Vă mai amintiți de Pași?
Oamenii se grăbesc și vor totul nou. Cărțile se așează cuminți prin biblioteci. 2018 pare acum un secol, dar periodic e cineva care descoperă Pași, apoi invariabil se îndrăgostește de Nicole și Alex.
Nu am mai spus noi prea multe, dar dacă domnul Timp ne permite, vom scrie și continuarea.
Secolul vitezei în care se consumă iute totul… Uneori superficial. De aceea, când dau de o bucată de text consistent sunt mai bucuroasă decât Yogi Doggy la un os de calitate.
Florina nu doar că a citit Pași, dar în stilul ei conștiincios a făcut o recenzie de cinci stele pe care a publicat-o la Catchy.
Îi mulțumesc tare că e așa de caldă și de harnică și de serioasă. Un om rar.

„Pași, de Em Sava și Axel este un roman apărut în 2018, la Editura Erikon din București. Cartea, scrisă “în coautorat” cum îmi place mie să spun, captivează cititorul încă de la primele pagini.

Să o descopăr pe Em Sava și altfel decât din paginile romanului ei de succes – Ana, a fost pentru mine o adevărată încântare. Deși “Pași” este o carte de ficțiune, și nu una biografică, Em a împrumutat personajului principal feminin – Nicole, câte ceva din trăsăturile sale de personalitate. Dar, desigur, asta înțeleg cititorii care erau deja familiarizați cu stilul ei, fie de pe blogul personal, fie din articolele sau interviurile pe care Em le-a acordat de-a lungul timpului.

Despre partea masculină, ale cărei rânduri le găsim începând din capitolul al doilea, și care în carte se numește Alex, nu știam mai nimic. Coperta și o simplă căutare pe internet a blogului “Texte pe față” mi-au furnizat ceva date despre jurnalistul, de profesie inginer, Axel. Suficiente cât să înțeleg de ce personajul lui are meseria pe care o are. O meserie atipică, spun eu, pentru un personaj de roman de dragoste, în care neprevăzutul și senzațiile tari sunt la tot pasul. Nu dezvălui mai multe, spun doar că mie personal mi-a plăcut extrem de mult ideea. A venit ca un răspuns la întrebarea mea oare ce simt oamenii aceia a căror muncă este atât de solicitantă, de obositoare și care presupune atâta responsabilitate și sânge rece? Pentru că da, Alex, personajul masculin este un dur în aparență și un suflet cald pe interior. Adică exact ce caută Nicole.

Acțiunea romanului, fiind o carte de dragoste, începe cu niște rânduri meditative. Și, chiar de suntem la început, încă de acum apar primele laitmotive.

Apoi, treptat, personajele încep să se contureze.

Într-o carte scrisă de două persoane, care nici măcar nu sunt soț și soție în viața reală, detaliile joacă un rol extrem de important. Primul detaliu legat de munca ce stă în spatele scrierii unei asemenea opere literare este cel dat de umor. Și sunt glume pe care le poate înțelege nu doar un român, ci oricine este atent la modul cum privesc lucrurile cele două personaje principale. Pentru că noi toți avem propria percepție asupra vieții. Iată mai jos la ce mă refer:

Nicole: “Omul legii coboară tacticos, își aranjează pantalonii într-un gest ridicol, tușește, se oprește în fața noastră și se bălăbăne ușor…”

Alex: “polițistul de la volan coboară tacticos, săltându-și nădragii cu un gest elegant”.

Exemplul de mai sus este doar unul dintre multele exemple în care autorii ne ajută să înțelegem câte ceva din psihologia masculină și din cea feminină pentru că de regulă, noi, femeile, obișnuim să gândim mai mult cu inima, în timp ce bărbații sunt mai cerebrali. Desigur, asta se întâmplă de la caz la caz și adaptat fiecărei situații în parte.

“Pași” este ca un film bun pe care-l urmărești cu sufletul la gură. Pe măsură ce se succed scenele, realizezi însă că povestea lor de dragoste a început cu stângul. Deși pare că s-a derulat cu repeziciune așa cum trec mașinile de pe autostrăzile aglomerate și ei doi parcă se cunosc de o viață. “Dragostea este oarbă”, însă,iar Alex și Nicole, deși adulți, se lasă pradă doar instinctelor, fără să se gândească o clipă la consecințele faptelor lor. Pe cât de cerebral, de responsabil și de echilibrat este Axel la locul lui de muncă, sau mai bine zis, în locurile unde-și prestează activitatea, pe atât de instinctual este în relația lui cu Nicole. Femeia apare în viața lui într-un moment în care el probabil avea nevoie să înceapă să creadă din nou în iubire, iar acest lucru, se pare, este valabil și pentru ea.

Romanul este scris la persoana întâi și asta-i oferă o mai mare sensibilitate și plasează cititorul în mijlocul poveștii. Cei doi analizează situațiile lor de viață și se analizează continuu pe durata cărții. Capitolele par uneori ca un fel de terapie, iar sinceritatea cu care sunt descrise anumite emoții trăite, conferă autenticitate operei.

Problemele, ca în orice cuplu, nesudat, apar desigur atunci când tot ce a fost ascuns, cu intenție sau nu, începe să iasă la lumină. Așa cum nu poți construi un bloc de 20 de etaje pe o temelie șubredă, la fel se întâmplă și cu relația înfiripată între ei, e vulnerabilă precum un “o virgulă neagră înaripată” rănită. Și, încet-încet, cu cât cei doi amână să dea cărțile pe față și să joace cinstit până la capăt, situația scapă de sub control. Nicole este conștientă că se minte, chiar ea recunoscând asta: “simt că mă mint, dar sunt carne de om, țărână cu suflet și dor”. Aparent, ea nu are curajul de a pune stop unei vieți trăite în minciună și a începe mai devreme una nouă.

Scriitoarea Em Sava nu se dezminte, ea are același stil pe care eu îl știu din romanul Ana. Metaforele, epitetele, comparațiile și celelalte figuri de stil sunt atât de frumoase, de bine alese și de expresive încât ai impresia ca cititor că ea doarme cu vreo 5 dicționare sub pernă. Pe mine, stilul ei  de scris m-a captivat definitiv și iremediabil.

Despre stilul lui Axel, însă, nu știam nimic. Așa că uimirea și încântarea au fost cu atât mai mari cu cât am văzut pe tot parcursul cărții cât de bine îi ține piept partenerei lui de scris. Nu o să-i compar cu doi șahiști antrenați într-o partidă captivantă și care se termină cu o remiză, ci mă gândesc mai mult la doi înnotători prieteni care ajung în același timp la mal cu un chip senin, fără să fie încruntați sau stresați de aventură. Așa a părut munca lor la acest roman, ca și când ar fi fost o echipă extraordinar de bine sudată. Spre deosebire de personajele lor care, cum am mai spus, au fisuri în fundație și au mult de luptat pentru a fi împreună.

Limbajul folosit de Axel în toate capitolele destinate personajului creat de el, este extraordinar de cizelat, de bine scris, de expresiv și de sensibil.

Nu este de neglijat nici modul în care cei doi autori au găsit de cuviință să folosească nuanțele cuvintelor “liniște” și “tăcere”. S-au jucat continuu cu aceste două cuvinte, spre deliciul cititorului. Foarte potrivită este și introducerea în carte a cuvântului din titlu, care apoi spre final, se repetă exact la momentele cheie.

Asta mi se pare un merit extraordinar al unei cărți scrise “în coautorat”, faptul că cititorul, indiferent de soarta pe care o vor avea personajele la final, are de la început și până la ultima pagină senzația că a citit o carte la care s-a muncit mult, o carte în care scriitorii au investit timp, energie, pasiune și talent. În ce mă privește, aș citi oricând pe viitor o altă carte semnată de cei doi autori pentru că mi s-au părut extrem de potriviți pentru ideea aceasta originală de a da viață fragilei Nicole și masculinului Alex.

“Pași” poate fi povestea oricărui om, în definitiv, care nu și-a făcut la timp curățenie în viață și care se poate trezi în mijlocul unui carambol pe o autostradă aglomerată din care nu mai știe cum să iasă. Un om care, scăpat dintr-un accident nici nu e conștient pe moment cât de grave îi sunt rănile, pe care, din cauza adrenalinei, nu le simte la adevărata intensitate. De aceea, nota meditativă în care e gândit romanul, întrebările pe care și le pun personajele, procedeul folosit – introspecția psihologică și faptul că e o carte scrisă la persoana întâi, îl pun pe cititor pe gânduri sau din contră, îl fac să se simtă foarte bucuros că, spre deosebire de personajele care sunt destul de neliniștite, el și-a făcut curățenie la timp. Și-a pus ordine în viață, în relațiile pe care le are, fie ele de prietenie sau nu, dar și în sentimente. Nu o să spun mai mult, ci voi lăsa cititorii să descopere ei înșiși viața complicată și palpitantă a protagoniștilor cărora scriitorii Em Sava și Axel le-au dat viață. ”

Mulțumesc, Florina!

Cristina a citit Pași. Nu a citit. A deschis ușa și a intrat în universul Pașilor. Și-a respirat împreună cu eroii, le-a însoțit gândurile și vorbele. Mulțumesc, Cristina!

„Astăzi ținând în mână cartea “Pași” scrisă de acești doi autori fenomenali îmi dau seama că colaborarea acestora a dat naștere unei povești bine închegate și cimentată de niște emoții vii, fără retușuri sau rețineri. Atât Axel cât și Em Sava au oglindit un subiect prezent, cu toate implicațiile și complexitățile de rigoare, nu s-au abținut în a oferi detalii pe care mulți încă le consideră tabu, au dat glas acelor trăiri care ar putea fi a oricui: frici, abandon, neiubire, adulter, flirt și inhibiția unor emoții ce destramă sufletul pe bucăți. Au avut curajul să spună lucrurilor pe nume într-un roman care mi-a pus o amprentă pe suflet…

“Viața bate filmul, nu-i așa? Un clișeu spart de prea mult uz. Dar ce să facem dacă menirea noastră e să ne naștem, să reinventăm roata și să murim? Nu suferința noastră doare cel mai tare? Nu iubirile personale ne perpelesc pe jar? Nu fericirea noastră mișcă Universul? Nu praful de stele produs de noi înșine alimentează paradisul vieții pământești?”

O avem ca eroină pe Nicole, o tânără cu o relație disfuncțională, aparent cu o iubire dominatoare, și cu un cămin agreabil, însă sufletul cere dragoste, prezență și comunicare; aceste aspecte lipsă fac din vesela Nicole un personaj șters din celula familiei perfecte. Zilele-i trec fără funcționalitate iar rutina absoarbe din ea toată jovialitatea. Până în punctul când apare “el”. Emoția i se strecoară în suflet cu repeziciune, iar o dată cu asta zilele îi sunt colorate iar inima își cere tributul. El e cel care prin simple gesturi o face să se dezghețe de acea carapace a nesiguranțelor creată chiar de soțul acesteia, acel care îi dictează direcția și decizia.

“… Dialogul nostru a fost extrem de subtil. Un cocktail de gesturi și atitudini distilate din senzația de regăsire și apartenență. A fost ca și cum ne-am fi continuat povestea începută cândva, undeva. Mai presus de înțelegere. Fiecare s-a citit pe sine în ochii celuilalt, într-o oglindă în care imaginea se formase cu mult înainte ca noi să ne așezăm în fața ei. Nu era întâlnire, ci re-găsire.”

Alex apare la un moment de cumpănă, dar și ca o revelație care vine la timpul potrivit pentru a-i deschide ochii eroinei noastre încotro să se îndrepte și care e de fapt menirea ei ca femeie. Nicole fiind educată într-un mod tradițional refuză și critică dur înclinația sa spre adulter, însă aceasta suferă pe zi ce trece, ignorarea soțului, tăcerea sa acuzatoare, replicile menite să o intimideze toate duc la acel refugiu prin Alex, oaza sa de calm și înțelegere. Ai zice o poveste clișeu, sau prea previzibilă, însă vă asigur că tot ce a urmat a fost un crescendo impresionant; autorii au creionat cu patru mâini emoții vii, nesiguranțe, doi pași înainte și unu înapoi detaliind și punând piesă cu piesă amănunturile unei vieți cu o încărcătură debordantă. Însă secretele se țin lanț, iar unele necuvinte aduc după sine furtuni după cerul luminat, iar eroii noștri nu sunt scutiți după iubirea ce și-o destăinuie de implicații dureroase. Alegerile trebuie asumate, la fel și ascunzișurile ce ți se par confortabile, iar Alex plătește prin omiterea lor prețul așteptării care cine știe cât va dura. Și totuși, iubirea lor e una înfloritoare chiar dacă e scoasă din contextul unor căsnicii eșuate, e pură și inocentă semeni unor adolescenți ce abia descoperă acest fior inconfundabil, în ei pulsează din nou viața și sunt ambii șocați de acestă stare ce le dă pur și simplu aripi. Chiar dacă sunt zdrobiți de cuvinte și reproșuri, chiar dacă se prelinge dragostea lor într-o notă dansantă a unor piedici existențiale, ei simt, ei trăiesc, ei experimentează viața în toate formele ei.

Acțiunea cărții e ca un caleidoscop, piesă cu piesă colorând zilele eroilor noștri într-o multitudine de trăiri intense.Totul vibrează a viață și experiențe parcă trăite și așternute pe foaie semeni unui jurnal de memorii a unei efervescente iubiri trăite cu o intensitate ce se cere transmisă mai departe cu gândul… ce-ar fi fost dacă?, sau poate e mai bine așa, cert e că din acest roman am învățat că unele persoane vin ca o lecție, ca un blestem dar și ca o binecuvântare. Unii oameni ne deschid ușile inimii, unii ne obligă să punem totul sub semnul întrebării sau în balanța corectitudinilor, unii ne dau foc și patimă iar alții ne țin lângă ei din comoditate și accept.

Romanul “Pași” ne arată câte urme trebuie să bătătorim, câte cărări să parcurgem pentru a ne afla pe noi înșine, apoi împăcați cu ceea ce înseamnă “eu” să mergem prin viață cu capul sus și pregătiți să înfruntăm greșelile, alegerile și noțiunea timpului. Cartea are efectul de a stârni furtuni dar și a dăruirii unor morale adânci, toate cu menirea de a lua ce e mai bun din roman și din povestea celor doi eroi ce s-au descoperit din nou, și s-au pus față în față cu emoția ce și-o nutresc unul altuia.

Vă îndemn să aflați lumea sentimentelor, a descoperirii de sine și a poziționării fiecăruia în puzzle-lul vieții. Vă îndemn să citiți cartea “Pași” pentru că romanul se simte la intensitate maximă, pentru că e viață, pentru că un final nu e întotdeauna un sfârșit…

“În ultimele luni mi-am înșelat soțul în toate felurile. Pentru că mintea mea și sufletul meu sunt conectate la o altă minte și alt suflet, independent de voința mea. Însă pentru prima oară în ani, sunt împăcată cu mine însămi, pentru că am încetat să mă înșel pe mine.”

Recenzia ei:

Absolventă a Facultății de litere (Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca), Ela Mihu (Em Sava) a dus cu ea în Canada dragostea pentru cuvântul românesc, pe care l-a cultivat și în mințile copiilor de români din țara frunzei de arțar. Din anul 2014 a început să publice poezie și proză pe blogul personal Sweet & Salty (https://savatoronto.com), […]

Citindu-i pe Em Sava și Axel. Cartea “Pași”! — Vorbe pentru suflet…

Vă mai amintiți de „Pași”?
Uneori vine câte un gând cald ca și cum abia ar călca pe nisip umed de ocean. Cât trăiește o carte și unde se duc cărțile când se duc?
Poate de aceea s-a născut SIONO. De dragul cărților și pentru viața lor. Contractul cu o editură ține cinci ani. Apoi cartea se ascunde sub maldăre de cărți noi pentru că alte și alte cărți dau din coate să iasă la suprafață. Unele sunt minunate, altele sunt extrem de proaste, dar se ridică la lumină cinci minute. Și-apoi trece timpul. Nu știu ce va aduce ziua de mâine. Nu știu dacă vor mai exista biblioteci și librării. La modul declarativ toți zicem că citim. Da, dar mai e și Netflixul, iar în Canada și State au apărut deja competitori și nu mai știi cât de elastic să-ți faci timpul. Librăriile sunt goale. Bibliotecile… hmmm. Când ați fost ultima oară la bibliotecă?
Eu am fost acum doi ani în New York pentru că avea o arhitectură fantastică, era o clădire veche, în stil victorian și am fost fascinată de imagini. Da, de IMAGINI. Am făcut poze și am plecat.

M-a bucurat postarea Danei. Mulțumesc, draga mea și iartă-mi divagația, dar gândul a pășit pe nisipul ud, lângă ocean și a lăsat ampreanta.

Am citit, în sfârșit,  Pași de Em Sava și Axel și încă mai aud personajele șoptindu-și povestea de dragoste. Am citit-o cu sufletul la gură, până târziu în miez de noapte și chiar trecut, iar a doua zi, la prima oră, prima grijă pe care am avut-o a fost să-mi reiau lectura din punctul în […]

Despre ”Pași” — La capatul curcubeului

O știu de ceva vreme. De fapt îi știu blogul. Îi știu litera și vibrația.
Într-o zi mi-a scris că a citit „Pași”, că povestea a răscolit-o.
„Am citit cartea cu inima și am murit de emoție!” spune Ami Ancelin, așa cum apare în „Nuanțe de piper și ciocolată”.
Nu vreau să spun prea multe despre ea, pentru că vreau să aveți bucuria să o descoperiți în volumul despre care v-am zis. Vă promit că va fi o bucurie.
Prezentarea, sau mai bine zis itinerariul ei, este diferit de tot ce am primit până acum despre Pași.

“se intampla sa intri pe usi deschise, care sa nu fie cele potrivite”- “Pasi”, Em Sava &Axel

noiembrie 2019, undeva in Liverpool

am douazeci de minute de pauza. mai am de facut niste inregistrari, rapoarte…le dau naibii, faca-le cine vrea! stiu ca el e in Londra, in trafic. mi-a trimis un mesaj dimineata: “te iubesc!”. i-am raspuns automat:”iubeste-ma!”.

-stii, cineva a scris o poveste de iubire…

( nu obisnuim sa ne salutam, nici macar nu ne intrebam “ce mai faci?” ori “esti bine?”. intotdeauna intram direct intr-un subiect din care ghicim unul despre celalalt cum este, dar acum astept cu emotie raspunsul lui.)

-ce poveste de iubire mai frumoasa decat a noastra poate cineva scrie?!

-nu am citit-o inca, dar simt ca e ceva acolo si trebuie sa o citesc!

-si mie mi-a fost dor de noi! te las cu povestea ta de iubire. sunt in trafic.

o iarna cu vant rece si ploi ne imprastie asteptarile. tu imi dai o mie de motive sa plec, dar eu inventez o mie de motive sa raman. uitam si lasam la intamplare toate visele. culegem cioburi din ce a mai ramas dar avem inimile sfasiate. un adevar crud ne umbreste sufletele : suntem legati de alte iubiri, care inca mai ard sovaitor sub cenusa. stim ca nu vom fi niciodata impreuna.

–suntem scandalos de imorali!

o moralitate subtila ma face sa pledez nevinovata:

–daruire deplina si pe toata viata! da! dar ce faci atunci cand pasiunea moare, cand totul devine obisnuinta, cand iubirea nu mai e iubire, ci rutina? ce faci atunci cand respiri acelasi aer, imparti acelasi pat conjugal, ani cu aceleasi dimineti, nopti si zile, dar el inca nu stie nimic despre tine? asta nu e scandalos de imoral?

“oamenii nu par ce sunt/ si nu sunt ce cred ca sunt/ si nu sunt ce vor altii sa fie.”

mai 2020

nimic nu mai e la fel! drumurile sunt inchise, zborurile anulate, Regatul e in lockdown. viata e in lockdown. ma gandesc sa nu ma mai gandesc la tine.

intr-o primavara neastamparata venita in graba cu parfum ametitor de flori, am pe noptiera cartea pe care o asteptam de mult: “Pasi”. pasii pe care si noi i-am facut, “unul spre altul”, cand credeam ca “acesta e drumul nostru”.

doi autori, o ea si un el, un intreg, scriu o poveste de iubire. pun laolalta, capitol dupa capitol, pe acelasi fir, o iubire despre care vorbesti in soapta. o iubire pe care o ascunzi sub perna. niciodata sa nu spui niciodata. chiar si atunci cand ai decis ca ti-ai decis destinul. habar nu ai de unde vine, obraznica si neanuntata, iubirea care te trezeste si te arunca in bratele altcuiva. “suntem oameni, pacat din pacat. iubim”.

am trait cu neliniste povestea lui Alex si Nicole. cu nerabdare! m-au tulburat emotiile lor. cartea e un exercitiu de iubire. e despre intrebari si raspunsuri. alea multe din suflet.

–e iubirea lui Nicole, nu e a ta, si eu nu voi fi nicicodata Alex. sentimente?

–fiori!

Pași (Em Sava&Axel, Eikon, 2018)

Deși nu sunt un vajnic cititor de literatură contemporană și nici adulatoare a poveștilor de dragoste, vă voi prezenta un roman care, în opinia mea de cititor neavizat, merită atenția celor care se pot bucura, naiv și nestingherit, de duioșia dragostei. Scris de doi autori, ,,Pași” prezintă povestea unor oameni nefericiți, prinși în angoasa timpului măcinător al obișnuinței și al unui calm casnic, ușor de descifrat pentru orice ochi care a iubit și nepătimaș, presându-și visele sub pernă, în fiecare seară înainte de culcare. Doi oameni, Alex și Nicole, ambii căsătoriți, se întâlnesc și se îndrăgostesc. Și aici, pentru mulți ar putea părea o poveste previzibilă, dar întreaga lectură seamănă cu un caleidoscop, apoi cu un carusel, căci autorii s-au priceput în chip minunat să ne arate și voia hazardului, și prăbușirea inimilor și fața strâmtă a vieții care nu poate păstra mereu visele. Când m-am ciocnit de tematica romanului, știindu-mă o infantilă care strâmbă din nas la poveștile de dragoste, am crezut că nu-mi va plăcea. Și totuși… am citit-o abia respirând, într-o sigură noapte albă. ,,Pași” nu este doar despre o poveste de iubire, ci o construcție bizară (nu în sens peiorativ) de înlănțuiri care șlefuiesc și subjugă ceea ce știm despre dragoste. Scrisă ca un jurnal, în tandemul celor două personaje, Alex și Nicole, ,,Pași” adună în paginile sale drumuri ale moralității, visului, eternității, adevărului, jertfei și, nu în ultimul rând, ale vieții, așa cum este ea, desprinsă de pe rafturile perfecțiunii, aruncată într-o baltă cu mâl și cu nectar, în care omul își poate scălda liniștit picioarele înghețate de frig. Pe Nicole, frumoasa și modesta Nicole, care nu își permite să viseze, dar știe să recunoască divinul și sclipirea unei noi întâlniri, ai vrea să o ții la piept, în vreme ce pe Alex, dur precum fructele coapte, ți-ar plăcea să-l sprijini, să-i ridici umărul și să-l determini să aștepte iubirea. Oamenii aceștia doi (încă îmi place să cred că există în realitate și nu sunt doar niște personaje), zdrobiți de nefericirea unor căsnicii ratate se transformă în niște adolescenți și valsează sub stele, chiar dacă mintea le pune adesea piedică. Dar, într-o zi, într-o oarecare zi, până în care hazardul îi plesnise și-i îndepărtase halucinant, se descătușează și se nasc. Din păcate, eu nu mă pricep să scriu recenzii și, în general, nu pot să conving oamenii să citească o carte ori alta, dar mi-a plăcut modalitatea în care autorii au ales să trateze un subiect des reiterat în literatură, așa-zisa iubire imposibilă, cu un soi de responsabilitate (morală și scriitoricească), transformând povestea și într-un model de conduită umană, în cadrul căreia fericirea sinelui nu este mai presus de orice, în care greșelile pot fi răscumpărate în timp și, în final, devenind un carpe diem matur și asumat. Paginile alunecă sub poezie și reverie, cu o scriitură clară, fără fandoseli stilistice inutile, goale ori seci. Stilul este drămuit până la o simplitate greu de atins pentru scriitorii care vor să impresioneze doar prin formă. Descrierea este împletită cu dialogul, iar sondarea sinelui capătă adesea o tentă filosofică. Nu cumva a fi dăruit unui om și a te îndrăgosti de altcineva este o piedică și o mare întrebare? ,,Pași” ne arată că da. Așa cum ne arată iscusit și ce poate însemna iubirea, câte cărămizi pică până primul zid din fața lumii este ridicat și cum omul, răpus de viață și de goliciunea timpului care trece amar, în fața divinului unei clipe se pierde, deși trăiește o reînviere.
Dialogurile sunt naturale, firești, ușor de recunoscut în imediata noastră realitate, iar întreaga poveste devine umană, atât de apropiată, încât mie mi-a transmis ideea de realitate. E atât de firesc scrisă, încât uiți de la prima pagină că este ficțiune. Dar este doar ficțiune?
La un moment dat, unul dintre personajele cărții, Alex, spune: ,,Sunt în balcon și-mi umplu plămânii cu noaptea asta pe care știu că mi-o voi aminti întotdeauna”. La finalul lecturii, mi s-a părut cea mai simplă și delicată imagine a omului care trăiește iubirea; se ridică-n balconul firii, umplându-și plămânii cu un întuneric luminos care-l va însoți toată viața. Căci, personajul Alex rămâne stâlpul poveștii, cel dispus să aștepte pentru totdeauna, să se hrănească la infinit cu ceea ce viața i-a dăruit, după ce luptase așa cum știuse mai bine să atingă obrajii unei femei care-i umpluseră pieptul cu un alt aer.
Este posibil ca pentru oamenii care sunt înlănțuiți în povești de iubire ,,nepermise” cartea să aibă și un straniu efect terapeutic. În vreme ce pentru cei romantici va fi o poveste savuroasă, iar pentru mine, printre multe altele, o lecție de stil.
Să faceți ,,Pași” înspre iubire! Poate chiar alături de Em Sava&Axel

Mulțumiri, dragă Simona!

Dragă blogule, că tot ai tu menirea de jurnal, trebuie să îți spun că nu pricep ce se întâmplă cu mine. Sunt eu ocupată, dar nu mai tare decât înainte, însă parcă nu-mi găsesc drumul spre tine. Culmea e că mi-e dor și am un sentiment de vinovăție, dar nu mă pot aduna. Scriu, e drept, la roman, pe care tare mult doresc să îl termin până la vară, să fie cadou părinților mei. E mult mai greu decât la „Pași”, dar nu îți spun de ce, pentru că vreau să te surprind, deși recunusc că am mai scăpat ici și colo câte un cuvințel și am o mare mâncărime de limbă să pun niște fragmente, aici la tine, să iau pulsul.

„Pași” sunt bine, sănătoși. Ieri mi-a arătat Corina Ozon o poză simpatică în care Benjamin, motanul ei frumos își căuta o carte și am zărit și cartea noastră pe raft.

Azi am primit primăvara de la Mirela. Poza cu ghioceii e de la ea și vine tocmai de la Zalău. Tot azi George din Montreal a simțit nevoia să ia legătura cu mine să-mi spună că i-a plăcut cartea. „Pași” fac drum, fac cărare pentru prieteni noi.

O fază ciudată, după părerea mea, s-a petrecut și am avut următoarea izbucnire pe fb:
Serios? Se mai șochează cineva citind scene erotice? Aseară m-a sunat prietena mea să-mi spună că s-a întâlnit cu Y, o tipă faină pe care o știu de mulți ani, foarte cunoscută în comunitatea noastră românească care, cum a văzut-o i-a spus cu zâmbet conspirativ: „Am citit Cartea! Ai văzut cum a scris Em SCENELE???” M-a amuzat articolul hotărât de la carte, parcă aș fi scris un roman interzis, un soi de „Amantul doamnei Chatterley” versiunea secolului XXI. Comunitatea românească este exact ca un sat în care toată lumea cunoaște pe toată lumea și fiecare știe sau crede că știe tot.
Prietena mea, subiectivă până la stele, îmi iubește scriitura și i s-a părut ciudată reacția. Adică…
E drept că și în școală erau elevi care, studiindu-l pe Rebreanu, rețineau doar scena erotică, petrecută pe cuptor între Ana și Ion. Departe de mine gândul de a mă compara cu Rebreanu sau D. H. Lawrence. N-aș îndrăzni. Dar așa, ca exemple…
Erotismul e frumos, este firescul omului. Să nu suferim gratuit de pudibonderie. Zic.

În rest pe aici e o iarnă uscată, dar cică se mai moaie vremea. Sfârșit de februarie.

Litere adunate, împletite, aranjate două câte două. Răsărite nouă, cum nouă e fiecare zi. Nou de soare în ninsoare. Fulg de nea, amprenta lui Dumnezeu pe pământ. Flori albe cernute, făină de pâine coaptă-n cuptor. Cu dor. Cuvinte sculptate-n hârtie, scurse-n zăpadă, în gânduri și rânduri. Zâmbete și pași. Fantezie colorată cu litere, într-o noapte albă, prea albă.