Habar nu am dacă nu comit vreo ilegalitate arătându-vă aceste poze, însă jur că nu mă pot abține. Nu știu care este criteriul prin care cetățenii Canadei sunt aleși ca jurați la tribunal. Probabil că unicul e să nu aibă cazier. Uite, aflați pe această cale că n-am. Cazier.
Ei bine, intoxicată fiind eu de filme gen Suits ori The good wife (ce-mi place Alicia! așa aș vrea să fiu) m-am bucurat tare că voi face parte dintre jurați, la tribunal. Abia așteptam experiența. Nu am fost în viața mea într-un tribunal. Deci să ajung în cel canadian și să votez vinovăția sau nevinovăția cuiva, să văd cum se derulează filmul procesului, în fine… Știți despre ce vorbesc, că toți împărțim aceeași pâine, aceeași cafea și același Netflix. Mă rog, cu variațiuni. Mai nou îmi place și Amazon Prime.
La un moment dat mi-a venit scrisoare de la onor judecător să le dau eu o dată când aș putea să fiu liberă de orice constrângere și cu mintea limpede, să votez cu dreptatea aia dreaptă. Am dat la pleseneală două luni. Că așa trebuia. Când a venit vremea cu pricina am primit un alt mesaj. Trebuia să mă prezint în data de, la ora de, în locul de pentru sfânta dreptate. Doar că eu aveam o altă problemă și o prioritate mai prioritară decât legea canadiană. În primul rând eram în Ro unde tata era foarte bolnav și nu aveam de gând să pun legea mai presus decât părintele meu suferind. Le-am spus. Însă au vrut să fie siguri că nu trag chiulul și a fost nevoie să demonstrez cu biletul de avion și hârtie de la medicul tatei, cu diagnosticul. În fine. Mi-au dat voie de data aceea să zic pas. Apoi a venit pandemia. Distanța socială etc. Și acum iarna. Dar, pentru că sunt în baza lor de date, am primit ce vedeți mai jos. Cine știe? Poate-ntr-o zi chiar se va întâmpla.
Deocamdată am primit urări de sărbători de la un Honourable.
), zicea că nu „se există” prăjitură mai bună. Și avea un stil gospodăresc de a mânca bunu’ că-ți ploua în gură. Își aranja frumos bucatele pe masă, le tăia tacticos cu cuțitul și le aranja ca pe niște soldați cuminți, ce n-ar îndrăzni să iasă din cuvânt superiorului. Când toate erau așezate pe căprării și culori, fără niciun miez de pâine căzut anapoda pe masă, le lua pe rând, corect porționate și le băga în gură. Avea dantură perfectă bunu’ și o viață sănătoasă, cum noi nu putem avea. Mesteca încet și rar, cam așa cum ar recomanda nutriționiștii de astăzi, apoi înghițea fără grabă dumicatul. Mă uitam fascinată la întreg ritualul milităresc al mâncării și refuzam bucățile pe care mi le întindea generos. Nu știu de ce le refuzam. Pentru că teoretic nu-mi plăceau, dar eram fascinată de exercițiul hrănirii, de ordinea desăvârșită. Era bătrân, că așa îmi amintesc că-l apucasem, ori pe vremea aceea oamenii sufereau de bătrânețe mai devreme decât cei din zilele noastre. Petrecea ore multe în grădină, serile citea din Napoleon și din Darwin, iar nouă ne spunea să învățăm, că învățătura e singura comoară pe care nu ne-o poate fura nimeni.
