Eu scriu și scriu și scriu. Și râd mult de felul meu, dar lately în scris, se pare că am dat-o-n albăstreală. Uneori. Ghici? M-am prins? Nuuuu!
Până când mi s-a sugerat… discret.
Și m-am uitat în oglindă pe model coșbucian: io-s? Nu mi-s io? Cum mă-nvârt și mă sucesc, pixu-mi cade în mehelancoholie și supăhărahare. Nu io. Pixu’…
Unii mă citesc și plâng. Alții mă citesc și mă înjură. Plângând.
Hmmm? Vorbeam azi cu prietena mea. E la 100 de kilometri distanță, dar pe Skype gătim, spălăm vasele, ne demachiem și ce mai avem noi de făcut. Dar mai ales ne sfătuim și râdem o grămadă, până la lacrimi.
***
Ce să fac? Caut muză hlizită, subiecte de râs. De tot râsul.
Nu-i banc. Rog seriozitate!!!
Cosmin, scuze, ți-am furat șablonul.
Dar am zis că, dacă ție ți-a mers, poate vine și la mine.
Aștept muz-ă hlizit-ă!