• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Observatorul

Vară de august

14 Wednesday Sep 2022

Posted by sweet & salty in Amalgam, Observatorul

≈ 10 Comments

Vară de august. Soare hohotind pe pământ, arzând pieile albe de dimineață, roșii acum. Nori nu
sunt. Apa lacului e ceai. Frumusețea se împrăștie necontenit în jurul meu, ca un robinet defect
din care curge miere. Zumzăie fericită, luându-se la întrecere cu păsăretul muzical.
Un orășel din Ontario, lipit de lacul cu nume ciudat – dar babilonia canadiană e permisivă – își
duce zilele ca o splendoare paradisiacă a veșnicei fericiri. Aș putea trăi pe mal de albastru, într-o
veșnică zi de august fierbinte, cu umbră deasă arțariană, la maluri tivite când cu iarbă verde,
când cu nisip argintiu.
Mă plimb prin apă. E mică. Abia de-mi ajunge la genunchi. M-am învățat, ca orice om modern,
să-mi număr pașii. Aplicația de pe telefon e bucuroasă când reușesc și mă anunță mândră,
satisfăcându-mi nevoia de numere. Bifând confirmări. Punctând recorduri personale.
Pășesc prin apă într-o aritmetică simplă a bunei circulații periferice și-a arderii de calorii. Trec
de golfulețele unde oamenii mari se prăjesc, iar oamenii mici se joacă.
Ajung în zona de vile ce stau ca niște bostani la soare, cu botul geamurilor spre lac. Aici partea
de uscat e proprietate privată, dar apa e a tuturor. Iar lacul, curios, își întinde marginile ca untul
pe pâine până la buza punților de lemn, făcând să tresară de emoții nebănuite și ude, iahturile
aranjate ca la armată. Mici și mari. Văd și câteva bărcuțe, cu buze răsfrânte, ca și cum ar vrea să
se scuze că sunt liliputane.
Mă iau după mintea lacului. Casele cresc mari și au multă sticlă. Arhitecții-s deștepți. Să nu se
piardă niciun bit de informație albastră, nicio secundă care-ar putea schimba nuanțele de apă,
ar putea răsări sau apune soarele.
Backyard-urile sunt îngrijite cu flori mari, colorate. Pe mine gânduri practice mă-mpresoară. Or
fi având și grădinari? Cine are grijă de vegetație?
Una dintre clădiri are un tobogan ce coboară direct de pe terasă și, ca un sfredel, își oprește
spirala deasupra lacului. Ce distracție să sari din pat în apa curată și caldă ca ceaiul!
Case diferite, stiluri diferite, culori diferite, oameni diferiți. Toate cu ambarcațiuni pe ponton.
Toate cu scaune frumoase, ușoare, de grădină, așezate cu fața spre întinderea albastră, ca și
cum lacul ar fi un perpetuu spectacol pentru norocoșii locuitori.
Mă mișc prin apă și adun pași, adun imagini, adun gânduri. Mintea îmi croșetează nori. Mi-e
bine. Îmi văd picioarele prin cristalul apei, iar pălăria cu boruri largi mă ferește de pârdalnicul
aprins. Briza mă înfășoară într-o mătase parșivă, fals protectivă. Dar nu îmi pot opri nici pașii
curgători și nici mirarea ce se oprește-n loc, gândind cum poate fi viața pentru cei care au case
pe margine de lac. Cum e să locuiești în paradis? Cât de bogată trebuie să fie dimineața
oamenilor bogați? Cum e să vadă în fiecare zi apusul de soare? În suflet am o floare-de-soare
înflorită.
Pe mal, un om admiră lacul. Privirea lui e bucuroasă ca a mea. El nu se uită la vilele ce se întind
mărețe, ca un șirag de Swarovski arogant, lipit meșteșugit de arhitecți pricepuți.
Omul e-n scaun cu rotile. E invalid. Are doar un picior.
Îi dăruiesc, fără să știe, floarea-de-soare înflorită din gândul meu.
Iar norii croșetați de gândul bogăției se sfâșie precum pânza veche și inutilă a comparației cu
alții. Mereu unii sunt sus și alții jos. Iar noi, trecând, ne numărăm pașii.

(articol apărut în Observator de Toronto – 12 septembrie, 2022)

Pe românește

25 Thursday Aug 2022

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Observatorul

≈ 9 Comments

Calendarul se deschide calin ca o floare de nu mă uita. Căldura îmbie pământul și-i usucă florile. Luna august pare a fi luna fânului, pentru că peluzele stau obosite și-și întind gâturile spre stropii dăruiți cu parcimonie seara. Sau mai bine dimineața. Timpul omului e aidoma unui țăran cu traista în spate, ce străbate muntele vieții alene, ajungând pe culme. Aflat sus, își pune mâna streașină la ochi și cuprinde ca-ntr-o fotografie panoramică tot peisajul pe care l-a trăit până atunci el, călătorul. Se minunează cât de repede i s-a dus tinerețea. Se miră un pic, apoi o ia la vale în același ritm sibilinic și cuminte. Recapitulează dacă a făcut bine ce a făcut, ținând în brațe o înțelepciune cu care nu mai are ce face, că anii s-au dus cuminți, ca florile uscate într-o carte. Mintea i se împiedică asemeni unui asin îndărătnic în flashbackurile unor momente de celestă fericire ori de acută tristețe ubicuă, puncte luminoase ale traseului consumat.
Își ia de mână destinul și-i ascultă bătăile inimii. Știe că trenul cu care călătorește nu e dictat de liberul arbitru, ci de divinitate. Omul nu-și construiește soarta, nici ziua, nici ceasul. El poate face curățenie în clipa provizorie, pe care o ia de toartă ca pe o cană plină cu apă curată. O poate sorbi încetul cu încetul ca pe hrana lui cea de toate zilele, ori o poate risipi în volatile interese mici.
Omul e o ființă alcătuită din litere. Ele, minuscule sau majuscule, scriu toate poveștile emigrării. Pentru că nu e deloc întâmplătoare Canada zilelor și nopților noastre.
E gara celor care am poposit aici, aducându-ne fiecare dintre noi România personală. O purtăm cu mândrie la piept, ca pe o insignă. Ne lăudăm cu ea. Noi între noi când ne vedem, dar mai ales. când o arătăm străinilor. Cu fală le-o arătăm. Pentru că România noastră e frumoasă. E interesantă. E ciudată. E exotică. E contrastantă. E gălăgioasă și prietenoasă. E curioasă. E caldă.
E amuzantă. E gustoasă. Se grăbește spre globalizare, dar e atât de valoroasă prin tot ce are românesc, încât aș ține-o de mână și i-aș arăta iile înflorate și țuica de prune, i-aș recita puțin din Eminescu, Blaga ori Nichita și aș pofti-o pe cărări verzi, ce duc în munți cărunți de nori.
Eu mi-am făcut-o salbă și maramă. În gara mea, în gara frunzei mele de arțar, mi-am așezat-o ca pe o lumină. Am folosit turnesolul tricolor și am schimbat macazul jobului canadian în muncă românească, în cărți și în istorie care se scrie ceas de ceas. N-am renunțat la diacritice, așa cum nu am renunțat la mamă și la tată, pentru că așa mi-e scris.
Se spune că românul e născut poet. O fi! Însă cu siguranță e și inginer. E și profesor. E și diplomat. Și mai ales e gospodar.
E-adevărat că omul sfințește locul. Cu siguranță românul l-a sfințit aici, la capăt de pământ. Și îl sfințește cu fiecare răsuflare la opt mii de kilometri distanță de patria mamă. Dovadă stau nu
doar bisericile noastre românești, ci fiecare spațiu botezat românește, fiecare nume de compatriot din instituțiile canadiene.
Și ca o floare de crin între flori, mărturie stă de ani de zile Câmpul Românesc de la Hamilton unde se întâmplă an de an limba și literatura română.

Articol publicat în Observatorul de Toronto, ediția tipărită – august, 2022

PS. Cred că nu v-am spus și vreau să împărtășesc cu voi bucuria: din iunie sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. 🙂

Navetistă, de felul meu…

27 Monday Jun 2022

Posted by sweet & salty in Observatorul

≈ 6 Comments

Navetistă de felul meu, mai ales în ultimii ani, nu pot să nu remarc nu doar diferențele culturale între Canada și România, dar și mentalitățile diametral opuse.

Balcanismul nostru proverbial este, până la urmă, un modus vivendi, mai ales pentru prima generație de emigranți. Vorba ceea: poți scoate românul din România, dar nu poți scoate România din român.

Până și noțiuni ca bătrânețea și tinerețea sunt percepute în mod divers, ca niște volatile semne amprentate diferit geografic.

Dacă românul își așază existența în jurul puilor, construindu-le și planificându-le, mai mult sau mai puțin, viitorul și zestrea materială, ca să nu „plece de la lingură și furculiță, ca mine”, tânărul canadian își ia zborul devreme de acasă, aproape imperb, alungat de o normalitate socială, care îi așează pe umeri o oarecare presiune: jena de a sta împreună cu părinții la maturitate. Tinerii arțarieni sunt protagoniștii, nu doar ai propriilor greșeli inerente, dar și ai rezolvării acestora. Își fac cariere, uneori renunță după ani de școală și schimbă macazul meseriilor, indiferent de vârstă, își plătesc singuri cheltuielile școlarizării și repetă aceeași traiectorie precum părinții lor.

Au o oarecare detașare față de viață: jobul e doar job, boala doar boală și haina doar haină. Nu construiesc statui inutile și nici dependențe existențiale.

Fauna caracterială se repetă și în Canada, ca o hartă general umană, însă mentalitatea și educația produc, din punct de vedere social, o altă tipologie de individ. Detașarea anulează acel fatalism mioritic cu care noi, emigranții români, venim prin bagaje. Copiii noștri suferă de un transplant de valori și devin mult mai permisivi decât națiunea din care ne tragem seva.

Vârsta senectuții este și ea un film diferit pentru cele două popoare, aflate la opt mii de kilometri distanță. Românul, ieșit la pensie, își întoarce privirea spre sine, făcând un inventar al bunurilor materiale dobândite și al tarelor fizice, consecințe ale muncii de o viață și ale uzurii firești a organismului. Amar, se autoproclamă bătrân, neputincios din punct de vedere social, și devine veșnicul abonat la farmaciile naționale, dese precum ciupercile după ploaie. Se auto-condamnă și este încurajat în acest păgubos experiment. Societatea îl exclude și, pe măsura înaintării în vârstă, se întâlnește peste tot cu propria-i inutilitate, care-l împinge la margine, demonstrându-i legal, prin instituțiile statului și, uneori, prin propriii copii, că finalul nu este deloc apoteotic. Vorba că „cine nu are bătrâni, să îi cumpere”, nu prea are rezonanță în țara lui Eminescu. Satisfacția supremă a românului aflat în toamna vieții este împlinirea copiilor, el lăsându-se, nu pe planul al doilea, ci pe al două sutelea.

Un canadian, pe de altă parte, percepe vârsta pensionării ca pe o altă etapă – un nou început în care timpul are, în sfârșit, răbdare. Agoniseala și-o investește în călătorii și într-o viață petrecută după plac. Își cheltuie cu înțelepciune momentele, în paralel cu copiii și nepoții, protagoniștii vieților proprii. Se retrage, de cele mai multe ori, în case de bătrâni pentru a avea companioni de aceeași vârstă. Are emoții adolescentine de multe ori – pentru că inima nu face riduri – viață socială și existență activă. Ajunge și el la spital, uneori pentru reparații capitale, dar își cultivă bucuria fiecărei zile.

Trăiește pe aceeași planetă, sub același soare, însă bucătăria internă e altfel amenajată.

Articol – Observatorul de Toronto – 15 iunie, 2022

Categories

  • A fi scriitor (81)
  • Amalgam (184)
  • Ana (50)
  • Întâmplate sau nu… (47)
  • Bucăți de gând (117)
  • Catchy (16)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (20)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (171)
  • Fluturi și alte frunze… (44)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • Observatorul (3)
  • pași (34)
  • Promisiuni (3)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (37)
  • UZP (2)

Arhive

Recent Posts

  • Promisiunile la Bruxelles
  • Călătorind zile și nopți
  • Român în țara frunzei de arțar
  • Ana – recenzie Cristina Pop – Belgia
  • Promisiuni de ianuarie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,233 other subscribers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Sweet & Salty
    • Join 1,233 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...