M-a apucat…
Să vă spun că vă iubesc. Pe toți cei care mă citiți. Și aici și oriunde… E un miracol faptul că vă îndreptați privirea spre cuvintele uneori chinuite, alteori alintate, poate uneori ironico-sărate, ori lacrimo-sărate, ori zâmbeto-dulci… ori plictisitor-turtite, ori prea îndrăznețe, ori, cum or fi ele la ora la care le trezesc și mă trezesc.
***
E un miracol că tu, acum citești ceea ce scriu eu.
Te iubesc și când mă lauzi și când mă critici.
Și când mă pui în genunchi pe coji de nucă.
Și când mă salvezi de cojile de nucă pe care am fost pe nedrept așezată de altul, când vii cu păreri argumentate, bazate pe scrisul meu, ca să mă aperi de cel/cea/cei/cele care m-au pus pe coji de nuci din grabă, de cele mai multe ori.
Nu. Nu-mi place să stau pe coji de nuci. Dar e parte din proces.
Mi-a spus la un moment dat cineva pe care-l prețuiesc la superlativ (nici nu cred că știe 😀 ) Tu scrii prea fain ca să abordezi subiecte așa de cuminți! Trebuie să fierbi, să fii înjurată, să inciți.
Și-atunci am învățat o nouă limbă: limba catchy.
Da. Vorbesc română, engleză, italiană și catchy.
(Mi-e rușine, dar fluența în franceza am cam pierdut-o pe drum. Tre’ să pun mâna…)