios, am ales să fie la piciorul drept, ca să fiu sigură că nu conduc nici mașina. Și, firește să fie vara.
Cum, în general, am bula mea roz și frumoasă, mi-am zis că nu-i nimic, că ce? Fiecare om își rupe câte ceva periodic. Acum era rândul meu. Că o să scriu muuuuuult, că la-la-la… Însă m-am trezit cu o gheată ortopedică până la genunchi și cu niște cârje care mi-au nenorocit și mușchii palmelor.

Nu știu exact cum să mă descriu eu pe mine: purice potcovit, sau barză grasă-ntr-un picior? Poveste lungă, pe scurt: m-au apucat toate depresiile și anxietățile la un loc. Adio zumba, plimbări, sală, lac, orice ieșire etc. etc. Cum eu sunt activă și iute, faptul că am trecut la sportul de stat: pe scaun/pat/fotoliu, m-a făcut să iau și niște kilograme pufoase și antipatice, că, deși am eu temperament iute, metabolismul mi-e de ardeleancă. Încet. Mă îngraș ușor și slăbesc greu.
***
Am pregătit eu aseară, cătrănită, toate cele de mers la apă. Toată vara m-a ars dorul să ating, măcar cu degetele de la picioare, răcoarea umedă a lacului. Fusesem în luna mai în Dominicană, apoi în long-weekend-ul de la începutul lui iulie în Quebec (Doamne, ce minunăție de loc!). Luni seara am ajuns acasă, iar marți mi-am făcut piciorul varză.
Și… the end cu vara mea.
***
Am ieșit din casă la opt fără un sfert, să fim acolo cât mai devreme. Când am ajuns, toată depresia și anxietatea, și ce-o mai fi fost pe acolo, s-au spart ca un balon bine umflat. Am uitat și că-s grasă și c-am fost pedepsită la ne-mișcare și că încă mi-e glezna umflată. Am uitat tot.

6

Lacul, îmbrăcat în ceață, s-a deschis în fața mea într-un panoramic larg, năucitor: o zonă de catifea lăptoasă, cu toate nuanțele de gri posibile și imposibile: moi și delicate, ascuțite și reci, metalizate ca niște tiare, tivite discret de lumina matinală… Am rămas bouche bée, vorba francezului. Era încă răcoare și simțeam, umed, sărutarea lacului. Îl puteam respira prin toți porii.

Plămânii mi s-au deschis relaxați, grăbiți să se umple de binecuvântarea marină. Mintea mi-a înflorit în multitudinea de griuri care reverberau într-o muzică de nuanțe. Am uitat și cum mă cheamă. Altă planetă, frate!

22

Apa era foarte curată și se vedeau foarte clar dunele de nisip, pietrele și scoicile. Frumoase pot fi pietrele și poezie copacii! Lângă lac e o pădurice, unde natura asortase cochet flori mov și galbene și aruncase așa, ca niște bombonele pe un tort, un soi de fructe-flori roșii, iar în copaci erau atârnate, de mâini de oameni buni, colivii cu mâncare pentru păsărele.

12

Am făcut poze, multe poze. Mi-am făcut pofta și dorul. Și la furnici și la muște, la frunze, la flori și la o frumusețe de abanos ce intra în apă făcând un contrast fantastic cu pământul și apa: focul poveștii lacului.
Am făcut poze la apă și la cer. La oameni și la nisip. La scoici și la pescăruși. Mie nu. Eu eram doar prelungirea telefonului. Doi ochi de melc ce pipăiau culori.

10

Și mi-am umplut bateriile sufletului, fericită că sunt om. Om cu doi ochi și două picioare și pot să respir miros umed de pădure lângă lac. Am intrat în apă, ceva mai târziu, și, deși  jumătatea lui septembrie, apa a fost prietenoasă și călduță.

Când a crescut mare dimineața, griul s-a topit într-un albastru de te dureau ochii. Tare ca țuica de Transilvania. Vibrant. Iar soarele s-a răsucit a vară și a plesnit pasional, ca trezit din amnezie. A început să ardă brusc, cu forță, ca și cum cineva ar fi aprins focul la aragaz. Florile s-au transformat în beculețe colorate: coapte și ele, și pomii, și frunzele deja înroșite a vară indiană.

29

A fost o zi perfectă. Am început-o timid, cu o cafea de Tim Hortons și cu emoții. Nu știam cum va fi. Dar lacul, copacii, pădurea, m-au îmbrățișat. Mă cunoșteau. Nu m-au judecat. Nu m-au certat că toată vara am tras chiulul. Ospitaliere, mi-au zâmbit prin valuri și fluturi și pietre și căsuțe de păsărele. Mi-au urat bine-am revenit. Și-au spus bucuria prin rațe, gâște, veverițe și pescăruși. S-au oglindit în mine.

Am realizat încă o dată cât de frumoasă poate fi viața! Și cât de orbi putem fi! Căci totul e perfect: și noi, și lacul, și apa, și floarea.

262524232120180916_0923082020180916_0851511918141385432999991

Chestii mici pentru arici

15 Sunday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, File de jurnal, Imagini...

≈ 22 Comments

Tags

aventura, lume, ochelari de cal, timp, trecere, vacanța

5_resize
(fiecare cu instrumentul lui – Quebec city)

În vacanță, excursie, ori aiurea pe stradă, ești setat. Punct ochit, punct lovit. Știi unde mergi, ai niște obiective clare în minte. Și le vezi. Te duci cu ochelari de cal, orbecăind să le bifezi. Le vede toată lumea, că de aia are ochi și de aia e lume. Cu toate acestea fiecare secundă e o aventură rotundă. O pictură cu detalii mărunt lucrate de bijutier. Dacă te interesează bijuteriile.

3_resize

(gândac în vizită la Chateau Frontenac – Quebec)

Pictor desăvârșit, destinul lucrează aspectele milimetrice, firele complicat țesute ale pânzei de păianjen, ori smaraldul unui picior de gândac, ori furnica, înnebunită de parfumul unui boboc-bondoc de bujor.

1_resize

(furnici curajoase – bujorul ar putea riposta)

Omul, tăvălug modern, (că așa ne place să ne numim – moderni) aflat într-o viteză nejustificată, băgat clar în priza unei realități neprietenoase, aplatizează fiecare zi.
O turtește în frunză uscată, semn de carte, apoi se plânge că Timpul nu e. Că Timpul e hoț. Că Timpul e de vină că s-a scurtat/comprimat/dizolvat.
Că ieri era anul trecut și acum cinci minute era ianuarie. Și uite! Iulie-l arde pe rug și nu poate sta, se grăbește, că vine Crăciunul.

Viteză ne cheamă. Facem planuri până la sfârșitul Timpului, deși suntem chiriași de ocazie. Dacă ne-am opri o secundă, cât să ne scoatem pălăria, să-i respirăm clipa și tăcerea? Căci ne numim Trecere. Și atât.

8_resize

(Chicago – Grădina Zoologică – ce să caute un măr aici?)

Anumite zile se întind cu răbdare de la picioarele noastre până la lună. Ne oprim, deschidem ochii și respirăm.
Și vedem, nu doar privim. Și auzim, nu doar ascultăm.
Luăm de pe umeri grijile lumii, le punem deoparte și zburăm puțin. Lent, pe lângă ape și copaci, prin păduri și parcuri. Atunci Timpul se scarpină în cap, se oprește derutat și așteaptă. Ce să facă?

6_resize

(cartier japonez – San Francisco – roșii, efemere, tentante… )

Am fost la cumpărături. E sâmbătă. Și m-am uitat la oameni. De multe ori i-aș trata ca pe margarete, ca pe furnici ori ca pe albine și le-aș face poze. Doar când ies din tipar. Când au culoare, rezonanță, ori stridență.
Oamenii sunt alcătuiri complexe, cu trăsături și haine asortate, cu ziua sau noaptea, cu coșul de cumpărături, cu mine ori cu soarele sau ploaia.
Le-aș face fotografii și complimente și le-aș explica de ce. Dar tac, pentru că sunt oameni și majoritatea nu ar înțelege. S-ar întreba ce urmăresc.

Stop cadru: negresă îmbrăcată în galben, trupeșă ca un fruct generos crescut, cu turban auriu, împingând coș de cumpărături galben și el. Pune în coș o papaya coaptă și zâmbește ca spicul de grâu. Imaginea curge dulce: femeie mulțumită, împlinită, sănătoasă, armonios și casnic legănând galben șoldurile.

Ești perfectă, i-aș zice. Pielea ta ciocolată plus papaya, culoare de soare – Gauguin. Trupul tău rubensian are forma fructului, iar turbanul și coșul de cumpărături rimează. Ești poezie, i-aș spune.

2_resize

(păpădie suplinind negresa – au în comun culoarea hainei )

Nieh! Oamenii n-ar înțelege. E ușor cu gâștele, cu păpădiile ori iarba.
Oamenii se grăbesc. Interpretează, etichetează, aruncă vorbe.
Iau de pe rafturi produse, le analizează, apoi se așeză la coadă nemulțumiți că e coadă și ei nu au TIMP. Butonează telefoane. Privesc întrebător casiera, convinși de ghinionul să se fi așezat la cea mai înceată.
Iar ei TIMP să aștepte n-au.

Oameni sunt imperfecți. Au fețe asimetrice, riduri, alunițe, pete. Sunt prea slabi sau prea grași, îmbrăcați la repezeală, să facă cumpărături.
Sunt înhămați la aceeași cursă: a dietelor, a măștilor de față sau de păr, a loținilor împotriva coșurilor, a cremelor scumpe antirid, a doi litri de apă pe zi și a mersului la sală de minim trei ori pe săptămână, a mâncării bune sau proaste, a vitaminelor.
Aleargă cu dorința crâncenă de-a se potrivi tiparului, modelului. Se vor iubiți și populari și bogați și frumoși și veșnic tineri, nemuritori. Aleargă după o Fata Morgana personalizată și vânează fericirea, convinși că ea îi așteaptă la cinci minute după ce se termină Timpul prezent. (Mereu m-am întrebat de ce preferă oamenii să conjuge verbele la viitor). Vânează fericirea, deși o au sub nas, vârâtă în toate buzunarele.
Vor să prindă trenul acela care pleacă mâine, când ei vor avea o față perfectă, un trup frumos, un job extraordinar, o casă cu minim trei dormitoare și garaj pentru două mașini cel puțin.
Vor să se așeze pe o bucată mare de liniște. Și fac atâta gălăgie pentru asta…

Apoi se opresc mirați, pentru că-i dor oasele. Îi dor reumatismele și scara casei cu minim trei dormitoare se transformă în munte. Se privesc în oglindă. Nu-și mai văd ridurile, ci doar lumina zâmbetului. Deschid cu greu cartea de gramatică, unde sintaxa vieții nu mai e ca pe „vremea lor”. Viitorul a pleznit demult. Își pun ochelarii și conjugă încet imperfectul: „când eram eu…”
Singura frumusețe e sănătatea.

Sunt gânduri la vreo două poze luate aiurea, din lumea aricilor. 🙂

clișeu de-aș fi, ori de n-aș fi

26 Tuesday Jun 2018

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal, Imagini...

≈ 32 Comments

36

Mă întreb cum poți să nu fii clișeu când te naști, iubești și mori, exact ca fiecare individ dinaintea ta, din dreapta ta, din stânga ta?
Cum poți să nu fii clișeu când durerea a durut și înainte de tine și altul a țipat înainte ta? Când toți oamenii, care au fost, sunt și vor fi, au iubit, iubesc și vor iubi? Când toți au râs, râd și vor râde?
Cum să nu fii clișeu când toate femeile au născut, au fost arse pe rug de trădare și au îmbătrânit dizgrațios într-o zi de toamnă? Toate.
Dragostea se repetă la infinit și roata se reinventează în fiecare luni a săptămânii, iar soarele răsare zilnic. Și luna. E și ea.

10

Cum să nu fii clișeu când ți-e foame și sete și a ai doi ochi cu gene pentru strecurat lacrimi?
Cum să nu fii clișeu când ploaia plouă și avioanele zboară, iar florile revin tot păpădii și margarete în fiecare an?
Cum să nu fii clișeu când toate vorbele s-au spus și toate cărțile s-au scris, iar ochi oricum nu am cât să cuprindă tot?

17

Fac poze cu nemiluita, apoi îmi încarc memoria telefonului și laptopului pentru că fiecare dintre ele are o poveste la care nu pot să renunț. Dacă te uiți la mine în telefon nu vei înțelege în ruptul capului de ce am cinci poze cu aceeași floare. Doar că fiecare rază de soare spune altceva și nu pot și nu știu la care să renunț. Clișeu.

24
22

Pădurea mă inspiră. Eu o inspir. Îmi umple plămânii și inima și-mi odihnește ochii obosiți de exces de ecrane. Îmi place natura. Obositor îmi place și o iau cu mine acasă în telefon. Azi eram pe pod și un zgomot ciudat m-a făcut să mă opresc. Nu știam de unde vine. Dânsul ronțăia. Nu prea civilizat, fără cuțit și furculiță, fără să țină gura elegant închisă între înghițituri.

8
9

Și după toată poezia răsăritului și-apusului de soare. După petale și artă și sărutări și râs, viața se răsucește brusc obosită, ca o surcică ruptă-n două de omul obișnuit. Cel care nu vede nuanțe și spune scurt și clar într-un mesaj întins pe-o bancă.

34

Asta-i pădurea mea, ori parcul meu azi, la sfârșit de iunie. Nu-mi aparține, dar e a mea pentru că o iubesc, așa cum ale mele și ai mei sunt prin iubire cei și cele pe care îi păstrez în inimă și îi dețin pentru că sunt a lor.

Humber – Toronto – 26 iunie 2018

13
4

 

 

 

Îmbujorată

08 Friday Jun 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Fluturi și alte frunze..., Imagini...

≈ 26 Comments

1

Toronto îmbujorat. Încâlcit în raze de iunie. Înflorit. Aglomerat. Suav îmbobocit și înfrunzit. Babilon: oameni, flori, mașini, reclame și bujori. Betoane și sticlă. Păduri și ape, căprioare și rațe. Și gâște. Grădini sunt străzile. Bujori.

În fiecare zi gândurile mele se rotunjesc în câte-o culoare pe care, pretențioase, o aleg din dulap. Azi gândesc în bujori. Nu pot altfel. Mă pândesc de prin curți ori explodați prin grădini, grăsani și înșirați lucios în alb, roz și vișiniul acela, atât de special încât mă întreb de ce nu se cheamă vișiniu-bujor.

Curioase, niște furnici se rătăcesc printre fustele florilor leneș întinse la soare, ușor indecent răsfirate spre razele ce le alintă moale și cald. E o dimineață de iunie comod întinsă-n oraș, ca untul pe o felie caldă de pâine scoasă din cuptor.

Scandalos se înghesuie în tufe bine crescute, trăgând de mână boboci rotunzi de prea bine, de viață tihnită. Bujor: la vie en rose.

În Toronto pe străzi au înnebunit bujorii. Unde este Tudor Gheorghe?

4

2

5

10

12

14

 

 

Trick or treat?

01 Wednesday Nov 2017

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Imagini..., Lume color

≈ 62 Comments

18

Când ajungi în vizită la niște bostani de treabă, le urezi toate cele bune. Te miri, te bucuri că nu ești la fel de rotundă ca ei, îi admiri și te minunezi cât de variați sunt. Ca oamenii: grași ori slabi. Tineri sau bătrâni. Supărați ori fericiți. Ursuzi  ori invidioși. Frumoși de-ți vine să-i mănânci. Oricum, de sezon. De plăcinte. De sculptat în carnea lor crudă.
Fețe rotunde, forme rubensiene, bunătate cucurbitacee. Azi împodobesc orașul.
E Halloween. Copiii vin la ușă. „Trick or treat?” Zâmbet larg și… treat.
Toamnă zgribulită. Iarna după colț. Frunze colorate rușinat pândind din fața garajului, de pe tălpile pantofilor, din copaci. Iarbă încă verde și bostani. Mulți bostani. Invazie de Halloween. „Trick or treat?”
Fiecare casă de pe stradă are la ușă și la ferestre bostani. Fiecare stradă are case împodobite cu bostani. Întreg orașul e străbătut de străzi cu case, împodobite cu bostani mici și mari, stând la pândă. Curioși, la fel ca oamenii. Copiii frumoși, povestindu-și inocența, într-un carnaval vesel, cu monștri prietenoși, care dau din coadă mărunt: „Trick or treat?”

(Fotografiile îmi aparțin – Chicago –  Lincoln Park Zoo)

17161514111098543

Curiozitate

04 Wednesday Oct 2017

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, Imagini...

≈ 32 Comments

21

Așa începe. Cu o frunză scăpată timid, din neatenție. Ca din întâmplare… cu o roșie coaptă și un măr rujat carmin… Cu struguri și prune… Cu ratoni veniți la furat struguri. Pândind din tufele de trandafiri.

Ca o poveste,  când în palmă-ți răsare un pui de toamnă, roșu ca un ou de Paște…

32.jpg

 

 

Frumusețe neînțeleasă

30 Saturday Sep 2017

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Imagini...

≈ 39 Comments

Tags

culori, frumusețe, frunze, iarbă, veninoasă

1.jpgOroare… N-am mai văzut așa ceva. Fricoasă prin definiție, însă direct proporțional curioasă. Mi-e teamă de tot ce mișună la modul general. Nu voi simți niciodată moliciunea și parfumul ierbii,  pentru că, paralizată la ideea că vreo mișcătoare cu multe picioare m-ar putea escalada, nu mă așez niciodată direct în iarbă.

Arătarea mă fascinează. Oare atacă? O fi veninoasă?

Fiecare milimetru de apropiere îl plătesc cu transpirații reci, dar nu rezist tentației. E atât de frumos! Mă apropii cu telefonul la modul nesimțit, în zona de confort a individului rotofei, cu o atât de fancy costumație. Dar poze, poze, poze. Și câte-un ochi aruncat cu frică: dacă mă mușcă?

Constatări: forme geometric armonioase, un desen abstract bine realizat, în culori elegant contrastante. Înzestrat anatomic cu tot ce trebuie, exemplar sănătos, talentat la țesut pânza, pe care o expune cu mândrie între niște frunze.

Concluzie: frumusețea nu e întotdeauna ușor de înțeles și acceptat.

Blue September

30 Saturday Sep 2017

Posted by sweet & salty in Bucăți de gând, Geografie subiectivă..., Imagini...

≈ 20 Comments

Tags

albastru, lumina, luna, nuanțe, ochiul, soarele, vânturi

1

Un goblen. Nimic mai mult decât un goblen. Migălos lucrat în ore multe, nuanțând gânduri și planuri pentru cei doi. Și Dumnezeu ajută, când și ochiul și mâna ostenește, iar ruga se duce spre cer curat și drept, ca fumul, prin horn, când vânturi nu bat. Schimbări de dioptrii adesea, că-s multe ape în albastrul și verdele culorii. Iar ochiul e neputincios și obosește. Dar sufletul ți-e tare și trupul fragil n-are-ncotro, rezistă. Și nopțile se strâng în brațe de-oboseală, se-nșiră în goblen. Lumina becului se-ntrece până târziu cu luna, când soarele răsare din albastru iar. Ore târzii pentru doi, trei lei în plus. Ca fata și băiatul să aibă ce tu n-ai avut…

3

Un goblen. Nimic mai mult decât un goblen. Culorile izvorăsc din mijlocul ochiului meu albastru. Ochi căprui. Așa îl văd cei din afară. Dar nu văd bine, căci ochiul meu e albastru. Dovadă este cerul și oceanul și lacul și florile și apele care se străduiesc s-acopere neliniștea din pietre. Le văd albastre, nu căprui, deci ochiul meu i-albastru.
Jur pe albastru!

20170923_104932

← Older posts

Categories

  • A fi scriitor (82)
  • Amalgam (184)
  • Ana (50)
  • Întâmplate sau nu… (47)
  • Bucăți de gând (117)
  • Catchy (16)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (20)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (171)
  • Fluturi și alte frunze… (44)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • Observatorul (3)
  • pași (34)
  • Promisiuni (4)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (37)
  • UZP (2)

Arhive

Recent Posts

  • Promisiuni – fragment
  • Promisiunile la Bruxelles
  • Călătorind zile și nopți
  • Român în țara frunzei de arțar
  • Ana – recenzie Cristina Pop – Belgia

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,234 other subscribers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Sweet & Salty
    • Join 1,234 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...