• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Author Archives: sweet & salty

Simona scrie poezie

12 Tuesday Jan 2021

Posted by sweet & salty in A fi scriitor

≈ 8 Comments

Mi-a spus o prietenă la un punct că nu-i place poezia, deși obviously văd că o trăiește. 🙂 Apoi, cred că a uitat ce mi-a zis pentru că a postat poezie pe peretele ei feisbucist. Îmi spusese că poezia e modul complicat de a spune lucrurile simple. Eu zic că e balet al minții și trebuie să fii construit să o naști, să o simți, să o îmbraci. În plus, sunt mândră tare de prietena mea Simona Prilogan. Scoate o bijuterie de carte. La SIONO, firește. Ora de poezie. Așa, de dimineață, la cafea să aveți! Felicitări, Simona pentru bijuteria de carte! Și dragă Sasha Segal, ce castane ai descoperit tu și aici! Poezia este limbajul sufletului. Românul e născut poet. Nu-i așa? Chiar dacă Simona trăiește în Anglia. Înflorește tricolor, înflorește regal 🙂
PS. Ce nu v-am spus… bucuria mea întreagă când la SIONO înmuguresc dragi de-ai mei pe care îi știu de peste ani, de pe blog. Cât de mult îi ocrotesc cu brațele sufletului și rigoarea limbii române.
Cărțile SIONO sunt tare frumoase. Și surprize se nasc…

Anul pleacă, anul vine

01 Friday Jan 2021

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 23 Comments

This image has an empty alt attribute; its file name is img-20201226-wa0000442307487233165962.jpg

Trece anul. Se furișează prin pădurea înghețată. Se joacă cu țurțurii de zăpadă și se duce spre alte lumi, unde cifrele coboară în aceleași simetrii de spirale psihedelice. Trece anul și ne deschidem păgân ferestrele să se ducă. Purtăm chiloți roșii, bani în buzunare și potrivim ca prima persoană care ne calcă pragul să fie bărbat și musai avem pește în noaptea dintre ani. Să înotăm în viață și printre probleme ca el.
Credem sau nu credem, mâncăm sau nu struguri și ne sărutăm sub vâsc, timpul tot trece și lunile se grăbesc și se duc unde știu ele că se duc. În țara lunilor.
Nu m-am supărat pe 2020, deși a fost anul în care l-am pierdut pe tata și lumea s-a reconfigurat. Ne-am schimbat în lipsa lui și singurătatea țâșnește prin toți pixelii din casa părintească cât stau cu mama pe Skype.

FB-ul e un bun reminder. Azi mi-a apărut ce am scris anul trecut.
Târgu Mureș 2019
Multe superstiții îmbracă punctele cheie ale anului și una dintre ele ar fi aceea că, așa cum începi, așa o duci tot anul. Scriu deci, ca să mă asigur (dacă ar mai fi fost nevoie) că asta voi face tot anul. Am avut un Revelion simpatic, ca o bulă de șampanie, petrecut într-un târg de Românie, împodobit cu clasă și înconjurată de o baie de mulțime de mult bun simț. Nu am să dau mai multe detalii. Indiferent dacă ați fost la patru ace ori încotoșmănați la munte, festivă a fost bucuria și clipa magică a numărătorii inverse a ultimelor secunde ale anului vechi. Mărturisesc că am trecut puntea dintre ani cu două perechi de pantaloni pe mine, gluga pe cap și patru straturi de bluze pe sub haina groasă, dar tot am dârdâit vreo jumătate de oră până când m-am mișcat suficient și am reușit să fac abstracție de orice altceva în afară de bucuria generală ce urca împreună cu artificiile spre cer. Nu fac bilanțuri pentru că nu aduce anul ce aduce ceasul. Și nici planuri. Îl aștept să vină așa cum va vrea el și cum va da Dumnezeu. Îl aștept cu bucurie și-l rog să aibă răbdare cu mine, să se întindă cât o putea, că am tare multe de făcut și Revelionul 2019 parcă a fost ieri.
Niagara – 2018
Fiecare început de poveste e perfect. Speranțe, dorințe aruncate-n Univers. Convingerea că el este Alesul. Perfectul. El, 2019, și-a început povestea la Niagara.Noapte magică, praf de stele în stropi de ploaie care veneau de sus în jos și de jos în sus, pentru că Niagara joacă un soi de ping pong cu cerul… Iar noi, sclavi de curcubeu, am făcut numărătoarea inversă în cupa de șampanie: 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1. Yeeee!!!!! 2019, bun venit! Fii timp de treabă și încarcă fiecare zi cu împliniri! Nu fugi! Nu te grăbi! Stai potolit, ardelenește și fii, înainte de orice, prieten, să povestim zi de zi, clipă de clipă. Nu grăbi nici culori, nici oameni, nici albastru și nici gând. La mulți ani!
2015 Punta Cana
Primele minute ale noului an… Ne privim ochi în ochi. Știi… prima impresie, când scanezi rapid persoana din fața ta… Îi simt căldura, bucuria și mi-e drag. Din prima secundă. E o chimie între noi. M-au înduioșat poate rotunjimile lui de maimuțică. Forma obraznic rotită de 2, apoi acel 0 hotărât. Încearcă un pic cu acel 1 bățos să impresioneze. Dar dulcele încovoiat de 6 topește în zâmbet toată încordarea. E frumos. Frumos tare. Mi-e drag din prima secundă. Bine ai venit în viața noastră, 2016!

Atâta mi-a amintit FB-ul, atât vă arăt.
An Nou Fericit!

Cristina, Vorbe pentru suflet – Ana mea și viziunea ei

22 Tuesday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Ana

≈ 6 Comments

Blogul Cristinei Apostol se numește Vorbe pentru suflet, pentru că exact asta conține: o lume populată de vorbe pentru suflet. Azi este despre Ana mea.

“Ana, protagonista romanului cu același nume, este un personaj cu nimic mai prejos decât Scarlett O’Hara, ori alte eroine cu rezonanță literară. Frumoasă și puternică, trăiește și iubește într-un secol bântuit de istorie și de mentalitățile strâmte ale satului ardelenesc din acele timpuri . Destinul ei stă sub semnul unui mare secret, purtat în suflet toată viața. Cartea este și o frescă a satului românesc cu obiceiurile și tradițiile sale, de aceea mulți cititori își vor regăsi amintirile copilăriei, iar cei foarte tineri vor descoperi o lume minunată: cea a originii lor. Cartea este pur românească. ÎNTR-O LUME CARE COPIAZĂ, E EXOTIC SĂ FII ROMÂN!”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Atunci când emoția pulsează viață…

Nu am avut noroc de bunici povestitori, anii i-au rup de mine, iar eu am rămas cu golul neumplut; însă am avut parte de bătrâni care mi-au depănat la lumina unei lumânări iubiri neîmpăcate, inimi făcute ghem și emoții legate strâns în năframă, legături rupte de familii și căsnicii așezate de niște familii dornice de avuție. Însă cu toate slovele lor uneori neînțelese de mintea mea fragedă, ei toți împreună au întărit în mintea mea de copil iubirea, dăruirea și iertarea. Oameni care m-au marcat cu voie sau fără de voie… exact ca romanul despre care urmează să vă povestesc câte puțin. Cartea “Ana” scrisă de Em Sava m-a răvășit, cu o cursivă slovă din locurile menționate, autoarea își pune amprenta pe suflete înnodând lacrimi amare și zâmbete fugare. Și ca povestea să vă surprindă cu desăvârșire vă pot spune că autoarea cu mâna pe peniță ne relatează un curs al apelor din propriai generație, sentimente ce s-au transmis din povestea străbunicii și a bunicii sale materne. Vă spun, nimic nu e mai frumos când găsești povești muncite de ani, de povețe, de încercări care nu lasă loc hodinii, ci îndeamnă la creare prin frumos ca într-un condei răsărit din gămălia unei iubiri semănate de acea “Ana”. Cartea a pulsat a viață iar suferințele și pierderile le-am simțit ca foc pe suflet, am suspinat, am lăcrimat și m-am rugat pentru sufletul Mariei, al Anei… și a Zamfirei. Chipuri brăzdarete de lipsuri, de vântul uscat și ciuruiturile războiului ce nu iartă pe nimeni, iar toate la un loc au fost ținute piept de aceste femei vrednice și care au fost pecetea unei determinări femeiești de a fi, de a înfrunta, de a ostoi necazul și pizma sătească.

Povestea ni-o aduce în prim plan pe Maria, o tânără măritată încă în floarea vârstei inocente, o căsnicie înțeleasă între părinți și care o clădesc într-o suferință care o încearcă pe an ce trece, aceasta își înnoadă lacrimile și merge curajoasă prin toate ocările soacrei și nepăsarea soțului. Îi aduce pe lume copii, însă acest fapt nu o apropie de el, ba din contra, se instalează o răceală obișnuită, că așa le e dat femeilor de la țară, să-și slujească bărbatul, că doar el e cel semeț. Până când războiul o face văduvă, și o pune în fruntea celor care trebuie să renască din propria cenușă, cu doi copii în prag. Însă nenorocirea, sau încercările nu vin pe rând, Maria se trezește în brațele lui Sandor, iubirea sa, freamătul ei, și blestemul ei… cel care i-o dăruiește pe Ana, rodul unei iubiri „imposibile, interzise” dintr-o româncă și un ungur. Deși iubirea lor e mare iar un copil ai zice că ar putea să-i unească, cu voia părinților nu te pui, iar “amestecul” dintre români și unguri nu trebuie încălcat, astfel fiecare își vede de drumul său chiar dacă chinurile sunt agonice, iar Maria e de neclintit în hotărârea sa.

Ana crește ca o floare din glastră, frumoasă, gingașă, senzuală și muncitoare, aceasta întoarce priviri și primește urări. Copilăria ei este marcată de lipsuri și un frate mereu pus pe cazne, însă aceasta are lumină în suflet ca un înger. Anii o fac din ce în ce mai sublimă, însă nici soarta ei nu e poveste pe lanul plin de floare, roua lacrimilor curg, iar tânăra noastră înfruntă tot, însă cea mai mare realizare a ei e că, împotriva tuturor, dar cu încredere în inima ei, îl alege și se căsătorește cu cel iubit de ea.

“Alexandru o zări pe Ana în duminica aceea între fete, povestind bucuroasă. Vorbeau toate deodată și râdeau. Fata ridică ochii și prinse în zbor o scânteie de zâmbet fugar, ca o părere, că nici nu era singură că într-adevăr a văzut bine ori doar i s-a părut. Se înduioșă și i se făcu milă de ochii lui blânzi și triști. Simți parcă un ghem în stomac și ar fi vrut să se ducă la el și să povestească un pic, să-l aline cu vorba, deși nu știa ce i-ar putea spune. “

“Erau fericiți. Era 5 octombrie 1939. O zi de toamnă, ca o harfă dulce, aurea văratic cerul deasupra lor. Soarele ieșea din nori și bătea albastru în cosițele negre ale Anei, iar lui Alexandru îi venea să chiuie de bucurie. Ana era femeia lui în acte și-n fața lumii. De acum, nimeni nu putea s-o mai atingă nici c-o vorbă.”

Povestea se deapănă… ca într-o seară de șezătoare, istorisire ce strânge inima tinerelor și cheamă glasul întristat al femeilor și replicile celor mai așezate la minte; e cartea ce cu o admirație deosebită o strângi la piept semeni unei bijuterii ce nu ai vrea să o împarți cu nimeni. Și încă te mai miri, oare cât mai putea suferi Maria, … oare câte chinuri să mai îndure Ana?… oare se vor îndrepta cărările Savei?… cert e că în ansamblu povestea nu e de spus, nici de despicat în patru, nici de suflat din cuvinte, această carte e de trăit, această poveste e de urmărit prin fire emotive, prin slove arhaice, prin grai curat ardelenesc, prin mesaj pur odihnitor.

Romanul “Ana” e furtună de emoții, este o poveste pur românească bătătorită pe grai așezat de vremuri și peisaje desprinse de hotarele minții. Totul aici este idilic, tradițional și într-o formă de prezentare istorică, a ce a fost într-un colaj a unei generații ce a înfruntat tot pentru dragoste și în numele ei. Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură, însă nu în ultimul rând ai mulțumi autoarei pentru darul ei de a scrie și binevoința ei de a ne relata istoria familei ei… poveste din poveste, emoție din emoție, cuvânt și dăruire! E o carte de citit și recitit… pe care eu deja o iubesc!

Este posibil ca imaginea să conţină: oameni stând jos, foc, floare şi interior

Mulțumesc mult, dragă Cristina! E o bucurie modul în care emoția ta brodează cuvinte.

SIONO, editura ta

20 Sunday Dec 2020

Posted by sweet & salty in A fi scriitor

≈ 11 Comments

O idee venită în joacă.
Un Si o No, (spaniolă: da sau nu) transformat în SIONO și mai apoi într-o casă roditoare de cuvânt, roditoare de carte. A publishing house. Uneori mi se par mai cu miez cuvintele englezești. Casă de publicare. Casă ce poate deveni acasă.
Sintagma e jucăușă, demersul serios. Relațiile dintre noi lejere, de prieteni la o cafea, dar seriozitatea maximă. Deschidere. Comunicare. Ne sfătuim. Și ne adunăm cei care vorbim aceeași limbă: a calității. A cărții bine scrise, bine îmbrăcate, bine redactate, bine copertate, bine reprezentate pe piață.
Pentru că manuscrisul pe care-l primim, nu este doar o viitoare carte, ci promisiune fermă făcută de editură.
În culise se mișcă oameni frumoși. Oameni creativi. Oameni talentați. Nu știi niciodată ce scot din pălărie, dar, când scot, ești total surprins și zâmbetul ți se întinde de la ureche la cealaltă: Chapeau!
Chapeau, Sandra Segal, super talentat grafic designer, pentru noua siglă SIONO!
Haina noastră nouă de sărbătoare, croită pe măsura, gândul, intențiile și gusturile noastre. O siglă cu ochi. Ochioasă. Atentă. Simpatică. Prezentă. Trează.
Un manuscris este o promisiune, o carte este responsabilitate.
O carte începe de la primul vostru gând și e finalizată când înflorește parfumul de tipar, când librăria reală sau virtuală îți întinde coperta – invitație.
De acolo începe. De la culorile care ți se cuibăresc în iris și curiozitatea se trezește. Întinzi mâna pentru că te întâlnești cu ea. Cu prima impresie.




Fluturi și alte frunze – ca un fel de recenzie

15 Tuesday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 9 Comments

Darul lui Mugur nu putea fi decât vers. Drag îmi e și dor îmi de prezența lui rimată și ritmată de pe blog. Mulțumesc mult, Mugur! Mi-ai făcut tare frumoasă seara!

Îți scriu acuma dintre fluturi.
Am vrut să zbor, să mi te bucuri
Că am intrat în lumea ta,
Dar iată, n-am putut zbura.

Nu pot să zbor, cad printre frunze,
Mă uit în jur, dar nu am unde
Să îmi găsesc loc de odihnă:
Sunt gânduri multe, nu-i de tihnă!

Zăresc o pată luminoasă!
O frunză de agud, frumoasă,
Alături de roșu-arțar
Sau roșa frunză de stejar,
Minuni în pete de culoare,
De gânduri zburând în fuioare
Zburând cu fluturii, în roi,
Versuri frumoase, pentru noi.

Cu Em din Sava tare mult aș vrea
Să stau alături, să bem o cafea
Și să vorbim de multe, vorbe mii,
De Pași… de Ana… Fluturi…
Și ce va mai veni.

Da, am “alergat” printre fluturi și frunze, m-am regăsit în unele idei, am căzut pe gânduri în fața altora, căci nimic nu este facil sau anost în cărțile lui Em. Frumos, profund, “pictat” uneori în cuvinte, așa cum doar ea știe să o facă. Iar mie nu-mi rămâne decât să tac, pentru că nu îmi vin în minte decât anostele cuvinte: “Mi-a plăcut cartea ta!”
Dar încă mă mai bucur, căci în fața mea se află încă o carte marca “Em Sava”, respectiv “Ana”.

Incercari

Îți scriu acuma dintre fluturi.
Am vrut să zbor, să mi te bucuri
Că am intrat în lumea ta,
Dar iată, n-am putut zbura.

Nu pot să zbor, cad printre frunze,
Mă uit în jur, dar nu am unde
Să îmi găsesc loc de odihnă:
Sunt gânduri multe, nu-i de tihnă!

Zăresc o pată luminoasă!
O frunză de agud, frumoasă,
Alături de roșu-arțar
Sau roșa frunză de stejar,
Minuni în pete de culoare,
De gânduri zburând în fuioare
Zburând cu fluturii, în roi,
Versuri frumoase, pentru noi.

Cu Em din Sava tare mult aș vrea
Să stau alături, să bem o cafea
Și să vorbim de multe, vorbe mii,
De Pași… de Ana… Fluturi…
Și ce va mai veni.

Da, am “alergat” printre fluturi și frunze, m-am regăsit în unele idei, am căzut pe gânduri în fața altora, căci nimic nu este facil sau anost în cărțile lui Em. Frumos…

View original post 53 more words

Diana îmi scrie cu fluturi, eu îi răspund cu frunze

15 Tuesday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 3 Comments

Dragă Em,

Îți scriu aceste rânduri din două motive.

Primul e că eu nu știu să scriu despre poezie… bine, de fapt știu, dar mi se pare cumva ingrat să vorbesc despre ea. Cum să includ eu aici, în câteva rânduri, toată esența versurilor tale? Știi, în școală și-n liceu eram un soi de teacher’s pet la română. Puteam vorbi la infinit despre cum lirica lui Blaga valorifică într-un mod superior filoanele spiritualității arhaice sau despre creațiile lexicale ludice ale lui Nichita cel trimbulind. Dar, nu credeam nicio iotă. Poezia e vie. Poezia e despre spirit, canoanele ei sunt inventate doar de noi, cei dornici de a da sens și dimensiune oricărui lucru, chiar și divinului.

Al doilea e că pur și simplu nu pot scrie o recenzie unei cărți fie în versuri, fie în proză care mi-a atins sufletul. Nu, astfel de lucruri nu fac decât să dizolve magia precum un cub de zahăr într-o ceașcă de cafea. Fluturi și alte frunze, cartea ta de poezie apărută (cum altfel) tot la Siono, e una dintre cărțile care au reușit asta.

Cum să descriu eu toate trăirile prin care m-ai purtat, toată dragostea ce răzbate din slove într-o recenzie? Cum? Așa că mai bine-ți scriu această scrisoare deschisă despre fluturii și frunzele tale. (Și-ți scriu azi, în ziua ce l-a luat pe Nichita, pe blogul meu de suflet unde ne-am găsit cândva, într-o iarnă.)

Știu, știu, tu ești mai mult înclinată spre proză. Ana, Pași și tot ce mai e pe blogul tău sunt exemple grăitoare ale talentului tău de povestitor. Dar, ai un dar și pentru versuri – versuri albe și libere precum fulgii de nea sau versuri cu ritm și rimă, muzicale precum o sonată.

Mi-a plăcut cum ne-ai purtat tu prin anotimpuri, prin roiuri de fluturi, prin frunzișuri de cuvinte. Mi-a plăcut cum natura se regăsea atât de… natural (nu am găsit alt cuvânt) printre versurile tale. Însă, mai presus de toate, mi-a plăcut cum în versuri te-am regăsit pe tine: toată suflet, așa cum te știu de după ecran de… câți ani? Să fie vreo șase de când am postat acel text despre care mereu îmi zici?

La tine în carte, iubirea răzbate la orice colț. Și atinge, acaparează suflete. Le dă acea stare de căldură interioară, chiar și atunci când descrii iarna… Numai tu ai putea ști cum ninge de-o inimă, numai tu știi cum cerul fumează vise. Iar eu, în calitatea mea de cititor și încă învățăcel într-ale scrisului, nu pot decât să stau, să citesc, să învăț de la tine despre stil, despre cum să-ți dozezi sufletul să nu-ți iasă un text nici prea condimentat cu el, nici fad.

Mulțumesc pentru așa o carte, lejeră, sensibilă, frumoasă – fix cea de care aveam nevoie după un an întortocheat. Mulțumesc pentru tot ce faci și ești – o inspirație pentru mine!

Sper, cândva, să ne și vedem. Mi-ar face o mare-mare bucurie! Dar, până atunci, ne rămâne doar să ne citim online și offline!

Cu imens drag,

Diana

https://illusionsstreet.wordpress.com/2020/12/13/draga-em-despre-fluturii-si-frunzele-tale/

Oana Stroe, Ana și SIoNO

14 Monday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Ana

≈ Leave a comment

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă

Un cadou frumos de Craciun.Am descoperit Editura SIONO in vara aceasta. Totul s-a petrecut cu viteza, am aflat pe ultima suta de metri de existenta unui concurs de proza ce m-a stimulat sa scriu. Si astfel s-a materializat un vis frumos al sufletului meu, acela de a vedea publicata o poveste scrisa de mine. Asa cum era si firesc, am inceput sa citesc din cartile publicate la SIONO. Prima carte citita de la ei a fost „Pasi”, scrisa de Em Sava si Axel, in care am rezonat cu ambii autori atat de mult, incat cu greu puteam sa o las din mana. Apoi au urmat rand pe rand aproape toate cartile publicate de ei.De cateva saptamani de cand am terminat „Ana” de Em Sava simt nevoia sa impartasesc cu voi din trairile starnite de aceasta carte. Nu sunt critic literar, nici macar filolog, nu stiu daca ceea ce voi spune eu despre „Ana” se poate numi o recenzie de carte, dar stiu cu siguranta ca daca vreti sa faceti o bucurie de Craciun unei persoane dragi ce iubeste cartile, „Ana” de Em Sava ar fi o alegere potrivita.Pentru mine a fost o lectura ce a generat un cumul de trairi si sentimente, de la cele mai delicate si blande, pana la cele mai adanci si dureroase. Scriitura curge cand lin ca un firicel de apa, cand tumultos ca un suvoi care uneori se transforma intr-o viitura ce te face sa traiesti din plin lupta grea a personajelor.Cartea m-a transpus de la coperta intr-o stare de bine, de „acasa”. Culorile si desenul sunt la fel de delicate ca vorbele scriitoarei. Cand inchideam cartea si mangaiam copertile prelungeam senzatia de caldura si de bine pe care o simteam cand citeam povestea de viata a celor doua femei. Priveam desenul fetei din planul principal, imbracata intr-o superba ie si gandul imi contura mai usor imagini dintr-o lume apusa.Prin cartea ei, Em Sava a reinviat o lume matriarhala, dandu-ne sansa sa intelegem mai multe din istoria si realitatea zbuciumata a satelor transilvanene. Am fost impresionata de usurinta cu care a descris o astfel de perioada, ai senzatia ca autoarea a avut posibilitatea de a calatori prin tunelul timpului, aducand cu ea bogatia graiului stravechi, a regionalismelor de mult uitate. Mie imi pare ca acest roman a depasit cu mult ideea de poveste a trei generatii de femei, transformadu-se intr-o bijuterie lingvistica. Este multa munca in spatele acestei aparente usurinte cu care Em Sava ne-a redat un limbaj uitat de generatile actuale.Textul intregii carti aluneca firesc, cu momente in care te simti plutind pe un nor pufos ce creste si se umfla din focul si valtoarea trairilor din carte. Descrierile sunt extrem de vii, cuvintele ei te incalzesc sau iti dau fiori, in functie de moment. Desi personajele parcurg perioade grele din viata, Em Sava reuseste prin dragostea cu care le inconjoara sa transforme durerea in acceptare, evitand astfel tristetea dureroasa.Eu sunt o persoana ce se trage din generatii nascute la oras. Daca pe mine, aceasta carte m-a impresionat si marcat atat de mult, sunt convinsa ca pentru cititorii mai apropiati de satul romanesc cartea o sa fie o frumoasa intoarcere la radacini.

Dansez

14 Monday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Fluturi și alte frunze...

≈ 2 Comments

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Azi croștez un bulgăr de zăpadă
că iarbă nu-i să împletesc un lac.
Din fulgi de nea îmi pun cercei, mărgele
scriu o poveste-n poante.
Apoi tac.

Anei, cu dragoste, de Issabela Cotelin

13 Sunday Dec 2020

Posted by sweet & salty in Ana

≈ 2 Comments

Issa mi-e foarte dragă. Nu doar pentru felul în care scrie, ci și pentru un soi de chimie pe care o simt în ciuda ecranelor. Litere, viață, aptitudini, interes… zona asta. Vă invit să citiți Ana în viziunea ei.

Luni seara. Afară, primii fulgi din an. În casă, cald și bine.
– Ce citești acolo?
– Ana.
– Cine-i Ana? Ce-a făcut?
– E un fel de „Ion” al lui Rebreanu feminin.
– Se poate…?
– Nu, stai, am greșit eu, nu feminin, ci din punct de vedere feminin!
Ana mi-a mers ușor și lin în gânduri, prea ușor și prea lin, cu ciudă doar pe durerile ei.
Satul autoarei, Sava, e transilvan, foarte vechi, merge până spre primul război mondial și constante în timp sunt doar dragostea și munca. Dragostea de locul unde vezi primii zori. Munca grea pentru pâinea de toate zilele. Dacă acestea nu ar fi fost, nici veșnicia nu se mai năștea la sat.
În același sat aflăm, însă, părând supusă unei veșnicii identice, și contorsionata relație român-ungur, întreținută peste limite și plătită în vieți grele.
M-au cutremurat descrierile pasagere ale prăpădului ungurilor și rușilor, același și ca dușmani, și ca aliați. Forța distructivă a cotropitorului de a-i face praf cotropitului casa, femeia, copilul, bătrânul sau măcar o pungă de făină, dacă nu găsește altceva, doar pentru că poate și are o armă în mână. Trebuie amintit, când spulberă destine, acest rău din oameni, care, în plus față de războaiele oricum nejustificate, va dispărea odată cu ele doar atunci când fiecare în parte va înțelege că și celălalt e om, ca și el.
Revenind la micul sat dintre dealuri, într-un patriarhat static în care femeia trebuie să se supună bărbatului, satului și firii, Maria, mama Anei, și apoi însăși Ana, eroine în adevăratul sens al cuvântului, răzbesc până la urmă în fața nenorocirilor, cu predilecție conjuncturale la prima și mai mult naturale la cea de-a doua.
Dramele lor interioare, pornind de la alegerile pe care trebuie să le facă, par interminabile. Răutățile pe care le îndură din partea semenilor, apropiați sau străini, sunt descrise plat și cursiv, dar foarte sugestiv. Lirică e aici doar afinitatea implicită pentru cele două femei a autoarei, ce răzbate printre rânduri. Și natura, în scurtele popasuri de descriere a ei.
„Nici fata nu se ducea cu drag, dar (…) nu putea zice nu” – e un pasaj oarecare, infim și sec, cu valoare de laitmotiv al multor întâmplări. Suntem, în „Ana”, în lumea în care așa trebuie, așa se cade și nu se poate spune nu.
Personajele masculine importante, în general mature, se disting mai degrabă prin răutate, lașitate sau indiferență decât prin pozitivism și rămân, pe parcurs, undeva, în spatele scenei. Romanul se construiește aproape singur pe neimplicarea iubitului Mariei, Sandor. Doar ultimul, Alexandru, este desenat cu un alt creion, care scrie clar și trage linii drepte.
Un personaj secundar remarcabil mi se pare Zsuzsa, sora lui Sandor – adevărat liant uman între nații și între generații, îngerul nevăzut cu glas cald la orice nevoie. Răzvrătirile Mariei, în contextul cărții, par așadar un biet ac într-un car cu fân din curtea nimănui și abia cele ale Anei prind contur în peisaj, ungând cu mierea așteptată îndelung, cred, orice suflet de cititor. Puterea lor interioară de refacere este uluitoare, însă motivată firesc: de copii, la Maria, de un bărbat, la Ana. De iubirea adevărată, în concluzie, supusă legii firii, chiar dacă împotriva celei a oamenilor, și fără de care suntem nimic.
În tot ce am citit despre „Ana” până acum s-a pus mult accent pe tradiție. Mie îmi este greu să le ridic, nemaisimțindu-mă obligată de programe școlare sau de false corectitudini politice, în slăvi.
Tradiții, la plural – ca obiceiuri specifice de sărbători sau duminicale sau legate de muncă și diverse evenimente – da, oricând, ele sunt un punct de reper în existență, sunt referință și înrădăcinare. Prilej de dor când sunt lăsate-n urmă.
Dar tradiția, la singular, de a nu te amesteca cu alt neam în pofida sentimentelor, de a asculta atavic de un bărbat bădăran, de a prigoni un copil pe principiul simplist că e „din flori” ș.a.m.d. e din alt registru și nu ar mai trebui acceptată mioritic, ca un dat firesc.
Primim în dar de la autoare bucăți autentice de existență, puse pe pânza hârtiei în tabloul bine legat al îmbinării traiului zilnic cu cel al istoriei locale și generale.
Vorbirea ardeleană, care, foarte inspirat, are și un dicționar la sfârșitul cărții, e, cu siguranță, o bucurie pentru nativi și o provocare pentru restul cititorilor. În cazul meu, un mic joc spiritual de-a recunoașterea sau deducerea cuvintelor, în care autoarea a „câștigat”, trimițându-mă de mai multe ori la glosar.
Em Sava excelează în puterea de evocare a oamenilor și stărilor vremii. Datorită acesteia, rând după rând și pagină de pagină am străbătut, alături de Maria și apoi de Ana, drumul lor, cu neputința de a interveni și cu credința că vor ajunge la un liman.
Și au ajuns, căci, iată, o demnă urmașă a lor le-a scris povestea și noi o putem citi acum la Siono.

Se mai întâmplă

Arhivă personală

Luni seara. Afară, primii fulgi din an. În casă, cald și bine.
– Ce citești acolo?
– Ana.
– Cine-i Ana? Ce-a făcut?
– E un fel de “Ion” al lui Rebreanu feminin.
– Se poate…?
– Nu, stai, am greșit eu, nu feminin, ci din punct de vedere feminin!

Ana mi-a mers ușor și lin în gânduri, prea ușor și prea lin, cu ciudă doar pe durerile ei.
Satul autoarei, Sava, e transilvan, foarte vechi, merge până spre primul război mondial și constante în timp sunt doar dragostea și munca. Dragostea de locul unde vezi primii zori. Munca grea pentru pâinea de toate zilele. Dacă acestea nu ar fi fost, nici veșnicia nu se mai năștea la sat.
În același sat aflăm, însă, părând supusă unei veșnicii identice, și contorsionata relație român-ungur, întreținută peste limite și plătită în vieți grele.
M-au cutremurat descrierile pasagere ale prăpădului ungurilor…

View original post 666 more words

Citindu-i pe Em Sava și Axel. Cartea “Pași”! — Vorbe pentru suflet… viziunea Cristinei Apostol

12 Saturday Dec 2020

Posted by sweet & salty in pași

≈ Leave a comment

Cristina a citit Pași. Nu a citit. A deschis ușa și a intrat în universul Pașilor. Și-a respirat împreună cu eroii, le-a însoțit gândurile și vorbele. Mulțumesc, Cristina!

„Astăzi ținând în mână cartea “Pași” scrisă de acești doi autori fenomenali îmi dau seama că colaborarea acestora a dat naștere unei povești bine închegate și cimentată de niște emoții vii, fără retușuri sau rețineri. Atât Axel cât și Em Sava au oglindit un subiect prezent, cu toate implicațiile și complexitățile de rigoare, nu s-au abținut în a oferi detalii pe care mulți încă le consideră tabu, au dat glas acelor trăiri care ar putea fi a oricui: frici, abandon, neiubire, adulter, flirt și inhibiția unor emoții ce destramă sufletul pe bucăți. Au avut curajul să spună lucrurilor pe nume într-un roman care mi-a pus o amprentă pe suflet…

“Viața bate filmul, nu-i așa? Un clișeu spart de prea mult uz. Dar ce să facem dacă menirea noastră e să ne naștem, să reinventăm roata și să murim? Nu suferința noastră doare cel mai tare? Nu iubirile personale ne perpelesc pe jar? Nu fericirea noastră mișcă Universul? Nu praful de stele produs de noi înșine alimentează paradisul vieții pământești?”

O avem ca eroină pe Nicole, o tânără cu o relație disfuncțională, aparent cu o iubire dominatoare, și cu un cămin agreabil, însă sufletul cere dragoste, prezență și comunicare; aceste aspecte lipsă fac din vesela Nicole un personaj șters din celula familiei perfecte. Zilele-i trec fără funcționalitate iar rutina absoarbe din ea toată jovialitatea. Până în punctul când apare “el”. Emoția i se strecoară în suflet cu repeziciune, iar o dată cu asta zilele îi sunt colorate iar inima își cere tributul. El e cel care prin simple gesturi o face să se dezghețe de acea carapace a nesiguranțelor creată chiar de soțul acesteia, acel care îi dictează direcția și decizia.

“… Dialogul nostru a fost extrem de subtil. Un cocktail de gesturi și atitudini distilate din senzația de regăsire și apartenență. A fost ca și cum ne-am fi continuat povestea începută cândva, undeva. Mai presus de înțelegere. Fiecare s-a citit pe sine în ochii celuilalt, într-o oglindă în care imaginea se formase cu mult înainte ca noi să ne așezăm în fața ei. Nu era întâlnire, ci re-găsire.”

Alex apare la un moment de cumpănă, dar și ca o revelație care vine la timpul potrivit pentru a-i deschide ochii eroinei noastre încotro să se îndrepte și care e de fapt menirea ei ca femeie. Nicole fiind educată într-un mod tradițional refuză și critică dur înclinația sa spre adulter, însă aceasta suferă pe zi ce trece, ignorarea soțului, tăcerea sa acuzatoare, replicile menite să o intimideze toate duc la acel refugiu prin Alex, oaza sa de calm și înțelegere. Ai zice o poveste clișeu, sau prea previzibilă, însă vă asigur că tot ce a urmat a fost un crescendo impresionant; autorii au creionat cu patru mâini emoții vii, nesiguranțe, doi pași înainte și unu înapoi detaliind și punând piesă cu piesă amănunturile unei vieți cu o încărcătură debordantă. Însă secretele se țin lanț, iar unele necuvinte aduc după sine furtuni după cerul luminat, iar eroii noștri nu sunt scutiți după iubirea ce și-o destăinuie de implicații dureroase. Alegerile trebuie asumate, la fel și ascunzișurile ce ți se par confortabile, iar Alex plătește prin omiterea lor prețul așteptării care cine știe cât va dura. Și totuși, iubirea lor e una înfloritoare chiar dacă e scoasă din contextul unor căsnicii eșuate, e pură și inocentă semeni unor adolescenți ce abia descoperă acest fior inconfundabil, în ei pulsează din nou viața și sunt ambii șocați de acestă stare ce le dă pur și simplu aripi. Chiar dacă sunt zdrobiți de cuvinte și reproșuri, chiar dacă se prelinge dragostea lor într-o notă dansantă a unor piedici existențiale, ei simt, ei trăiesc, ei experimentează viața în toate formele ei.

Acțiunea cărții e ca un caleidoscop, piesă cu piesă colorând zilele eroilor noștri într-o multitudine de trăiri intense.Totul vibrează a viață și experiențe parcă trăite și așternute pe foaie semeni unui jurnal de memorii a unei efervescente iubiri trăite cu o intensitate ce se cere transmisă mai departe cu gândul… ce-ar fi fost dacă?, sau poate e mai bine așa, cert e că din acest roman am învățat că unele persoane vin ca o lecție, ca un blestem dar și ca o binecuvântare. Unii oameni ne deschid ușile inimii, unii ne obligă să punem totul sub semnul întrebării sau în balanța corectitudinilor, unii ne dau foc și patimă iar alții ne țin lângă ei din comoditate și accept.

Romanul “Pași” ne arată câte urme trebuie să bătătorim, câte cărări să parcurgem pentru a ne afla pe noi înșine, apoi împăcați cu ceea ce înseamnă “eu” să mergem prin viață cu capul sus și pregătiți să înfruntăm greșelile, alegerile și noțiunea timpului. Cartea are efectul de a stârni furtuni dar și a dăruirii unor morale adânci, toate cu menirea de a lua ce e mai bun din roman și din povestea celor doi eroi ce s-au descoperit din nou, și s-au pus față în față cu emoția ce și-o nutresc unul altuia.

Vă îndemn să aflați lumea sentimentelor, a descoperirii de sine și a poziționării fiecăruia în puzzle-lul vieții. Vă îndemn să citiți cartea “Pași” pentru că romanul se simte la intensitate maximă, pentru că e viață, pentru că un final nu e întotdeauna un sfârșit…

“În ultimele luni mi-am înșelat soțul în toate felurile. Pentru că mintea mea și sufletul meu sunt conectate la o altă minte și alt suflet, independent de voința mea. Însă pentru prima oară în ani, sunt împăcată cu mine însămi, pentru că am încetat să mă înșel pe mine.”

Recenzia ei:

Absolventă a Facultății de litere (Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca), Ela Mihu (Em Sava) a dus cu ea în Canada dragostea pentru cuvântul românesc, pe care l-a cultivat și în mințile copiilor de români din țara frunzei de arțar. Din anul 2014 a început să publice poezie și proză pe blogul personal Sweet & Salty (https://savatoronto.com), […]

Citindu-i pe Em Sava și Axel. Cartea “Pași”! — Vorbe pentru suflet…
← Older posts

Categories

  • A fi scriitor (30)
  • Amalgam (144)
  • Ana (30)
  • Întâmplate sau nu… (48)
  • Bucăți de gând (105)
  • Catchy (14)
  • Concurs (18)
  • De prin viață… (21)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (153)
  • Fluturi și alte frunze… (42)
  • Geografie subiectivă… (98)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • pași (33)
  • Recenzii și impresii (1)
  • Sava-rine (21)
  • Travel (39)

Arhive

Recent Posts

  • Simona scrie poezie
  • Anul pleacă, anul vine
  • Cristina, Vorbe pentru suflet – Ana mea și viziunea ei
  • SIONO, editura ta
  • Fluturi și alte frunze – ca un fel de recenzie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,182 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Blog at WordPress.com.

Cancel