![autumn-beautiful-british-columbia-canada-canadian-autumn-canadian-fall-Favim.com-54726[1]](https://savatoronto.files.wordpress.com/2014/09/autumn-beautiful-british-columbia-canada-canadian-autumn-canadian-fall-favim-com-547261.jpg?w=529)
Azi am pus de-un pic de sâmbătă. Una coaptă, spumos revărsată peste obrajii și umerii încă dezveliți de sărutul verii. Eu – ciocolată cu lapte.
Am pus de-un pic de sâmbătă, îmbibată bine cu octombrie, foșnind elegant, colorat prin pădure…
Am pus de-un pic de sâmbătă mustind de dor. Că toamna mi-e sinonimă cu dorul, de pe vremea când acumulam sfârșituri de veri și lăsam casa bunicilor, ca să merg la școală: elevă, studentă și apoi profesoară. Am crescut așa, cu vara în buzunar, ca și cum ar fi fost bunul meu personal. Iar când aici, în Canada am început să lucrez și vara, mă trezeam prost dispusă și îmbufnată, ca și cum mi s-ar fi făcut o mare nedreptate: Unde mă duc? Doar e vară!
Mi-e toamnă și îmi vine în minte „casa-dinainte” a bunicii. Vreau doar cinci minute acolo, cât să-mi umplu plămânii cu parfumul sfânt de arome amestecate: mobilă veche și covoare țesute, aerisite bine în grădina cu pruni, mirosul de pâine coaptă al bunicii și gutuia. Veșnica și galben-pufoasa gutuie, tronând împărătește, din toamnă până înspre primăvară pe dulapul trainic din lemn de nuc.
Mușcam cu poftă din carnea tare a fructului, râzând obraznic, cu gura până la urechi, când cei mari îmi spuneau c-o să-mi rup dinții. Nu i-am rupt și în continuare mușc cu aceeași poftă din gutui acre cu gust de copilărie, cu gust de acasă…
Sweet & Salty 
Acum și gutuile sunt altfel decât cele din vremea noastră. Văd exemplare de câte o jumătate de kilogram, de zici că nu-s adevărate. Și atunci mi-e dor de gutuile normale, strâmbe și mai micuțe, dar mai aromate.
LikeLiked by 1 person
Eu am un gutui din grădina bunicii. Sunt rare aici, nu ca la noi. L-am plantat în grădină și s-a prins. A făcut gutui îmbujorate, ca merele, le-am postat anul trecut. 🙂 M-am mutat din orașul în care am locuit și am luat din tufă, l-am plantat aici și iarăși prins. Spectaculos cât a crescut. Doi gutui din grădina bunicii cresc în țara frunzei de arțar, unul în Kitchener, unul în Toronto. 🙂
LikeLiked by 5 people
Mai ai vreun fratior?
LikeLiked by 1 person
Eu, sau gutuiul? Și eu și gutuiul. Eu una bucată frate. El cred că o puzderie. Vrei să vezi ce a „lucrat” în Kitchener? Să îmi spui tu dacă ai mai văzut culoarea asta de gutuie?
https://savatoronto.com/2014/09/30/nu-te-da-pe-dupa-visini/
LikeLike
Mai ai vreun fratior de-al gutuiului care sa se prinda la mine in batatura? Asa ar fi trebuit sa sune intrebarea. Dar m-am grabit. Legat de postarea cu trandafirii mi-am amintit ca eram prin liceu. Dupa ce murise tata, mama inchiria o camera studentilor straini ca sa poata sa ne creasca. Intr-o seara, tarziu, mi-a batut la usa arabul care statea la noi si mi-a cerut o carte de mate pe care mi-a adus-o imediat inapoi. Am luat cartea am pus-o pe masa si m-am culcat. Prin somn am realizat de ce mi-a cerut ala o carte la ora aia ca doar nu-l palise pasiunea pentru matematici brusc, in miez de noapte. M-am dat jos din pat, am luat cartea si-am scuturat-o. Aaaaa, ia ghici! Un beletel! Sa vezi cum a zburat ala ca popcornul a doua zi…
LikeLiked by 2 people
Da. Mi-a comentat cineva pe fb la postarea de pe Catchy, că seamănă bine cu întâmplarea ta: mai pune mâna pe carte!
Cărțile acestea, câte ascund ele! 😀
LikeLike
Buna dimineata, Em ( la mine e dimineata ) ! 🙂
La ” un pic de sambata”
da-mi voie sa particip si eu,
cu o vorba inteleapta,
pornita din dragoste de Dumnezeu :
– ” OMUL sfinteste LOCUL ” 🙂
iar LOCUL in care TRAIESTI,
iti poarta NOROCUL ,
si DOMNULUI tre’sa-i multumesti !!! 🙂 🙂 🙂
O SAMBATA minunata,
si-o DUMINICA binecuvantata,
din toata ❤ iti doreste ,
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
M-a uns la suflet ce ai spus. Mi-a mai spus cineva cuvintele acestea cu referire la trecerea noastră pe pământ canadian, tot așa, cu vorbă bună și înțeleaptă…
Da, sigur că mulțumesc pentru tot ce am și simt, viața e o minune.
Week-end frumos să ai, cu liniște și bucurie!
LikeLike
Te invidiez. Nu doar pentru modul superb in care scrii, ci si pentru ca ai avut o bunica la tara si ti-ai creat atatea amintiri. Ambele mele bunici traiesc, multumesc eu Cuiva, dar la bloc 😦 Deci n-am cum sa stiu de miresmele de care povestesti. Pot doar sa-mi imaginez.
LikeLiked by 1 person
Bunicile au magia lor, indiferent unde locuiesc. Ating altfel, mâncarea făcută de ele are alt gust… și au deja scrisă o poveste pe care cu drag o „citesc” nepoților. 🙂
LikeLiked by 1 person
Stiu ce spui si iti dau dreptate. Dar tare mi-as fi dorit macar una de la tara. Ador sa zburd singura prin natura 🙂
LikeLiked by 1 person
Pot să-ți dăruiesc eu o mătușă? Că bunici nu mai am. 😦
LikeLiked by 1 person
Ai putea? Ce tare esti :))
LikeLiked by 1 person
Da, am niște mătuși minunate, care te-ar adopta imediat. :)))
LikeLiked by 1 person
Wow! Nu cred. Sunt prea salbatica, dupa cum spun toti.
LikeLiked by 1 person
Nu uita că le-am domesticit eu. 😀
LikeLiked by 1 person
Hahaha! Oki 🙂
LikeLiked by 1 person
Ah, toamna! Si mie-mi aduce aminte de bunici. De bunicile estivale si de cele din discotecile bucurestene. Ce vremuri! E adevarat ca mirosul de gutui mi-a fost mult timp necunoscut, dar nici nu cred ca i-am dus lipsa, inconjurat de chanel si de armani. Pe de alta parte, la bunica de drept nu m-am mai dus cam de cind n-am mai putut fi fortat s-o fac. Ca nu stiu cum, dar de cit sa fii muscat gutui, preferam sa musc pere 😆
LikeLiked by 1 person
Gusturile… Mie îmi plac merele tari și acre. Perele moi și dulci sunt prea… banale. 😀 😀 😀
LikeLike
Si eu tot la cele tari ma refer, dar pere sa fie. 😉
Banale nu mai sunt de mult, acum devenind adevarate raritati 😉 😆
LikeLike
Deci fructele tari sunt la mare căutare. 😃
LikeLike
S-ar putea spune ca unele fructe sunt fructul pasiunii 😉
LikeLike
Papa, facem salată de fructe aici. 😀
Eu mâncam toate acriturile tari. Nu știu cum m-au ținut în viață copil fiind, pentru că era big challenge să mă hrănească. În schimb mâncam niște mere acre și tari, pe care numai porcii le mâncau. Eu și porcii. 🙂
Celorlalți li se strepezeau dinții în gură când mă vedeau și încercau să mă „dirijeze” spre ce considerau ei că e bun. Însă nu prea aveau pe cine. 😀
LikeLike
Ai fi avut vreo carenta mare de vitamina C? 😜
LikeLike
Carențe am avut și am. 😀
Dar în copilărie cred că aveam alergie la… mâncare. Toate mâncărurile au fost botezate și povestite. Le-am scos peri albi celor dragi. Acum îmi pare rău că m-am împrietenit cu mâncarea. Ce fain era să mănânc doar mere acre și azi. Eeee! 😀
LikeLike
Deci am mai descoperit o prietena comuna. De fapt mie imi e cel mai mare dusman madam mancarea.
LikeLike
Îți este? Fericito!
Eu doar cu caloria mă războiesc. 😀
Așa, mâncarea îmi place. Și să fac și să mănânc. Noroc că am oglindă și cântar. 😀
LikeLike
Pai imi este ca numai din cauza ei ma cearta cantarul in fiecare dimineata si pantalonii se supara pe mine si pocnesc pe la cusaturi. Dar e asa de buna si atat imi mai place de ea ca nu ma uit eu in gura lumii a cantarelor si a pantalonilor.
LikeLike
Cântarul îmi spune: a doua persoană să coboare, de aceea cânt. Pe cântar ca să nu-l aud și când trec pe lângă câini ca să nu simtă că mi-e frică. 😀
LikeLike
Stii cum rad acum? Taaaare! Si ma simt atat de bine ca nu mai sunt singura care gandeste asa.
LikeLike
Se spune că o femeie nu are niciodată suficient de puține kilograme și suficient de multe diamante. ( I don’t care about diamonds). 🙂
LikeLike
Te spun postarii despre inelul cu diamant! Treaba ta! Sa nu mai spui ca nu-ti pasa de diamante ca pentru mine, acum, dupa postarea ta, au alt inteles si alta valoare.
LikeLike
Da. M-ai prins. De fapt voiam să spun că-mi ajung cele pe care le am. Nu doresc mai multe. Nu îmi place abundența de bijuterii. Dar nici absența lor. 😀
LikeLiked by 1 person
O fi de bine să-ţi fie dor de ceva sau cineva? Adică de anume entităţi care nu mai există, vreau să zic.
Oare îi poate fi cuiva dor de entităţi cu care n-a luat niciodată contact direct, cum ar fi obiecte, locuri, personaje imaginare din poveşti sau filme?
Oare a nu-ţi fi dor de nimeni şi nimic înseamnă că ai o viaţă perfectă sau că eşti complet egoist şi nesimţit?
Nu ştiu de unde-mi vin întrebările astea dar uite că au venit şi le-am pus pe pervaz, alături de gutuia galbenă şi pufoasă a unei copilării imaginare.
LikeLiked by 1 person
Mie mi-e dor, în special de bunica. Și când mă rog, automat de multe ori mă rog pentru sănătatea ei și mi-e ciudă pe mine după… Oricum, nu cred că putem controla dorul, așa că e poate o idee bună să acceptăm ceea ce nu putem pune în lesă. Cred.
LikeLiked by 1 person
Da, ştiu cum e cu bunica. Va mai trece o vreme pînă la reaşezarea gîndurilor.
În ce priveşte controlul cred că ar fi posibil, cu condiţia unei voinţe ferme şi a unei ambiţii de neclintit. Dar dacă alungăm dorul, ar fi bine să ne rămînă totuşi ceva real, palpabil care să ne ocupe timpul pe care i l-am fi dedicat. Altfel ne cuprinde şi ne macină vidul. Şi-ar fi păcat de viaţă. 😉
LikeLike
Du gustul gutuilor n-aş spune că mi-e dor. Mai degrabă de merele verzi, de agrişe, de corcoduşe verzi şi de prune necoapte. Dar mi-e dor de zilele-n care mirosul gutuilor invada camera (tot aia dinainte) a vacanţelor la bunici.
LikeLiked by 2 people
Chiat mă întrebam dacă cine citește va pricepe ce e cu camera-dinainte. 😃 Și mie. Tot de zilele acelea și locurile acelea mi-e dor. Dar nu mai există decât în amintirile mele. Veneam acasă cu mâinile negre de la nuci verzi. Mi le freca mama cu zeama de lămâie. 😃
LikeLiked by 1 person
Ştiiiu. eu cu dudele(fragi) aveam ce aveam. Şi mure şi afine şi … vaaai, că deja mi-e poftă.
LikeLike
Wow! Potecuțo, tare multe avem în comun. În curtea bunicii era un dud imens care ocupa toată ograda, un dud bătrân unde-mi anina bunicul leagăn. Eu eram veșnic neagră pe gură de la dude. Iar când l-au tăiat, că era pericol să cadă peste casă, nu doar că am bocit ca după mort, dar ograda a rămas orfană, pleșuvă, urâtă… neîntreagă. Deși s-a întâmplat de foarte mulți ani, nici acum nu mă pot obișnui cu absența dudului. Era locul lui acolo.
În casa bunicii s-a mutat o mătușă de-a mea, care a modernizat/renovat. Nimic nu mai e la fel. Mă simt străină acum acolo. În ultimii doi ani nici nu am fost, de câte ori am fost în țară a venit bunica să stea cu mine, la ai mei. Anul acesta e primul an când… Dar cartea asta numită viață are filele numerotate.
Și suntem atât de norocoși să ne conținem amintirile…
LikeLiked by 1 person
Asta contează, sweety! Că au fost, că le putem purta cu noi în gând şi suflet.
LikeLiked by 1 person
Da, le purtăm cu sfințenie. În zilele de toamnă ne mai răscolesc vântul lor. Le culcăm înapoi cuminți în suflet…
LikeLiked by 1 person
Un pic de sâmbătă, cu toamnă atât de colorată! Poza cu copacul cel roșu este minunată! Iar amintirea casei bunicilor, m-a umplut de nostalgie. Da, bunicii au fost pentru fiecare oameni extraordinari. Și bunica mea punea prin toată casa gutui și mai ales la ferestre. irosea atât de frumos în casa dânsei, iar dulceața de gutui era cea mai bună din lume! De dragul și de dorul bunicii, am învățat să fac dulceață de gutui și fac în fiecare an, din gutuile de la părinți din grădină. Ce-o să le mai duc dorul și la acestea…Toamna…. câte nostalgii stârnește ea în suflete!
Numai bine și o duminică frumoasă! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Alex. O toamnă pastelată cu arome de gutui îți doresc. Și eu am adus cu mine aici în Canada gutuile și liliacul din grădina bunicii. Mi-s tare dragi.
Week-end vesel!
LikeLike
ah,,,
ce frumoasa este sambata asta a ta… sunt gelos… asa sa stii…
sa te bucuri de toamna… de culori… de gust… de tot…
LikeLiked by 1 person
Și a ta este cu siguranță la fel de frumoasă, pentru că doamna Toamna este extrem de generoasă în arome și culori. 🙂
LikeLike
Iosif.
LikeLike
Iosif, ești binevenit pe blogul meu atâta timp cât discutăm despre subiectele pe care eu aleg să le abordez și cu comentarii legate la subiect. Am avertizat de câteva ori că nu accept de la nimeni o paralelă desfășurare a altor subiecte, indiferent de natura lor și nici jigniri sau atacuri la persoane. Cred că am fost și clară și înțelegătoare. Respect și îndrăgesc oamenii și am pretenția la rândul meu să fiu respectată. Eu nu înțeleg de ce nu îți deschizi un blog personal unde să îți promovezi punctele de vedere și ideile.
LikeLike
Azi este o zi speciala si nu-i bai ca nu l-ai publicat. Este doar un ‘dar’ pe care l-am trimis tuturor blogerilor ca semn al IUBIRII AUTENTICE sincere ce v-o port. Iartati-ma ca va iubesc,însa,nu stiu voi cum percepeti iubirea însa acest sentiment,personal nu-l pot controla,ci EL ma controleaza total,iar daca m-as lupta împotriva Lui,cred ca n-as mai traii mult si m-ar distruge în scurta vreme.
Multumesc “sweety” !:)
LikeLike
P.S.Eu îmi cunosc perfect identitatea si rolul ce-l am pe Terra ! Sunt prezent pe blogurii pentru ca majoritatea lor,au ca subiect si dezbat IUBIREA,iar când acest nobil subiect ÎL gasesc în postarile voastre,intervin fiind vorba despre TATAL meu,eu fiind creat de EL care este IUBIRE ABSOLUTA,INFINITA,asa cum este si existenta mea. Daca cineva,oricine ar fi el,îsi permite sa disocieze IUBIREA de DUMNEZEU,sa o atribuie altor zeitati,si entitati din alte dimensiuni,este alegerea lor personala,si sunt direct raspunzatori,eu nu-i condamn si nu-i judec. Perceptia IUBIRII este diferita de la individ la individ pe o scala de la zero la plus infinit si fiecare ajunge la un moment dat sa-si de-a seama ca IUBIREA nu are nici limite nici prejudecati pentru cei ce sunt întelepti,stabili si puternici,care au trecut de “zidurile” labirintice care limiteaza IUBIREA ale perceptiei celor cinci simturi mostenite genetic!
Sa ai o duminica binecuvântata de… IUBIRE ADEVARATA !:)
LikeLike
Pot să rup şi eu un pic de sâmbătă dulce şi colorată şi parfum din camera de dinainte pentru a mai âmblânzi puţin duminica asta cennuşie şi ploioasă? Mulţumesc, Sweety pentru aducerile aminte din cuvintele tale frumoase! 🙂
LikeLiked by 1 person
Sigur. Cu drag. Și aici plouă mărunt și e plumburiu cerul acum. Dar îmi place atmosfera asta de catifea moale, computer și cafea. 😀
LikeLiked by 1 person
*îmblânzi-tastatură nouă… uuups! 🙂
LikeLike
Eu am “pus-o” de un pic de migrena de sambata. Si nu-i galbena ca lamaia ci ciclam ca ibuprofenu’. 🙂
LikeLike
Colorată văd… Iți trimit un gând bun să se lupte cu migrena ta, s-o alunge. Aici plouă acum. Așa că nu mai merge să pun și de-un pic de duminică. Intră apa în propoziție. 😀
LikeLike
Acum îmi dau seama de unde vine culoarea și lumina specială a postărilor tale. 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Nora! Izvoarele sufletului meu sunt din grădina și inima bunicii. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce imbinare frumoasa intre versuri, proza, emotii, sentimente…
LikeLiked by 1 person
Toamna ne învârte în ritmul ei colorat și ne răscolește amintirile. Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
tocmai ce văzusem deunăzi gutui și mă gândeam că pentru mine ele sunt însăși toamna. ia să făcem un sooos, zic. 😀
LikeLiked by 1 person
Precum zic, gutuia e simbolul toamnei. Nu sooos. Crudă. Parfumată… mmmm. Îmi plouă în gură.
LikeLike
De curtea bunicilor nu prea pot vorbi la modul tău, căci nu i-am cunoscut, ei fiind în altă lume la vremea în care eu abia mă nășteam. Dar, curtea în sine, este cea pe care o am acum, “la țară”, și de care mă bucur enorm, ca și de casa ce are peste 150 de ani vechime. În această casă am avut o mătușă care așeza gutui pe pervazul ferestrelor și tare frumos mai mirosea.
Sâmbătă mi-am cules și eu gutuile din grădina “de pe mal” cum spunem noi pe acolo. Ți-aș fi trimis și ție câteva, dar…
În schimb, iat măcar o imagine cu gutui, nu roșcovane ca ale tale.
LikeLike
Mă bucur mult că ai curtea aceea de poveste și casa plină de amintiri. Din păcate casa, curtea, grădina bunicilor va exista doar în amintirea mea. Modernizarea ucide uneori amintirea și în ultimii ani, de câte ori am fost m-a durut lipsa unor obiecte dragi, a unor pomi pe care îi știam dintotdeauna acolo… Acum, cu dispariția bunicii, nu știu când și dacă voi mai ajunge… Când merg în România timpul e comprimat, iar satul bunicii destul de departe și complicat de ajuns. În ultimii ani venea bunica și locuia la ai mei pe perioada șederii mele în România… acum…
Dar poveștile și glasul lor și aromele sunt așa de vii în mine…
LikeLike
Casa bunicilor mei, de la țară, ar avea ceva șanse de a rezista. Totul depinde de bani, căci fiind așa de bătrână, se cere restaurată/întreținută cum se cuvine, mai ales ca este și declarată monument (de arhitectură). Treaba asta mă și încurcă, pentru că nu am voie să folosesc soluții moderne de întreținere, fiind nevoit să folosesc materiale conforme originalului, care sunt mai puțin rezistente și mai scumpe.
În rest, “mirosul” străbunilor se regăsește încă acolo, ca și unele obiecte de pe vremea lor. Printre altele, un ulcior care are chiar vârsta mea, adus de undeva, din Oltenia.
LikeLike