(I)Invazie de struguri în grădina mea. Struguriada
Dulce, absolută, fierbinte. Bogată. Mieros pastelată. Matură, parfumată, rotundă în forme, trezind simțuri și dorințe…
Toamnă. Frumoasă și blândă. Generoasă. Leneșă în culoare, proaspătă în dimineață.
Ați observat? Chiar e aici. Ea.

„… aşternând pământului haina ei cu trenă lungă de culoarea vântului, s-a ivit pe culme Toamna, zâna melopeelor, spaima florilor şi Doamna cucurbitaceelor…” (Topârceanu)

(II)Ratoniadă. Invazie. În fiecare noapte vin grași și aventuroși, atrași de aroma dulceții boabelor verzi. Anul trecut am făcut tot ce mi-a stat în putință să scap de ei. Și am învins. L-am sacrificat pe Nichita, vocea mea, somnul meu, Cayenne Pepper, clor, saci de nailon. Dar am învins.
Însă m-a ajuns blestemul lor: dulceața de struguri. Sisifica muncă a extragerii sâmburilor din struguri. Boabă cu boabă. Fierbere nesfârșită. Iar în final un zmâc de dulceață obișnuită. Nimic spectaculos.

Anul acesta am cedat. Îi împart cu generozitate cu ei. Să fie toată lumea mulțumită. Doar că degeaba sunt ei ratoni, că-s și cam de porci. Scuipă peste tot în grădină, pe iarbă, pe scaune, pe masă, pe unde apucă, cojile de struguri. Că nu le plac.
Eu zilnic curăț. Mătur și spăl cu furtunul. Dacă vreau să folosesc și eu grădina. Și vreau…

La anul voi vedea…