Nichita – de la poetica lingvistică, la poetica metalingvistică, de la cuvinte la necuvinte.
„El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.”
„Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?
Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.”
„Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”
„Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.”
„Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt și mult mai curând.”
„Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi…”
„Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie în două,
cu acelaşi băţ de alun se taie în două.
După aceea se cade în genunchi,
după aceea se cade în brânci.
După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul
şi i se cere iertare.
Atât.”
„Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.”
“Inima,
fii simpla ca moartea.
Lucrurile simple nu se pot dovedi
si sint atatia morti in jur… “
LikeLiked by 5 people
Ce bine că Nichita Stănescu „trăiește” încă și la mii de kilometri de România!
LikeLiked by 3 people
M-am asigurat că aduc cu mine tot ce iubesc. 🙂
LikeLiked by 1 person
“vreau să vă spun un lucru, cu riscul
de a mă repeta: eu nu prea cred că
există poeţi, cred că există poezie.” – nichita stănescu, gând 2
“când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut. “- nichita stănescu, îmbrăţişarea
fără el, primăvara e un palipsest gol…
LikeLiked by 3 people
ş-am halit un m… 😦
LikeLike
Ce-ai halit? 🙂
LikeLike
un m. este palimpsest…
LikeLiked by 1 person
Nichita Stanescu – Sa ne iubim ca florile
Sa ne iubim ca florile
in noi insine,
Sa crestem pe ramura
vie a cuvintului
Es sunt A
petala strigarii,
tu estiU
friguroasa floare.
Sa ne iubim ca florile
in noi insine
ca litere singure
in interiorul cuvintului.
O, tu, cuvintule,
sex si matrice
din care se naste
intreg viitorul.
Sa ne iubim ca florile
in noi insine
in voi insiva
in ei insisi,
ca florile, numai ca florile,
florile dalbe ,
flori de mar.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/v/t1.0-9/945711_213311478818593_1362984721_n.jpg?oh=20f05a8bcad2b5d8033e073099947632&oe=55B40479&__gda__=1437394829_17467e168184902e1961511101751b92
Nichita Stanescu si prima lui sotie, Magdalena.
LikeLiked by 1 person
E singurul poet român pe care, cred, l-ar asculta și l-ar înțelege până și câinii, dacă s-ar găsi un om cu o voce frumoasă care să le citească poemele lui, în timp ce-i mângâie.
LikeLiked by 4 people
„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles”.
LikeLiked by 1 person
No comment, just like!
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Dă-ne mie, mamă, şi prietenilor mei de băut
şi după ce ne săturăm setea de viaţă
dă-ne de murit, mamă.
Nichita Stanescu
LikeLiked by 1 person
Minunat! 🙂
LikeLike
Eu cred ca oamenii…se nasc poeti in mod fundamental. Mai apoi unii raman, iar cei multi …uita. Nichita a ramas si va mai ramane…
LikeLiked by 2 people
Am zâmbind citindu-te. Ce frumoasă imagine cu oamenii care se nasc poeți!
Iar unii se leapădă de cuvinte. Le rămân doar vorbele. 🙂
LikeLiked by 3 people
Dar daca…?!
Cuvantul este conceptual, pe cand trairea nu este…trairea doar ESTE. Ea nu trebuie exprimata, cand o exprimi ea devine trecut, este deja moarta.
Se spune ca la “inceput” a fost CUVANTUL…ca de acolo ni se “trag” toate. Oare daca am renunta la “cuvant” si am trai pur si simplu, nu conceptual, pur si simplu, fara a ne pierde bunul cel mai de pret (nici nu s-ar putea)…CONSTIINTA…nu am putea sa fim ; ” UNA CU TATAL, sau cu EXISTENTA ” …?
Adica, daca la “inceput” a fost cuvantul…la “sfarsit” nu ar trebui sa renuntam la el, daca am INTELES”…rostul?!
LikeLiked by 3 people
MULTUMESC, Sava! l-am cunoscut pe Nichita cu ani în urma la un cuplu de prieteni de-ai parintilor mei, toti plecati în neant – RIP… venea pe la ei de câteva ori/an si-am avut surpriza marcanta de a-l cunoaste pe vremea când doar Ion Minulescu conta pentru mine… 🙂 era rezervat, dar amical, am avut sansa sa-l ascult discutând literatura, filosofie, comunism, viata – în general… îl consider unul dintre titanii literaturii române si universale – “un immortel”, cum se zice-n limba lu’ Baudelaire, Hugo, Rimbaud, Verlaine, etc… 🙂
LikeLiked by 1 person
Sunt pe aceeași pagină cu tine. Este „un immortel”. Ai amintiri neprețuite. 🙂
LikeLike