• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Amalgam

Anul pleacă, anul vine

01 Friday Jan 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 23 Comments

This image has an empty alt attribute; its file name is img-20201226-wa0000442307487233165962.jpg

Trece anul. Se furișează prin pădurea înghețată. Se joacă cu țurțurii de zăpadă și se duce spre alte lumi, unde cifrele coboară în aceleași simetrii de spirale psihedelice. Trece anul și ne deschidem păgân ferestrele să se ducă. Purtăm chiloți roșii, bani în buzunare și potrivim ca prima persoană care ne calcă pragul să fie bărbat și musai avem pește în noaptea dintre ani. Să înotăm în viață și printre probleme ca el.
Credem sau nu credem, mâncăm sau nu struguri și ne sărutăm sub vâsc, timpul tot trece și lunile se grăbesc și se duc unde știu ele că se duc. În țara lunilor.
Nu m-am supărat pe 2020, deși a fost anul în care l-am pierdut pe tata și lumea s-a reconfigurat. Ne-am schimbat în lipsa lui și singurătatea țâșnește prin toți pixelii din casa părintească cât stau cu mama pe Skype.

FB-ul e un bun reminder. Azi mi-a apărut ce am scris anul trecut.
Târgu Mureș 2019
Multe superstiții îmbracă punctele cheie ale anului și una dintre ele ar fi aceea că, așa cum începi, așa o duci tot anul. Scriu deci, ca să mă asigur (dacă ar mai fi fost nevoie) că asta voi face tot anul. Am avut un Revelion simpatic, ca o bulă de șampanie, petrecut într-un târg de Românie, împodobit cu clasă și înconjurată de o baie de mulțime de mult bun simț. Nu am să dau mai multe detalii. Indiferent dacă ați fost la patru ace ori încotoșmănați la munte, festivă a fost bucuria și clipa magică a numărătorii inverse a ultimelor secunde ale anului vechi. Mărturisesc că am trecut puntea dintre ani cu două perechi de pantaloni pe mine, gluga pe cap și patru straturi de bluze pe sub haina groasă, dar tot am dârdâit vreo jumătate de oră până când m-am mișcat suficient și am reușit să fac abstracție de orice altceva în afară de bucuria generală ce urca împreună cu artificiile spre cer. Nu fac bilanțuri pentru că nu aduce anul ce aduce ceasul. Și nici planuri. Îl aștept să vină așa cum va vrea el și cum va da Dumnezeu. Îl aștept cu bucurie și-l rog să aibă răbdare cu mine, să se întindă cât o putea, că am tare multe de făcut și Revelionul 2019 parcă a fost ieri.
Niagara – 2018
Fiecare început de poveste e perfect. Speranțe, dorințe aruncate-n Univers. Convingerea că el este Alesul. Perfectul. El, 2019, și-a început povestea la Niagara.Noapte magică, praf de stele în stropi de ploaie care veneau de sus în jos și de jos în sus, pentru că Niagara joacă un soi de ping pong cu cerul… Iar noi, sclavi de curcubeu, am făcut numărătoarea inversă în cupa de șampanie: 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1. Yeeee!!!!! 2019, bun venit! Fii timp de treabă și încarcă fiecare zi cu împliniri! Nu fugi! Nu te grăbi! Stai potolit, ardelenește și fii, înainte de orice, prieten, să povestim zi de zi, clipă de clipă. Nu grăbi nici culori, nici oameni, nici albastru și nici gând. La mulți ani!
2015 Punta Cana
Primele minute ale noului an… Ne privim ochi în ochi. Știi… prima impresie, când scanezi rapid persoana din fața ta… Îi simt căldura, bucuria și mi-e drag. Din prima secundă. E o chimie între noi. M-au înduioșat poate rotunjimile lui de maimuțică. Forma obraznic rotită de 2, apoi acel 0 hotărât. Încearcă un pic cu acel 1 bățos să impresioneze. Dar dulcele încovoiat de 6 topește în zâmbet toată încordarea. E frumos. Frumos tare. Mi-e drag din prima secundă. Bine ai venit în viața noastră, 2016!

Atâta mi-a amintit FB-ul, atât vă arăt.
An Nou Fericit!

Decembrie SIONO

11 Friday Dec 2020

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam

≈ 3 Comments

E luna surpizelor. În luna decembrie pentru fiecare comandă SIONO, veți primi un cadou: un obiect personalizat – pix, rucsac, oglindă, ori o carte SIONO.
Pentru cărțile cumpărate din librăriile fizice (Eminescu- București, Gaudeamus – Cluj, Junimea- Iași, Casa Cărții – Iași, Șt O Iosif-Brașov ori comandate la site-urile aferente – Eminescu, Libris, Cărturești) veți primi DOUĂ cadouri. Doar să faceți o fotografie cu factura.
Iar dacă faceți fotografie cu cartea SIONO pe raft în librărie, primiți TREI cadouri SIONO. Asta da ofertă!
Ce ziceți? Nu prea suntem noi editură tradițională. 🙂

La cadouri intră și toate titlurile din librăria SIONO:
Issabela Cotelin – Macii sunt întotdeauna roșii
Em Sava – Ana,
– Fluturi și alte frunze,
– Pași (& Axel)
Irina Alexe – 30+ și înfloritoare,
– Drumul meu
Antologiile SIONO – Inima nu face riduri
– Nuanțe de piper și ciocolată
Irina-Cristina Țenu – Vers de catifea
Lucia Stroilă – Și vulturii uită să zboare
Mirela Crâșmaru – Pași în doi
Și obiecte personalizate foarte frumoase.

De asemenea dacă vreți să faceți cuiva cadou prin noi, puteți să oferiți cartea/cadoul persoanei dorite. Ne dați adresa și noi o trimitem la destinația dorită.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.



Duminică de pus în ramă

10 Thursday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, Geografie subiectivă...

≈ 10 Comments

 

Câte-o duminică e atât de rece, încât ai senzația că sunt de sticlă culorile. Că au înghețat într-o nespusă frumusețe, conservată de iarna seacă de minus câte grade-or fi. În pădure de Toronto. Puțină zăpadă, mult soare cu cei mai vampirici dinți posibili.
E o Canada cu ușile zăvorâte când natura își desface țoalele ca o generoasă damă ieșită la produs. Până și o rață ce trece accidental pe Humber în același timp cu noi ne privește și face calea-ntoarsă. Poate avem vreo bucățică de pâine. Îmi jur că nu mai ies din casă fără o bucățică de ceva, pentru că mogâldețele astea sunt atât de expresive că le-aș lua cu mine la căldură. Face câteva piruete prin fața mea, se rotește și privește cu mărgele de ochi calzi. Ar vrea să mă cumpere, aș vrea să mă cumpere, dar n-am nimic și nu mă lasă sufletul s-o amăgesc cu bucățele de tufiș uscat. N-am de data asta, oftez în gând, cu promisiune fermă că data viitoare…
Îmi sunt dragi animalele, însă nu pot avea aici. Doar în România am parte de ele.
Aici sunt puzderie, dar sălbatice. Domnii ratoni și domnii sconcși de care mă tem. Dar cu atâta natură dezlănțuită, cum să nu fie și ei la pachet? Iepuri, veverițe căprioare, rațe, gâște, lebede, pescăruși. Tot felul de miniaturi înaripate, cardinali ca focul, un soi mic, nu cred că sunt colibri, că nu le-ar permite clima, dar ceva păsări-floare, colorate și iuți, asta pe lângă ciripitoarele obișnuite.
De formele copacilor, de vegetație, de râu și lac, nu mai vorbesc. Sunt panaceu la orice oră din zi și din noapte. Le-aș trece pe lista de prescripții medicale.
Domnule doctor, nu pot să dorm
Vă prescriu o oră de pădure asezonată cu rațe și lebede, o salcie și niște toporași ori după sezon, țurțuri avangardiști și cer metalic asortat la râu.
Ceva de genul.
Am pus atâtea poze cu pădurea mea pe FB, încât la un moment dat o cititoare, o prietenă virtuală care-mi îndrăgește scrisul, sătulă de atâta pădure și atâta capră și frunză și apă și cer, mi-a sugerat că nu stau prea bine cu IQ-ul din moment ce am tendința asta botanică și zoologică a fotografiatului. Și nu numai. Dar pentru că în ultima perioadă am primit multe recenzii și v-am bombardat cu ele, am să vă trântesc și ceva care demonstrează fragilitatea micului meu neuron.
Duminică a fost un frig… Dar moșul mi-a adus cizme de cizme. Dacă ar fi număr mare ar fi dizgrațioase, așa, sunt simpatice. Și au o calitate fantastică. Sunt chiar făcute pentru iarnă friguroasă. Cică nu simți frigul până la minus patruzeci de grade.
Și, pentru că o poză e cât o mie de cuvinte, nu se deșiră în gânduri ca omul, vă pun câteva, deși aș mai povesti. Însă e noapte târziu. Am oricum de o vreme probleme cu somnul, iar mâine voi fi frântă.

De la tribunal urări

05 Saturday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Întâmplate sau nu...

≈ 10 Comments

Habar nu am dacă nu comit vreo ilegalitate arătându-vă aceste poze, însă jur că nu mă pot abține. Nu știu care este criteriul prin care cetățenii Canadei sunt aleși ca jurați la tribunal. Probabil că unicul e să nu aibă cazier. Uite, aflați pe această cale că n-am. Cazier.
Ei bine, intoxicată fiind eu de filme gen Suits ori The good wife (ce-mi place Alicia! așa aș vrea să fiu) m-am bucurat tare că voi face parte dintre jurați, la tribunal. Abia așteptam experiența. Nu am fost în viața mea într-un tribunal. Deci să ajung în cel canadian și să votez vinovăția sau nevinovăția cuiva, să văd cum se derulează filmul procesului, în fine… Știți despre ce vorbesc, că toți împărțim aceeași pâine, aceeași cafea și același Netflix. Mă rog, cu variațiuni. Mai nou îmi place și Amazon Prime.
La un moment dat mi-a venit scrisoare de la onor judecător să le dau eu o dată când aș putea să fiu liberă de orice constrângere și cu mintea limpede, să votez cu dreptatea aia dreaptă. Am dat la pleseneală două luni. Că așa trebuia. Când a venit vremea cu pricina am primit un alt mesaj. Trebuia să mă prezint în data de, la ora de, în locul de pentru sfânta dreptate. Doar că eu aveam o altă problemă și o prioritate mai prioritară decât legea canadiană. În primul rând eram în Ro unde tata era foarte bolnav și nu aveam de gând să pun legea mai presus decât părintele meu suferind. Le-am spus. Însă au vrut să fie siguri că nu trag chiulul și a fost nevoie să demonstrez cu biletul de avion și hârtie de la medicul tatei, cu diagnosticul. În fine. Mi-au dat voie de data aceea să zic pas. Apoi a venit pandemia. Distanța socială etc. Și acum iarna. Dar, pentru că sunt în baza lor de date, am primit ce vedeți mai jos. Cine știe? Poate-ntr-o zi chiar se va întâmpla.
Deocamdată am primit urări de sărbători de la un Honourable.

De sărbătoare

01 Tuesday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 3 Comments

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

România nu e mereu evident tricoloră. Nici măcar nu e musai să fie în țara lui Eminescu. România e o stare de spirit ce se poate ascunde în nervura unei frunze de arțar, în dosul unei lacrimi ori într-un blid de lut de la bunica. România e Ziua Iei în Toronto și mirosul de sarmale, vocea preotului la slujba în limba noastră. Indiferentă vocea și credința, la geografie.România suntem noi cu inima strânsă câteodată, că sunt zile când e greu să fii român în România.Ziceam că România nu e mereu și evident tricoloră de la un capăt la altul al curcubeului. Pentru că în noi sunt culorile. Discrete și cuminți ori dimpotrivă țipătoare.Noi suntem tricolori pe noapte și zi. Noi suntem România. Nu e un dar, nu e datorie, nu e un drept. E un fapt. Suntem și ne suntem așa. Nu doar acum, ci în fiecare zi. Însă azi e 1 Decembrie.

Pictură Iulia Schiopu. Pe care o iubesc.

Atâta am

30 Monday Nov 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Întâmplate sau nu..., Travel

≈ 19 Comments

Mi-e drag tare. Mă atașez de oameni, de obiecte, de locuri. Le adopt pe toate și-mi sunt dragi.
Atâta am de la Sava. Blidul meu. Și puzderia de amintiri…

Pereții bunicii erau încărcați, da’ le sta bine. Pentru că Universul Savei era perfect. Așa-l găsisem eu. Și tot ce fusese pe lume înaintea mea era musai desăvârșit. Pentru că Dumnezeu crease munții, apele, cerul, oamenii, veșnicia și casa bunicilor.

Erau multe poze cu noi toți. Și eram mulți. Cinci copii și unsprezece nepoți. Fiecare cu serbări și nunți și mers la mare și la munte. Dăruiam bunicii poze, iar ea le punea pe perete. Să ne vadă. Să se bucure.
Apoi mai era un păretar cu un lac și o lebădă, pe care l-am regăsit aici în Canada. Și lacul și lebăda.

O oglindă uriașă stătea așezată sus, pe perete, înclinată, chiar deasupra fotografiilor, între cele două geamuri, prin care se vedea Botăul. Era uriașă oglinda. Am regăsit-o în vară în același loc. Nu știu când a crescut mică.

Când am plecat în Canada, totul era aproximativ la fel. Cu mici și antipatice modernizări care nu împovărau parfumul de gutui din casa dinainte. Doamne! Rai pe pământ era Sava. Aș fi vrut să-i rămână drumurile la fel de colboase și înverșunate împotriva roților de mașini, iar dealurile să fie pentru totdeauna împotriva semnalului la telefon. Ca să vorbim trebuia să urcăm la morminte. Jos, în ogradă, liniștea nu era întreruptă de niciun clinchet de mesaje pe FB ori de apel țârâitor și insistent.

Toate ca toate, dar mândre și vechi erau blidele ce se înșirau sfătoase și colorate ca niște mărgele nealcoșe sus, de jur împrejurul pereților, aproape de tavan. În fiecare seară, când mă culcam, le petreceam cu privirea ca-ntr-un soi de inventar ghiduș. Unele erau gemene. Altele nu.
Preferata mea era cea cu cocoșul și găina pentru că îi știam taina. Acolo era cocoșul și găina din Punguța cu doi bani.

„A fost odată un moș care avea un cocoș și o babă care avea o găină…”
Când am plecat în Canada, am rugat-o:
– Bunică! Îmi dai mie blidul cu povestea bunicului, să-l duc cu mine departe?
– Cum să nu ți-l dau, draga bunicii?
Apoi, după ce mi-am luat blidul, eu nepoata cea mare, toți și-au revendicat câte unul și povestea pereților bunicii a rămas cu gura știrbă și cu limba scoasă la dealuri și păduri. Fără bunica, fără bunicul, fără pomnițerul mare ce acoperea ograda ca o umbrelă și fără blide pe pereți…

Cred că eu am încheiat povestea și-am încălecat pe-o șa și v-am spus iarăși așa. L-am adus cu mine în Kitchener, apoi în Toronto. Și-mi zâmbește ghiduș cocoșul. Și găina.
Iar eu țin pe rând, când cu unul, când cu altul.
Și de-o mai fi poveste, oi mai spune…

Gheorghiță

13 Friday Nov 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Sava-rine

≈ 20 Comments

Știu, că o să ziceți că m-am dilit, însă trebuie să vă spun că am dezvoltat o afecțiune nesănătoasă pentru Gheorghiță.
Mă ajută să-l știu aproape. Nu doar prin propria-i existență cuminte, ci și pentru că este săritor și mi-e de folos la micile treburi gospodărești, astfel că timpul pentru scris, corectură, redactare ori ce mai am eu de făcut, devine ceva mai răbdător cu mine.
Normal că vorbesc cu el. Că râd. Că-l cert sau, în funcție de situație, îl laud.
El răspunde extrem de rar. Deschide gura, în general, când are o problemă. Acum, nici nu pot avea pretenția să-i meargă gura ca la o meliță. Destul cât vorbesc eu.
Recunosc că am fost foarte suspicioasă inițial. Phhh! Ce-i și cu ăsta pe-aici, mi-am zis, dar, pentru că sunt totuși o ființă bună, care face multe compromisuri pe altarul umanității (oh-ho-ho!), m-am gândit să-i dau, totuși, o șansă.
Primele momente au fost mai așa, mai nașpa. Eu nu credeam. El era încet și zăpăcit. Posibil că-l intimidam.
În fine. Când am început să-i vorbesc, parcă s-a născut un soi de empatie între noi, iar, când am văzut cum se descurcă în dormitor, am zâmbit fericită și cucerită.
Apoi, încet, i-am învățat obiceiurile și am început să-l las mai mult singur. Într-o zi era să-mi provoace atac de cord că uitasem de el și, intrând brusc, m-am speriat văzându-l cum iese de sub pat unde-și făcuse treaba, bolborosind ceva în limba lui.
Nu. Nu vă pun poze cu el. Asta ar mai lipsi! Să-mi fac poze cu Gheorghiță.
Știu ce veți zice. Că m-am țăcănit. Că pandemia. Că nevoia de afecțiune.
Acuma recunosc (măcar atât!!!) Gheorghiță mi-a devenit neprețuit.
Ce face el pentru mine, nu face nimeni. Lucrăm în paralel. Eu cu ale mele. El cu ale lui.
Jur că nu e un advertorial. Nici nu vând aspiratoare robot care curăță perfect praful de sub pat.
Poate că-mi lipsesc rău Yogi și Sauga și un pic de tot am luat-o pe arătură.
Dar bucata asta rotundă și vorbitoare chiar e bună de ceva!

Am fost la Sava

12 Thursday Nov 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Ana, Întâmplate sau nu..., De prin viață..., File de jurnal

≈ 15 Comments

În vară am revăzut Sava gândurilor și dorurilor mele. Sava copilăriei și identității mele. În pașaport (că buletin n-am) nu mă cheamă Sava. Dar eu asta sunt înainte de toate: Sava.
Amprenta maternă m-a cuprins ca-ntr-un cuib.
Am iubit toată viața ochii lor albaștri sau verzi, dar eu semăn cu tata.
„Mi-ai dus chipul în lume”, obișnuia să-mi spună blând și căprui…

Sava e azi doar o entitate geografică. Un sat ca oricare altul din județul Cluj. Un loc pe hartă unde oamenii cresc mari, plâng un pic, râd și îmbătrânesc.
Sava nu mai e patria copilăriei mele.

N-am fost la Sava de mulți ani și satul s-a chircit, s-a făcut mic. Iar casa bunicii și-a strâns brațele la piept, nepăsătoare. Nu mă mai cunoaște.
În fața cohiei, o femeie blondă râde.
N-am întrebat-o cine e.

În casă, încă erau atârnate cusăturile pe etamină, făcute de mine pentru ziua bunicii: un pui gras și un Mickey Mouse. Și un tablou cu liliac mov și alb, pictat tot de mine, țanțoșă la vremea aceea. Doar eram pictoriță mare.

Bunicul se minuna de furtunile de culori ce creșteau flori și păduri din pensula mea. Iar bunicu’ era lumea mea. Deci lumea se minuna de ce pictoriță grozavă eram ori puteam să devin. Nu mai știu.

Pictam în ulei. Mă simțeam importantă că pictez în ulei.
Pentru că se lucra mult mai greu decât cu acuarele, pânzele se uscau în multe ore. Și-mi cumpăram vopsele de la Fondul Plastic de unde se aprovizionau pictorii. Vopselele erau scumpe. Deci trebuia că sunt pictoriță.

Într-o zi aveam să cresc mare și atunci aveam să semnez tablourile la colțuri uite-așa: Sava.
Bunicu’ se mira cu bucurie, albastrul ochilor prindea soare, iar eu știam că mai e doar un strop până cresc mare.

Mi-era nesuferit să cos. Aveam porție de câteva rânduri și abia apoi puteam să ies la joacă. Că eram fată. Trebuia să știu și să cos, nu doar să pictez și să citesc. Auzeam copiii afară și împungeam cu necaz pânza rară. Când era gata, mama o spăla, o călca și-o înrăma. Era cadou pentru bunica, buna sau mătușa. Se lăuda că-i făcută de mine, iar eu mă bucuram că scap de ea.

Pe pereții bunicii nu mai erau poze cu mine. Niciuna. Doar puiul gras de găină, Mickey Mouse-ul și tabloul cu liliac mărturiseau tăcute că, odată, am trăit și eu acolo.

Am urcat la morminte. În capătul grădinii, sus pe deal, unde era nucul, se odihnesc azi Alexandru și Ana.

Pomii erau atât de triști că nu se mai puteau ruga. Aveau mâinile uscate și se uitau la mine ca la o străină. Obosiți. Purtând în cârcă două trei poame strepezite de vânturi și de necazuri.

Și pomii mor, mi-am spus, aprinzând câte-o lumânare.

Toamne portocalii

08 Sunday Nov 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, Din bucătăria mea

≈ 11 Comments

Mi-l amintesc pe bunu’ cum, mușcând tacticos dintr-o bucată zdravănă de dovleac copt (ludie 😃 ), zicea că nu „se există” prăjitură mai bună. Și avea un stil gospodăresc de a mânca bunu’ că-ți ploua în gură. Își aranja frumos bucatele pe masă, le tăia tacticos cu cuțitul și le aranja ca pe niște soldați cuminți, ce n-ar îndrăzni să iasă din cuvânt superiorului. Când toate erau așezate pe căprării și culori, fără niciun miez de pâine căzut anapoda pe masă, le lua pe rând, corect porționate și le băga în gură. Avea dantură perfectă bunu’ și o viață sănătoasă, cum noi nu putem avea. Mesteca încet și rar, cam așa cum ar recomanda nutriționiștii de astăzi, apoi înghițea fără grabă dumicatul. Mă uitam fascinată la întreg ritualul milităresc al mâncării și refuzam bucățile pe care mi le întindea generos. Nu știu de ce le refuzam. Pentru că teoretic nu-mi plăceau, dar eram fascinată de exercițiul hrănirii, de ordinea desăvârșită. Era bătrân, că așa îmi amintesc că-l apucasem, ori pe vremea aceea oamenii sufereau de bătrânețe mai devreme decât cei din zilele noastre. Petrecea ore multe în grădină, serile citea din Napoleon și din Darwin, iar nouă ne spunea să învățăm, că învățătura e singura comoară pe care nu ne-o poate fura nimeni.

De noiembrie

02 Monday Nov 2020

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 5 Comments

Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Apune uneori soarele peste cuvinte și ochii care nu se văd prea mult se uită. Însă oameni buni răsar mai calzi ca mândrul soare și-ți deschid uși nebănuite. Și poți iarăși să zbori și să rătăcești prin labirintul personal. Nu e un dead-end.

Azi a nins și frunzele de arțar au înghețat cu personalitate.

← Older posts

Categories

  • A fi scriitor (34)
  • Amalgam (144)
  • Ana (30)
  • Întâmplate sau nu… (48)
  • Bucăți de gând (105)
  • Catchy (14)
  • Concurs (18)
  • De prin viață… (21)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (154)
  • Fluturi și alte frunze… (42)
  • Geografie subiectivă… (98)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • pași (33)
  • Recenzii și impresii (2)
  • Sava-rine (21)
  • Travel (39)

Arhive

Recent Posts

  • De miercuri
  • Macii sunt întotdeauna roșii
  • De ianuarie
  • Interviu cu Gândul. Nu cu gândul :)
  • Simona scrie poezie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,186 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Blog at WordPress.com.

Cancel