Uneori paradisul e la o aruncătură de băț. La mine aruncătura de băț e la optzeci de kilometri de casă. Și pentru bucata asta de paradis 100% fac eforturi supra-naturale pentru gena și genetica mea, care ar mai dormi cel puțin încă cinci minute. Calc cu nerăbdare kilometri-impediment dintre mine și paradisul meu personal.
Cafeaua, muzica și traficul de dimineață mă țin în priză, iar rezultatul este undeva deasupra cuvintelor, silabelor, literelor: îmi iau micul dejun pe malul lacului, singur umanoid, dar nu sigură pentru că pescăruși, gâște și rațe își desfășoară existența semi-domestică ignorându-mă, sau acceptându-mă în peisaj. Și sunt fericită. E o singurătate asumată, care mă umple de satisfacție până în vârful degetelor. Culoarea și energia marină, soarele de august, care mușcă cu poftă din umăr, sau din picior, când mă prinde, clipocitul valurilor de stânca aflată la o jumătate de metru de mine, îmi confecționează cumva starea aceea de bine, care nu lasă loc minusurilor. Și nu gândesc. Absorb. Sunt pe pilot automat cu stare de zâmbet interior, de bine. Cu o carte la mine, cafeaua (paradisul meu obligatoriu trebuie să aibă o cafea bună) și mai nou un caiet și două pixuri.
Plaja e impecabil curățată, cerul impecabil albastru, muzica valurilor impecabil cristalină și eu impecabil de eu. Singurătate impecabilă. Timpul se dilată când ești singur. Devine mai personal. Mai al tău. E o negociere pe care o câștigi cu el, pentru că nu împarți nimic. Te scalzi în egoismul tău și îți place. Îmi place. Delicios.
Un vaporaș alb se vede la distanță. Culorile sunt catifea. Cred că aș putea scrie fără ochelari. Doar că degetele au uitat să țină pixul în mână, sunt neputincioase, se bat unele de altele, dau cu stângul în dreptul și mâna rămâne în urmă la dictare. După câteva rânduri mă doare. Mă mir. Nu mai știu să scriu. Îmi scutur mâna și fac câteva mișcări cu degetele, să le dezmorțesc.
La tastatură scriu repede, foarte repede. Dar cu pixul e greu.
O albină îmi dă târcoale. De fapt nu mie, ci rucsacului meu de plajă colorat. A făcut o pasiune subită pentru el.
Până și albinele își complică existența și se îndrăgostesc de cine nu trebuie?
O fi o zăpăceală generală în căutarea fericirii. Eu, o fricoasă prin definiție, m-aș speria în mod normal de insecta, posibil agresivă, dar o ignor. Azi am o pace interioară care nu permite nici un sentiment negativ. Știu că totul e bine.
Privesc lacul poleit în soare, casele pastel de pe mal, albe și ele în depărtare… Pe alee trece un bărbat cu un câine. E un fel de Saint Tropez aici. Un orășel mic pictural, perfect la ora opt și jumătate dimineața: apă, vaporașe, bărci, plajă, case cochete în depărtare și o liniște pufos protectoare. De ce Saint Tropez? Nu știu. N-am fost acolo. Dar așa trebuie să arate. Cred.
***
Intru în apă. Brrr! Primul contact cu pielea înfierbântată de soare… Dar știu că e impresia de început. Apa e foarte curată și caldă. Sunt singură și mi-e bine. Am iluzia unei piscine imense, lacul e al meu, doar al meu. Văd totuși în depărtare pe cineva în apă. Așa de departe că nu pot să disting trăsăturile.
***
Înot puțin. Văd plantele din apă. Apoi dintr-o dată mi-e frică. Ideea de monștri marini… Dacă? Văd dunele formate de nisip. Am senzația că văd un șarpe. Însă e o unduire de nisip.
Ies. Mă așez turcește pe bancă și scriu. Mâna și pixul par a se împrieteni. Deocamdată nu prea e chimie… dar, perseverență…
Încep să apară oameni.
Stau turcește, udă pe bancă și fac o chestie ciudată: scriu. Cu un pix. Scriu de mână într-un caiet.
Mi-e bine. 🙂
Da, pînă şi albinele. Birds and bees… you know… 😉
LikeLiked by 1 person
Da. Ca-n desene animate. Și muzică pe fundal… 😀
LikeLiked by 1 person
Absolut superb!
Eu n-aș putea trăi tot timpul într-un oraș plin de metal si beton, fără să am natura in jur. M-aș sufoca pur și simplu.
LikeLiked by 1 person
Și eu sunt la fel. Câte-o evadare de genul acesta umple bateriile sufletului. Și îmi place la nebunie apa. 🙂
LikeLike
Apă înconjurată de…verde – paradisul! 🙂
LikeLiked by 1 person
Exact. Așa am definit și eu. Plus că mai mult de oră nu l-am împărțit decât cu rațe, pescăruș și gâște. Abia apoi au început să se perinde și oameni. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ohoo, cât de prețioase sunt astfel de momente…
LikeLiked by 1 person
Neprețuite. Pure. 🙂
LikeLike
Sunt vitale momentele astea de tine cu tine pentru tine! Şi bucata asta de paradis e… de vis! Minunat!
Eu am renunţat la scris de mână, nu mai pot. 😦
LikeLiked by 1 person
Așa este. E foarte frumoasă natura și te purifică.
Nici eu nu mai pot să scriu de mână, dar fiind foarte puternică lumina, nu puteam să folosesc computer. Nu eram sigură dacă voi avea chef de scris, dar am zis că dacă-mi vine, hai să fie. Și mi-a plăcut. M-a amuzat oarecum.
LikeLike
Ţi-a prins bine, ai scris pe sufletul meu. 😉
LikeLiked by 1 person
e de mare valoare sa-ti fie ” bine cu tine”!! 🤗inseamna echilibru , minte limpede , independenta si libertate!! dar …. uneori si singuratate…🙃 frumos ne-ai povestit de coltul tau de rai , dar te rog, incearca uneori ( nu mereu!) sa mai iei un suflet cu tine… catel, papagal… prieten… suflet sa fie❤️
LikeLiked by 1 person
A fost prima dată când am fost singură, de aceea am prețuit așa de mult să fiu eu cu mine. 😀
În general nu sunt singură și nici nu cred că aș suporta singurătatea, decât așa, în doze mici. 😀
LikeLiked by 1 person
Pentru cateva momente am simtit ca sunt acolo cu tine. Si ce bine a fost 🙂
xoxo ❤
LikeLiked by 1 person
A fost un moment atât de bun, de încărcare și descărcare 😀 Chiar ceva deosebit. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cred. Pozele spun totul 🙂
LikeLiked by 1 person
Frumoasa evadare. Un calm pe care nu l-as respinge. L-as imbratisa. Buna idee cu acel caiet. De cate ori ma refugiez ca tine intr-un loc ca acesta imi lipseste caietul. Notez in notele telefonului, dar nu e la fel.
Altfel, Saint Tropez e altceva. Forfota, lux, extravaganta, un exotism rupt din realitatea uneori seaca a Europei. Nu se aseamana, poate doar daca ti-ai permite sa te refugiezi pe o plaja ascunsa de stufaris. Ceea ce pt mine a fost inaccesibil. Totul are un pret. Acolo unde ai poposit tu, e de nepretuit tocmai pt ca e natura nealterata de prezenta abundenta a omului…
LikeLiked by 1 person
Nu știu de ce mi s-a părut mie că se potrivește numele… 😀
A fost o evadare perfectă, e drept. Să știi că și eu am încercat cu telefonul, cu notele, apoi m-am înregistrat… dar mi-a plăcut varianta cu caietul, deși cred că am făcut febră musculară la degete. 😀
LikeLiked by 1 person
Cred ca ar putea arata asa daca nu ar fi populat (Saint Tropez-ul), arata candva cred, daca imi amintesc bine din filmele cu Brigitte Bardot de prin anii ’50-’60.
Sa stii ca si eu am incercat sa ma inregistrez. Catastrofa! Nu mi-a placut sunetul vocii mele deloc. Asa ca am renuntat.
Ai scris asa cum ai trait acea zi, impregnata de calm, sublim, adieri… Daca tot ce ai redat pe wp a fost din caiet, inteleg durerea degetelor 😊.
LikeLiked by 1 person
Am scris chiar mai mult decât postarea asta, dar tot cu stângăcia unor degete care nu înțelegeau ce vreau de la ele. :))
LikeLiked by 1 person
Divortasi, sis? Ca eu nu te-as lasa singura in singuratate, oricit de pasnica ar fi singuratatea respectiva. Singuratatea e necesara citeodata cind esti absolut sigura de ea, altfel…. Nu stiu la ce lac te duci tu 80Km, dar mi se pare un hazard inutil, desi placut. E bine ca ai uitat de Copacabana, dar ma asteptam sa fii tras ceva concluzii. In fine, bine ca n-ai dat de vreun psihopat.
LikeLiked by 1 person
Exagerezi, Papa. 🙂
Eu m-am bucurat de fiecare secundă. Oricum nu pot trăi marcată de ceea ce s-a întâmplat atunci. Una e Brazilia și cu totul alta Canada.
LikeLike
Ar fi o exagerare daca nu s-ar fi intimplat, dar se intimpla si nu la 80 de km. Stiu ca nu e Brazilia, dar psihopatii nu au notiunea granitelor, asa ca mai bine sufli in iaurt. Si ca sa vezi ca nu-s paranoic, poftim de te informeaza
http://globalnews.ca/news/2774633/woman-attacked-sexually-assaulted-while-using-spruce-grove-running-trails-rcmp/
LikeLiked by 1 person
Da, răul există peste tot, dar dacă ne gândim doar la chestii negative, nu ne mai putem bucura de nimic. Și e crunt să-ți îngrădești libertatea de teama că poți păți ceva.
Nu mi se întâmplă să merg singură (și nici nu îmi doresc, a fost excepția de la regulă), poate tocmai de aceea am gustat la superlativ liniștea de vară marină.
LikeLike
“Ferice de cei cu inima curata…”
LikeLiked by 1 person
Natura curăță, purifică și ne învață așa de multe… 🙂
LikeLike
E destul de trist,când e necesara parcurgerea unei distante,mai mica ori mai mare,doar pentru a gusta o ‘firimitura’ de fericire,când avem posibilitatea de a beneficia de ‘felii întregi’,ori ‘pâinea întreaga’,acum,aici,si pretutindeni…
Personal,îti doresc o fericire permanenta,continua,neîntrerupta de cotidianul existentei relative,un Paradis autentic,etern,într-o noua dimensiune a introspectiei sinelui,a împacarii ,echilibrarului dintre cele doua valori ale existentei…eterne .
LikeLiked by 1 person
Ca să ajung la apă da, am de parcurs o anumită distanță, dar am parte de foarte multă natură, extrem de aproape de casa mea, nu mă pot deloc plânge. Mulțumesc mult de urare.:)
Și bucuria e în noi, putem să gustăm sau nu ceea ce este în jurul nostru. Nu o putem căuta și găsi la o distanță. Dacă e gol în noi, e gol și în jurul nostru. Însă dacă găsim forța bucuriei, ne putem bucura și de un fir de iarbă. 🙂
LikeLiked by 1 person
Multă admirație și ceva mândrie personală. Te admir că perseverezi cu scrisul de mână, admir raiul în care te destinzi, dar nu pot să nu mă bucur și de cartea pe care o văd ițindu-se de sub caietul tău. Mă simt flatat și mă înclin! 🙂
LikeLiked by 1 person
Petru, tu vezi cartea care iese de sub caiet, dar nu vezi poza alăturată unde se vede bine singură. 😀
Da, am exersat puțin scrisul de mână, deși se pare că m-am dezobișnuit.
Peisajul este de vis și vara nu prea mai are intenția să stea pe la noi mult, așa că încerc să-i fur cât mai multe momente. 🙂
LikeLiked by 2 people
Ai dreptate! Am fost atât de încântat de ce am văzut în prima poză, încât am și trecut imediat să-mi exprim entuziasmul. Se poate spune că n-am văzut pădurea din cauza copacilor sau ce–i mai ascuns, e și mai incitant.
LikeLiked by 1 person
E minunat că ai descoperit un asemenea „loc de evadare”. Fiecare simte nevoia unei retrageri în singurătate, într-un loc unde să-ți poți auzi gândurile și bătăile inimii. În care să nu te disturbe nimic din lumea asta atât de tehnologizată. Toată admirația că nu ai luat laptopul sau tableta, ci un caiet și pixuri, pentru a așterne ideile în cel mai natural cadru și-n liniștea cea mai benefică…
Numai bine îți doresc cu drag și o duminică plină de bucurii! 🙂
LikeLiked by 1 person
Sunt multe locuri binecuvântate, unde ne simțim în elementul nostru. Cred că de multe ori trebuie să ne oferim noi șansa să ne bucurăm de ele.
Da, e interesantă revenirea la caiet și pix. 🙂
Duminică frumoasă și vouă! 🙂
LikeLike
Un colț de rai, descris dumnezeiește de frumos în sensuri și trăiri!
Să-ți fie cât mai des, să-ți fii cât mai des, în liniștea dimineților, înfrumusețate de scrierile tale, cu pixul pe hârtie, pe care poate ni le vei transmite și nouă, cândva!
LikeLiked by 1 person
No ca imi facush pofta de lac :). Ceva amic mai nebun imi propunea sa inotam pana la insulita aia… si cred ca nu e atat de departe pe cat pare :).
Imi place enorm apa acolo… limpezimea si temperatura. Imi plac curentii mai reci care se amesteca cu cei calzi o placere sa inoti dupa ce ai stat in trafic (pe caldura) 1h +
Papa relax, nebuni sunt peste tot la o adica, dar daca ar fi asa nu am mai merge nicaeri de frica.
LikeLiked by 1 person
Îmi place la nebunie că avem așa de aproape de noi ocazia asta de evadare. Mulțimea plajelor pe malurile diverselor lacuri. Nu trebuie un concediu programat. Sunt la îndemâna noastră de câte ori avem timp și vremea ține cu noi, putem iești din realitatea cotidiană și relaxa la fel de bine ca pe orice plajă exotică.
Și mie îmi plac curenții de apă caldă și rece.
LikeLike
Mulțumesc mult, Mugur!
De fapt postarea asta e scrisă la lac. :)))
Cu pixul pe hârtie. 🙂
LikeLike
Mă bucur să aflu asta. Poate voi reuși să simt și eu care texte le-ai scris întâi pe hârtie, abia apoi le-ai transcris în virtual.
Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu mult drag. E greu să îți dai seama că e tot… eu. 🙂
LikeLike
Ai dreptate, te regăsesc în fiecare dintre textele tale, doar că în acesta, spre exemplu, găsesc și o tentă de romantism și parcă ceva melancolic, o anume duioșie și comunicare cu natura diun jurul tău. Le simt mai… proaspete puțin. Cred că asta va putea face diferența.
LikeLiked by 1 person
Cred ca și mie mi-e greu sa văd diferența.
LikeLike
Pingback: Blog Posts, un weekend de succes – Blog Posts, a successful weekend | look around!
Ce fericită trebuie să fii cu un asemenea loc binecuvântat relativ aproape. Să te bucuri cât mai des de el! 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, pentru distanțele de aici e chiar aproape. Mulțumesc. Când vremea (timp și soare) ține cu mine mă străduiesc să ajung. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce armonie… Mă bucur că redescoperi plăcerea scrisă şi în varianta asta. Ador sacul tău de plajă. Şi mă mai bucur pentru clipele tale de răsfăţ. Oaiii, ce “coerentă” sunt în idei… 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Da, să știi că a fost balsam pentru suflet fiecare ieșire acolo. Acum vremea s-a cam stricat, dar am încredere că august nu va trece de partea toamnei și voi mai avea zile de leneveală la lac. 😀
LikeLiked by 1 person
Bravo, la cât mai multe!
LikeLiked by 1 person
Să te audă soarele 😀
LikeLiked by 1 person
Frumos peisajul.
Natura ca intodeaua locul ideal unde putem sa meditam,unde putem clarifica si aranja gandurile noastre..si chiar sa scriem poezii.. 😀
LikeLiked by 1 person
Da, așa este. Locul ideal, cum spui așa de bine. 🙂
LikeLike
Pingback: Cioburi de gânduri, de toamnă, de luni | Sweet & Salty